Ei au reuşit!

Unii au reuşit prin situaţia materială, alţii prin curaj şi câţiva prin şansă/ocazie/noroc. Unii au reuşit să studieze, alţii au reuşit să renunţe la tot iar ceilalţi au avut norocul de a avea un job bun spre foarte bun. Toţi au reuşit în străinătate!

La noi trebuie să fii geniu, să ai bani, să fii copilul/nepotu'/nevasta unui influent sau pur şi simplu să fii mâncat din oliţă în copilărie. Mai există categoria aceea de parveniţi, fomişti, lacomi şi ambiţioşi până la extrem (cei care ar fi capabili să calce leşuri pentru a ajunge mai sus de cât sunt ei obişnuiţi să trăiască).

Se lansează discuţii, se precipită subiecte cu aspect la atitudinea / comportamentul / valorile / talentele românilor atât în ţară cât şi în străinătate. Românii-s aşa şi pe dincolo, românii sunt cei care ne fac de ruşine, un icsulescu mediatizat negativ până la limita penibilului, un icsulescu acuzat permanent de situaţia unei crime, de furtul unor bunuri, de cerşătoria ieftină în mijlocul Parisului etc.
Cum ar fi dacă am publica despre valorile / talentele / muncitorii / studenţii / medicii / scriitorii / etc români din întreaga lume. Cum ar fi dacă la televizor am urmări emisiuni cu şi despre acei români care au reuşit legal / corect / intelectual / perseverenţă în China, SUA, Germania, Italia ş.a.m.d. Despre compozitori care se lansează în alte ţări, despre dansatori cu premii considerabile etc.

De aceşti români nu se ştie nimic, nu se aude niciodată nicăieri, nu crede nimeni că există pentru că nu sunt făcuţi public prin nici o formă de promovare / informare etc.

Şi atunci cine greşeşte? Toată lumea care nu ştie să vorbească decât despre negativismul şi non-valorile acestei naţii. Dacă fiecare am aduce în prim-plan un personaj român cu valori, caracter, ambiţie şi coloană vertebrală stabilit în străinătate, atunci am reuşi să promovăm -la scară mică, ce-i drept- măcar în rândul cunoscuţilor, toate calităţile, talentele şi iscusinţele româneşti.

Haideţi împreună să schimbăm ţara aceasta, să demitem şi să anihilăm agramaţii şi inculţii care accentuează non-valoarea, snobismul românesc, manelizarea şi îndobitocirea. Haideţi ca împreună să reuşim în ţara noastră să închidem posturile de televiziune care promovează incultura, prostituţia, prostia etc. Să încercăm măcar să îi determinăm pe alţii ca ziarele şi revistele "de scandal" să nu aibă trecere. Să ne achiziţionăm cărţi, romane, enciclopedii, ziare de cultură, reviste de valoare etc. Să dăm din cand în când bani pe un bilet la teatru, de exemplu. Să avem iniţiative oportune pentru tineret. Dar cel mai important...să fim uniţi.

Ei au reuşit pe meleaguri străine. Poate noi vom reuşi în România. Dacă NOI nu facem o schimbare, atunci viitorul sună prost. Dacă nu ne zbatem să ne impunem, dacă nu avem idei de viitor, dacă nu strângem mână cu mână pentru a fii ascultaţi, dacâ şi mai dacă...atunci noi vom reuşi tot în străinătate prin curaj, muncă sau studii.

Libertatea regăsirii

Săptămâna trecută de luni până vineri am fost la Timişoara, vechiul oraş al studenţie şi nu numai. Oraşul amintirilor de tot soiul: frumoase, triste, multicolore...Stări de spirit oscilante dar de cele mai multe ori sufletul prindea aripi. Trăiam spiritul tinereţii şi al libertăţii nepătate de grijile maturităţii. Am resimţit adierea clipelor pe care le trăisem cândva. Nimeni nu îmi poate alunga simţămintele, gândurile, intensitatea trăirilor. Mereu aceleaşi senzaţii reînvie la un drum în Timişoara.

Îmi curgea prin vene dorul oraşului, aburul Begăi, neliniştea campusului studenţesc, verdele crud al parcurilor, străzile largi, aerul studenţesc, prietenii, totul! În gând pulsau amintiri legate de cei mai frumoşi ani pe care i-am avut, de cele mai frumoase momente pe care le-am trăit vreodată. M-am regăsit în locurile de altădată, în vorbele unor cunoscuţi, între pereţii Universităţii, în tot ce retrăiam fără să realizez.

Au fost aproape 5 zile de regăsire a libertăţii, acea libertate specifică oraşului pe care îl iubesc. A fost şi a trecut. Va mai fi cu siguranţă.

Din nou in natura

Ca si in fiecare weekend, o plimbare prin natura. Am ajuns din nou pe Piatra Bulzului, intr-o varianta imbunatatita - Astor alaturi de noi. Un labrador simpatic, rapid si istet evident.

Bravo Bogdane!

Respect şi admiraţie pentru acest Bogdan al României. Nu am decât cuvinte de apreciere şi de laudă la adresa lui. Mereu, dar mereu voi susţine, admira şi respecta talentele noastre indiferent cât de anti-români se cred unii. Muzica acestui tânăr m-a făcut să tremur de emoţii. Mi s-a făcut pielea de găină şi trebuie să recunoaştem că are talent. E pianist şi compozitor.

Iar dacă România nu l-a apreciat la adevărata lui valoare, au făcut-o norvegienii. Şi pe bună dreptate. Mai bine să-l promoveze alţii dacă noi nu suntem în stare să o facem. Pur şi simplu mi se inundă sufletul de bucurie când descopăr un astfel de talent. Ajung să fiu fericită prin fericirea altora, a celor care ştiu să sensibilizeze prin artă, muzică, talent.

M-am săturat să aştept!

Dintr-un răspuns care se aşteaptă poţi ştii ce trebuie să faci, dacă merită să mergi mai departe, dacă problema are o soluţionare, dacă un gând se materializează sau nu...

M-am săturat să aştept un răspuns de la un proiect mare care preţ de câteva luni m-a ţinut pe jar. În zadar e această aşteptare care nu mă face decât de renunţ la idealul de a fi încercat ceva măreţ. Răspunsul va veni în curând... Dar eu m-am săturat să-l aştept...

La fel de sătulă sunt şi de răspunsul unei prietene pe care îl aşteptam cu nerăbdare. Indiferent de natura lui, pozitiv sau negativ, răspunsul nu a mai venit şi eu m-am săturat să-l aştept...

M-am săturat să cred că unii oameni se pot schimba. Se cer mult prea multe sacrificii sau renunţări.

M-am decis. Aştept doar acel moment potrivit în care să-mi achit toate datoriile morale, amicale şi materiale. Aştept cu nerăbdare acest moment să vină şi să treacă numai ca să nu mai cer la nimeni, nimic. Nici măcar un sfapt, un sprijin, un ajutor, o susţinere. Toate aceste "datorii" devin mai târziu greu de dus sau înmiit răsplătite.