Interpretare greşită la adresa mea

Cei care mă cunosc de mult timp şi destul de bine ştiu că sunt o fire sociabilă, comunicativă şi prietenoasă. Nu am duşmani (cel puţin din sesizările mele şi a felului în care îmi decurge viaţa), nu sunt certată cu nimeni şi nu port pică pe nimeni la fel cum nu cunosc pe nimeni care să poarte râcă la adresa persoanei mele. Doar pentru că odată, cândva, în urma cu 4 ani buni mi-am dorit să se întoarcă roata pentru cineva care m-a facut să sufăr la momentul respectiv, asta nu înseamnă ostilitate din partea mea. Nu am gândit niciodată să îi meargă rău sau să nu fie fericită persona respectivă ci doar vroiam ca roata să alunece pentru a percepe în mod egal suferinţa prin care eu am trecut. Niciodată nu mi-a trecut prin gând, nici măcar fugitiv să îi fac ceva rău, să judec după atitudinile comise, să-i doresc ceva negativ ci din contră! Din prea multă iubire (ca la 19 ani) îi doream să se maturizeze o dată cu timpul şi să reuşească să-şi îndeplinească toate dorinţele. Şi acum să fac asocierea şocantă de care mi-a fost dat să am parte. La momentul actual, persoana în cauză crede că eu l-am blestemat sau ceva în genul acesta. Mi-e atât de greu să cred că cineva (de altfel e singurul om din lume) e în stare să gândească asta despre mine, dat fiind faptul că mă cunoaşte ce fel de om sunt. E de-a dreptul inadmisibil să accept o asemenea percepţie eronată despre mine şi e prima dată când mi se spune asta, chiar dacă a fost într-un mod indirect. Faptul că individul în cauză nu reuşeşte să îşi facă o relaţie stabilă sau să aibă o viaţă personală împlinită nu ţine de mine, nici pe departe. Poate că l-a blestemat altcineva şi totul se răsfrânge asupra lui ca o avalanşă de deziluzii şi dezamăgiri. Dacă e să facă o introspecţie sau o retrospectivă şi-ar putea da seama de unde provine "blestemul" şi poate că ştie foarte bine. Nu am nici un amestec (şi îi spun asta aici, în mod direct) cu faptul că el nu îşi consolidează o relaţie pe care şi-o doreşte şi de care să nu se plictisească repede. Vreau să ştie (chiar dacă e să afle pe această cale) că eu nu îi vreau nici răul, că nu îl critic şi nu îl judec pentru felul în care priveşte lucrurile. Vreau să fie fericit şi împlinit în cât mai multe privinţe şi să nu uite sau să creadă că eu mă complac în lucruri josnice, care ţin de blesteme sau alte aspecte din acest domeniu. Nu mă preocupă gândurile negative în legătură cu el ca persoană şi nici nu acumulez cuvinte urâte la adresa lui şi asta ar trebui să ştie! Cât despre alte chestii gen "you are not my type" le sesizezi de la început, nu după o anumită perioadă. Îţi place sau nu din prima, vrei o persoană sau nu o vrei, e limpede ca apa de ploaie. Brusc, subit şi dintr-o dată nu poţi conluziona că o persoană nu e pentru tine având în vedere faptul că o cunoşti de o bucată bună de vreme. Toate lucrurile se învaţă. Faptul că pentru "incepători" o viaţă amoroasă trebuie să se înveţe şi să se practice nu înseamnă că data viitoare lucrurile nu vor decurge mai bine; nu poate fi perfect din prima. Dacă primele dăţi nu sunt aşa cum îţi doreşti sau îţi imaginezi e datorită faptului că nu ai experienţă în domeniu şi activitatea poate creşte în intensitate direct proporţional cu practica. Din lipsă de răbdare cu cel de alături (indiferent din ce punct de vedere) se generează o stare de neîmplinire şi insatisfacţie. Lucrurile în orice relaţie durabilă sau sortită eşecului, cresc gradat şi în funcţie de nivelul de implicare alături de contribuţia şi aportul din relaţie la momentul respectiv. Rutina şi plictiseala se instalează repede tocmai pentru că nu se oferă timp din partea partenerului pentru a-l cunoaşte şi a-l accepta în maniera în care el e dispus să se dezvolte (atât din punct de vedere senzual, emoţional cât şi din perspectiva unei lecţii de viaţă). Considerând că unul dintre parteneri nu s-a descurcat la un moment dat într-o anumită privinţă, asta nu înseamnă că aşa va fi şi peste o lună de exemplu. Pofta vine mâncând, deci prin experienţă, relaţia poate ajunge la cote înalte din orice punct de vedere dacă există un nivel înalt de hotărâre, încredere şi deschidere spre învăţare a tot ce ţine de cuplu. Efectiv unii ajung la concluzia că nu există compatibilitate între ei nu datorită faptului că sunt diferiţi ci datorită faptului că nu te-ai descurcat într-o privinţă în măsura aşteptărilor partenerului. So... come on, tell him who am I because he doesn't really know!

Oboseala bat-o vina!

Sunt un zombi locomotor. De la atâta oboseală încep să delirez din amintiri fugare şi răzleţe. Recompun secvenţe şi mă amuz pe seama celor întâmplate de-a lungul anilor care au trecut. Studenţie - căminul existenţei mele efemere, viaţă personală, joburi mărunte, nopţi albe (proiecte, sesiuni de învăţări sau chefuri universitare) aidoma unor năluci. Reconstituiesc fiecare moment cu cea mai profundă luciditate şi îl simt din nou ca şi cum ar fi prezent. Vibrez şi îmi pulsează inima cu atâta tărie de parcă aş fi pregătită să mă exteriorizez din nou pentru a scoate la iveală spiritul ludic, pentru a râde din nou cu poftă alături de cei care mă completau în drumul iniţiatic. Oameni care mi-au deschis uşi, persoane care mi-au oferit sfaturi în situaţii limită, colegi care m-au sprijinit în luarea unor decizii majore, persoane care m-au îndrumat să-mi călăuzesc paşii, prieteni care mi-au oferit un umăr pe care să plâng atunci când aveam nevoie şi care erau mereu "prezenţi". Schiţez aici senzaţii inconfunadabile cu care nu mă voi mai întâlni niciodată. Oboseala acută precede o stare de melancolie accentuată până la extrem, cu lacrimi de fericire şi zâmbete de bucurie. Sunt prea mecanizată pentru a putea adormi, sunt de-a dreptul un robot a cărui telecomandă s-a stricat şi a cărui baterii nu se descarcă atunci când mi-aş dori. Am nevoie de încă o noapte de gânduri pentru a le devaloriza ştiind că nu mai sunt compatibile cu ceea ce sunt eu şi ce simt la ora actuală. Gândurile mele se contrazic cu propria-mi persoană şi asta mă cam epuizează peste măsura voinţei mele. Nu-mi dau pace până nu se concretizează o explicaţie care să soluţioneze starea de spirit. Un gest, un motiv relativ plauzibil, o vorbă sau o privire de cele mai multe ori rezolvă o stare conflictuală sau pur şi simplu o stare neînţeleasă. O adiere de vânt poate purta poveşti neştiute de nimeni, un sentiment profund te poate înălţa la cer, o angoasă te poate distruge încet dar sigur, o tăcere tainică te face să inţelegi multe fără să cunoşti vreodată adevăratul motiv pentru care s-a ajuns la tăcere. Când eşti obosit şi nu poţi să adormi, ai timp să te gândeşti la toate...

Clubbing

A fost o seară de ieşit în oraş la un suc pe terasă. Zis şi făcut. Am ieşit cu o bună prietenă de-a lui frate-meo să ne mai schimbăm şi noi stările de spirit. După îndelungi discuţii despre diverse, am hotărât să mergem într-un club cu muzică retro pentru a dansa şi a ne încheia seara bine dispuse. Ajungem la destinaţia propusă, sesizăm că nu prea avem loc şi pornim către un alt loc de distracţie. Respectivul club, mai mult gol decât plin e populat de persoane pe care noi nu le simpatizăm. Lumea le spune ţărani sau bădărani după gesturi, comportament etc. Ulterior am optat pentru o ultimă locaţie, speram să fie cea finală până ne hotăram să mergem acasă. Odată ajunse acolo, plătim o intrare de 10 RON de persoană fără să avem nicio consumaţie inclusă, nici măcar un suc. Apoi mă uit pe acel bilet pe care scria mare şi bolduit "1 LEU" şi pus cu pixul lângă un zero. Au uitat să corecteze şi "Lei" în loc de "LEU". Whatever and anyway, eram deja acolo. Efectiv îmi zgâlţâia creierii acel house, tehno-house şi agresive-house difuzat de DJ. Dat fiind faptul că a murit Michael Jackson, a rulat şi o melodie de-a lui. Singura dansabilă de altfel. Nu am nimic cu cei care sunt consumatori de house însă măi nene, mai trebuie schimbat din când în cand genul, că ritmul e relativ acelaşi după cum bine am sesizat. Bon! Cu ce credeţi că mi-am clătit ochii în club? Cu cele mai trăznet, beton şi bestiale "domnişoare" ever! Nu aş vrea să le numesc "piţipoance" căci ăstea sigur le întreceau în vulgaritate şi aspect. Cred că e complet irelevant să vă spun ce costumaţie aveau (exclus mai ales cele care erau extrem de sumar îmbrăcate), câte kile de farduri, bronz artificial, extensii de păr, gablonţuri şi alte minuni pe care le deţineau şi etalau. N-am efectiv nimic cu cele care fac solar excesiv şi mă repet: EX-CE-SIV, care îşi pun gene false de li se umbreşte şi fruntea de la ele sau cele care îşi prelungesc părul într-un mod extrem de vizibil. Măcar să-şi permită un stilist bun care lucrează exemplar şi nu pune coame de cal care sunt vizibil ataşate şi complet inestetic. N-am nimic nici cu cele care îşi pun unghii false, dar nu dintr-alea de ajung să se înconvoaie de la lungime. E deranjant la ochi (pentru mine) şi la alte necesităţi fiziologice care cer un proces de ştergere cu mâna ce automat include şi unghiile. Presupun că oricum se descurcă. E viaţa lor şi poate nu am dreptul să le critic că atârnă de un "bărbat" şi se exprimă în felul mai sus menţionat, dar trebuie să spun cât am fost de poluată vizual. Fiecare "lady" dintr-asta era însoţită de un Gigolo, un muşchiulos mai mult decât fiţos, impunător şi cu portofel burduşit. Cele care erau totuşi solo, erau într-o căutare (disperată - că se vedea de la o poştă cum îşi vânau "victimele") de bărbaţi adevăraţi cu ceafa groasă cât cea de porc (deşi nu erau încă gripaţi :p), un corpolent bine înţolit şi frumos parfumat, pe fruntea căruia să scrie bolduit cu marker(dacă e posibil): Q7, X5 + vilă cu piscină şi nisip pentru plajă. Şi dintr-aştia existau halal domnului. Îşi aşteptau şi dânşii prada cea mai apetisantă fiindcă aveau de unde alege -numai una şi una. Nu doar că mă simţeam în plus, incompatibilă cu "atmosfera" clubului respectiv, dar pur şi simplu nu reuşeam să mă dezmeticesc şi realizam că e de prisos să îţi petreci timpul într-un loc ca cel menţionat aici. Nu am zăbovit mult bineînţeles şi am pornit spre casă lămurite fiind de genul de "distracţie" pe care pot să îl aibă unii. Cred că la fel de inutil e să vă spun câte şi ce renume aveau maşinile din parcare. Pur şi simplu nu pot înţelege atâtea fiţe mai ales cele care vin din partea unor inculţi, care de fapt, nu au cu ce se mândri! Clar, a doua oară nu am să mai pun piciorul în acel club, numai dacă nu cumva în viitor am să sufăr de amnezie şi nu mi-aş putea aminti ce şi cum a fost acolo în seara asta! Din partea mea, toată "spuma societăţii, interlopii, znobii şi fiţoşii" să-şi dea întâlnire într-un singur loc, pentru a nu se împrăştia pe toată suprafaţa oraşului. Să fie ăsta clubul lor şi să nu-şi mai dorească altceva, fiindcă în acel loc găsesc tot ce le trebuie: plămâni mari pentru o mai bună respiraţie, băutură ca să nu li se usuce gura, muzică de la agită toţi muşchii, îmbrăcăminte lejeră prea uşor de îndepărtat şi multe alte etc-uri pe care şi voi le cunoaşteţi.

Poftă de afirmare

Matinală ca de obicei, adulmec cafeaua cu caimac şi câte o ţigară pentru a-mi completa viciul de dimineaţă. Am o poftă nebună de a căuta un job şi de a depune CV-uri în speranţa că cineva va fi binevoitor să mă sune pentru un posibil interviu. Constat cu stupoare că locurile vacante importante sunt dezirabile aşa că intru în mreaja posibililor angajatori. Printr-o informare exhaustivă şi o documentare în prealabil despre funcţiile posturilor libere, aplic necontenit CV-uri. Atât în străinătate cât şi pe plan local aspir la un loc de muncă cel puţin decent sau relativ satisfăcător. Pentru a accede pe scara ierarhică trebuie să începi de undeva de jos, de la un nivel inferior propriilor aşteptări. Aşa că, indiferent ce mi se oferă am să accept de dragul de a munci din foarte multe motive. Ulterior, voi avea şansa să sper mai sus, dar bineînţeles fără a mă compromite şi mai ales într-o manieră josnică. La un moment dat tot voi fi nevoită să fac anumite compromisuri care să mă propulseze la un nivel de care să fiu mulţumită. Ideea de a fi ambiţios şi perseverent înseamnă foarte mult mai ales pentru o persoană visătoare cum sunt eu. Ştiu că pot da tot ce e mai bun din mine pentru a mă ridica singură în această societate dezolantă. Nu o să pot să înţeleg niciodată sistemul românesc din toate accepţiunile lui, care ne descurajează cu fiecare zi ce trece. O ţară cu aproximativ cele mai multe taxe şi cu salarii de toată jena. Penibil de-a dreptul. Şi uite că românii se descurcă în felul lor chiar dacă devin ostili şi neîncrezători. Snobismul, posesivitatea, agoniseala, averile şi ahtierea după bani ne alcătuiesc în mare măsură tocmai din pricina demersurilor cotidiene. Într-una din zile m-am oferit să fac muncă voluntară în cadrul unui partid anume. Credeţi că m-a băgat cineva în seamă? Nu te mai vor nici ca voluntari, atunci ce să mai spun de un loc flexibil, dacă nu fix într-o companie anume. Nu dă nimeni doi bani pe noi indiferent cât am fi de pregătiţi sau nu în domeniul respectiv sau oricât am fi de doritori să depunem eforturi în construirea unei cariere. Rămânem cu diplomele în mână sau în cel mai fericit caz le atârnăm de pereţii amintirilor ştiind că a fost opţiunea noastră să urmăm o facultate şi aşa mai departe. Facem demersuri considerabile pentru a învăţa cât mai multe lucruri în diferite contexte şi circumstanţe doar de dragul de a şti că suntem apţi şi competenţi în măsura în care ne-am pregătit. Vrem mai mult de la noi înşine pentru că ştim că putem sau doar pentru că vrem să ne etalăm abilităţile teoretice şi practice. Când o să fie luat în seamă tineretul cu planuri şi idei frumos concepute şi expuse în proiecte măreţe? Nu mai punem în discuţie faptul de a opta şi de a alege unde şi în ce formă vrem să fim acceptaţi, fiindcă azi efectiv nu ai de unde alege pentru o carieră potrivită propriului nostru stil. Să vedem acum dacă o să mă sune cineva propunându-mi un interviu.

Privire în gol

Îmi atârn ochii pe suprafaţa netedă a peretelui de lângă pat. Aiurea, fiindcă totul e în gol. Niciodată nu mi-a fost creierul atât de gol de gânduri. Poate că îmi place uneori să fiu spontană şi să evit creionarea unor planuri (indiferent de categoria din care ar face parte). Nu mă gândesc la nimic ce poate să îmi rezerve ziua de mâine. Sunt prea pasivă la ce o să urmeze în viitorul apropiat conştientă fiind că n-aş fi în măsură să schimb nimic. E atât de linişte când nu îţi mai auzi vâjâitul capului de la prea multe "programări", gânduri sau idei. Atât de relaxant e să-ţi alerge neuronii în libertate neconstrânşi de încărcări sentimentale sau solicitaţi de unele decizii urgente şi majore. Un cap pe post de desktop, fără un wallpaper existent sau fără un screen saver presetat în prealabil. Da. Sunt (sau mai exact cutia mea craniană este) identică cu ecranul pc-ului la momentul actual: goală mental, fără imagini sau amintiri în memorie şi fără notificări de salvare a unor posibile gânduri ce-ar putea să-mi vină. Banală şi fără sens, dar totuşi agitată fără nici măcar un motiv. O fi calmul dinaintea furtunii, dar care furtună? Oricum un sentiment ciudat de nelinişte într-un moment calm de staţionare în pat şi cu privirea în gol. Cred că bat câmpii, o iau razna sau aberez în alte dimensiuni sau la modul absurd. Mi s-o trage de la vremea ploioasă (care-mi induce lipsă de chef pentru orice şi oricine), de la durerile de spate (un spate care şi-ar dori un masaj făcut ca la carte) sau de la lenea acută care mă cuprinde. E al naibii de mişto să stai, să vegetezi sau efectiv să nu faci nimic când afară plouă şi nu vrei decât să auzi picurii de apă care se împrăştie pe asfalt...O ploaie dintr-aia de vară, cu bulbuci, zgomotoasă dar într-un mod plăcut, când în casă e noapte şi cald şi afară e poftă de viaţă. Şi atunci să închizi ochii şi să asculţi simfonia melodioasă sau actul teatral al ploii melodramatice...

Comparaţii

De la o pictură în culori se poate ajunge la un nonsens alb şi negru. Omogenizări de sentimente care duc la o stare de indiferenţă totală. Oameni pe care ajungem efectiv să nu îi mai plăcem de la o zi la alta din diverse motive. Toate lucrurile vin şi trec, personaje minunate ne încântă existenţa sau pur şi simplu devenim victimele unor legi nescrise şi nespuse de nimeni vreodată. Există soare după ploaie, la fel cum există mustrări de conştiinţă ştiind că nu ai luat decizia potrivită sau corectă. Există minciuni fără rost care mângâie auzul atunci când eşti dezbrăcat de orice putere sau există adevăruri sfâşietoare care reduc orice tentativă de a mai fi încântat despre demersul lucrurilor fireşti. Brodăm afinităţi pentru cei superficiali şi simpli, dar care de cele mai multe ori îi zeificăm prin însăşi prezenţa lor. Sau acumulăm apatii despre cei care ne rănesc indiferent de natura, gravitatea sau importanţa evenimentelor mai mult sau mai puţin marcante, dar care totuşi reuşesc să ne măcelărească viscerele întunecate ale neputinţei. Adunăm amintiri cu şi despre oamenii care ne sunt ca nişte mentori involuntari sau pe care pur şi simplu îi apreciem măcar pentru o calitate pe care şi-o exteriorizează. Pe de altă parte putem să ucidem coşmarurile provocate de aroganţa şi ironiile neîntemeiate ale acelora care se consideră superiori - nefondaţi evident! Avem timp şi răbdare pentru cei pe care îi iubim necontenit şi total dezinteresat de fiecare dată când avem ocazia. Nu mai avem chef de cei care se cred importanţi într-o relaţie de prietenie. Mi se pare şi firesc să nu o ardem aiurea cu unii ce-şi etalează personalitatea doar la modul superlativ. E clar dovadă de lipsă de modestie, infatuare şi narcisism. Uneori mai înghiţim aluzii subtile cu izuri perverse şi mediocre, dar clar ar trebui să respingem mitocăniile şi abuzurile indiferent de natura acestora. Acasă, în suflet, în cărţi sau în filme ne regăsim, apreciem, analizăm sau ne transpunem în pielea unor caractere diferite tocmai pentru a ne percepe pe noi într-un mod cât mai realist. Dar ce plăcut cred că este sentimentul de compatibilitate dintre tine şi acel "idol", acel cineva care îţi dă o lecţie de viaţă, un exemplu pozitiv, o poveste unică. Cât de aiurea e să te ştii singur şi fără nici un sprijin moral din partea unei persoane de care efectiv ai uitat. Sunt atâtea contradicţii în viaţă încât ne ia ani să le acceptăm ca atare!

Stare de spirit

Mă trezesc dimineaţă şi alerg la primul magazin să îmi cumpăr un pachet de Lucky că am rămas fără ţigări la cafeluţa de dimineaţă. Nu dau bine să deschid poarta din faţa casei şi zăresc o sumedenie de tineri îmbrăcaţi la patru ace care fumau emoţionaţi. Erau agitaţi şi glumeau pe seama viitorului. Acum dau BAC-ul şi păreau perfect pregătiţi pentru orice fel de provocare a materiilor ce urmau a fi susţinute. Mă uitam aşa melancolică la ei şi-mi spuneam în gând: "dacă ar ştii ei că urmează examene mult mai grele decât acestea, n-ar mai fi aşa de impacientaţi". E firesc, toţi am trecut prin aceste stări de agitaţie, dar cele care au urmat au fost mult mai complexe. Facultatea în sine cu tot ce înseamnă ea, alte "bombe" şi surprize ale vieţii. Am dat şi eu o fugă prin memorie şi mi-am readus aminte ce frumoasă a fost perioada liceului, inclusiv prezenţa impunătoare de la Bacalaureat. Eram stresaţi, beam cafele şi cola la greu, iar de fumat nici nu mai zic. Sudam ţigările bucată cu bucată crezând că ne vor ajuta să ne detaşăm de emoţii. Fiecare probă susţinută se finaliza cu un suc pe diverse terase. Întorcându-mă de la magazin, debutanţii în materie de maturitate erau tot în faţa liceului, sprijiniţi de gard, vociferând pe seama subiectelor. Se amuzau sprijinindu-se şi îmbărbătându-se reciproc prin încurajări. M-a năpădit mai tare melancolia, aşa că, am revenit în casă ca să-mi sorb cafeaua cu caimac înecată în albumul cu amintiri de la 19 ani. Ce timpuri, ce colegi, ce viaţa era acum 5 ani!

Memento de marţi seara

Sunt AICI şi ACUM, prezentă în faţa ecranului alb, rece şi neprietenos. Cred că m-a părăsit muza, nu am nici cea mai mică inspiraţie pentru o postare pe măsura aşteptărilor mele. Poate o fi din starea de amorţeală în care sunt învăluită. Am luat o pauză de la citit (am reluat cartea "Egoistul romantic" a lui Beigbeder) ca să-mi aştern gândurile prezente, AICI şi ACUM pentru săptămânile ce vor urma. Zilele astea am tot rumegat unele atitudini, am încercat să îmi controlez pornirile copilăreşti de fetişcană îndrăgostită şi zău dacă am reuşit să cobor definitiv pe pământ. Ce sentiment puternic, graţios şi incomensurabil e dragostea. Începuturile şi încercările sunt mereu aşa de dulci şi puternice, mă redau în mod exhaustiv prin însămi fiinţa mea. Îmi regăsesc involuntar laturile sensibile. E complet irelevant cât şi cum ţine euforia asta, cert este că un "carpe diem" se exprimă la momentul potrivit. Un deja vu al stărilor adolescentine...

Dacă aş fi fost

Mi-a dat cineva un topic de inspiratie, cititnd un blog cu întrebări "ce ai fi fost dacă...".Am găsit tematica pe www.monochrome-flower.blogspot.com

Dacă aş fi fost panteră într-o viaţă anterioară (cum mi-a fost dat să aflu) înseamnă că acum nu ar mai trebui să am trac şi emoţii indiferent de natura lucrurilor pe care le-aş săvârşi: examene, prezentări, expuneri în public şi alte etc-uri;
Dacă aş fi fost o lună calendaristică, clar e vorba despre Mai. M-am născut în luna florilor şi a culorilor vii, prin urmare ar trebui să fiu veşnic plină de viaţă, mereu opened mind la stilul (nu doar vestimentar) aşa-zis trandy, mereu fericită (datorită simbolisticii culorilor care mă reprezintă);
E clar că mă reprezintă Vinerea, sfârşitul de săptămână mult aşteptat în care am timp pentru mine, în care pun visele cap la cap. E timpul când dau o sentinţă dorinţelor, îmi scot de la amanet cele mai profunde sentimente şi pun naftalină celor mai măreţe gânduri pentru a nu se devaloriza în timp;
Amurgul şi noaptea. Două simţăminte complementare de pe raftul sufeltului meu. O visătoare incurabilă, mai ales seara când e linişte şi pot să îmi aştern (pe foaie, în format electronic sau în gând) amintirile de peste zi. O linişte profundă mă apasă seara şi mă cuprinde euforia senzaţiilor de nedescris;
Dacă aş fi fost un număr, clar e vorba de 13. Am conclutionat, că multe interviuri le-am luat pe data de 13 (unul chiar într-o zi de marţi) precum multe alte evenimente majore mi s-au derulat pe data de 13.
Dacă aş fi schiţa unui chip, cu certitudine m-ar reprezenta zâmbetul. La ora actuală cred că dacă mi-ar face cineva un potret, aş avea gura până la urechi. Râd chiar şi atunci când toate nu merg ca pe roate, deci, sfidez greutăţile care mă aşteaptă;
Dacă aş fi fost un organ, inima s-ar numi Nina. Nu cred că am altă parte a corpului cu care să trăiesc mai intens şi care să pulseze mai puternic în trupul meu;
Dacă aş fi fost un desert cu aroma, sigur aş fi caramel. Nu cred că există ceva mai bun şi mai dulce care să îmi placă;
Dacă aş fi fost un lichid, eram Coca Cola;
De eram o piatră, atunci eram cuarţ;
Dacă eram o pasăre, cu siguranţă eram o privighetoare;
De era să fiu plantă, aş fi fost o margaretă;
Dacă aş fi fost un instrument muzical, eram pian;
Dacă eram un sunet, aş fi fost ticăitul de la ceas;
Dacă aş fi fost un oraş, eram Barcelona;
De era să fiu un film, eram unul de dragoste bineînţeles;
Dacă aş fi fost un cântec, eram unul care transmite un mesaj cu emoţie;
Dacă ar fi fost să fiu o carte, sigur aş fi un bildungsroman;
Dacă eram o personalitate, aş fi fost Margaret Tatcher (fără gram de modestie :d);
Dacă aş fi fost actor, aş fi Al Pacino (chiar dacă nu sunt bărbat);
De eram un cuvânt, acela e "încăpăţânată";
De aş fi fost cu un IQ ridicat peste nivelul normal, sigur aş fi fost soţia lui Einstein :));
Dacă aş fi fost un personaj din desene animate, eram Tweety;

Vine vara-n buzunare goale

Da, mult soare, căldură, caniculă de-a dreptul, plajă şi bălaceală. Concedii prin diverse locuri mai mult sau mai putin cunoscute, sete de viaţă şi poftă de îngheţată. Dacă te mai afli şi în postura de îndrăgostit, atunci mulţi fluturi prin stomac şi nesaţ de persoana dragă de lângă tine. Plimbări prin parc, terase şi localuri, cu bani puţini pentru strictul necesar, restul fiind economisiţi pentru un răsfăţ de minivacanţă pe undeva. Dar la toate astea mai adăugaţi nunţile, multe la număr şi o groază de bani de oferit. A început sezonul celor care afirmă "I do! I do! I do!" şi asta e de bine pentru cei care îşi aşteaptă invitaţii să îi sprijine în afirmaţii pozitive. Azi e un lux să îţi permiţi să onorezi cu prezenţa toate acele evenimente importante în prezentul tinerilor însurăţei. Haine, pantofi şi bineînţeles muuult "caşcaval" că doar nu o să te duci la mai multe nunţi cu aceaşi costumaţie. Rog multă înţelegere din partea mirilor că anul ăsta e buget auster şi strâns la saltea :p Cine s-ar fi gândit că atâţia de iau laolaltă pe vreme de recesiune şi şomaj :)).

Apreciez

...un părinte care ştie să îşi educe copilul astfel încât atunci când e mare să nu îi întoarcă spatele;
...un învingător sau câştigător care reuşeşte mai mult prin ambiţie şi performanţe decât prin pile şi compromisuri;
...sacrificiile făcute pentru persoana iubită;
...femeia din simplul fapt că dă naştere unei alte vieţi;
...bărbatul pentru simplul fapt că e bărbat;
...apreciez un ţânc, un copil care oferă un buchet de păpădii mototolite mamei lui;
...bunicii care îşi leagănă nepoţii;
...pe toţi cei care mă apreciază.
...pe cel care mă iubeşte necondiţionat;

Avem cu ce şi avem cu cine

Efectiv nu mai pot fi revoltată sau indignată de "bunul" mers al lucrurilor în ţara minune a tuturor imposibilităţilor ce devin posibile cât ai zice peşte. Eu am decis să merg la alegerile europarlamentare nu pentru a încuraja un candidat anume să ia un salar de 15.000 de euro pe lună ci pentru a-mi exprima părerea cu privire la acest aspect. Dacă tot e să ne reprezinte şi pe noi cineva la Bruxelles am preferat să mă exprim cu un vot pentru o listă anume. Cunoştinţele domnului Beeecali despre politică, speech-urile nevrotice ale lui Vadim Tudor şi ideile debutante (cu iz narcotic - că doar e bine să legalizăm şi la noi drogurile) ale domnişoarei EBA ne reprezintă la Bruxelles! Acum stau şi mă întreb cum s-o traduce "hahaleră" pe limba engleză, cum vor fi asimilate ideile "grele", dure şi extremiste ale PeReMistului Corneliu Vadim Tudor şi cum vor fi acceptate părerile debutante ale unei Doamne în vârstă de 29 de ani. Nu are rost, nici importanţă să facem polemică pe cei care ne vor "susţine" în PE. E de-a dreptul hilar să comentăm pe marginea celor aleşi ca reprezentanţi. Până una-alta, trăim la circ şi asta ne oftică tot timpul. Ce să mai dezbatem acum când drumurile sunt croite după un sistem mai mult decât imbecil. Asta da Românie şi aşa conducători, de-ţi vine să-ţi iei zborul către oricare altă destinaţie. De la forţa de muncă brută, la activităţi de birou până la olimpici şi genii în diverse domenii, toţi părăsesc România pentru un trai mai bun, pentru un respect (exprimat nu doar în diplome ca la noi) cultivat şi valorficat în oameni de cultură. Ca la noi, la nimeni şi unde o să ajungem nu se ştie! Cert e că ne îndobitocim în masă de la atâtea nedreptăţi pe care suntem siliţi să le acceptăm.

Andra - Iubeşte-mă azi, iubeşte-mă mâine

Mă ştiţi foarte bine că nu sunt eu cu muzica "nouă" românească, însă melodia asta mi-a intrat la suflet, mai ales când mă aflam într-o stare acută de melancolie. Recunosc că fata asta are talent şi voce, numai că eu nu ascult dintr-astea, dar piesa asta îmi dezmeticeşte simţurile ascunse pe care credeam că nu le mai am :d



P.S.: Cine are melodia, să mi-o lase şi mie pe mail dacă e cu putinţă!

Singură şi rece

Clipe risipite-n scoici şi nisip
Gânduri rătăcite-n cerul de gheaţă
Un surâs enigmatic aţintit în văzduh
Şi-o tăcere tainică simt că mă cheamă

E oare atât de crunt
Să-mi sorb cupa cu otravă?
E firesc acum că sunt
Scânteia din fierbintea lavă?

Soarele amarnic se stinge
Amurgul îşi cheamă lin tăcerea
Apusul e roşu de sânge
Sufletul meu îşi ascunde durerea

Lumina zilei de mâine
Chemarea mută a singurătăţii
E văpaia chinului din mine
Ce-mi răsfaţă calea sorţii

Prea "nimic" în mine

Acum poţi să îmi spui ce vrei, cum vrei şi de câte ori doreşti. Nu pot să te cert, să ne contrazicem şi nu fiindcă nu am cuvinte atent alese ci fiindcă nu am să reuşesc să le accentuez corect şi să le articulez la modul cel mai potrivit. Am timp suficient pentru a-mi desena casa la care visez, cea din lemn cu prispă şi cerdac, cu lustre şi şterguri ţesute la război. Am prea mult timp pentru "nimicul" din mine care în astfel de situaţii mă redă. Îmi îmbin piesele puzzel-ului sufletesc construind o relaxare detaşată de toţi şi de toate, de toate care or să vină, de bune şi rele, de alte nimicuri banale sau pline de mine. De autoregăsire... De o nebunie interioară într-o lume personală... Rar genele adunate se mai sparg de câte o lacrimă, dar de fericire că sunt cum vreau să fiu, că pot să ascult poveşti de dragoste spuse de bunici, părinţi sau iubiţi.
Pe strada mea "locuieşte" un bătrânel simpatic, un moşulică amabil, undeva la colţ de stradă, care vinde speranţe la un leu suta de grame. Îndosariază poveşti care le spune la străini, mândru că el a fost protagonistul romantic în fiecare generic trăit. (Nu are bandă, că ar face să curgă un lung metraj). Nu e nebun, e doar fericit că a îmbătrânit iubind. Dacă îi dai un leu îţi spune o poveste şi te întreabă care vrei să o asculţi. Naraţiunea lui e atât de vie şi cu lacrimi în ochi încât realizezi că e sincer şi nu e nimic născocit numai de dragul unei noi destăinuiri. Castaniul umed din ochii lui şi carneţelul învechit pe care îl poartă veşnic la el sunt certitudinea existenţei lui. Sunt prea puţini cei care se opresc şi îl ascultă sau prea puţini "nebuni" care să îl înţeleagă. Eu am timp şi de el, fiindcă ma fascinează felul în care a ajuns să "cerşească". E optimist, plin de viaţă, sincer cu nemiluita şi CITIT. Da, nu e un borfaş oarecare. Deşi sărăcăcios îmbrăcat, e curat şi îngrijit. De fapt, nici nu îmi găsesc cuvinte să descriu minunăţia acestui bătrân bărbat. Tot la un leu vinde stări de bine, de irealitate (dar nu una bolnavă). Zilnic îşi filează "victimele" care să-l asculte şi să-i stea alături pentru câteva clipe. Bogăţia care o poartă cu el nu i-o poate fura nimeni, autostopul amintirilor lui îl ţine în viaţă.
Prefer să ascult şi să am vreme pentru gânduri, să-mi mânjesc degetele de culoare şi să pictez viaţa în rogvaiv. Există oameni de la care să înveţi că "tăcerea e de aur" şi cum să-ţi frânezi cuvintele după dinţi. Ce mă bucur că nu pot acum să vorbesc, decât să scriu tăcută despre nimicurile egoului meu, prea flămând de linişte...

6 din 49

Da, azi, 7 iunie 2009 s-a câştigat marele premiu la loto în valoare de 10,9 milioane de euro. Tocmai azi când s-au finalizat şi Alegerile Parlamentare Europene... Cred că asocierea dintre cele două e suficient de evidentă şi nu am să comentez pe marginea acestei constatări! By the way, gagiul e din Galaţi şi a pus un singur bilet cu trei variante :)
P.S. Era să omit să vă spun, că recordul de căştig înregistrat anul trecut la loto de 12 milioane de euro a fost TOT la Galaţi şi taman la ACEEAŞI agenţie la care s-a câştigat şi acum. Nu e totuşi o ironie şi prea multe coincidenţe?

Fără cuvinte

Azi, scumpul, dragul şi iubitul meu prieten Marius mi-a dat nişte replici (mai mult sau mai puţin spuse la nervi) de m-au lăsat afiş stradal, că doar mă aflam în faţa casei la mine. Deci, conform spuselor lui, eu, adică Nina, nu ştiu să fac decât 3 lucruri în viaţă şi anume: să învăţ, să fac curat şi să gătesc. Se pare că altceva nu mai ştiu în afară de cele menţionate mai sus. Dar mai ştiţi, că acest Marius de azi e trecut pentru mine... Aaaa, şi cireaşa de pe tort: cică mi-s demodate concepţiile despre viaţă şi că nu ştiu să mă distrez cum ar trebui! De ce? Pentru că nu îmi place să ajung acasă după ora 00 când stau cu ai mei şi că sunt de părere că la o domnişoară de vârsta mea nu îi stă bine să se afle pe străzi la ore târzii. În viziunea lui parcă nici nu mai are farmec să trăiesc. Se pare deci că sunt un-funny, old-fashion woman. Nici nu ştiu cum mă mai suportă pământul la cât sunt de "înapoiată" şi nu fac parte din trandul de duzină al dom'şoarelor de club sau care mai rămân peste noapte la bărbaţi. Mda, poate că pierd cel mai tare mega party făcut vreodată sau cel mai tare orgasm trăit ever dacă nu mă mulez după spusele "domnului" menţionat mai sus. Măh, de ce naiba nu mi-o fi spus asta mai din timp ca să mă aştept măcar la o reacţie din partea mea, însă faţa mi-o culegeam de pe jos. Dăh pe cine am ajuns eu să suport. Asta e oricum ultima oară când mi se va mai adresa vreodată bădăranul de Maramu'. Vă pup pe toţi restul până data viitoare!

Pe rând, te rog...

Azi iubirea mi-e amară
ca să mă scuz justificând
o dorinţă de mâine hoinară
şi-un gând de azi contemplând

Cu "te iubesc-uri" premature
mă întâlneşti adesea
şi amorez din fire
flirtezi cu dragostea

Scuteşte-mă de vorbe inutile
şi lasă-mă s-aleg
din jocurile-ţi puerile
pe care să-l dezleg

Citeşte printre rânduri
şi ai să înţelegi
din file sparte-n cioburi
tu trebuie să alegi

Nu-ţi face din mine obsesii
noi dependenţe bolnave
iubeşte-mă simplu, fără depresii
şi fără bancuri grozave


Nu-mi cere acum mai mult
o viaţă împărţită la doi
fi un Socrate desculţ
ce păşeşte pentru amândoi

E mult timp pentru toate
lasă vremea să asculte
rugăciunile noastre nedescifrate
şi toate celelalte


Nu ne forţa prezentul
şi curăţă cerneala pătată
ce ne scrie destinul
pe-o filă pictată.

Alţi 140.000 de euro pe apa sâmbetei

Deschid TV-ul pe Realitatea la programul de ştiri. Ştire: pe lacurile Bordei, Cişmigiu şi Herăstrău din capitală vor fi aduse păsări exotice în valoare de 140.000 de euro. Nu contestă nimeni faptul că sunt frumoase şi deosebite aceste specii de păsări (păuni albi, raţe mandarine şi raţe caroline - dacă am înţeles eu bine -, lebede negre şi încă alte două tipuri care acum nu mi le amintesc. Ce nu vreau eu să înţeleg e faptul că de ce, nu au adus câte o pereche din fiecare specie (mascul şi femelă) care ulterior să se împerecheze. Nu! De ce să nu aducă de 140.000 de euro când "ţara arde şi baba se piaptănă" (parcă aşa era, nu?)?! Să nu uităm totuşi că dintr-un lac nu trebuie să facem grădină zoologică. Băi nene, cu banii ăia de ce nu se motivează o parte din tineri care abia aşteaptă să-şi dovedească competenţa într-un domeniu anume? Sunt mai importante lebedele, păunii şi raţele decât oricare alte mici nevoi ale ţării la ora ACTUALĂ! Să nu înţeleagă cineva greşit, că nu am nimic cu minunatele vietăţi şi care sunt demne de admirat, dar nu e momentul lor taman în situaţiile de faţă. De ce nu se iau de o sumă modică şi într-un an să le înmulţească de să dea şi la restul lacurilor minunate din ţară. Că tare e agresivă investiţia asta, numai la nivel de Bucureşti, că de parcă numai acolo or fi existând minunăţii de genul Herăstrăului, Cişmigiului sau Bordeiului. De ce banii ăia nu se duc în altă parte? De exemplu la oamenii care toată viaţa lor au muncit şi tot săraci sunt şi au fost! Pe ăia când îi luăm în calcul? O să-mi răspundă Băsescu, Oprescu, Boc, Geoană sau Crin Antonescu? Mă îndoiesc! Ca şi palmierii lui Oprescu, care nu se mulează deloc pe specificul capitalei noastre. Da' mă rog, de parcă noi am decide asupra kitschului societal sau a unor oameni care nu au ochiul format pentru estetica stradală care se potriveşte cu arhitectura, oamenii şi restul! Dacă tot e să facem din Bucale, capitala exotică a Europei, cu arbori şi păsări în temă, atunci de ce să nu importăm şi nişte dansatoare autentice, specifice locurilor exotice, cu mişcări lascive şi o coregrafie de ar ţine primarii la baie şi nu ar putea lua decizii măreţe! Ca la noi la nimeni. Un salar ce îţi încape lejer în cel mai îngust portofel şi preţuri la standarde UE sau chiar mai piperate. Nu se mai poate aşa cu noua noastră religie naţională, miserupismul. Degeaba încercăm să fim naţionalişti convinşi când nu mai reuşim să ne mai autoalimentăm nici cu speranţa de mai bine.
Mergeţi dragilor din ţară, luaţi-vă zborul către unele ţări calde sau măcar undeva aici "aproape" de "acasă" - indiferent că e vorba de studii, muncă sau concediu. Mâine-poimâine la preţ accesibil ĂŞTIA ne mai vând doar ceanură. Citiţi cărţi, închiriaţi DVD-uri cu filme anti-emo, dansaţi şi inventaţi-vă propriile dvs. reclame (de care să vă amuzaţi) şi închideţi naibii TV-ul că vă îndobitoceşte cu inventatul virus N1H1. Ce pana mea de boli mai inventează culţii aştia de americani? De la gripa aviară, la gripa porcină. Doamne nu mă lăsa, da' în America porcii fac gripă şi e al dracu' de contagioasă! :-D Mai urmează gripa plantelor, care se metamorfozează în monştrii cu multe nervuri şi liane care ne vor omorî prin strangulare!

Blondă la volan. Mare atenţie

21 decembrie 2007 - mi-am luat permisul de conducere (evident că nu din prima şi nu mi ruşine să recunosc), dar pe merit!; acum pot să conduc maşina alor mei (însoţită bineînţeles) fără să-mi mai spună instructorul "frână! că dai în el", "semnalizează şi treci pe banda ai'laltă", "atenţie la pietonul care vrea să treacă" etc.

22 decembrie 2007 - primul meu şofat cu tata în dreapta - un drum de 25 de km până la ţară. Era agitat şi transpira încontinuu - cu câte 100 de comenzi pe minut; nu prea multe peripeţii. Am turat prea mult motorul şi o dată era să ies de pe carosabil (aici pot să mă scot că doar era zăpadă). În total cam 40 de min de condus.

10 ianuarie 2008 - mă urc în maşină (tot cu tata în dreapta) pentru a face o tură de oraş. Mare surpriză mare! Mi se opreşte motorul în intersecţie. Toţi mă claxonau de parcă se grăbeau să ajungă la o nuntă. Vociferări şi semne obscene. Al naibii cât mă iubeau de mult că le-am îngreunat circulaţia. Am ajuns acasă fără alte opriri involuntare sau interzise. O jumate de ora de condus (sau cel puţin imitaţie de şofat).

până în prezent - 2 iulie 2009 nici vorbă de volan. Vă închipuiţi ce pericol public aş fi acum, dacă atunci proaspăt ieşită din şcoală am comis gafele cele mai tari.
Pur şi simplu asta nu e pentru mine şi nici gând să mai conduc vreodată, numai dacă o fi musai obligatoriu. Până atunci sper să acumulez experienţă şi să-mi iau o Dacia puşcată (nu de alta, dar dacă o buşesc să nu mă doară aşa de rău nici în suflet şi nici la buzunar). Până atunci, ştiţi cumva de unde aş putea să-mi achiziţionez un semn cu ochiul boului, mare cât luneta? Oare se fabrică sau e interzis fiindcă nu poţi privi în oglinda retrovizoare de pe mijloc? Dar cred că cel mai bine ar fi să îmi înscripţionez pe maşină (pe toate părţile): "Atenţie: blondă începătoare la volan. Evitaţi automobilul!" Deci, cred că mai bine îmi stă brunetă :))