Alteritatea subiectivă

Suntem subiectivi până în măduva oaselor, de aceea nu reuşim uneori să intrăm în esenţa lucrurilor. Adevărul e subiectiv, ceea ce e verosimil sau veridic pentru mine, la fel de bine pentru un altul poate fi fals sau minciună. Relaţiile ni le construim subiectiv şi egoist, privim totul din perspectiva noastră, din unghiul nostru subiectiv şi adesea credem că ceea ce spunem noi la un moment dat e adevărat fără să-i observăm nevoile celuilalt sau punctele lui de vedere. A fi obiectiv nu înseamnă neapărat de a-l accepta pe cel de lângă noi prin afirmaţiile pe care le face ci pur şi simplu de a fi în concordanţă cu un adevăr sau un fapt general valabil şi acceptat. Ca toate să fie invers proporţionale percepţiei noastre, ne trebuie un motiv pentru care să credem că lucrurile stau altfel de cum ne-am aştepta. Ne trebuie un motiv pentru care să rămânem alături de cineva atunci când persoana în cauză o cere, ne trebuie un motiv pentru o posibilă schimbare, dar nu ne trebuie motiv pentru a iubi pe cine credem noi de cuviinţă. Iubirea nu se naşte dim motive şi nu e nici o scuză, ea pur şi simplu izvorăşte din interiorul fiinţei noastre şi se materializează prin noi înşine. Dar însăşi iubirea e subiectivă, e particulară pentru fiecare individ, se manifestă diferit. Pentru fiecare înseamnă altceva şi acest sentiment se descrie în foarte multe moduri diferite, tocmai de aceea nu se poate transpune această stare într-o definiţie anume. Când iubim,fiecare ne manifestăm diferit, acţionăm prin cuvinte sau prin fapte pentru a-i demonstra celuilalt importanţa prezenţei lui în viaţa noastră. Motivele pe care le cerem pur şi simplu ne ajută sau ne completează felul de a fi şi de a ne dedica.

O melodie pur şi simplu SU-PER-BĂ!