În renovare de gânduri

Nu vi s-a întâmplat niciodată să cunoaşteţi pe cineva într-un context oarecare, într-un moment de tăcere (în care niciunul nu ştie ce să spună pentru a rupe liniştea instalată), persoana în cauză să facă o scurtă recenzie asupra propriei vieţi. Să prezinte succint o sumedenie de lucruri care îi plac sau displac. Mi s-a întâmplat o singură dată demult şi mi s-a părut genialul modul în care reuşeşti să cunoşti o persoană într-un timp mai scurt.Azi nu mai am parte de clipe dintr-alea, care să te rupă de monotonie. Azi e altfel!

Mi-am luat un concediu pentru gânduri. Ideile mele sunt în renovare pentru o nouă construcţie şi nu fac decât să brodez pe lângă ele (ideile vechi), să le schimb puţin accentele puternice pe care le au... Sunt în vacanţă de meditaţie şi noaptea când aştern capul pe aşternuturi, nu mă gândesc la nimic ci aştept să fiu învăluită de un vis care dimineaţa să mă trezească cu zâmbetul pe buze. E singurul lucru pe care mi-l doresc şi uneori mi se întâmplă. Vreau să am timp suficient mai târziu pentru concluzii de care să fiu mândră mai târziu. Această renovare şi totodată o protecţie împotriva propriile-mi gânduri mă oboseşte mai mult decât aş fi crezut vreodată. E greu să nu te gândeşti la ceva dintr-un oarecare cândva, undeva cu mulţi alţi cineva. Cum ar fi fost dacă toate ar fi fost altfel. Nu, nu e vorba de regrete nicidecum ci de însăşi ideea "cum ar fi fost dacă într-o situaţie" trebuia să procedez altfel. Rămâne o curiozitate neelucidată şi un mister închis într-un sipet fermecat. Uneori, impulsul care determină o soluţionare nu e cel indicat. Altădată trebuie să reflectez mai mult asupra unei decizii care e menită să-mi schimbe viaţa într-o măsură sau alta. Alteori, impulsul e cel care aduce soluţia optimă şi spontaneitatea relevă un caracter dezinhibat şi dezbrăcat de reflexele cugetării profunde. Bineînţeles impulsul depinde de dificultatea problemei şi soluţia perfectă se cântăreşte din sumedenia de propuneri care aduc finalitatea.

Totuşi ador ipoteza unui străin care se prezintă pe neaşteptate într-un simplu moment din viaţă,într-o tăcere monumentală, când te aştepţi cel mai puţin să cunoşti pe cineva "nou", cineva care îţi este complet necunoscut. De genul: detest să conduc maşina pentru că majoritatea accidentelor se petrec în traficul rutier, imi plac ciupercile dar nu mănânc peşte niciodată, întotdeauna port şosete negre, îmi plac filmele horror şi poveştile cu bătrâni. Am dat un exemplu. V-aş dori să aveţi parte vreodată de aşa ceva, să trăiţi senzaţia noului prin altcineva şi totodată plăcerea amuzantă de prezentarea care rezumă o personalitate.