Aceasta este o postare ca un răspuns la un prieten care m-a întrebat de ce nu am pe cineva în viaţa mea şi de ce nu îmi fac o relaţie.
Aşa că, dragă C. îţi argumentez singurătatea mea din acest punct de vedere. Până în prezent am ajuns la concluzia că toţi "potenţialii iubiţi" pe care i-am cunoscut sunt la fel, doar puţin diferiţi. Adică fără substanţă, reticenţi, banali, dificili până în măduva oaselor, indecişi etc. Toţi aceştia mi-au lăsat un gust amar. Dacă te implici în relaţie nu e bine, dacă nu te implici înseamnă că nu eşti interesată. Dacă pui suflet înseamnă că prea "conturezi" o relaţie din stadiul incipient, dacă eşti detaşată iar nu e bine pentru că se interpretează că "ai ceva" sau "e ceva cu tine". Atunci eu nici nu ştiu cum să mă mai comport, cum să mă manifest. Să fii natural şi exact cum eşti devine şi ăsta un defect. Cred că cel mai bine e să te prefaci şi să te mulezi după aşteptările celuilalt. Şi atunci devi o fiinţă fără personalitate şi dorinţa de a fi "acceptat" exact aşa cum eşti. Aşa că prefer să fiu singură. Sunt prea obişnuită cu acest aspect şi îmi place. Am încercat şi am ratat, am eşuat în lista lor cu "priorităţi" de fiecare dată fără să înţeleg de ce.
Acum nici că-mi mai pasă de ce am dat undă verde sau de ce am primit eu papucii. Înseamnă că dorinţa nu a existat cu adevărat sau nu exista deloc afinitate doar impresie...
Sau poate că încă nu am întâlnit persoana potrivită. Sau poate că sunt eu prea urâtă, prea nasoală, pesimistă, încăpăţânată, idealistă, directă şi încă un alt întreg cârnaţ de non-atuuri pentru o posibilă relaţie. Cu inteligenţă şi răbdare defectele devin atât de "tolerante" încât nici nu mai sunt sesizabile.
Unii au ştiut ce vor de la mine, alţii nu au ştiut ce vor nici măcar de la ei înşişi. Nici eu nu am fost niciodată pregătită pentru o relaţie, nici eu nu am ştiut ce vreau de la mine din punct de vedere sentimental, dar mi-am zis "hai totuşi să încerc, că nu se ştie niciodată". Ştiu şi eu cum sunt şi îmi cunosc defectele mai bine ca oricine, dar se pare că nimeni nu ştie să mi le pună în balanţă cu cele câteva puţine calităţi. Deşi dacă mă gândesc bine, nu cred că am aşa ceva. Am ajuns la concluzia că pe lângă faptul că sunt dificilă (dacă tot mi s-a spus) nu mai vreau nimic de la un posibil viitor bărbat.
Mama mi-a aruncat pastila că s-ar putea să fiu PREA pretenţioasă. Nu am standarde, tipare sau şabloane (după cum bine ştii C.) în ceea ce priveşte materia masculină, dar am totuşi câteva pretenţii care mi se par obligatorii: să fie sincer, să nu fie ezitant, să fie curat (adică să nu miroase a jeg), să comunice indiferent de problemă. Mi se par chestiuni elementare pe care le poţi "cere" de la cel cu care ai de gând să te implici sentimental. Deci să ne înţelegem: nu sunt PREA pretenţioasă. Nu caut şi nu aştept bărbatul perfect. Adică nu am o preferinţă a ochilor, o constituţie atletică de invidiat, să aibă bani sau maşină. Deloc! Din contra. Vreau să aibă defecte peste care să învăţ să trec şi care să mai "zguduie" fericirea pentru a nu deveni monotonă. Vreau mai înainte de toate să fie OM cu care se poate vorbi absolut orice, calm sau precipitat, de aceiaşi părere sau în contradictoriu (mai ales că părerile diferite uneori sunt constructive).
Deci a fi naiv nu e inocenţă, e prostie. Aşa cum am fost şi eu credulă. Credeam ce mi se spunea şi ulterior am sfârşit a căuta prin casă un perete pe care să scrie "Loc de dat cu capul. Dacă ai fost fraieră să pui botu' la toţi fraierii". Prin urmare toţi naivii sunt proşti şi nicidecum "inocenţi". Cel mai grav e că nu ştiu cum se vindecă tipul ăsta de prostie.
Fetelor luaţi aminte dacă întâlniţi pe cineva cu următoarele simptome:
Dacă:
- mai tot timpul e obosit decât activ în dorinţa de a vă vedea
- nu are timp de voi de cele mai multe ori
- afirmă ceva de genul "crezi că e momentul să vorbim acum despre asta?" (cu siguranţă nu va fi momentul curând pentru o discuţie cu privire la o neplăcere creată)
- nu dă un semn de viaţă cu zilele şi când o face e cu o scuză "plauzibilă"
- percepeţi majoritatea lucrurilor total diferit (e mai mult ca sigur că părerile lui nu sunt pe aceiaşi lungime de undă cu ale voastre)
- întâlnirile la bere cu băieţii sunt mai dese decât întâlnirile voastre
înseamnă simplu: nu vă place, nu vă vrea şi cu atât mai mult nu vă iubeşte. Deci e prea laş să vă spună franc şi diplomat. Prin urmare nu vă amăgiţi că va merge, că va dura, că el e cel pe care îl doriţi. Se complac pentru că oricum au şustele lor ascunse. Să nu credeţi că s-a născut femeia care să înţeleagă bărbatul în substanţa lui, dar nici invers bineînţeles. Există şi excepţii de la regulă, dar pe care eu nu le-am cunoscut încă. Mă refer în tentativă de relaţie.
Dacă nu are simptomele de mai sus, e mai mult decât ok.
Rămâneţi naturale, în propria piele şi nu vă schimbaţi pentru nimeni, că nu merită. Merită doar să vă schimbaţi pentru voi. Să vă şlefuiţi defectele. Dacă cineva vă va dori, atunci vă va accepta exact aşa cum sunteţi. Nu vă deschideţi inima la primul venit că s-ar putea să suferiţi. Cel de lângă voi va simţi când trebuie să vă deschidă ca pe o floare şi va şti exact când. Atunci e momentul să lăsaţi garda jos.
marți, 30 martie 2010
luni, 29 martie 2010
Am împlinit un anişor
Azi se împlineşte un an de când am blog. Un an în care am împărtăşit cu voi sentimente, stări, frustrări şi bucurii. Un an în care m-am descărcat prin scris.
Am învăţat că scrisul te curăţă şi te vindecă. Am realizat pentru a n-mia oară că atunci când nu ai pe cineva care să te asculte, te aude scrisul. E o ascultare surdă fiindcă scrisul nu-ţi reproşează de ce eşti isteric sau calm, decent sau vulgar în atitudinile de exprimare. Te înţelege şi atunci când ai avut o zi proastă. Cuvintele nu te judecă, nu te analizează, nu te disecă în fărâme, ci tu pe ele. Frazele nu cer explicaţii, te acceptă aşa cum eşti: uneori nevrotic, alteori iritant de calm. Vorbele iscălite nu suferă decât atunci când nu le articulezi şi când îţi baţi joc de ele.
Să vedem cât o să ţină "jurnalul" acesta. De multe ori am vrut să renunţ dar au existat persoane care m-au îndemnat să nu fac acest lucru. De regulă nu renunţ la niciun lucru care îmi face plăcere, nu mă dau bătută când vreau să obţin ceva, dar cu scrisul pe blog a fost altă mâncare de peşte. Simţeam că "destăinuirile" mele nu-şi mai au rostul sau efectiv nu credeam că-i interesează pe (ne)cunoscuţii de pe aici, din lumea virtuală. Cu toate acestea mergeam mai departe detaşându-mă de acest gând. În fond şi la urma urmei scriam pentru mine, pentru liniştea şi eliberarea pe care mi-o oferă scrisul. Uite că am făcut un an în care am trăit toate stările omeneşti cu diferite ocazii. Per ansamblu a fost un timp în care m-am evaluat atât subiectiv cât şi din punct de vedere obiectiv. Am sesizat la mine schimbări care nu pot decât să mă bucure.
Am învăţat că scrisul te curăţă şi te vindecă. Am realizat pentru a n-mia oară că atunci când nu ai pe cineva care să te asculte, te aude scrisul. E o ascultare surdă fiindcă scrisul nu-ţi reproşează de ce eşti isteric sau calm, decent sau vulgar în atitudinile de exprimare. Te înţelege şi atunci când ai avut o zi proastă. Cuvintele nu te judecă, nu te analizează, nu te disecă în fărâme, ci tu pe ele. Frazele nu cer explicaţii, te acceptă aşa cum eşti: uneori nevrotic, alteori iritant de calm. Vorbele iscălite nu suferă decât atunci când nu le articulezi şi când îţi baţi joc de ele.
Să vedem cât o să ţină "jurnalul" acesta. De multe ori am vrut să renunţ dar au existat persoane care m-au îndemnat să nu fac acest lucru. De regulă nu renunţ la niciun lucru care îmi face plăcere, nu mă dau bătută când vreau să obţin ceva, dar cu scrisul pe blog a fost altă mâncare de peşte. Simţeam că "destăinuirile" mele nu-şi mai au rostul sau efectiv nu credeam că-i interesează pe (ne)cunoscuţii de pe aici, din lumea virtuală. Cu toate acestea mergeam mai departe detaşându-mă de acest gând. În fond şi la urma urmei scriam pentru mine, pentru liniştea şi eliberarea pe care mi-o oferă scrisul. Uite că am făcut un an în care am trăit toate stările omeneşti cu diferite ocazii. Per ansamblu a fost un timp în care m-am evaluat atât subiectiv cât şi din punct de vedere obiectiv. Am sesizat la mine schimbări care nu pot decât să mă bucure.
joi, 25 martie 2010
Destăinuire
Nu mă mir că sunt neînţeleasă uneori, că unii îmi spun că sunt dificilă, nebună, inabordabilă, ciudată. Nu mă mir pentru că uneori chiar sunt aşa cum mă vad unii. Dar tot e mai bine decât să fiu percepută simplistă, accesibilă, mult prea normală etc.
Dramatizez fleacurile şi orice situaţie care nu îmi place. Orice „tragedie” care-mi produce disconfort interior o dramatizez până la limita posibilă. Nu e vorba de teatru. Pentru că orice lucru, moment sau sentiment îl cuprind în mine şi-l trăiesc cu profunzimea maximă. În orice pun suflet în exces şi ăsta a fost unul din gafele pe care le comiteam până nu de mult timp.
Când ceva îmi eşuează cu toate că am muncit intens pentru acel ceva, atunci fac atac de panică. Mă blochez şi nu înţeleg cum s-a ajuns la acea situaţie. Apoi mă întreb – retoric evident – de ce mama naibii nu mi-a reuşit ce-mi doream mai ales că nu plănuisem intens finalul apoteotic.
Mai am răbdarea care îmi curge prin vene. Răbdarea e sursa mea vitală. Lucrurile se succed gradat – ascendent. Las timpul să-mi deruleze etapizat evenimentele. Vreau totul treptat, sistematizat şi bine făcut. Din această cauză unii mă „acuză” că sunt lentă şi prea analitică. Dar ei nu ştiu că, graba strică treaba, că lipsa de răbdare induce într-o anumită măsură mecanizarea lucrurilor fără implicarea detaliilor care fac diferenţa între un lucru făcut şi unul bine făcut.
În cazul unei nereuşite mă revolt şi mă închid în mine, alimentez conflicte interioare şi comportamente defensive. Atunci e momentul meu de pesimism. Dar tot atunci se naşte dorinţa şi ambiţia de a merge mai departe, de a persevera şi de a lupta pentru tot ce îmi propun.
Nu-mi place să las un lucru neterminat. Mai bine nu mă apuc deloc de el decât să-l abandonez. Şi de altfel sunt perfecţionistă. Nu ştiu dacă e o calitate sau un defect. Dar îmi place să iasă lucrurile ca la carte cum se spune, fără să mai fie utilă vreo retuşare ulterioară. Cu toate că îmbunătăţirile sunt binevenite oricând. Dar, de aceea, îmi doresc de la bun început în aşa fel să fac un lucru încât să nu mai trebuiască să revin într-o etapă pentru a-l finaliza. Calm, sistematizat!
Poate că într-adevăr sunt puţin nebună. Sau poate prea normală printre atăţia nebuni. Dar fiecare din noi avem un dram de nebunie care iese prin porii impulsurilor de moment. Ştiu că am mai multe defecte decât calităţi. Ştiu că uneori sunt atât de irascibilă încât nici eu nu mă mai suport. Dar sunt sinceră şi cu asta pot spune că mă mândresc!
Dramatizez fleacurile şi orice situaţie care nu îmi place. Orice „tragedie” care-mi produce disconfort interior o dramatizez până la limita posibilă. Nu e vorba de teatru. Pentru că orice lucru, moment sau sentiment îl cuprind în mine şi-l trăiesc cu profunzimea maximă. În orice pun suflet în exces şi ăsta a fost unul din gafele pe care le comiteam până nu de mult timp.
Când ceva îmi eşuează cu toate că am muncit intens pentru acel ceva, atunci fac atac de panică. Mă blochez şi nu înţeleg cum s-a ajuns la acea situaţie. Apoi mă întreb – retoric evident – de ce mama naibii nu mi-a reuşit ce-mi doream mai ales că nu plănuisem intens finalul apoteotic.
Mai am răbdarea care îmi curge prin vene. Răbdarea e sursa mea vitală. Lucrurile se succed gradat – ascendent. Las timpul să-mi deruleze etapizat evenimentele. Vreau totul treptat, sistematizat şi bine făcut. Din această cauză unii mă „acuză” că sunt lentă şi prea analitică. Dar ei nu ştiu că, graba strică treaba, că lipsa de răbdare induce într-o anumită măsură mecanizarea lucrurilor fără implicarea detaliilor care fac diferenţa între un lucru făcut şi unul bine făcut.
În cazul unei nereuşite mă revolt şi mă închid în mine, alimentez conflicte interioare şi comportamente defensive. Atunci e momentul meu de pesimism. Dar tot atunci se naşte dorinţa şi ambiţia de a merge mai departe, de a persevera şi de a lupta pentru tot ce îmi propun.
Nu-mi place să las un lucru neterminat. Mai bine nu mă apuc deloc de el decât să-l abandonez. Şi de altfel sunt perfecţionistă. Nu ştiu dacă e o calitate sau un defect. Dar îmi place să iasă lucrurile ca la carte cum se spune, fără să mai fie utilă vreo retuşare ulterioară. Cu toate că îmbunătăţirile sunt binevenite oricând. Dar, de aceea, îmi doresc de la bun început în aşa fel să fac un lucru încât să nu mai trebuiască să revin într-o etapă pentru a-l finaliza. Calm, sistematizat!
Poate că într-adevăr sunt puţin nebună. Sau poate prea normală printre atăţia nebuni. Dar fiecare din noi avem un dram de nebunie care iese prin porii impulsurilor de moment. Ştiu că am mai multe defecte decât calităţi. Ştiu că uneori sunt atât de irascibilă încât nici eu nu mă mai suport. Dar sunt sinceră şi cu asta pot spune că mă mândresc!
marți, 23 martie 2010
Avem timp - Octavian Paler
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
luni, 22 martie 2010
Sincer sau rezervat?
Preferaţi să fiţi direcţi atunci când vă spuneţi o părere cu privire la o situaţie dificilă sau preferaţi să vă rezervaţi în exprimare doar pentru a nu intimida sau "jigni" interlocutorul? Indiferent dacă se poartă un dialog calm sau uşor precipitat datorită părerilor diferite, ce credeţi că este mai important: să acceptaţi opinia celuilalt chiar dacă nu sunteţi de acord cu ea sau să vă prezentaţi propria părere? Sau cel mai bine ar fi să aplici vorba aia: "să zici ca ei şi să faci ca tine"?
Sinceritatea în doza ei maximă în ochii altora te face crud şi intolerant. Dacă spui lucrurilor pe nume exact aşa cum le vezi sau cum le simţi înseamnă că eşti insensibil şi rece. De aceea unii preferă minciuna, în cantităţi mici dar dozată mereu. Sau adoră să nu fii aşa direct şi „tranşant”. Oamenii care preferă adevărul pur sunt puternici şi pot să îndure „greutatea” expusă de vorbele care reliefează cu exactitate ceea ce vrei să transmiţi. De aceea sunt prea puţini oameni puternici fiindcă nu acceptă lucrurile aşa cum sunt tocmai din motivul că nu fac parte din aşteptările lor. Aşa se nasc eşecurile, din incapacitatea de a absorbi adevărul şi de a percepe realitatea obiectiv.
Sinceritatea în doza ei maximă în ochii altora te face crud şi intolerant. Dacă spui lucrurilor pe nume exact aşa cum le vezi sau cum le simţi înseamnă că eşti insensibil şi rece. De aceea unii preferă minciuna, în cantităţi mici dar dozată mereu. Sau adoră să nu fii aşa direct şi „tranşant”. Oamenii care preferă adevărul pur sunt puternici şi pot să îndure „greutatea” expusă de vorbele care reliefează cu exactitate ceea ce vrei să transmiţi. De aceea sunt prea puţini oameni puternici fiindcă nu acceptă lucrurile aşa cum sunt tocmai din motivul că nu fac parte din aşteptările lor. Aşa se nasc eşecurile, din incapacitatea de a absorbi adevărul şi de a percepe realitatea obiectiv.
duminică, 21 martie 2010
La toţi ne e greu
Un adevăr general valabil şi laitmotivul acestei melodii: "că bogat îi greu şi sărac îi rau"...
Indiferent de pătura socială, fiecare avem probleme de natura lor. Pare hilar, dar eu prefer să am necazurile unui om de rând decât grijile unui om bogat.
Indiferent de pătura socială, fiecare avem probleme de natura lor. Pare hilar, dar eu prefer să am necazurile unui om de rând decât grijile unui om bogat.
Revendicare
Îmi vreau înapoi Dumnezeul uitat în lucrurile mărunte pe care le făceam odinioară. Vreau să-mi răscumpăr tonele de zile cu plăcere la superlativ petrecute în facultate. La fel cum zilele mele se măsoară în kilograme sau tone, tot aşa cele mai frumoase momente se compun din culori, acele culori care există în cei mai frumoşi ani ai tinereţii. Pe urmă culorile ori se estompează, ori nu mai au nuanţele maturităţii premature. Îmi vreau înapoi lipsa aceea de griji, stresul sesiunii, agitaţia din căminele studenţeşti, veşnicul autobus cu destinaţia finală la Universitate, concertele din parc, dimineţile matinale prelungite cu cafele până la amiaz etc. Îmi cer dreptul la viaţa de atunci, la clipele minunate petrecute alături de colegi. Îmi doresc din nou exaltarea sufletului ce excalada muntele responsabilităţilor şi al distracţiei în acelaşi timp. Îmi trebuie din nou starea aceea de bine chiar dacă mi-au rămas amintirile ce au rolul de a mă transpune în alt univers paralel. Acesta este scopul amintirilor în general: de a te teleporta într-o lume apusă în care viaţa prindea contur, viitorul se materializa cu paşi mărunţi.
Această nostalgie mi se trage de la astenia de primăvară care loveşte ca o boală. Boala aceasta - singurul lucru care vine gratis şi neaşteptat. Sunt cu normă întreagă în cartea de muncă a vieţii. Singurele taxe pe care nu le plătesc sunt: aerul primăverii care-l respir nesătulă şi plăcerea vizuală a renaşterii naturii. Nu plătesc pentru că nu e o emisiune televizată, nicio poveste difuzată la radio prin publicitate. Mă bucur că în sfârşit a sosit primăvara nu doar calendaristic ci şi în atmosferă. Melancolia nu-mi dă pace. De aceea îmi vreau înapoi Dumnezeul lăsat în facultate. Mi-am uitat sufletul în trecut şi acum nu mai pulsează. Este imperios necesar o Revendicare.
Această nostalgie mi se trage de la astenia de primăvară care loveşte ca o boală. Boala aceasta - singurul lucru care vine gratis şi neaşteptat. Sunt cu normă întreagă în cartea de muncă a vieţii. Singurele taxe pe care nu le plătesc sunt: aerul primăverii care-l respir nesătulă şi plăcerea vizuală a renaşterii naturii. Nu plătesc pentru că nu e o emisiune televizată, nicio poveste difuzată la radio prin publicitate. Mă bucur că în sfârşit a sosit primăvara nu doar calendaristic ci şi în atmosferă. Melancolia nu-mi dă pace. De aceea îmi vreau înapoi Dumnezeul lăsat în facultate. Mi-am uitat sufletul în trecut şi acum nu mai pulsează. Este imperios necesar o Revendicare.
joi, 18 martie 2010
Primarul condamnat
N-am nimic personal cu Cristian Anghel. Nu-l cunosc deşi am dat de câteva ori mâna cu el în diverse ocazii care s-au ivit. Nu l-am considerat niciodată un prost "şef de municipiu" cum le spun eu celor de rangul lui, dar nici genul de conducător perfect. Nu mi-a făcut rău, dar nu mi-a făcut bine şi asta că în raport cu el sunt un simplu cetăţean şi locuitor al municipiului Baia Mare. Cert este că, într-o măsură sau alta, locuitorii oraşului l-au dorit în această funcţie drept dovadă că a tot fost reales la votări. Este unul dintre cei mai longevivi primari în funcţie, rol care acum nu şi-l mai asumă fiindcă e la zdup. Îmi pare sincer rău pentru el şi nu cred că merita asta. E părerea mea.
Dacă tot e să fie aşa, în vânzarea imobilului respectiv au mai fost implicaţi şi consilierii locali care l-au sprijinit să zic aşa sau care au fost de acord cu demersul propriu-zis al vânzării. În mod firesc, ar trebui să plătească toţi pentru "fraudă", dar aşa, s-a găsit ţapul ispăşitor ăl mai mare. Dar cum restul nu îşi "achită" "pedeapsa" pur şi simplu nu mi se pare corect. Anghel nu a fost singur în toată operaţiunea. În fond şi la urma urmei, pe mine, în mod direct nu mă afectează cu absolut nimic faptul că Anghel a fost închis. Dar ce se întâmplă cu adevăratele lepre din ţara asta? Ce se întâmplă cu hoţii cei mai mari? Pe ăia cine mama naibii îi trage la răspundere? Pe Băsescu cine îl trage la rost de mersul lucrurilor în ţara asta? Degeaba ne plângem în masă dacă nu ştim să ne impunem, degeaba cerem drepturi dacă nu ştim la ce, când şi cum ne folosesc.
Cum am mai spus. Nu am nicio simpatie sau afinitate pentru Anghel dar nici nu-mi displace. Vreau doar să se facă CORECT dreptate şi să plătească mai mulţi dacă tot e de ispăşit o pedeapsă. Ştim cu toţii cum se fac bani în ţara asta şi cum devin avuţi cei cu funcţii puternice şi mai ales de conducere. Dacă ar trebui să lichidăm mafia, corupţia şi furtul din România, am rămâne mult prea puţini oameni într-adevăr cinstiţi pentru a reuşi să dezvoltăm calităţile acestei naţiuni. Asta ar însemna să existăm în puţine exemplare din fiecare localitate românească şi nu am reuşi să ne întâlnim pentru a ne strânge mâna pentru că nu am avea bani de transport. Cel mai simplu ar fi să ne renaştem ca şi naţie prin voinţă, credinţă şi onestitate începând de la bază până la vârf. Ca şi în piramida lui Maslow. De la nevoile fiziologice până la autorealizare. Suntem prea mici pentru a condamna oamenii mari şi prea mari pentru a-i ierta pe cei mici. Dacă cineva vrea să înţeleagă ce am vrut să spun. Suntem prea de rând şi nesemnificativi când acuzăm adevartele jigodii, mult prea ingâmfaţi şi plini de noi când vine vorba să-l iertăm pe cel de lângă noi sau pur şi simplu pe un altul cu o funcţie nu prea mare, dar totuşi superioară nouă.
Dacă tot e să fie aşa, în vânzarea imobilului respectiv au mai fost implicaţi şi consilierii locali care l-au sprijinit să zic aşa sau care au fost de acord cu demersul propriu-zis al vânzării. În mod firesc, ar trebui să plătească toţi pentru "fraudă", dar aşa, s-a găsit ţapul ispăşitor ăl mai mare. Dar cum restul nu îşi "achită" "pedeapsa" pur şi simplu nu mi se pare corect. Anghel nu a fost singur în toată operaţiunea. În fond şi la urma urmei, pe mine, în mod direct nu mă afectează cu absolut nimic faptul că Anghel a fost închis. Dar ce se întâmplă cu adevăratele lepre din ţara asta? Ce se întâmplă cu hoţii cei mai mari? Pe ăia cine mama naibii îi trage la răspundere? Pe Băsescu cine îl trage la rost de mersul lucrurilor în ţara asta? Degeaba ne plângem în masă dacă nu ştim să ne impunem, degeaba cerem drepturi dacă nu ştim la ce, când şi cum ne folosesc.
Cum am mai spus. Nu am nicio simpatie sau afinitate pentru Anghel dar nici nu-mi displace. Vreau doar să se facă CORECT dreptate şi să plătească mai mulţi dacă tot e de ispăşit o pedeapsă. Ştim cu toţii cum se fac bani în ţara asta şi cum devin avuţi cei cu funcţii puternice şi mai ales de conducere. Dacă ar trebui să lichidăm mafia, corupţia şi furtul din România, am rămâne mult prea puţini oameni într-adevăr cinstiţi pentru a reuşi să dezvoltăm calităţile acestei naţiuni. Asta ar însemna să existăm în puţine exemplare din fiecare localitate românească şi nu am reuşi să ne întâlnim pentru a ne strânge mâna pentru că nu am avea bani de transport. Cel mai simplu ar fi să ne renaştem ca şi naţie prin voinţă, credinţă şi onestitate începând de la bază până la vârf. Ca şi în piramida lui Maslow. De la nevoile fiziologice până la autorealizare. Suntem prea mici pentru a condamna oamenii mari şi prea mari pentru a-i ierta pe cei mici. Dacă cineva vrea să înţeleagă ce am vrut să spun. Suntem prea de rând şi nesemnificativi când acuzăm adevartele jigodii, mult prea ingâmfaţi şi plini de noi când vine vorba să-l iertăm pe cel de lângă noi sau pur şi simplu pe un altul cu o funcţie nu prea mare, dar totuşi superioară nouă.
Vorbe...
"Toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont" - Konrad Adenauer
"Omul modern, mai mult decât omul de totdeauna, priveşte cu linişte numai în jos. Faţă de cer toate idealurile noastre sunt trădări" - Emil Cioran
"Deznădejdea înseamnă a nu cunoaşte motivele pentru care lupţi şi dacă într-adevăr trebuie să lupţi" - Albert Camus
"Nu poţi împiedica drumul gândurilor întocmai cum nu poţi opri valurile mării să se întoarcă la ţărm. Marinarii numesc asta reflux; vinovatul o numeşte remuşcare" (Mizerabilii)
"Nu te teme de clipa! Aşa cântă glasul eternităţii" - Rabindranath Tagore
"Timpul este imaginea mobilă a eternităţii imobile" - Platon
"Omul modern, mai mult decât omul de totdeauna, priveşte cu linişte numai în jos. Faţă de cer toate idealurile noastre sunt trădări" - Emil Cioran
"Deznădejdea înseamnă a nu cunoaşte motivele pentru care lupţi şi dacă într-adevăr trebuie să lupţi" - Albert Camus
"Nu poţi împiedica drumul gândurilor întocmai cum nu poţi opri valurile mării să se întoarcă la ţărm. Marinarii numesc asta reflux; vinovatul o numeşte remuşcare" (Mizerabilii)
"Nu te teme de clipa! Aşa cântă glasul eternităţii" - Rabindranath Tagore
"Timpul este imaginea mobilă a eternităţii imobile" - Platon
marți, 16 martie 2010
luni, 15 martie 2010
Te uită cum ninge-n Martie
Fulgii cad în stare de melancolie. Tânjesc că au îmbătrânit şi timpul lor a trecut. Rătăcesc prin vântul rece şi tăios care le agită barba albă de timp şi gingăşia. Iar eu sunt nostalgică fiindcă aştept primăvara, căldura plăpândă şi lumina unui soare vesel şi prietenos. Antropomorfism de Martie...
Parcă ne întoarcem în timp, e ca şi cum am aştepta Craciunul în loc de Paşte. E ca şi cum ar trebui sa vină din nou Moş Crăciunul în loc de iepuraş. Nici nu are farmec Martie fără ghiocei şi flori timide care tresar adolescentin. Nu se simte aerul primăvăratic, reînsufleţirea naturii, verdele crud al începutului de anotimp. Zilele acestea nu au adus cu ele bucuria renaşterii şi a reînoirii de gânduri, speranţe, idealuri.
Şi infrastructura are de suferit de pe urma acestei poveşti de iarnă prelungită. Şi optimiştii care aşteaptă căldura se răcesc subit, iar medicamentele sunt mai scumpe ca de obicei, că doar suntem codaşi la sistemul de sănătate. Aşa că, ghioceii sunt speranţa noastră care să ne aducă căldura în suflet. Sunt primul zâmbet al primăverii pe care cred că o aşteptăm cu toţii.
Parcă ne întoarcem în timp, e ca şi cum am aştepta Craciunul în loc de Paşte. E ca şi cum ar trebui sa vină din nou Moş Crăciunul în loc de iepuraş. Nici nu are farmec Martie fără ghiocei şi flori timide care tresar adolescentin. Nu se simte aerul primăvăratic, reînsufleţirea naturii, verdele crud al începutului de anotimp. Zilele acestea nu au adus cu ele bucuria renaşterii şi a reînoirii de gânduri, speranţe, idealuri.
Şi infrastructura are de suferit de pe urma acestei poveşti de iarnă prelungită. Şi optimiştii care aşteaptă căldura se răcesc subit, iar medicamentele sunt mai scumpe ca de obicei, că doar suntem codaşi la sistemul de sănătate. Aşa că, ghioceii sunt speranţa noastră care să ne aducă căldura în suflet. Sunt primul zâmbet al primăverii pe care cred că o aşteptăm cu toţii.
sâmbătă, 13 martie 2010
Cartea recordurilor
În Cartea Recordurilor a intrat Oliver Peck, care a tatuat într-o singura zi, numărul său norocos 13, pe corpul a 415 americani. Sunt mulţi care au fobia şi preconcepţia numărului 13 ca fiind aducător de ghinion, însă 415 oameni într-o zi au preferat sa-şi tatueze acest număr pe o parte a corpului, cu gândul că acesta de fapt poartă noroc.
Iepurele Ralph are o lungime de 1,25 metri şi nu a împlinit înca un an de viaţă. A intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai uriaş iepure, care a depăşit greutatea mamei lui de 19,5 kg, fosta deţinătoare a recordului mondial al celui mai mare iepure din lume.
Un bătrânel de 78 de ani deţine recordul la numărul de piercinguri pe care îl are un om. Are 241 de piercinguri, dintre care 150 sunt dispuse pe faţă şi gât. Pentru asortarea pielii cu metalele, John Lynch şi-a tatuat corpul.
Peste 4000 de mici artişti, au creat cu degeţelele lor cea mai mare pictură din lume, care măsoară 2000 de metri pătraţi.
Cele mai mari ouă din lume le au indienii. În nordul Indiei, o găină a făcut un ou cu o greutate de 162 de grame, iar greutatea normală a unui ou nu depăşeşte 50-60 de grame. Găina în vârstă de 10 luni, cu o greutate de 1,25 kg a făcut un ou de 10 cm lungime şi un diametru de 5 cm. Totuşi, cel mai mare ou din lume a fost depus de o găină din China. Oul cântărea 198 de grame şi avea o lungime de 9,8 centimetri, acesta fiind şi recordul menţionat în Cartea Recordurilor.
Iepurele Ralph are o lungime de 1,25 metri şi nu a împlinit înca un an de viaţă. A intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai uriaş iepure, care a depăşit greutatea mamei lui de 19,5 kg, fosta deţinătoare a recordului mondial al celui mai mare iepure din lume.
Un bătrânel de 78 de ani deţine recordul la numărul de piercinguri pe care îl are un om. Are 241 de piercinguri, dintre care 150 sunt dispuse pe faţă şi gât. Pentru asortarea pielii cu metalele, John Lynch şi-a tatuat corpul.
Peste 4000 de mici artişti, au creat cu degeţelele lor cea mai mare pictură din lume, care măsoară 2000 de metri pătraţi.
Cele mai mari ouă din lume le au indienii. În nordul Indiei, o găină a făcut un ou cu o greutate de 162 de grame, iar greutatea normală a unui ou nu depăşeşte 50-60 de grame. Găina în vârstă de 10 luni, cu o greutate de 1,25 kg a făcut un ou de 10 cm lungime şi un diametru de 5 cm. Totuşi, cel mai mare ou din lume a fost depus de o găină din China. Oul cântărea 198 de grame şi avea o lungime de 9,8 centimetri, acesta fiind şi recordul menţionat în Cartea Recordurilor.
marți, 9 martie 2010
Copiii
Copiii sunt acele fiinte care iti insufletesc si oboseala, te incanta prin inocenta si puritatea de care dau dovada. Cand intri in mediul lor te simti mai mult decat responsabil, adica faci efectiv parte din povestile lor spuse printre rasete sau plansete care nu pot decat sa te sensibilizeze.
Atunci cand incep sa rupa cuvintele, sa faca primii pasi in viata, sa te stranga in brate fara un motiv intemeiat - nu poti decat sa te simti minunat. Aceste miracole bipede ma epuizeaza zilnic dar intr-un mod foarte placut. Ganguresc, vocifereaza fara motiv, danseaza din toate membrele in directii diferinte, se alimenteaza cu trairi din cele mai profunde. A fi prezent intr-o gradinita e ca si cum ai face parte dintr-un univers paralel, acolo unde poti sa te eschivezi de orice rau, deprimare si sentiment de tristete. Copiii au menirea de a te detasa de ostilitati si greutati, de a te scoate din rutina simplitatii cotidiene.
Atunci cand incep sa rupa cuvintele, sa faca primii pasi in viata, sa te stranga in brate fara un motiv intemeiat - nu poti decat sa te simti minunat. Aceste miracole bipede ma epuizeaza zilnic dar intr-un mod foarte placut. Ganguresc, vocifereaza fara motiv, danseaza din toate membrele in directii diferinte, se alimenteaza cu trairi din cele mai profunde. A fi prezent intr-o gradinita e ca si cum ai face parte dintr-un univers paralel, acolo unde poti sa te eschivezi de orice rau, deprimare si sentiment de tristete. Copiii au menirea de a te detasa de ostilitati si greutati, de a te scoate din rutina simplitatii cotidiene.
luni, 8 martie 2010
Nu refuza!
Sunt constanta. Stiu sigur ce si cum imi doresc in prezent si pentru viitor chiar daca unii mi-au refuzat initiativa si pornirea sufleteasca. Acele persoane care mi-au pus zavor trairilor si simturilor carora le-am dat drumul, nu mai fac parte din gandurile mele. Acei indivizi care s-au speriat de un lucru minor cu posibilitatea de a deveni major nu mai semnifica atractie pentru mine fiindca nu au avut curajul de a incerca si de a infrunta un posibil "esec". Nu pot cere nimic, acolo unde nu mi se ofera nimic. Sunt oameni care doar comunica dar de fapt nu transmit nimic. Dorinta lor e aceea de a retracta o atitudine in stadiul incipient.
Nu mai am nevoie de motivatii, impulsuri si pusee de optimism pentru ca mi-am gasit locul, rostul si ratiunea de a fi printr-o singura dorinta care se materializeaza.
Am terminat cu prostul obicei al incapatanarii prostesti si idioate. Nu-mi mai permit sa persist in rateuri (pe care le-am achizitionat in rate) de vreme ce nu ajung nicaieri si stau planton in rutina bolnavicioasa. Ma ghidez dupa vocea aceea calda care imi sopteste "NU REFUZA!" Acea persoana speciala care m-a invatat acest lucru: sa nu refuz ce mi se ofera si sa pun in balans beneficiile, prioritatile, avantajele care sa-mi fie utile mereu. Bineinteles ca aici nu intra categoria viciilor. Ceva de genul daca ti se ofera sa tragi pe nas, tu sa accepti. Pur si simplu omul acesta minunat de fiecare data ma intampina cu supradoza de fericire, izvorata din lucruri foarte marunte. Mi-o ofera la pachet plus bonus. Asa am reusit eu de o vreme incoace sa confund starea de bine cu beatitudinea la superlativ. Nu refuza sa oferi ajutorul cand ti se cere, nu refuza sa asculti o solutie la o problema, nu refuza sa te identifici cu visul pe care-l traiesti de fapt, nu refuza nimic din ce ti se da, chiar daca pare un lucru banal sau firesc.
Nu mai am nevoie de motivatii, impulsuri si pusee de optimism pentru ca mi-am gasit locul, rostul si ratiunea de a fi printr-o singura dorinta care se materializeaza.
Am terminat cu prostul obicei al incapatanarii prostesti si idioate. Nu-mi mai permit sa persist in rateuri (pe care le-am achizitionat in rate) de vreme ce nu ajung nicaieri si stau planton in rutina bolnavicioasa. Ma ghidez dupa vocea aceea calda care imi sopteste "NU REFUZA!" Acea persoana speciala care m-a invatat acest lucru: sa nu refuz ce mi se ofera si sa pun in balans beneficiile, prioritatile, avantajele care sa-mi fie utile mereu. Bineinteles ca aici nu intra categoria viciilor. Ceva de genul daca ti se ofera sa tragi pe nas, tu sa accepti. Pur si simplu omul acesta minunat de fiecare data ma intampina cu supradoza de fericire, izvorata din lucruri foarte marunte. Mi-o ofera la pachet plus bonus. Asa am reusit eu de o vreme incoace sa confund starea de bine cu beatitudinea la superlativ. Nu refuza sa oferi ajutorul cand ti se cere, nu refuza sa asculti o solutie la o problema, nu refuza sa te identifici cu visul pe care-l traiesti de fapt, nu refuza nimic din ce ti se da, chiar daca pare un lucru banal sau firesc.
joi, 4 martie 2010
Cugetarea de azi
Suferinta si iubirea sau profundele stari de agonie sau extaz nu se invata si nu se traiesc din carti sau filme, nu se examineaza in sesiuni si nu se controleaza de la telecomanda. Fiecare om le traieste cu impresia ca ale lui sunt cele mai profunde. Crede ca o suferinta sau o iubire mai mare nu a trait nimeni, pentru ca nu stie sa le descrie in cuvinte - asa intense au fost trairile.
Suferinta cere timp pana se metamorfozeaza in uitare. Iubirea se naste dar cere sacrificii pe care (in)voluntar nu suntem dispusi sa le facem din egoism, lacomie sau individualism. Nu cedam nici in ruptul capului pentru cel de langa noi, nu savarsim sacrificii mari de dragul fiintei care ne completeaza fiecare zi cu o piesa din puzzle-ul vietii. E o contradictie. Se spune ca atunci cand esti egoist, avar si avid de propria-ti persoana inseamna ca nu iubesti cu adevarat fiinta de langa tine. Devine refugiu si punct de sprijin, si cam atat.Am uitat sau nu mai stim sa iubim. De parca asta s-ar invata vreodata. Totul e ratiune si simtire, stimul si impuls. Si e atat de simplu cand iti doresti cu adevarat ceva. Persisti in vizualizarea gandului pana cand acesta se materializeaza.
Nu va e dor sa va sclipeasca ochii, sa straluciti ca un licurici, sa fiti bucurosi si sa va simtiti bine in pielea voastra? E timp pentru toate, insa devenim treptat prea mici pentru a analiza ticaitul ceasului. Suntem niste furnici care uitam sa ne bucuram de musuroi, de restul persoanelor care ne apreciaza exact pentru ceea ce suntem. Si nu e atat de greu sa spunem un "Multumesc" cu fiecare ocazie care ni se ofera.
Suferinta cere timp pana se metamorfozeaza in uitare. Iubirea se naste dar cere sacrificii pe care (in)voluntar nu suntem dispusi sa le facem din egoism, lacomie sau individualism. Nu cedam nici in ruptul capului pentru cel de langa noi, nu savarsim sacrificii mari de dragul fiintei care ne completeaza fiecare zi cu o piesa din puzzle-ul vietii. E o contradictie. Se spune ca atunci cand esti egoist, avar si avid de propria-ti persoana inseamna ca nu iubesti cu adevarat fiinta de langa tine. Devine refugiu si punct de sprijin, si cam atat.Am uitat sau nu mai stim sa iubim. De parca asta s-ar invata vreodata. Totul e ratiune si simtire, stimul si impuls. Si e atat de simplu cand iti doresti cu adevarat ceva. Persisti in vizualizarea gandului pana cand acesta se materializeaza.
Nu va e dor sa va sclipeasca ochii, sa straluciti ca un licurici, sa fiti bucurosi si sa va simtiti bine in pielea voastra? E timp pentru toate, insa devenim treptat prea mici pentru a analiza ticaitul ceasului. Suntem niste furnici care uitam sa ne bucuram de musuroi, de restul persoanelor care ne apreciaza exact pentru ceea ce suntem. Si nu e atat de greu sa spunem un "Multumesc" cu fiecare ocazie care ni se ofera.
miercuri, 3 martie 2010
Trup si suflet
Eram doar noi doi, singuri.In camera ta care te reprezinta in amanunt din toate punctele de vedere. Stateam in picioare, fata in fata. Doar respiratia sacadata rupea tacerea si apasa starea de liniste dinaintea "furtunii".
Mi-ai deschis fermuarul hainei care ma acoperea. Incet si cu suspans. M-ai dezbracat de timiditatea copilului in fata maturitatii. Mi-ai atins pieptul sa-mi simti ritmul, pasiunea, dorinta. Mi-ai dat jos treptat temerile si nelinistile. Mi-ai studiat in detaliu feminitatea crescuta intr-un suflet hoinar. Ai alungat orice urma de nesiguranta si m-ai facut sa vad totul cu alti ochi.
Mi-au trebuit ani sa fac acest pas, sa simt aceasta miscare interioara. Pentru asta s-a nascut omul special care a sadit in mine pasiunea de care nu ma credeam in stare. Si sufletul meu a fost esenta trupului.
Renastere
Cautarea de sine mi-a adus in fata o persoana in care ma regasesc, o persoana speciala care nu imi cere explicatii pentru felul meu de a fi. Astfel ajung sa traiesc prin sperantele care mi le emite, prin bucuria pe care o afiseaza cand ma zareste in fiecare zi. Si exista oameni fericiti din simplul fapt ca traiesc. O persoana simpla cu ganduri atat de mari...
Am fost gasita zacand in propria neliniste, in propriul non-sens, iar cineva mi-a conturat zilele cu atata meticulozitate incat acum ma definesc prin zambete care nu sunt pictate de un arlechino din interior. In sfarsit am inteles ca zilele pot fi minunate cand cineva e langa tine si te incurajeaza. Mi-am dorit sa cunosc optimisti incurabili si acum ma lovesc de ei ca marea de stanci. Sunt niste carti de vizita perfect redactate si impecabil prezentate.
Trecut. Pana mai ieri stateam pe marginea timpului, sprijinita in coate, cu capul intre maini cautand explicatii si contempland un gand al nelinistii metafizice. Nu desluseam misterul in care se invaluiau anumite persoane indecise.
Prezent. Acum stiu ca puterea locuieste la mine si in mod dictatorial mi-a impus sa uit "de ce-urile" si sa fac din prezent o satisfactie deplina. Ma simt atat de bine cand stiu ca vointa creste gradat si se succed o sumedenie de impliniri direct proportionale cu noile dorinte. Nu stiu de unde mi-a izvorat certitudinea ca totul va fi bine, fara sa se omita ceva. Asta asa, ca sa sfidez legile lui Murphy. Prea mult timp am irosit alimentand si cultivand pesimismul prin scepticism. Simt ca m-am renascut sub o alta aura care detine sforile unui destin mult prea frumos.
Am fost gasita zacand in propria neliniste, in propriul non-sens, iar cineva mi-a conturat zilele cu atata meticulozitate incat acum ma definesc prin zambete care nu sunt pictate de un arlechino din interior. In sfarsit am inteles ca zilele pot fi minunate cand cineva e langa tine si te incurajeaza. Mi-am dorit sa cunosc optimisti incurabili si acum ma lovesc de ei ca marea de stanci. Sunt niste carti de vizita perfect redactate si impecabil prezentate.
Trecut. Pana mai ieri stateam pe marginea timpului, sprijinita in coate, cu capul intre maini cautand explicatii si contempland un gand al nelinistii metafizice. Nu desluseam misterul in care se invaluiau anumite persoane indecise.
Prezent. Acum stiu ca puterea locuieste la mine si in mod dictatorial mi-a impus sa uit "de ce-urile" si sa fac din prezent o satisfactie deplina. Ma simt atat de bine cand stiu ca vointa creste gradat si se succed o sumedenie de impliniri direct proportionale cu noile dorinte. Nu stiu de unde mi-a izvorat certitudinea ca totul va fi bine, fara sa se omita ceva. Asta asa, ca sa sfidez legile lui Murphy. Prea mult timp am irosit alimentand si cultivand pesimismul prin scepticism. Simt ca m-am renascut sub o alta aura care detine sforile unui destin mult prea frumos.
marți, 2 martie 2010
2 Martie
E atat de cald la tine iubite
Soaptele tale le-astept cuminte
Ma dezbraci incet de cuvinte
Sadind in mine dorinte
E atat de placut la tine iubite
Rezemata-n ganduri mi-aduc aminte
Ca mi-am lasat Dumnezeul in tine
Acel Dumnezeu care crede in mine
Am crescut in iluzia acestei povesti
Unde iubirea ca-n basme-o traiesti
Ma-ntelegi din priviri,
Gesturi, simtiri...
Nu-mi ceri nimic, dar imi oferi totul
Ca un gurmand iti hranesti gustul
Placerii si-al rabdarii de sine
Cand privesti copilul din mine
Iti multumesc pentru ziua de azi.
Iti multumesc ca existi.
Soaptele tale le-astept cuminte
Ma dezbraci incet de cuvinte
Sadind in mine dorinte
E atat de placut la tine iubite
Rezemata-n ganduri mi-aduc aminte
Ca mi-am lasat Dumnezeul in tine
Acel Dumnezeu care crede in mine
Am crescut in iluzia acestei povesti
Unde iubirea ca-n basme-o traiesti
Ma-ntelegi din priviri,
Gesturi, simtiri...
Nu-mi ceri nimic, dar imi oferi totul
Ca un gurmand iti hranesti gustul
Placerii si-al rabdarii de sine
Cand privesti copilul din mine
Iti multumesc pentru ziua de azi.
Iti multumesc ca existi.
luni, 1 martie 2010
Pentru "cineva" sunt speciala
E 1 martie si mi s-a demonstrat ca sunt speciala pentru cineva anume, dar as vrea sa stiu pentru cine. La opt dimineata statea o femeie in fata portii cu un buchet mare de flori. Cainele o latra persistent. Am coborat si surpriza! Erau pentru mine. Insa fara niciun bilet, fara nici o sugestie din partea cui sunt. Doamna foarte draguta intreba de numele meu. M-am prezentat si mi le-a oferit. Vreau sa-i multumesc anticipat anonimului si sa ii transmit ca m-a surprins peste asteptari. Probabil e cel mai frumos martisor pe care l-am primit in ultimii ani. Nu ma mai intriga nici faptul ca necunoscutul nu s-a prezentat. Indiferent cine este apreciez gestul.
Nici nu mai spun ca ai mei faceau misto de mine cum ca as avea admiratori secreti si sincer nici nu stiam la cine sa ma gandesc. Persoanle care pana in prezent mi-au invadat viata sentimentala au devenit treptat de domeniul trecutului. Prin urmare, nu pot sa-mi dau seama cine ma "admira". Cert este ca surprizele au inceput de aseara, de duminica, din partea unui coleg de la cursul pe care tocmai l-am finalizat. S-a prezentat tot cu un buchet de flori foarte frumoase care mi-au incantat seara. Lui i-am multumit personal si cred ca mi s-a citit bucuria pe fata.
E un semn ca a venit primavara si probabil anumite persoane vor sa ma faca constienta de acest lucru. Si te bucuri cu atat mai mult de prezenta "martisoarelor" cu cat acestea vin neasteptate. Ajungi sa te simti apreciata de cineva si in acelasi timp speciala indiferent de natura relatiei pe care o ai cu persoana in cauza. Efectiv radiez si m-am deschis si eu ca o floare primavaratica in aceasta zi in care nu m-am asteptat la gesturi afective.
Nici nu mai spun ca ai mei faceau misto de mine cum ca as avea admiratori secreti si sincer nici nu stiam la cine sa ma gandesc. Persoanle care pana in prezent mi-au invadat viata sentimentala au devenit treptat de domeniul trecutului. Prin urmare, nu pot sa-mi dau seama cine ma "admira". Cert este ca surprizele au inceput de aseara, de duminica, din partea unui coleg de la cursul pe care tocmai l-am finalizat. S-a prezentat tot cu un buchet de flori foarte frumoase care mi-au incantat seara. Lui i-am multumit personal si cred ca mi s-a citit bucuria pe fata.
E un semn ca a venit primavara si probabil anumite persoane vor sa ma faca constienta de acest lucru. Si te bucuri cu atat mai mult de prezenta "martisoarelor" cu cat acestea vin neasteptate. Ajungi sa te simti apreciata de cineva si in acelasi timp speciala indiferent de natura relatiei pe care o ai cu persoana in cauza. Efectiv radiez si m-am deschis si eu ca o floare primavaratica in aceasta zi in care nu m-am asteptat la gesturi afective.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
