Primarul condamnat

N-am nimic personal cu Cristian Anghel. Nu-l cunosc deşi am dat de câteva ori mâna cu el în diverse ocazii care s-au ivit. Nu l-am considerat niciodată un prost "şef de municipiu" cum le spun eu celor de rangul lui, dar nici genul de conducător perfect. Nu mi-a făcut rău, dar nu mi-a făcut bine şi asta că în raport cu el sunt un simplu cetăţean şi locuitor al municipiului Baia Mare. Cert este că, într-o măsură sau alta, locuitorii oraşului l-au dorit în această funcţie drept dovadă că a tot fost reales la votări. Este unul dintre cei mai longevivi primari în funcţie, rol care acum nu şi-l mai asumă fiindcă e la zdup. Îmi pare sincer rău pentru el şi nu cred că merita asta. E părerea mea.

Dacă tot e să fie aşa, în vânzarea imobilului respectiv au mai fost implicaţi şi consilierii locali care l-au sprijinit să zic aşa sau care au fost de acord cu demersul propriu-zis al vânzării. În mod firesc, ar trebui să plătească toţi pentru "fraudă", dar aşa, s-a găsit ţapul ispăşitor ăl mai mare. Dar cum restul nu îşi "achită" "pedeapsa" pur şi simplu nu mi se pare corect. Anghel nu a fost singur în toată operaţiunea. În fond şi la urma urmei, pe mine, în mod direct nu mă afectează cu absolut nimic faptul că Anghel a fost închis. Dar ce se întâmplă cu adevăratele lepre din ţara asta? Ce se întâmplă cu hoţii cei mai mari? Pe ăia cine mama naibii îi trage la răspundere? Pe Băsescu cine îl trage la rost de mersul lucrurilor în ţara asta? Degeaba ne plângem în masă dacă nu ştim să ne impunem, degeaba cerem drepturi dacă nu ştim la ce, când şi cum ne folosesc.

Cum am mai spus. Nu am nicio simpatie sau afinitate pentru Anghel dar nici nu-mi displace. Vreau doar să se facă CORECT dreptate şi să plătească mai mulţi dacă tot e de ispăşit o pedeapsă. Ştim cu toţii cum se fac bani în ţara asta şi cum devin avuţi cei cu funcţii puternice şi mai ales de conducere. Dacă ar trebui să lichidăm mafia, corupţia şi furtul din România, am rămâne mult prea puţini oameni într-adevăr cinstiţi pentru a reuşi să dezvoltăm calităţile acestei naţiuni. Asta ar însemna să existăm în puţine exemplare din fiecare localitate românească şi nu am reuşi să ne întâlnim pentru a ne strânge mâna pentru că nu am avea bani de transport. Cel mai simplu ar fi să ne renaştem ca şi naţie prin voinţă, credinţă şi onestitate începând de la bază până la vârf. Ca şi în piramida lui Maslow. De la nevoile fiziologice până la autorealizare. Suntem prea mici pentru a condamna oamenii mari şi prea mari pentru a-i ierta pe cei mici. Dacă cineva vrea să înţeleagă ce am vrut să spun. Suntem prea de rând şi nesemnificativi când acuzăm adevartele jigodii, mult prea ingâmfaţi şi plini de noi când vine vorba să-l iertăm pe cel de lângă noi sau pur şi simplu pe un altul cu o funcţie nu prea mare, dar totuşi superioară nouă.