Gânduri de ieri şi azi

Când stai abătut că s-a stricat ceva, s-a alterat şi dizolvat o relaţie amicală ce a fost şi mai putea să fie, când ai un deces în familie, când fratele mamei, cel mai iubit unchi al meu zace într-un pat rece de spital operat la coloană (cu speranţa de a fi bine din nou), visez noaptea că îmi scot dinţii cu patent de lemn (şi totuşi care în simbolistica viselor înseamnă moarte) şi astea toate ca o palmă grea în ultimul timp. Caut să îmi găsesc răspuns la întrebări la care nici măcar nu le găsesc rostul încercând să mă consolez cu ideea că mâine va fi o altă zi plină de speranţă şi autoregăsire.
Mă bucur că mai sunt pe lângă mine persoane care mă înţeleg când nu sunt în toanele mele cele mai bune şi care mă sprijină atunci când le-o cer să fie alături de mine. Nu credeam să mai am alături oameni sensibili şi care nu s-au dezis de la meseria de prietenie comparativ cu unii care şi-au băgat picioarele şi au cedat. Aici se vede adevărata afecţiune acumulată în timp şi interesul total faţă de cel de lângă tine. Va creşte şi în mine indiferenţa, dar mai târziu, căci acum e prea devreme şi încă sunt la stadiul de uşoară suferinţă şi gol în suflet.
Conştiinţa încărcată de sentimentul de vină că am investit prea mult suflet în tot ce am făcut până acum, regrete privind trecutul care ar fi putut fi total altfel, mă tachinează cu sentimente de nelinişte care vor trece treptat dar sigur. Indiferenţa se învaţă, ea nu e pentru sufletişti sau sentimentalişti; indiferenţa se dobândeşte şi formează un nou caracter, cu totul aparte şi diferit. Dialectica dispreţului cunoaşte note înalte atunci când interferează cu atitudinea de laşitate din partea adversarului de joc în viaţă. Miserupismul e în trend şi se practică de fiecare care doreşte să renunţe la ceva şi nu ştie cum. Aş face şi eu atac la persoană, dar nu sunt genul care să mă razbun mai ales pentru cei care nu merită reversul monedei. Pentru unii zgâlţâierea egoului sau a orgoliului e mai presus de toate şi atacă cu ostilitate chiar si atunci când o referire nu îi reprezintă pe ei înşişi, ci note generice sau efectiv era aluzie la o persoană anume. Nimeni nu îţi poate citi sufletul: când eşti revoltat şi îţi exprimi neplăcerile, eşti perceput ca fiind supărat, când vorbeşti precipitat şi te exprimi cu fervenţă înseamnă că eşti nervos şi uite aşa fiecare stare de spirit interpretată ca atare. Se cred omniscienţi şi omniprezenţi din moment ce au impresia că te cunosc aşa de bine. Există situaţii şi am cunoscut oameni carora o conversaţie telefonică se termină prin închiderea bruscă a aparatului, lăsând interlocutorul să vorbească singur. Şi cică ăsta e un drept: când nu îţi place conversaţia ai dreptul să închizi aşa subit, fiindcă îţi doreşti asta şi celălalt nu contează. E surprinzător cum se pot schimba oamenii, toţi, inclusiv eu (dar fără schimbări majore şi radicale), oameni care pun punct fără reconciliere, persoane care acumulează atâta încăpăţânare încât sunt în stare să uite absolut tot cu desăvârşire şi să pretindă că niciodată nu s-a petrecut nimic şi nicăieri. În fiecare zi citesc mailuri, ziare sau cărţi, beau cafea şi butonez tastaura de la pc, fărămiţez gânduri şi cern dorinţe, deschid şi închid uşi, vorbesc şi mănânc, dar simt din ce în ce mai des că pierd esenţialul.