Metamorfoză în stil postmodernist

Secolul XXI ne deschide o nouă perspectivă a oamenilor-cameleon care, se adaptează în funcţie de societate după cerinţele pieţei. Indiferent dacă ne place sau dacă asta ne dorim să facem cu adevărat în viaţa care continuă să de deruleze într-un ritm alert, luăm culoarea schimbătoare a mediului cotidian şi ne mulăm după dorinţele sistemului doar din grija de a supravieţui şi de a fi în pas cu restul. Indiferent dacă avem sau nu un mentor - după care să ne ghidăm sau de la care să învăţăm tot ce e mai bun şi ne place - sau un idol pe care să-l admirăm pentru ceea ce reuşeşte să reprezinte pentru noi, suntem rezultatul unui mulaj perfect asupra societăţii în speranţa unui trai mai bun. Avem impresia că dacă facem ce se cere şi dacă îndeplinim cu sârguinciozitate paleta de oferte a mediului ambiant, vom reuşi necondiţionat să devenim foarte asemănători unii cu alţii printr-o şlefuire a personaţităţii sfârşind a fi comuni prin dorinţe şi aşteptări acceptând generalul ca pe un dat firesc. Şi aici se aplică filosofia lui trebuie dintr-o postare anterioară. Indiscutabil nu avem opţiuni pentru a ne reprograma genetic derularea filmului vieţii noastre. Suntem ce vor alţii să fim şi trebuie să acceptăm cu cea mai incomodă strângere de inimă dacă vrem să fim compatibili cu ceea ce ni se oferă. Pe de altă parte, ne-am menţine condiţia noastră de mici genii, de personalitate individuală şi nu colectivă, de păreri personale şi nu comune prin afirmări şi lansări individuale asigurându-ne sursele noastre de venit din propriile noastre zbateri de a reuşi. Astfel am reuşi să fim noi într-un procentaj mult mai mare dar niciodată complet 100% datoriră tentaculelor societăţii care nu-ţi permit să faci individual totul pe de-a-ntregul şi care te cuprind fără să-ţi dea drumul niciodată. Ca şi o falsă reproducere după cel mai impozant tablou din istoria artei, oamenii se compun mecanizat şi sistematizat după ofertele care li se fac din speranţa de a fi acceptaţi. Clasicii (cu tot ce ţine de ei - de la atitudine până la felul lor de a fi) care încă mai trăiesc printre noi - şi care surprinzător că mai există - nu se pot metamorfoza sau transpune în era postomodernistă fiind incompatibili cu abundenţa de kitsch-uri şi clişee sociale care le-a inundat existenţa. E admirabil cum nu se mulează după acest "stil" care nu poate fi corect definit sau încadrat undeva datorită amalgamului de stiluri care nu se omogenizează. Pe alocuri mai îndeplinesc din cerinţele de azi (cu silă asimilând consumul inedit) din frica de a nu fi respinşi în totalitate de cei perfect postmodernişti. Există totuşi o metamorfoză, dar cu devieri "radicale" de comportament sau cu involuntare mutaţii genetice! Copiii de ieri au devenit adulţii de azi şi devin bătrânii de mâine printr-o spălăcire permanentă de personalitate şi o remodelare de caracter. Femeile erei acesteia vor da naştere unor androgini şi hibrizi mereu modelaţi de un sistem cameleon care preia de toate şi de peste tot şi aplică pe societatea noastră indiferent dacă se află sau nu în contextul potrivit. Urmează era roboţilor şi a mutanţilor cu o perfectă chirurgie estetică. Ambalaje impresionante active într-un stereotip dinamic!