luni, 11 ianuarie 2010
Dan Puric . Şi atât .
Impresionant. Surprinzător de fascinant prin maniera lui de exprimare. L-am descoperit pe la finele lui 2008 şi de atunci mi-e drag tare de el. Un fluviu de informaţii culturale care emană linişte, pace, încredere în propria-ţi persoană, optimism etc. O enciclopedie mobilă, un Petre Ţuţea mai mic, cu şanse reale de a deveni la fel de "mare". Mai bine spus, un Ţuţea în tinereţile lui. Este o asociere pertinentă, nu o asemănare perfectă a celor două "genii" pentru mine.
Felul în care vorbeşte despre frumuseţe, adevăr, valori - nu îţi poate rămâne indiferent. Este profund şi totodată o complexitate de cărţi, o amplă literatură orală. Îmi zgâlţâie cele mai intime reflexii interioare, cele mai adăpostite gânduri private de haosul acesta permanent precum şi cele mai măreţe idei. Ascultându-l, mă detaşez de mine şi trăiesc prin viziunea lui, să văd dacă e asemănatoare şi compatibilă cu a mea. Respir prin porii ideilor expuse de el.
Un sedus şi un seducător al cuvintelor. Un soi de bildungsroman biped, mobil, animat. Are ceva din misterul specific oamenilor cultivaţi, iar talentul actoricesc îl propulsează pe scena teatrală. După mine, este omul care extrage profunzimea lucrurilor vizibile. Nu face nimic ieşit din comun. Evidenţiază esenţa şi ce stă în spatele lucrurilor fireşti, accesibile, tangibile etc. Un trei în unu': OM (în primul rând), actor şi regizor, om de cultură. Felul în care accentuează şi pune punctul pe i asupra unor chestiuni general valabile, uneori arhicunoscute. Acum puteti spune că îl elogiez şi pe bună dreptate. Nu îi fac aici publicitate pe gratis, că nu are nevoie în primul rând. Ideea e că, "profundul" acesta e bestial şi poartă numele Dan Puric.
De la ideea de "Cine suntem", "Despre Omul Frumos", "Alegeţi. Acces la memorie" sunt superbele lui vociferări. Păreri transmise. Minunat. Ieri, l-am sorbit pe TVR 1. Au fost si aplauze pe care le-a meritat din plin. La glume s-a râs cu poftă cum era de aşteptat. Vorbele pătrund ştiind că ţi se va întâmpla asta din partea lui Dan Puric şi senzaţia este incomparabilă. Pentru mine: o omogenizare de fascinaţie, admiraţie şi uşoară formă de idolatrie, dar nu bolnăvicioasă sau obsesivă - limitată. Pur şi simplu, un tip mişto care îmi place şi atât. Merită să vă delectaţi cu persoana lui, să vă relaxaţi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
* propria-ti si nu propriati;
RăspundețiȘtergere** e mai genial decat Petre Tutea;
Mersi de observatie. Apreciez mult. Acum am si corectat. Nu pot sa cred ca mi-a scapat o astfel de greseala gramaticala. Inadmisibil. Mersi
RăspundețiȘtergere