Prietenie la modul ideal sau PUR - SI -SIMPLU prietenie adevarata?

Azi am tras concluzia prietenilor adevarati si fideli si am constat ca sunt foarte putini. Dar nu ma plang, ei sunt exact ceea ce trebuie sa fie mereu. Imi sunt prieteni adevarati cei pe care ii simt cu adevarat, cei care atunci cand se bucura la prezenta mea si eu ii simt foarte sinceri. Cei care nu ma critica la "intrusi" si prefera sa-mi spuna verde-n fata absolut orice. Cei care stiu ca cel mai mult apreciez sinceritatea si cei care mai stiu ca nu suport sa fiu mintita.

Sunt dependenta de persoanele pe care le simt apropiate de mine, iar acum am realizat cu adevarat care sunt acele persoane. De restul s-a ales dezamagirea pentru ca au reusit sa-mi anihileze toata simpatia pe care o aveam candva pentru ele. Oameni care nu suna, care nu iau initiativa unui telefon sau pur si simplu oameni care prefera sa iasa undeva din complezenta si din dorinta de a-si respecta/onora o promisiune. Mereu trebuie sa simti ca vrei cu adevarat sa faci un lucru, acela de a iesi la un citro in oras, chiar daca cineva intre timp nu mai vine sau se razgandeste. Dar totul e complezenta, minciuna si falsitate. Nu se simte la modul real.

Aseara, am avut parte de o reactie inedita, mai spontana ca oricand si bineinteles impresionanta. O prietena buna din timpul facultatii m-a primit cu bratele deschise cand am vizitat-o. Pur si simplu inseninarea de pe chipul ei, cuvintele de bucurie le-am simtit atat de sincere si profunde incat a inceput sa-mi bata inima. Cristina nu stia ce sa mai faca ca sa ma simt eu cat mai bine. Am povestit multe, am iesit in oras, am scris filme pe DVD-uri, am facut dus in camin, ca pe vremuri. Despartirea a fost grea, pentru ca detest despartirile, mai ales cele care vin din partea celor la care tin cu adevarat.

Altii imi spun vorbe, isi fac schimbari de plan bruste, unii nu raspund la telefon nici dupa ce vad ca i-ai cautat. Cativa se fac ca ploua, dar putini sunt cei care percep prietenia la fel ca si mine. Nu e la modul ideal, ci e adevarata si atat. E sincera si detasabila de orice rautate, aroganta, resentimente, dezamagiri etc. Sunt altii care poate se caiesc si le pare rau pentru anumite situatii sau contexte create insa nu arata deloc asta. Poate nu stiu sa se exprime. Oricum nici sute de mii de carti nu pot sa descrie afinitatea "perfecta" dintre prieteni. E la fel ca in dragoste: nu se poate explicita simtamantul. Totul se simte, se traieste.

Nici eu nu sunt genul care sa demonstrez sau sa evidentiez cat de mult tin la prieteni, dar pot sa pun pariu ca ei simt asta din partea mea. Sunt ferm convinsa ca stiu cat de importanti sunt pentru mine sau au fost. Absolut nimic nu se uita sau aproape nimic desi uneori se iarta totul indiferent de gafele incomensurabile. Unii mizeaza pe puterea de iertare dar nu stiu ca uitarea nu face parte din procesul "recladirii" unei prietenii care candva s-a fisurat. Altii au impresia ca nu gresesc niciodata, sunt rautaciosi si reci, critici si setati pe "contra ta". Dar cat de greu este sa pastrezi un prieten... Cere timp de (auto)cunoastere si de comprehensiune pentru a ramane "veritabil". Cat de greu trebuie sa fie sa spui lucrurilor pe nume, mereu ceea ce simti, intotdeauna adevarul indiferent de cat doare etc. Atunci celalalt de langa tine are vaga impresie ca ori esti invidios, ori ii doresti raul, ori te simti frustrat etc.

Pentru mine, prietenia e mai presus de toate. Daca as fi singura cred ca m-as izola pana la epuizarea fizica si psihica. M-as ingradi in lumea mea si as deveni sefa introvertitelor declarate. As face parte din comunitatea celor solitari, iar asta ar fi detestabil, jenant, inadmisibil pentru mine. Dar vad cum s-au dizolvat unii sub ochii mei, vad cum au descrescut in sufletul meu si si-au dizolvat substanta speciala de care aveau parte. Mereu am incercat sa dau tot ce e mai bun, sa le arat ca pentru mine sunt ceva deosebit, dar se pare ca nu s-a meritat decat cu cei care chiar au inteles acest lucru si sunt vreo trei la numar. Asa ca spuneti si voi: e viziunea mea mult prea idealista sau cred intr-o prietenie adevarata fara ocolisuri si sincope?