Îmi doresc o metamorfoză în fluture

Probabil că cineva acum ar spune ceva de genul: "iar te plângi de cum îţi merge, iar îţi dramatizezi neîmplinirile, fă dracu' ceva". Dar CE anume, mai EXACT să fac? Cu toate că ştiu că variantele nu se epuizează niciodată. Ei bine, acum şi aici spun simplu, sincer şi calm ceea ce simt şi cum mă simt. În fond şi la urma urmei mă descarc pentru a nu deveni introvertită. De altfel, cred că mulţi se află în situaţii similare cu ale mele doar că nu se manifestă şi nu se exteriorizează în maniera mea. Unii se ascund după un zâmbet fals, alţii ţin în ei, câţiva explodează, alţii plâng etc. Însă nu cred că există oameni cărora să nu le fi fost înecate vreodată corabiile. Toţi au trecut printr-un moment de supărare sau insatisfacţie din care au ieşit mai uşor sau mai greu, mai devreme sau mai târziu. În funcţie de tăria caracterului. Cine afirmă că e mereu fericit, împlinit ş.a.m.d., am certitudinea că minte cu desăvârşire. Sau e un mitoman incurabil.

Simt că trebuie să-mi umplu golul din mine cu ceva, cumva. Sunt într-un continuu proces de căutare a ceva pentru a substitui o piesă din puzzle-ul ce mă compune. Pare pălăvrăgeală ieftină, dar în mod real e un feeling profund care să producă o schimbare interioară.

M-am rătăcit în mine şi trebuie să-mi regăsesc lipsa pentru a-mi umple vidul. Lipsa unui lucru, a unei stări, a unei persoane. O lipsă necunoscută dar fără de care nu sunt completă. Îmi lipseşte o puternică motivaţie pentru că nu mă mai pot automotiva dintr-un lucru banal. Stagnez şi sunt în repaos pentru că ambiţia mi s-a şubrezit. Am obosit să-mi visez visele, să-mi mai doresc ceva când al naibii dacă mai ştiu sau pot să fac ceva. Câteodată sunt atât de stângace încât nu sunt bună la nimic şi nu mi-e ruşine să spun asta. E un defect pe care mi-l accept pentru că nu am învăţat să trec peste el.

Nu mai ştiu nimic din ce ştiam, m-am plafonat şi sunt conştientă că e numai şi numai vina mea. Până acum dădeam naibii vina pe sistem, pe orice altceva însă de fapt sunt neputincioasă, incapabilă de lucruri mari, inexplicabil de superficială şi comodă. Prea încrezătoare în oameni şi mult prea detaşată de strategiile care te fac să reuşeşti. Sunt Inutilă (cu i mare!), întoarsă pe dos, de parcă aş gândi cu fundu'. Sunt dură în vorbe, tranşantă, radicală şi intolerantă. Să citească bine toţi cei care îmi spun că au încredere în forţele mele, în pasiunile mele, în felul meu ambiţios de a fi, în mine ca persoană. Fraţior, sunt nasoală! Şi nu mai vedeţi în mine ceea ce nu sunt, ci vedeţi-mă exact aşa nasoală cum sunt şi vorbesc serios!

După o discuţie purtată cu S., care avea ca laitmotiv îndemnul "FĂ CEVA!" am ajuns la concluzia că sunt incapabilă să îmi doresc suficient de mult un lucru, să lupt pentru un ţel care să mă scoată din rahat. Nu am luptat îndeajuns sau poate nu am luptat cu armele potrivite. Momentan la nivel cerebral sufăr de o amnezie temporară. Nu mai ştiu ce îmi place şi cum îmi place, ce mă face să râd natural până mă dor pomeţii, să-mi plimb copilul din mine prin toate aceste primăveri. Când se va suda în mine partea care-mi lipseşte voi fi din nou motivă, ambiţioasă, sociabilă, prietenoasă. Până atunci sunt de 3ori I (incompletă, irascibilă, insuportabilă) şi rătăcită.

Starea mea de spirit nu se metamorfozează. Dacă ar fi posibil, mi-ar place să fie un fluture albastru cu galben şi verde. Chiar dacă trăieşte doar o zi cuprinde în el toate etapele din ciclul vieţii. E plin de culoare şi viaţă chiar şi înainte de a se sfârşi. Mereu activ, agitat în căutare de flori, câmpii, oameni pe care să se aşeze odihnindu-şi aripile. Păcat că starea mea de spirit nu se metamorfozează în fluture.

Altcineva ar spune că iar sunt pesimistă, dar e doar o eliberare a stării de spirit şi o lipsă acută de motivaţie. Ambiţia şi-a rupt piciorul. Momentan e oloagă şi nu poate merge corect. Uite că am spus ce simt fără să "mă plâng" cuiva în mod direct.