Dedicaţie

O celulă organică omniprezentă mă agită în fiecare dimineaţă să mă trezesc din Prezentul de Ieri.
Din gândurile tale nerostite despre (şi către) mine se cern totuşi clipiri de pleoape ce-mi dau de înţeles: că atunci când vrei să scoţi fum, îţi dau o ţigară, când vrei să vorbeşti, te ascult cu întreruperi de curiozitate copilărească; că atunci când ţi-e sete, să îţi ofer o cupă cu vin, când te sufoci să îţi ofer aer de libertate. Privirea ta spune multe, mai ales în momente de tăcere; am învăţat-o (privirea) în timp şi fără să vreau neapărat. Ştiu ce-ţi trece prin minte (şi asta fără să fiu un om care face minuni sau pură telepatie) doar prin clipiri de pleoape şi tăceri subite. Astea toate fără să le ceri, numai prin faptul că le gândeşti, ele (vorbele nerostite) le aud şi le ascult - o fi prea mult pentru o simplă femeie îndrăgostită? Când te zăresc, ecourile noastre lăuntrice se sparg de pereţii momentului sec. Albi şi reci, străini şi confuzi, copii sau adulţi, ne depărtăm AZI pentru ziua de MÂINE care devine un veşnic AZI.
Uneori vorbeşti aşa de mult, încât nu-ţi pot spune nimic.Cine m-a pus să te iubesc? Dacă ştiam că e aşa de greu, renunţam din clipa în care conştientizasem. Acum e prea târziu! Şi uită că, într-adevăr există situaţii când e prea târziu. Iubeşti fără să vrei şi asta e prea târziu pentru suflet! Cheia de la lacăt (dă-o-ncolo de cacofonie) a înghiţit-o Tom, dar unde e Tom acum pentru a mă salva?

*Tom - pisoiul din desene, "prietenul" lui Jerry;
(**însemnări din "În duel cu mine", o carte ce ar fi trebuit să o termin de ceva vreme; nu am o justificare cum că nu aş fi avut timp, însă "Prietenii ştiu de ce").