Prizonierii zilelor noastre

Realitatea oligofrenă şi traiul păcătos îngână un stil de viaţă, promite multe şi îndeplineşte puţine. Mi-e greu să mă „adaptez” acestui sistem colorat cu ostilitate de mai marii conducători ai ţării noastre, mi-e silă să mă alătur unor nonvalori, să fac compromisuri, să-mi nimicesc principiile. Atunci de ce mama naibii să le mai am dacă nu le respect? Ei bine, pentru a răzbi în viaţă, pentru a ajunge în rangul de sus (şi nu mă refer aici la accederea într-o funcţie măreaţă), pentru a deţine puţină putere trebuie să-mi înjosc principiile, să-mi ard firescul pentru a mă compromite. Idee preluată de la un Bărbat, care m-a asigurat că altfel nu am cum să reuşesc în cotidianul ăsta mizer. Am să-i demonstrez că încă mai există femei cu altfel de aşi în mânecă, femei care stiu să se facă respectate fără să se preschimbe-n preşul de la uşă. Nu făceam aluzie la idei feminsite, însă nu înţeleg de unde discrepanţa asta între sexe! Moralitatea îmi e specifică şi poate aceasta e o calitate ereditară, de care sunt mândră. Bine !!! Nu ar fi indicat să vorbesc despre defectele mele care sunt muuulte la număr şi pe care se pare că le cultiv :d. Cel mai adesea sesizat e faptul că sunt extrem de încăpăţânată (de multe ori involuntar). Dificultăţile te maturizează, te pregătesc pentru o luptă mai aprigă, te forţeză să cuprinzi viaţa în braţe aşa cum e ea. Şi e firesc să te loveşti de rău, să guşti pelinul unor clipe, să te zbaţi pentru ceva mai bun. Dacă nu ar exista o reală competiţie între individ şi societate, înseamnă că viaţa nu şi-ar mai avea rostul ei. Speţa umană e sortită unor suferinţi bine meritate, unor deprecieri justificate în timp, asta numai datorită nouă. Las la latitudinea prietenilor să ma descrie ei cum sunt eu în genere.
Timpul adună viaţa, îndosariază momente, stochează informaţii. Anii te prind în mreaja lor ca-ntr-un sipet fermecat, te „forţează” să iubeşti, să procreezi, să te lansezi ca o navă, să acumulezi clipe de tot felul. Astfel prinde contur minunăţia din noi!