Ambiţii comode - un paradox?

E noapte şi e frig. E toamnă-n calendar şi iarnă afară. Mă adun ghemuită în pat şi îmi pun muzică pentru a-mi armoniza starea de spirit. N-am chef de vorbă, mai ales cu străini. Sufletul se adună şi el în mine şi-mi cere explicaţii pe care eu nu i le pot da. Nu am cum să-i explic că uneori nu există cuvinte care să exprime sentimente contradictorii. Când ambiţia şi comoditatea fac cunoştinţă - fără să se împrietenească bineînţeles - mă încearcă un soi de nedumerire amestecat cu revoltă. Am zile în care sunt atât de ambiţioasă încât nici cel mai leneş sau superficial om din lume nu mi-ar diminua entuziasmul cu care îmi îmbrac ziua. Pur şi simplu optimismul nu a fost parte integrantă din mine însă a fi pozitiv se învaţă şi se dobândeşte, nu se moşteneşte. Uneori, însă de puţine ori în ultimul timp sunt atât de comodă încât nu m-aş ridica din pat nici dacă aş ştii că mâine e ultima mea zi de viaţă. Chiar există o astfel de lene, soră cu moartea. S-a experimentat pe mine. Dimineţi în care abia mirosul de cafea mă ademeneşte ca şi mirosul de caşcaval pe Jerry. La fel ca şi în desenele animate, mă ridic somnambulă şi mă preumblu încotro mă duce mirosul. Apoi îmi iau uşor ceaşca şi mă bag înapoi la căldurică şi la orizontală. Bine că nu sunt dese dimineţile acestea cu toate că sunt fascinant de încântătoare. M-am autotestat să-mi dau seama de mecanismul care mă pune în funcţiune. Indiferent de ora în care m-aş culca, în anumite dimineţi (şi mai ales cele de toamnă) somnul e atât de dulce încât l-aş comprima în câteva ore ferecate, cu toate că poate am dormit vreo 10 ore. M-am obişnuit să mă trezesc cu noaptea în cap fără nicio problemă cu excepţiile mai sus menţionate. Ei bine, azi am avut o astfel de dimineaţă ameţită, somnoroasă şi neprietenoasă. Parcă eram legată sau mă reţinea cineva cu forţa să nu mă ridic din pat. La 12 aveam o întâlnire de consiliu şi nu reuşeam să mă mobilizez. Am pus mână pe telefon, am sunat pe cine am avut de sunat şi am precizat că o să apar direct la întâlnire fără alte câteva ore înainte pentru formalităţi şi pregătire. Porcu' nu se îngraşă în ajun, deci dacă eşti pregătit eşti, dacă nu, degeaba te agiţi să te informezi înainte că nu vei fi la standardele aşteptate. Şi eu cum îmi făcusem tema de cu seara, îmi permiteam luxul de a mai lenevi printre aşternuturi. Aveam totul aranjat şi sistematizat. Şeful meu nu a avut nicio obiecţie şi chiar mi-a sugerat să mai rămân acasă dacă nu am nelămuriri. Ulterior, totul a decurs perfect. Eu cu emoţii ca de obicei (însă cu mai puţine ca şi în trecut) pentru o chestiune care mai tarziu am considerat-o floare la ureche (tocmai pentru că se terminase). Aşa că poţi fi eficient şi competitiv chiar dacă nu eşti de dimineaţă în capul oaselor. Poţi fi extrem de pregătit şi poţi da randament chiar dacă dimineaţa nu îţi este promitătoare.