Trageţi voi concluzii!

Azi a fost Luminaţia sau Ziua morţilor (cum îi spune prin alte zone ale ţării). Împreună cu familia am mers la mormântul bunicilor unde am pus flori şi am aprins lumănări. Am vociferat printre lacrimi cât de rău ne pare că nu mai sunt printre noi şi cât ne lipseşte prezenţa lor în viaţa noastră. Cimitirul a fost plin, împânzit de buchete colorate multicolor iar mormintele arătau ca adevărate grădini botanice. Momente impresionante care te bucură. Să observi că oamenii nu şi-au uitat pe cei care au părăsit această lume. Să observi că le pare rău că nu au putut face mai mult pentru cei pe care i-au iubit şi să observi avalanşe de plânsete - e totuşi ceva! Bunica mea (şi nu spun asta doar pentru că este încă bunica mea)a fost o femeie exemplară de la care am avut muuulte de învăţat şi pe care am iubit-o mai mult decât pe mama. A fost femeia care m-a legănat când am fost mică şi prima mamă după cea biologică. Mi-a făcut toate poftele şi a avut mare grijă de mine. S-a stins fără prea multe cuvinte şi fără să apuc să-i spun cât de mult a însemnat pentru mine. Puteam să-i demonstrez mai mult sau mai des cât de mult am ţinut la ea şi totuşi nu am făcut acest lucru pentru că nu mă aşteptam să "dispară" în neant. Mi-e dor de ea, îmi lipseşte mai mult decât ar putea să creadă mulţi oameni. A fost un model de ambiţie pentru mine şi totodată exemplul meu în materie de luptă cu existenţa. Ţin să precizez că drumul de la Baia Mare până la ţară e de 25 de km. Când ne-am întors acasă (ca şi mulţi alţi indivizi care şi-au plâns răposaţii) am făcut 2 ore şi ceva. Enorm de mult timp pentru un drum de 25 de km. Nu a fost vorba de şosea proastă sau de orice alt impediment, ci pur şi simplu s-a circulat bară la bară. Acum vă daţi cât de mulţi sunt cei care duc dorul celor care ne-au părăsit sau cât de mulţi sunt cei cărora le pasă şi au mers într-o "vizită" la cimitir. Am rămas şocată de traficul greu care s-a instalat când ne-am întors fiecare la casele noastre. Însă şoferii au rămas calmi, nu s-au ambalat şi nu au făcut manevre de nerăbdare pentru a ieşi din rutina ambuteiajului. Păstrau în ei încă vorbele şi momentele cu cei dragi fără să pună în calcul dificultatea mersului bară la bară. Acum trageti voi concluziile! Am să pun aici o poză cu "ultima" bunică (singura din categoria bunicilor în viaţă) pentru că nu am pe calculator o altă poză cu cealaltă bunică. Şi aceasta este o femeie tipic ţărancă-autentică cu aceleaşi îndeletniciri ca şi ale celeilalte: munca la câmp, crescutul animalelor (al nepoţilor nu mai este cazul fiindcă am crescut deja), gospodărirea cotidiană ş.a.m.d. - tot ce ţine de traiul tradiţional.