Invazie de Moşi Crăciuni

La mine în oraş încă nu s-a făcut abuz de acest concept-mit arhicunoscut. În schimb, în media, când te uiţi la TV e efectiv invazie de Moşi Crăciuni şi Crăciuniţe. Sunt omniprezenţi: hipermarketuri, emisiuni ce oferă cadouri, pe străzi, căţăraţi pe case (foarte prost plasticaţi), oriunde!

Colindele cântă în magazine şi te pregătesc subtil pentru marea sărbătoare pe care toţi românii o îndrăgesc în felul lor. Cu bucate bine alese şi gătite, acasă, tradiţional sau de-a gata: totul făcut şi pregătit de cumpărat pentru a "uşura" munca gospodinelor. Şi unde mai e farmecul de a face cozonaci, sărmăluţe după pomana porcului, cârnaţi afumaţi ş.a.m.d.? Acum, în societatea de consum, pe lângă faptul că abundă marfa importată, mai găsim sarmale la cutie, prăjituri cu tonele la caserolă, cartaboşi făcuţi după reţete proprii etc. Fraţilor, cu toate că suntem în mileniul în care toate le facem pe fugă, trăim sentimente în viteza luminii, e necesar să avem timp de noi, să ne dregem sufletul cu sensibilităţi, să adorăm să pregătim tot cum am fost obişnuiţi... Să mergem cu colinda, să savurăm în paşi iernatici zăpada, să împodobim brazi, să primim nuci, mere şi banuţi în Ajunul de Crăciun...

Anotimpul a început să ţină cu noi şi ninge cum e firesc pentru decembrie. A dat şi frigul, numai bine să simţim că e iarnă. Dar lipseşte nostalgia, substanţa anilor trecuţi, în care totul era altfel.

De regulă, în vremea copilăriei îmi petreceam aceste clipe serafice la ţară, unde mergeam cu colinda, înfruntam gerul ce se simţea sub bocanci şi în bujorul din obraji. Bunica ne aştepta cu bunătăţi specifice perioadei şi simţeam cu adevărat farmecul Crăciunului. Ştiam, an de an aceeaşi poveste: Moş Crăciun coboară pe horn şi lasă cadourile sub brad, de aceea nu "apucam" niciodată să îl "vedem" propriu-zis. Adoram poveştile, cum că vine de departe, e foarte bătrân şi renii îl poartă la fiecare copil care a fost cuminte. De acel moş îmi e dor mie, de aceeaşi poveste minunată rostită cu căldură de bunica.

Nu pot suferi fake-urile astea de moşi care invadează şi îi intrigă pe copii: există o sumedenie de moşi? De ce au ei barba falsă şi de fapt în spatele "măştii" se ascunde un tinerel care a profitat de acest job în trend. Cât de fals trebuie să fi şi cât teatru trebuie să joci pentru a-i înţelege pe copii, pentru a avea răbdare cu rugăminţile lor...

De ce trebuie să post-modernizăm această tradiţie? De ce trebuie să demitizăm farmecul unui mit impresionant care prindea bine?