NOI

Nu sunt paradoxuri, ci realităţi!

Urlăm după fericire, strigăm după bucurie, dar nu ştim unde şi cum să o căutăm fiindcă suntem SUPERFICIALI.
Vrem mai mult de la noi, dar gândim mai puţin. De ce să nu ne odihnim mintea când pot alţii să judece în locul nostru? E mai COMOD...
Vrem poveşti frumoase şi bani mulţi, când de fapt suntem săraci cu duhul, slabi de înger şi mult prea perfizi.
Ne dorim trenuri pe care să nu le pierdem niciodată, mai ales pe cele care duc exact unde trebuie.
Agonisim, strângem, facem averi pentru locul de veci care ne-aşteaptă pe toţi, dar de fiecare dată omitem esenţialul: să trăim ceea ce agonisim în inimi.
Pe zi ce trece suntem tot mai mici, ne facem minusculi de tot. Nu mai suntem nimic pentru nimeni, pentru NOI.
Împărţim la doi: timp, păreri, pat, mic-dejunuri, vacanţe şi filme, dar de fapt suntem banali, mărunţi şi insignifianţi.
Subestimăm sănătatea, n-avem timp pentru plăceri, dorinţe sau nevoi. Impunem priorităţi care de fapt sunt obişnuinţe ce pot să aştepte.
NOI suntem cei care am uitat să zâmbim, să glumim, să ne inventăm o maşină care să comprime timpul.
Am cucerit spaţii, am evoluat enorm în tehnologie, am devalorificat tot ce era veritabil. Am prefera perle în loc de mărgele. Dar am uitat să TRĂIM, să auzim liniştea noastră, calmul şi "perfecţiunea" din noi. Am omis să fim cum eram, copii hoinari, printre vise şi idealuri.

Eu când eram mică mi-am dorit să fiu Dumnezeu ;P

Râdem puţin, ne enervăm prea mult, consumăm sentimente-n viteză, iubim în grabă, fără să ştim, fără să vrem. Nu suntem NOI, cei de ieri, cei amuzanţi, toleranţi şi plăpânzi.