Oamenii din noi

Fiecare purtam in noi personaje si tipuri de oameni care ne influenteaza. Avem undeva sub chip un arlechino care ne picteaza cate un zambet si atunci cand nu suntem dispusi sa-l oferim. Intre urechi ne traseaza un suras care nu este al nostru, dar care apare pe fata noastra fara sa ne dam seama. Si astfel ne trezim ca radem superficial in situatii in care de fapt plangem in noi.

Apoi detinem cu norma intreaga un inginer constructor care cladeste in noi sperante, pune bazele unei fundatii puternice care nu se ruineaza nici dupa un razboi sangeros. Constructorul asta da mana cu un zugrav care cu trafaletul unifomizeaza petele de culoare din viata noastra. Zugraveste cu alb starile noastre pure. Bine ca e lavabil si uneori putem sa ne spalam singuri de necazuri si griji. Cand acesti doi oameni intra in somaj tehnic sau devin pur si simplu part-time-ri, simtim cum se plimba in noi instabilitatea si incertitudinea. As vrea sa le ofer o pensie obligatorie, ca sa ramana la mine mereu. Sa ii simt ca nu m-au parasit din cauza recesiunii. Sau poate ii conving facandu-le o asigurare de viata cu toate clauzele.

Sa nu omitem piticii de pe creier, care ne diferentiaza de restul, care puncteaza diferit detaliile care le observam in exterior. Acei pitici care ne fac pe noi neintelesi in raport cu toti cei cu care interactionam. Si daca acesti pitici sunt in stare de ebrietate si au avut o noapte de pomina intr-un birt oarecare, ajung sa se clatine si ne pun creierul pe bigudiuri. Se cearta intre ei de parca ar fi dusmani, iar noi il ascultam pe cel care e cel mai simpatic. Asa reusim sa glumim si sa radem cu pofta. Sumedenia asta de pitici sfideaza zambetul pictat al lui arlechino.

Si cati alti oameni pot sa locuiasca la noi! Sa ne consume resursele si apoi sa ne paraseasca fara nicio explicatie. Cauta in alta parte, un corp mai puternic si mai confortabil, unde taxele lor sunt substantial reduse. Cauta acele persoane care nu pun intrebari atunci cand ei someaza sau pleaca in concediu.