Şi dacă...

Şi dacă e să imi displacă, să mă deprime şi să mă demoralizeze ceva în această ţară a oamenilor însetaţi de bani, putere şi relaţii atunci e: minciuna, proasta accepţiune a sistemului de "valori" şi întreaga conduită a treburilor. Am vrut să mă edific, să mă extind intelectual, să zbor de la un nivel la altul, să pot să mai fac ceva pentru mine. M-am informat şi documentat ce trebuie şi cum trebuie să fac ca să am acces la anumite cursuri. Chestiuni ce ţin de domeniul uman, exact specialitatea mea. Ei bine, la ei resursele umane se consumă tehnic. Deci daca vrei să faci ceva mai "avansat" în domeniul în care ai totuşi studii superioare finalizate, ei îţi cer contrariul tocmai pentru ce? Adică mie imi trebuie studii superioare TEHNICE finalizate ca să pot face un curs de Inspector Resurse Umane. Nu vi se pare că e o contradicţie şi o totală lipsă de logică. Nu e coerent prin definiţie ceea ce se expune cu ceea ce se cere. Ironia? Dacă totuşi "persişti" şi "insişti" să faci acel curs, cu toată încăpăţânarea ta, totuşi SE POATE. Cum? Plăteşti. Şi oricum nu puţin. Dar nici măcar aici nu e problema. Ci conduita, firul pe care merg ei. Şi atunci dacă îl plăteşti, nu mai trebuie acele studii tehnice finalizate. Şi atunci te întrebi în mintea ta de om dornic de culturalizare. Ce contează când vrei să înveţi ceva nou?

Şi când elanul ţi se taie, când ţi se frâng aripile, când fărâma ta de speranţă a fost sfărâmată, atunci nu mai vrei să lupţi împotriva curentului românesc. Şi împotriva birocraţiei excesive, a pilelor dure (că altfel ţi se strică unghiile de la atâta ros aşteptând un telefon să sune şi să îţi ofere un job relativ decent dacă nu satisfăcător)şi a celor care se cred Dumnezeu. Apoi sunt cealaltă categorie: aroganţii, care îţi vorbesc de la o înălţime de trebuie să le ajungi cu prăjina la vârful nasului. Şi de acolo din cer iau o atitudine de parcă ar fi terminat vreo 5 facultăţi super extra mega hard şi incă vreo 3 mastere prin nu ştiu ce imense centre universitare de prin lume. Apoi îşi încheie speech-ul apoteotic cu toată "tăria de caracter" că el este cel care îţi spune ţie cum merg treburile, ce trebuie făcut şi cum trebuie făcut.

Şi simţi repulsia cum îţi dă târcoale, cum te cuprinde supărarea în loc să rămâi indiferent şi să-i ironizezi în mintea ta. Dar cum să nu te saturi când vezi în ce direcţie merg lucrurile. Când vezi că semenii tăi seamănă invidie, culeg răutate şi trăiesc din dorinţa de a fi primul, mereu cel mai bun. Şi ţi-e lehamite să simţi astea curgând peste tine ca şi o avalanţă rece şi sufocantă. Ţi-e imposibil să te ridici de fiecare dată şi să porţi scutul de protecţie pentru bătălia cu cei care nu te-ar ajuta nici în ruptul capului. Şi dacă urăsc ceva, e toată aceasta atitudine ostilă, din ce în ce mai "românească", din ce în ce mai pregnantă. Şi dacă e să te lupţi cu cei care te fură, cu cei care te critică, te judecă şi îţi aduc reproşuri, atunci cu siguranţă vei pierde. Azi binele e ceva infim, la rădăcinile fiinţelor care stagnează. Vei pierde pentru că îţi permiţi să speri, vei fi linşat că mai ai speranţe de un bine general, că doreşti să mai crezi în dreptate. Ei bine, nu mai există valori, idealuri ci doar robotizare, muncă sistematică, oamenii pe post de roboţi cu cipuri. Cu baterie Li-ion, mereu reîncărcabilă noaptea dupa vreo 5 ore de somn. A doua zi aceiaşi sete competitivă şi ahtiată după putere, bani, funcţie, rang, ierarhie.

Ş sunt revoltată până la extrem, până la depresie. Sunt indignată pentru că există vorba aia "Dacă vrei, poţi". Ei bine, la noi, nu e aplicabilă. Dacă ai o speranţă şi vrei să accezi, dacă consideri că e un lucru care se poate face, de fapt la noi lucrurile stau pe dos. În loc să avem parte de normalitate, ne bălăcim în haos până o luam cu toţii razna. Şi asta e numai de la sistem. El roade din noi, din libertatea aceasta care de fapt este interzisă şi inaccesibilă. Şi nu te poţi lupta cu nuanţa politică şi cu cei care se cred guru al României.