Mi-e dor de starile de empatie, de citit printre randuri sau priviri. De acea stare cand consider ca unele cuvinte sunt inutile ci se instaleaza intuitia, anticiparea gandurilor ce vin de vizavi.
Daca lucrurile se controleaza de la creier, daca impulsurile, gesturile si reactiile sunt emise de creier inseamna ca eu am 2 creiere. Unul care imi spune ca trebuie sa fiu rationala si direct proportionala cu realitatea. Celalalt imi sopteste sa trec peste griul monoton si cotidian si sa vad lucrurile in roz bombon, uneori cu umbre. De cerebel nu mai comentez nimic. E imun si nu-mi mai mobilizeaza aparatul locomotor.
Hard-disk-ul meu are nevoie de un refresh, de un restart. Merge greoi si cred ca este virusat. Cred ca mi-ar prinde mai bine un antivirus, varianta mai noua. Altfel o sa ajung la un shut down sau turn off iremediabil.
Am convulsii si spasme fiindca nu ma mai regasesc in mine. Pentru ca lumea e rece si gri sau poate ca am eu asteptari marete. Poate pentru ca azi e o zi mohorata si fara soare. Pentru ca e frig si neospitalier afara. Pentru ca nu suna un telefon sa-mi contureze viitorul apropiat. Pentru ca speranta e departe, dar nu e pierduta. E doar ramolita si inghetata de frig.
Dar am solutia perfecta. Ma invelesc protectiv in folie de aluminiu. Imi infasor gandurile si starile sa nu iasa aburii, sa nu se evapore. Se le comprim in mine. Si sa ma dezvelesc intr-o zi cu soare, calda si prietenoasa.
Azi sunt doar nemotivata si accida. Nu pesimista, ci doar incompatibila cu starile care ma incearca.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu