Cafeaua stă captivă în presou, aşteaptă să o eliberez. O stârnesc la comandă. Îmi place să o beau fierbinte cu miros, zahăr, spumă şi lapte. Mi-am început dimineaţa cu gândul că trebuie să merg să-mi scot buletinul de la poliţie (acelaşi nume, dar rescris după 10 ani). Poate aşa voi reînvăţa să ştiu cine sunt, că azi mi-am uitat şi identitatea. Adulmec cafeaua alături de Laura Stoica din winamp care-mi şopteşte povestea unui "actor grăbit". Sunt prizoniera papilelor gustative care se împrăştie pe molari. Savurez fiecare înghiţitură care-mi trezeşte ziua făcând-o mai reală ca niciodată. Mă îmbrac la întâmplare şi total neasortată cu griul străzilor.Cu o tentă de agresivitate asimilez ultima gură de cafea pentru a porni în căutarea identităţii. Mă prefac străină de propria-mi persoană pentru a nu-mi aduce aminte de actualele gânduri ce-mi ţes creierul intrat în rutină. Devin un homo melancolicus din pricina timpului bolnav care se încăpăţânează să treacă mai repede. Am să mai trag o fugă până la farmacie să cumpăr medicamente pentru vindecarea timpului prezent. Sau înainte de toate astea am să fac o vizită medicului de familie ca să-mi prescrie o reţetă pentru amnezie totală.
Am să mă întorc acasă şi am să-mi demonstrez că nu a murit Stănescu. Îmi trăieşte în volume şi în suflet, atât de organic şi de viu. Stănescu gândeşte în locul meu cu emoticoane la fiecare gest, deci trăieşte în acelaşi ritm cu mine!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu