Supărarea şi suferinţa

Supărarea şi suferinţa - că ai renunţat la ceva drag sau că ai pierdut în unele situaţii atăt persoane cât şi lucruri -, nu e doar o stare de spirit, ci e o bacterie ce zace printre viscerele tale, se hrăneşte cu, prin şi din tine. Se crede a fi virus la care nu s-a găsit încă antidot, iar bacteria intră în toate celulele pentru a fi sigură că i-a fost simţită prezenţa. Supărarea se alimentează cu fiecare gest necugetat, cu fiecare neuron pierdut la nervi; curge prin vene şi e inepuizabilă, împrietenindu-se cu suferinţa. Două bune prietene ce sălăşluiesc în propria noastră materie organică, se sfătuiesc una pe cealaltă, atunci când ar fi momentul să se odihnească puţin. Adorm adânc împreună pe inima-ţi din piept şi atunci în tine rodeşte iar speranţa şi bucuria că ai regăsit ce ai pierdut. Şi când vezi câtă indiferenţă şi lipsă de atitudine e în jurul tău, chiar că îţi vine şi ţie să cedezi şi să te cufunzi la rândul tău într-o stare de apatie amnezică. La ce folos să iubeşti oameni, lucruri şi situaţii când ştii că ele nu îţi sunt sudate ermetic pe retină şi că poate nu vei mai vedea niciodată ceva de care te-ai bucurat în trecut. Amintirile frumoase fac rău, te aduc în pragul melancoliei şi nostalgiei având impresia că nu există o ciclicitate a timpului. Ca nişte creaturi bipede perpetuum mobile suntem setaţi să ne anihilăm doza firească de amintiri şi e dovedit - clinic sănătos - să ne rupem cu totul de trecut. Lăsăm în urma noastră şi renunţăm la persoane, obiecte şi momente care uneori ne colorau universul şi ne animau starea de existenţă. Renunţarea -soră vitregă cu supărarea şi suferinţa- e una dintre cele mai grele alegeri din viaţă, cea mai bolnavă atitudine, dar când realizezi că nu te mai completezi şi nu mai eşti compatibil cu situaţiile şi cei din trecutul prezent - e totuşi cea mai bună soluţie. Prin urmare, e indicat să renunţi în orice clipă la ceea ce nu te mai face fericit, nu te mai înţelege, când starea de apatie e mereu plutitoare. Renunţarea la cei care te-ai confesat ca o carte deschisă şi acum simţi că eşti ignorat într-o măsură sau alta. Monologurile sunt cele mai bune destăinuiri ştiind astfel că ele nu îţi sunt indiferente. Să ne scriem câte un SMS la Suflet şi la Inimă pentru a ne răspunde cu pulsaţii vibrante. Cred că e singura relaţie pe care am putea să o avem zilnic şi pentru totdeauna. Cea mai sinceră şi mai strânsă relaţie de prietenie cu putinţă e dintre un individ cu propria lui persoană. E cea mai pură relaţie în care te simţi ascultat fără ca indiferenţa să te sfâşie gradat!