Primitivism în secolul XXI

Am urmărit un reportaj pe Realitatea unde se evidenţia existenţa unui sat (nu îi mai reţin numele) demn de mila contemporanilor. Am văzut cum două copile străbat zilnic kilometrii pentru a ajunge la şcoală. Când se reîntorc "acasă" învaţă la lumina lumânării sperând la un trai măcar decent. Un sat unde asfaltul nu a cunoscut strazile, un sat fără biserică sau doctor. Singurii copii din sat, acele doua fetiţe se zbat pentru a răzbi din primitivism luând doar calificative de bine şi foarte bine la învăţătură. Cu un atare fond de dezgustare şi indignare cred ca este superfluu să vă comunic ca pentru acei oameni nu există noţiunea de "în pas cu lumea", "internet" sau "PC". Nu au habar de existenţa iluminatului electric, nu ştiu cum sunt restul, pentru că la ei toate au rămas în stadiul incipient de dezvoltare. Nu au posibilitatea de a se exprima liber despre poporul nostru fiindcă acolo nu a ajuns niciodată o urnă. Nu au şansa la nici un fel de informaţie (ziar, televizor, radio), nu mai pomenesc de cărţi sau reviste, telefoane mobile sau alte minuni Sunt fericiţi pentru că nu au la ce să aspire, pentru că nu ştiu la ce ar putea să viseze. Traiul decent nu le e familiar câtuşi de puţin. Sunt obişnuiţi cu casele lor cârpite cu lut, lumânări în loc de bec şi mâncare STRICT necesară (pentru a nu muri de foame): pâine, apă şi cartofi - cam aşa arată meniul lor zilnic. Vorbele omeneşti sunt rudimentare şi salabisite, hainele sunt de-o vârsta cu ei. Filmarea m-a mişcat până la lacrimi şi îmi pare rău că nu am posibilitatea să îi ajut măcar să se descopere. Acel loc de care nu a auzit nimeni (în afara de reporterii care l-au descoperit) totuşi există prin simplitatea, primitivismul şi autoobişnuinţa specifică locuitorilor. Măcar acum, că ştim şi noi, ar trebui să se ia măsuri pentru aducerea la "viaţă" a sufletelor contemporane. Primul care a luat atitudine a fost Mihai Tatulici prin campania "Stradă, şcoală şi spital". Sunt curioasă câţi şi cât timp o să-l sprijine binevoitorii acestei naţii numită "ROMÂNIA". Mai bine zis, problema ar trebui să se pună altfel: câţi dintre miliardarii acestui popor o să aibă demnitatea de a anihila grăuntele primitiv încă existent.
Câtă vreme conformismul va fi religie naţională? Oare cât timp ne mai trebuie să ne dezmeticim pentru a ieşi din labirintul complacerilor şi al plafonărilor? Acest kitsch de imagine europeană nu ne ajută nici măcar la conştientizarea faptului că suntem incopetenţi la aliniera standardelor UE. Denigrăm sistemul, dar suntem mândri că facem parte din el (comparativ cu cei care nu ştiu ce e un sistem, dar mai ales cum să facă parte din el). Comparaţia mea e uşor forţată însă locuitorii acelui cătun probabil sunt mai împliniţi în lamentări cotidine decât noi, cei de rând. De ce? Nu plătesc taxe şi impozite, nu ştiu şi nu pot să voteze (un regim de dreapta sau de stânga) pentru că sunt apolitici sau rupţi de realitate, nu au noţiunea banului la alimente sau încălţăminte (de exemplu), nu ştiu că preşedintele vorbeşte printr-o cutie animată numită televizor - pentru că nu au aşa ceva şi dăcă ar avea, nu l-ar putea conecta la sursa de energie. Acei săteni nu sunt agasaţi zilnic de problema crizei economice, a gripei porcine, a ştirilor macabre de la ora 17, a şomajului anticipat şi multe alte etc-uri. Nici nu au pierdut nimic că nu cunosc toate aceste aspecte "moderne". Sărăcia lor e mai "benefică" decât sărăcia noastră, iar fericirile lor sunt mai dulci decât ale noastre. În unele momente mi-aş dori să fiu şi eu ruptă de realitate decât să mă înstrâmb zilnic la ea. Diferenţa dintre mine şi ei e următoarea: îmi permit să am vise, să lupt pentru a le îndeplini. Am pe alocuri posibilitatea (mică, ce-i drept) de a-mi atinge scopurile în măsura în care sistemul îmi permite. Noi "avem di tăte" şi totuşi suntem ca ei!
Vreau să-mi lăsaţi un comment cu părerea voastră: ce credeţi că ar trebui să se facă în această privinţă? Cine ar trebui să se impună şi să ia atitudine?