Când iubeşti pe cine nu trebuie

Cu gândul absent, scuturată de ziua agitată, intru în casă fără chef de nimic. Mă apucă febra de la această zi acidă pe care am avut-o. Azi sunt fără cuvinte de apreciere, mută de impresii miraculoase. Ajung la domiciliu şi mă apuc de gătit, iar planurile de viitor îmi rămân rătăcite pe hârtie schiţate de un creion cu mină fină. Un proiect de viitor care se şterge văzând cu ochii tocmai pentru că nu este trasat cu tuş. Pur şi simplu mi-am abandonat visele măreţe şi speranţele absolute fiindcă azi nu reuşesc să descopăr ceva minunat, ceva care să mă facă să râd şi care să mă determine să sfidez viaţa asta al naibii de frivolă. Mă atacă viaţa precum o femeie cu moravuri uşoare, mă pune în situaţii imposibile de a lua decizia potrivită. Ştiu ce vreau de la viaţă, ştiu pe cine iubesc (deşi mi-e frică să mărturisesc pentru că sentimentele nu îmi sunt împărtăşite) şi nu pot să merg mai departe că sunt cramponată într-o iubire la care nu pot renunţa. Nu este vorba de un ex boyfriend şi nici de o idilă spontană avută cândva.

Aşa că rămân atârnată de timp, cu zâmbetul ironic agăţat de urechi şi cu frica de a spune cuiva ceea ce simt. Ce rost ar avea să mă exprim ştiind că nu este posibilă o astfel de relaţie? Cu toate că, pun pariu că respectivul ştie deşi nu am spus-o niciodată. De prea mult timp deja duc în mine această insatisfacţie sentimentală, această "prostie" aş putea-o numi. Şi simt cum trec zilele şi anii pe lângă mine iar eu nu pot să mă detaşez de dragul cuiva. Cum să evadez şi să închid în mine femeia slabă care ia proporţii hilare de comportament? Mă detest pentru că nu pot face nimic să-mi şterg cu buretele pulsaţiile sufleteşti, să-mi arunc la gunoi toată această stare de disconfort interior.

M-am săturat să-mi duc existenţa pe "hold the line" şi să privesc prin binoclu un deja vu, totuşi o senzaţie care nu se va materializa niciodată. De ce nu putem controla de cine şi când să ne îndrăgostim? De ce nu putem anihila o iubire imposibilă ca să ne simţim mai bine şi ca să uităm că nu întotdeauna există potrivire între două persoane. De ce atunci când întâlnesşti pe cineva special şi deosebit pentru tine de fapt nu este cu tine? De ce nu există totuşi posibilitatea de a încerca?

E cineva care să îmi dea un răspuns relativ satisfăcator?

Revizie tehnică pentru neuroni

Neuronii mei sunt în revizie tehnică şi nu pot să mă gândesc la unele ştiri care sunt difuzate. Efectiv îmi stă mintea în loc la unele chestiuni legate de estetică. Ştiţi la ce mă refer? Există trafic cu grăsime umană. Cum? Autorităţile peruane au arestat patru persoane care au comis crime pentru grăsimea celor ucişi. Deci îşi alegeau victimele în funcţie de "mărimea" lor corporală. Le ucideau cu sânge rece iar pleşurile erau aruncate într-o groapă comună. De ce făceau asta? Grăsimea extrasă din cadrave era folosită în industria cosmetică, direct companiilor europene sau americane pentru 15.000 de dolari kilogramul. Extracţia aceasta se foloseşte la creme şi diverse produse cosmetice. Indivizii sau individele vizate erau răpite, apoi ucise şi într-un final azvârlite cu grămada într-un loc comun. Trafic de grăsime! La aşa ceva nici nu aş fi putut să mă gândesc în această viaţă şi de asta spun că neuronii mei sunt în revizie tehnică. Cum aş putea să mai folosesc o cremă ştiind că ea conţine particule de om, viaţă spulberată de nişte traficanţi, grăsime care a "stagnat" până a fost prelucrată. Aceste companii sunt multe la număr, dar ar fi fost imperios necesar să le menţioneze pentru că eu una vreau sa ştiu de unde achiziţionez un astfel de produs. Dacă tot e aşa de "eficace" grăsimea pentru hidratare să spunem, de ce mariile companii nu apelează la operaţii chirurgicale, drenaje şi liposucţie de unde să se "alimenteze" cu materie primă. Pun pariu că ar fi milioane de indivizi care ar recurge la o astfel de operaţie în schimbul remodelarii corporale, a unei sume impresionante de bani şi ar trăi în continuare. De ce trebuie să se ucidă pentru acest trafic? De exemplu, există emisiunea aceea renumită "Pe muchie de cuţit" la Pro TV unde se fac o sumedenie de astfel de operaţii de înfrumuseţare şi estetică corporală.

Cum sună să vezi la ingredientele unei creme că scrie ceva de genul: ne rezervăm dreptul de a vă oferi cea mai inovatoare cremă cu grăsime umană din burţile grăsanilor din Peru? Asta e în mintea clienţilor pe această categorie, care nu ar mai cumpăra un asfel de produs nici în miile de ani. Sau numai cei care nu sesizează chestiunea macabră şi sumbră. Evident că nu ar avea atâta demnitate, chiar şi sub o exprimare pompoasă şi vandabilă, să menţioneze ce conţine o anumita cremă pentru o anumită "defecţiune". Mai degrabă spun: conţine coenzima q10, vitamina E, uleiuri nu-ştiu-de-care ş.a.m.d. care reduc vizibil ridurile, hidratează în profunzime, remediază aspectul de piele iritată şi toate celelalte clişee estetice în industria cosmetică. Al naibii dacă pot să îmi revin când aud dintr-astea.

În ce rahat de lume trăim? De ce naiba nu se fac şi tratamente de piele din excremente de cangur? Cu puţin parfum nici nu ştii cu ce naiba de soluţie te masezi. Sunt de acord că în anumite afecţiuni sau boli este indicată urina umană pentru însănătoşire dar asta e cu totul altă poveste. Aici subliniam aspectul unei GRĂSIMI provenite din CADAVRE care s-au demonstrat că erau aproape să intre în putrefacţie totală dat fiind faptul că nu se mai recunoşteau leşurile victimelor. Unde naiba a dispărut integritatea şi aspectul moral, conştiinţa şi toate celelalte valori în toată această chestiune?

Cred că este necesară o revoluţie a ştirilor care să nu mai dea idei "geniale" psihopaţilor, criminalilor, infractorilor etc. De la trafic de carne vie, la trafic cu grăsime MOARTA. Surprinzătoare evoluţie în materie umană vandabilă. Trebuie o recenzie drastică a posturilor de televiziune care emit astfel de ştiri, măcar să fie difuzate la ore târzii când de exemplu un copil nu are acces la astfel de informaţii.

Cât de "genială" poate fi materia cenuşie a acelor ucigaşi şi cât de departe şi în viitor pot să gândească nişte oameni fără conştiinţă? Tot am zis că nu are ce să mă mai mire în toata această apocalipsă prelungită şi alimentată pentru un sfârşit mai mult decât tragic. Dar uite că mereu există ceva să mă surprindă ce vine de la iniţiativa unor senili. Ferească D-zeu de ce urmează să se întâmple mai departe, căci Diavolul monopolizează creiere slabe şi fără substanţă, ia forma unor "OAMENI" (dacă se pot numi aşa) diabolici dispuşi să facă muuuulte şi capabili de ORICE rău absolut.

Punct. Şi De La Capăt!

Chintesenţa acestui blog

După cum bine aţi observat, chintesenţa acestui blog este Imperfecţiunea şi tot ceea ce ţine de ea: lucrurile mărunte şi simple, dar cu totul Speciale. Căutarea unor locuri şi rămânerea lângă nişte oameni cu totul şi cu totul Deosebiţi. Ăsta este farmecul imperfecţiunii umane.

Să vă spun ce am văzut eu astăzi şi m-a bulversat până în neputinţa mea de a schimba acel lucru. Un Copil care nu era mai mare de clasa a IV-a. Cum mi-am dat seama? Avea uniforma aceea obişnuită, tipică şi ceva similar cu ce am purtat şi noi. Acea uniforma albastră, la fetiţe cu şorţuleţ, la băieţei cu pantalonaşi la dungă, cămăşuţă asortată de un albastru mai deschis şi un mic papion. Până acum nimic ieşit din comun la acest baieţel nu-i aşa? Ei bine, tânărul cu pricina, fuma! FUMA! Fără gram de ruşine încă pe stradă, nici măcar să se pitulească pe undeva. Avea pachetul la el pe care il introduse liniştit în buzunar. Eu m-am şocat. Era scund, simpatic, îmbrăcat la patru ace şi lăsa dâre de fum după el. Fraţilor, aşa ceva este strigător la cer. De unde are ţigările, mai ales că deţinea şi pachetul la el şi nu erau "servite" la bucată sau furate de acasă. Cine ii vinde acelui prunc tutun? Părinţii nu simt că îi miroase uniforma a fum cu toate că nu ar avea de unde? Plus că se plimba cu nonşalanţă pe stradă de parcă asta ar fi fost complet firesc! Arăta ca şi un business man în varianta minoră, cu un ghiozdan pe post de diplomat şi cu o ţigară în gură. La acea fiinţă "nevinovată" nu i-a predat nimeni acasă valorile, ruşinea, prestaţia în societate (şi aici nu vorbesc de vărstă sau de sex, ci e pur şi simplu hidos şi dezagreabil să fumezi pe stradă)ş.a.m.d.? Şi eu am fost fumătoare şi am fumat cu părinţii dar eu în clasa a IV-a nici nu cred că ştiam la ce servesc ţigările fiindcă eram prea preocupată de teme, păpuşi, desene animate, jucat de şotron, coca, de-a ascunselea, baba oarba şi muuuulte alte plăceri specifice vârstei!

Jesus! Încotro se îndreaptă lumea şi cât e de aproape clipa apocaliptică? Nici eu nu sunt perfecta, am şi eu vicii dar la care am renunţat şi trebuie curând să le substitui cu altele pentru a nu se pierde dorinţa pentru un "lucru interzis de legi nescrise". Nu pretind că am fost un copil model sau exemplar, o fetiţă cuminte care să nu ies niciodată din vorbele părinţilor sau a bunicilor, însă nu am fost un copil-problemă, o răsfăţată extremistă sau mofturoasă. Copilăria e atât de esenţială pentru un copil, pentru că pune bazele primei perioade, lasă amintiri cu care creştem, o perioadă în care neajunsurile sau grijile nu se cunosc pentru că nu pot fi înţelese etc. De aceea spun că nu ştiu ce părinţi are acel băieţel însă nu sunt implicaţi în creşterea lui atât fizică cât şi intelectuală, îl evită în ceea ce priveşte formarea ca viitor elev de V-VIII sau liceu.

Aşa că, nimeni nu e perfect şi nici nu i se pretinde, nimeni nu e mereu uşă de biserică sau un exemplu pentru cineva, dar un părinte trebuie să fie model pentru propriul lui copil, cel puţin să încerce să-i inoculeze principiile şi valorile, lucrurile bune ş.a.m.d. Nu mai zic de cei mici, care chiar de la grădiniţă au telefon mobil. WTF? Măine-alaltă unul de pănă în 10 ani va fi mai emancipat decât bunicu-so'. Şi nu mă refer doar la tehnologie ci la capacitatea de a fi receptiv la orice şi de a asimila informaţii în timp record. Aştia micii sunt în trend cu majorii, au acces la aceleaşi sursă de informare, telefoane de ultimă generaţie, MP3-playere, de PC nici nu mai amintesc... Nici mileniul, nici era, nici generatia sau tehnologia, nici nimic altceva nu e de vină. Părinţii sunt responsabili şi apoi accesul nelimitat la TV care incită la violenţă şi agresivitate. Luaţi aminte dragi Adulţi dacă citiţi aceste rânduri, stocaţi pe hard disk-ul vostru ce am expus eu aici şi fiţi atenţi cum "creşteţi" rodul dvs.

Liberul arbitru, un Big Brother

Stau cu tâmplele sprijinite între palme. E tot mai des acest gest încât cred că o să-mi devină tic nervos. Pare stupid însă este o metodă de concentrare şi totodată o tehnică de relaxare. Un paradox pentru mine ori de câte ori constat acest lucru. În fiecare zi gândesc ceva de genul: punct şi de la capăt. Indiferent că e vorba de un servici, prietenii sau iubiri eşuate, chiar dacă ţine de sentimente sau apatie. Punct şi de la capăt pentru a face totul altfel, mai calculat şi mai ordonat ca niciodată. Un fel de impulsivitate înfrânată. Mă ridic din şezut, mă înalţ pe vârful picioarelor şi mă aşez pe marginea timpului, acolo unde pot să văd de sus tot ce am făcut. Mă amuz copios la fimul ce se derulează sub picioarele mele. Vreau să întervin într-o secvenţă pentru a modifica o atitudine. Apăs cu piciorul pe scena mobilă, însă nimic, ritmul curge frenetic. Banda se învârte mai departe şi se succed noi momente şi imagini cu mine. Ca şi pe clapele unui imens pian apăs cu piciorul în speranţa că pot schimba tonurile respectivei împrejurări. Pe ecranul de sub mine scrie: "Prea târziu". Atunci constat că filmul acesta nu poate fi schimbat, că stau acum într-un balans echilibristic pe marginea timpului trecut. Doar azi mi s-a întâmplat (într-o pauză la muncă) să-mi aduc aminte de ceva cu totul deosebit pentru mine şi care mi-aş fi dorit să se petreacă altfel. Liberul arbitru - omniprezent în cotidian, ca un Big Brother care monopolizează gesturile şi atitudinile, pornirile şi refulările. Şi pentru că ne este permis şi posibil de a ieşi din orice lucru determinat, în acelaşi timp putem transcede orice situaţie în care ne aflăm. Acest "Guru" al existenţei sprirituale şi nu numai ne oferă şansa de a fi liberi să facem lucrurile cum vrem chiar dacă pentru acestea exista consecinţe sau nu. Big Brother-ul acţiunilor noastre este de fapt liberul arbitru ce ne determină să discernem între bine şi rău, frumos şi urât ş.a.m.d. - aproape toate elementele ying-yang. Însă acest ochi uriaş nu se închide niciodată ci ne supraveghează pentru a fi responsabili de toate savârşirile noastre. Întotdeauna liberul arbitru este strâns legat de responsabilitatea pe care o avem în urma acţiunilor noastre. Filmul meu a fost înregistrat şi nu mai pot schimba nimic din secvenţele ce se derulează pe marginea timpului, privite acum de la înălţime. Nu e vorba de regrete ci de felul în care lucrurile ar fi luat o altă întorsătură dacă un singur gest sau cuvânt ar fi fost altfel. Banda se derulează firesc până în prezent şi iată-mă iaraşi cu capul în mâini departe de mine, departe de timp...

Un pursuit of happiness

Respir prin porii unei existenţe atât de libere încât nu-mi găsesc locul în care să mă stabilesc şi să ştiu concret că exact acela este locul cu care mă completez perfect. Mă simt bine acasă că îi am pe părinţi şi în special un tată cu totul şi cu totul deosebit care visează atât de mult încât ai impresia că dorme mereu. Apoi, o altă parte din mine tânjeşte după oraşul studenţiei şi al formării, un loc care a fost special din toate punctele de vedere. Pe al treilea loc este Londra, oraşul unde e stabilit fratele meu de 5 ani de zile. Acolo aş fi departe de toţi cei apropiaţi însă mereu aproape de un frate care mi-a deschis de atâtea ori ochii într-o sumedenie de privinţe. Acolo, pe acel meleag "al tuturor" perspectiva şi viziunea asupra vieţii e cu totul alta, cu repere diametral opuse celor patriotice. E atât de greu uneori să te decizi încât ai impresia că braţele acestei imense caracatiţe nu te cuprind la momentul şi locul potrivit. Ideile şi dorinţele rămân mereu aceleaşi însă contextele sunt diferite. Visul de a fi mereu complet şi împlinit cu tine însuţi e mereu acelaşi, veşnic laitmotivul unei vieţi pe care ţi-o doreşti. Dificultăţile de împlinire a visului sunt în funcţie de natura locului, aproape sau departe de casă, aproape sau departe de majoritatea pe care îi iubeşti. Pe plan local sunt mulţumită pentru că mă învârt într-un cerc cu colectiv amuzant şi mereu binedispus. Însă parcă ameţesc în această sferă şi mai vreau altceva, o spirală care să sfideze orice aşteptare de pănă acum. O săgeată înfiptă taman in inima cercului în care trăiesc. O bară pe care să urc treptat dar sigur. Un "pursuit of happiness" perpetuu şi ciclic, o modalitate de căutare a ceea ce îţi doreşti cu adevărat.

Petre Ţuţea

Lumea l-a uitat pe Ţuţea, un intelectual atât de profund şi atât de spiritual. Sau poate că mulţi nici nu ştiu de existenţa acestui mare om. Eu l-am descoperit la începutul facultăţii, deci acum câţiva ani buni şi de atunci am rămas fascinată şi profund impresionată. Mi-a fost totuşi greu să mă decid asupra unui fragment cu el.

Doar aşa ca să mă laud, că am cu ce!

Azi, 08.11.2009 Crin Antonescu a venit la Baia Mare. Am reuşit să mă "infiltrez" în stafful lui şi să fac o poză cu el şi cu soţia lui. Apoi, am făcut poză cu membrii formaţiei Compact, care l-au susţinut şi ei pe Antonescu.

Ambiţii comode - un paradox?

E noapte şi e frig. E toamnă-n calendar şi iarnă afară. Mă adun ghemuită în pat şi îmi pun muzică pentru a-mi armoniza starea de spirit. N-am chef de vorbă, mai ales cu străini. Sufletul se adună şi el în mine şi-mi cere explicaţii pe care eu nu i le pot da. Nu am cum să-i explic că uneori nu există cuvinte care să exprime sentimente contradictorii. Când ambiţia şi comoditatea fac cunoştinţă - fără să se împrietenească bineînţeles - mă încearcă un soi de nedumerire amestecat cu revoltă. Am zile în care sunt atât de ambiţioasă încât nici cel mai leneş sau superficial om din lume nu mi-ar diminua entuziasmul cu care îmi îmbrac ziua. Pur şi simplu optimismul nu a fost parte integrantă din mine însă a fi pozitiv se învaţă şi se dobândeşte, nu se moşteneşte. Uneori, însă de puţine ori în ultimul timp sunt atât de comodă încât nu m-aş ridica din pat nici dacă aş ştii că mâine e ultima mea zi de viaţă. Chiar există o astfel de lene, soră cu moartea. S-a experimentat pe mine. Dimineţi în care abia mirosul de cafea mă ademeneşte ca şi mirosul de caşcaval pe Jerry. La fel ca şi în desenele animate, mă ridic somnambulă şi mă preumblu încotro mă duce mirosul. Apoi îmi iau uşor ceaşca şi mă bag înapoi la căldurică şi la orizontală. Bine că nu sunt dese dimineţile acestea cu toate că sunt fascinant de încântătoare. M-am autotestat să-mi dau seama de mecanismul care mă pune în funcţiune. Indiferent de ora în care m-aş culca, în anumite dimineţi (şi mai ales cele de toamnă) somnul e atât de dulce încât l-aş comprima în câteva ore ferecate, cu toate că poate am dormit vreo 10 ore. M-am obişnuit să mă trezesc cu noaptea în cap fără nicio problemă cu excepţiile mai sus menţionate. Ei bine, azi am avut o astfel de dimineaţă ameţită, somnoroasă şi neprietenoasă. Parcă eram legată sau mă reţinea cineva cu forţa să nu mă ridic din pat. La 12 aveam o întâlnire de consiliu şi nu reuşeam să mă mobilizez. Am pus mână pe telefon, am sunat pe cine am avut de sunat şi am precizat că o să apar direct la întâlnire fără alte câteva ore înainte pentru formalităţi şi pregătire. Porcu' nu se îngraşă în ajun, deci dacă eşti pregătit eşti, dacă nu, degeaba te agiţi să te informezi înainte că nu vei fi la standardele aşteptate. Şi eu cum îmi făcusem tema de cu seara, îmi permiteam luxul de a mai lenevi printre aşternuturi. Aveam totul aranjat şi sistematizat. Şeful meu nu a avut nicio obiecţie şi chiar mi-a sugerat să mai rămân acasă dacă nu am nelămuriri. Ulterior, totul a decurs perfect. Eu cu emoţii ca de obicei (însă cu mai puţine ca şi în trecut) pentru o chestiune care mai tarziu am considerat-o floare la ureche (tocmai pentru că se terminase). Aşa că poţi fi eficient şi competitiv chiar dacă nu eşti de dimineaţă în capul oaselor. Poţi fi extrem de pregătit şi poţi da randament chiar dacă dimineaţa nu îţi este promitătoare.

Geoana şi Băsescu - campanie negativă

Nu doresc ca politica să devină laitmotivul acestui blog însă nu mă pot abţine să nu vă fac cunoscute două siteuri mişto şi amuzante care fac reclamă proastă sau campanie negativă la Băsescu şi respectiv Geoană. Cel al lui Basescu e mai mişto decât cel al lui Geoană, zic eu. O să vă amuzaţi cu aceste două vedete politice!

Deci:

1. http://www.traianbasescu.org/
2. http://nufigeoana.ro/

Trageţi voi concluzii!

Azi a fost Luminaţia sau Ziua morţilor (cum îi spune prin alte zone ale ţării). Împreună cu familia am mers la mormântul bunicilor unde am pus flori şi am aprins lumănări. Am vociferat printre lacrimi cât de rău ne pare că nu mai sunt printre noi şi cât ne lipseşte prezenţa lor în viaţa noastră. Cimitirul a fost plin, împânzit de buchete colorate multicolor iar mormintele arătau ca adevărate grădini botanice. Momente impresionante care te bucură. Să observi că oamenii nu şi-au uitat pe cei care au părăsit această lume. Să observi că le pare rău că nu au putut face mai mult pentru cei pe care i-au iubit şi să observi avalanşe de plânsete - e totuşi ceva! Bunica mea (şi nu spun asta doar pentru că este încă bunica mea)a fost o femeie exemplară de la care am avut muuulte de învăţat şi pe care am iubit-o mai mult decât pe mama. A fost femeia care m-a legănat când am fost mică şi prima mamă după cea biologică. Mi-a făcut toate poftele şi a avut mare grijă de mine. S-a stins fără prea multe cuvinte şi fără să apuc să-i spun cât de mult a însemnat pentru mine. Puteam să-i demonstrez mai mult sau mai des cât de mult am ţinut la ea şi totuşi nu am făcut acest lucru pentru că nu mă aşteptam să "dispară" în neant. Mi-e dor de ea, îmi lipseşte mai mult decât ar putea să creadă mulţi oameni. A fost un model de ambiţie pentru mine şi totodată exemplul meu în materie de luptă cu existenţa. Ţin să precizez că drumul de la Baia Mare până la ţară e de 25 de km. Când ne-am întors acasă (ca şi mulţi alţi indivizi care şi-au plâns răposaţii) am făcut 2 ore şi ceva. Enorm de mult timp pentru un drum de 25 de km. Nu a fost vorba de şosea proastă sau de orice alt impediment, ci pur şi simplu s-a circulat bară la bară. Acum vă daţi cât de mulţi sunt cei care duc dorul celor care ne-au părăsit sau cât de mulţi sunt cei cărora le pasă şi au mers într-o "vizită" la cimitir. Am rămas şocată de traficul greu care s-a instalat când ne-am întors fiecare la casele noastre. Însă şoferii au rămas calmi, nu s-au ambalat şi nu au făcut manevre de nerăbdare pentru a ieşi din rutina ambuteiajului. Păstrau în ei încă vorbele şi momentele cu cei dragi fără să pună în calcul dificultatea mersului bară la bară. Acum trageti voi concluziile! Am să pun aici o poză cu "ultima" bunică (singura din categoria bunicilor în viaţă) pentru că nu am pe calculator o altă poză cu cealaltă bunică. Şi aceasta este o femeie tipic ţărancă-autentică cu aceleaşi îndeletniciri ca şi ale celeilalte: munca la câmp, crescutul animalelor (al nepoţilor nu mai este cazul fiindcă am crescut deja), gospodărirea cotidiană ş.a.m.d. - tot ce ţine de traiul tradiţional.