Adio 2009! Bun venit 2010

Azi este ultima zi din acest an, ultimele căteva ore din 2009. Cele 365 de zile care au trecut, m-au determinat să râd, să plâng, să iubesc, să fiu dezamăgită, să am eşecuri profesionale dar şi împliniri mărunte, dar mai ales să visez cât mai mult. Un an în care visele s-au înmulţit, iar câteva s-au materializat dar nu în forma lor dorită.

Un an în care am acumulat informaţii, m-am edificat, am "crescut", m-am schimbat, am învăţat diverse, am legat prietenii uşoare, dar altele s-au "fisurat" cu o finalitate totuşi de "continuitate". Am citit, am văzut filme, am dansat si am cântat. Am făcut de toate, tot ce se poate într-un an calendaristic, am sperat atât de mult încât speranţele mele nu au murit. Am făcut planuri, fără realizări, am muncit pe de gratis, dar am avut şi satisfacţii. Am cunoscut oameni minunaţi şi persoane mai puţin "impresionante" prin substanţă.

Voi începe 2010 cu încredere, cu toate că sunt sceptică pe alocuri, presimt o victorie în viitorul meu apropiat indiferent de domeniul vieţii. Presimt că lucrurile vor lua o turnură plăcută, fiindcă aşa îmi doresc să se întâmple. O să las în urmă absolut tot ce nu mi s-a îndeplinit şi o să descopăr în totalitate sursa care a dus la stagnarea stărilor mele de spirit. Deja sunt motivată să nu mă mai gândesc la nimic din ce a fost, la tot ce m-a "dezamăgit" şi să merg mai departe cu privirea înainte.

Începutul de an o să-l petrec alături de o parte din pritenii de odinioară, într-o atmosferă călduroasă. Cred că aşa va fi. Buretele lui 2009 a şters deja tot ce a fost neplăcut şi a păstrat poveştile frumoase scrise cu cretă pe calendarul lui 2009.

Viitorul sună bine, împotriva celor spuse de alţii. Eu tind să cred în continuare că anunţurile rele vor rămâne o glumă proastă şi că vom avea parte de un an mult mai "măreţ" decât cel anterior.

Vă doresc tuturor de pe acum Un An Nou Fericit şi La Mulţi Ani. Să fiţi iubiţi de cei pe care-i iubiţi, respectaţi de semenii voştri, harnici şi apreciaţi, darnici şi zâmbăreţi chiar şi atunci când sunteţi trişti, bucuroşi din lucruri mărunte, mai buni şi mai veseli ca oricând. Dacă vă doriţi cu adevărat, atunci vă felicit de pe acum!

Mulţumesc

Vreau să îi mulţumesc la Samira şi pe această cale publică şi "oficială" pentru că mi-a oferit "Atlas de mitocănie urbană". Aseara m-am bucurat enorm cu acest prilej. Dar cel mai dor îmi era de felul ei de a fii, de aceeaşi veche prietenă din liceu cu care am trăit muuulte în diferite contexte şi circumstanţe. Prezenţa ei face tot farmecul unei discuţii.

Îi mulţumesc pentru că este ea aşa cum a fost "pe vremuri". O apreciez şi o admir pentru multe şi sper că ştie asta. Eu i-am spus-o şi cu alte ocazii.

Aşa că, mersi Sami pentru tot!

Pentru că...

Pentru că optimismul tău e o boală care se ia
Pentru că avem plăceri diferite
Pentru că eşti încăpăţânat ca şi mine
Pentru că mă contrazici când am dreptate

Pentru că nu ştii să dansezi şi vrei totuşi să înveţi
Pentru că te imit intenţionat şi tu te oftici
Pentru că faci multe gesturi de ajutor
Pentru că mă citeşti de fiecare dată

Pentru că mă apreciezi pentru ceea ce sunt şi nu pentru ceea ce aş putea deveni
Pentru că mi-ai spus asta indiferent dacă în glumă sau în serios
Pentru că mă intimidezi cu întrebări neaşteptate
Pentru că nu ştii că mă fascinezi

Pentru că nu-ţi spun ceea ce simt
Pentru că eşti frumos în felul tău
Pentru că ai farmec fără să vrei
Pentru că eşti altfel de cum aş vrea eu să fii

Pentru că eşti atât de diferit
Pentru că preferi un vin bun înloc de orice altceva (alcool)
Pentru că eşti mereu atent la detalii
Pentru că nu-mi faceai uneori pe plac

Pentru că îmi cunoşti defectele şi mi le accepţi
Pentru că te plac exact aşa cum eşti
Pentru că nu ai schimba nimic la mine
Pentru că mi-ai spus indiferent dacă m-ai minţit sau nu
Pentru că nu aş schimba nimic la tine

Pentru că mă asculţi
Pentru că nu răspunzi prin întrebări
Pentru că ştii să mă faci să râd
Pentru că adori femeia în general

Pentru că faci glume multe
Pentru că ştii să te faci înţeles
Pentru că ai o viaţă care pare perfectă
Pentru că eşti sincer şi niciodată jignitor

Pentru că te porţi copilăreşte de multe ori
Pentru că la început îmi erai indiferent
Pentru că roata se învârte
Pentru că nu credeam că o să prind atâta drag de tine
Pentru că eşti cum mi-aş dori şi eu să fiu pentru moment

Pentru că toate cele de mai sus te compun!

Au trecut sărbătorile

A trecut şi Crăciunul. A trecut şi abundenţa şi mâncatul excesiv pe la neamuri şi prieteni care nu vor să înţeleagă că efectiv eşti plin la refuz şi nu mai încape nimic. "Dar cum? Trebuie să serveşti ceva ŞI la MINE. Nu mă poţi refuza, tocmai acum când m-am pregătit atât ş.a.m.d.". Şi uite aşa se înclină balanţa în partea greutăţii crescute, a colesterolului ridicat şi a indigestiilor. Se pare că nu exista limită la cărnaţul afumat, sărmăluţe, vin de casă, cozonaci şi prăjituri. Uite că din punctul ăsta de vedere mă bucur că au fugit sărbătorile.

Pe de altă parte a fost un Crăciun care nu s-a simţit ca în anii anteriori. A tunat, fulgerat şi plouat. Colindele nu s-au auzit ca altădata, substanţa de euforie s-a evaporat înainte să înceapă. A fost banal şi atipic perioadei 24-27 decembrie. Parcă fără farmec, fără nostalgie, zăpadă şi ger etc. Nici nu am simţit cu adevărat că a fost Crăciunul.

Ar trebui să fac o recenzie a anului ce tocmai trece şi se apropie viitorul cu paşi repezi şi grăbiţi. Dar las concluziile pe mai târziu. Mai sunt câteva zile din 2009.

NOI

Nu sunt paradoxuri, ci realităţi!

Urlăm după fericire, strigăm după bucurie, dar nu ştim unde şi cum să o căutăm fiindcă suntem SUPERFICIALI.
Vrem mai mult de la noi, dar gândim mai puţin. De ce să nu ne odihnim mintea când pot alţii să judece în locul nostru? E mai COMOD...
Vrem poveşti frumoase şi bani mulţi, când de fapt suntem săraci cu duhul, slabi de înger şi mult prea perfizi.
Ne dorim trenuri pe care să nu le pierdem niciodată, mai ales pe cele care duc exact unde trebuie.
Agonisim, strângem, facem averi pentru locul de veci care ne-aşteaptă pe toţi, dar de fiecare dată omitem esenţialul: să trăim ceea ce agonisim în inimi.
Pe zi ce trece suntem tot mai mici, ne facem minusculi de tot. Nu mai suntem nimic pentru nimeni, pentru NOI.
Împărţim la doi: timp, păreri, pat, mic-dejunuri, vacanţe şi filme, dar de fapt suntem banali, mărunţi şi insignifianţi.
Subestimăm sănătatea, n-avem timp pentru plăceri, dorinţe sau nevoi. Impunem priorităţi care de fapt sunt obişnuinţe ce pot să aştepte.
NOI suntem cei care am uitat să zâmbim, să glumim, să ne inventăm o maşină care să comprime timpul.
Am cucerit spaţii, am evoluat enorm în tehnologie, am devalorificat tot ce era veritabil. Am prefera perle în loc de mărgele. Dar am uitat să TRĂIM, să auzim liniştea noastră, calmul şi "perfecţiunea" din noi. Am omis să fim cum eram, copii hoinari, printre vise şi idealuri.

Eu când eram mică mi-am dorit să fiu Dumnezeu ;P

Râdem puţin, ne enervăm prea mult, consumăm sentimente-n viteză, iubim în grabă, fără să ştim, fără să vrem. Nu suntem NOI, cei de ieri, cei amuzanţi, toleranţi şi plăpânzi.

Cum şi când m-am schimbat...

De un timp, de la o vreme, mi-am înlocuit viciile, vechiile ritualuri matinale, tabieturile ş.a.m.d.

Am început banal, prin a-mi schimba ora la care mă trezesc, alarma sună neobişnuit la 07:37, aşa ca să nu fie nimic "rotund". Acum pot să beau cafeaua şi fără lapte deşi o prefer pe cealaltă cu adevărat. Cola mi-e străină de o vreme bună de tot. Am trecut pe ceai, limonadă, capucino sau orice altceva în afară de Fanta de exemplu (care mi se pare cel mai rău suc). În fiecare clipă aş fuma câte o ţigară, dar mă abţin. E al naibii de greu. Deşi îmi suplimentez gândurile cu altele mai profunde care mă macină, mă duc în altă lume... Aşa că nu am timp să fumez de fiecare dată când mi-aş dori.

Mi-am schimbat camera în care stau, patul în care dorm, cărţile pe care nu le recitesc ci sunt veşnic altele. Aşa, ca să nu mă complac în aceleaşi pagini care îmi oferă cele mai minunate sentimente.

Drumurile zilnice, prefer alte trasee deşi sunt mai lungi. Prefer să merg pe unde nu calc aşa de des. Să văd alţi oameni, alte feţe, alte aglomeraţii, alte cafenele pline de adolescenţi, tineri sau varstnici care s-au întâlnit la "o minciună" cum se spune! Cumpăr pâinea de la magazine diferite, însă mereu de la aceeaşi firmă fiindcă mi se pare cea mai bună. Şi ştie Aurora la ce mă refer!

Mă rog mai mult şi visez tot mai urât. Asta da ciudăţenie! Mă complac în singurătatea mea, îmi place deşi uneori mi-aş dori altceva de la mine. Mi-am schimbat parfumul, ticurile şi ritualurile de peste zi. Nu mă mai uit la TV la fel cum făceam înainte cu excepţia campaniei electorale, unde am preferat să mă uit intens la circul mediatic. Mi-am schimbat şi intervalul de timp în care fac duş. Foarte târziu, să mă revigorez când mă pun în pat.

Am ore târzii la care mă culc deşi adesea nu pot adormi. Revăd filme care-mi plac şi mă deprim la drame. Sunt mereu atentă la toate detaliile din dulap: bluze la bluze, pantaloni la pantaloni ş.a.m.d. Pantofii mereu, dar mereu făcuţi. Deşi asta nu pot spune că am schimbat. Aşa era şi înainte.

Sunt foarte selectivă în dorinţe în ultima vreme deşi unele mi-au rămas aceleaşi. Ideea e că mă gândesc zilnic la acelaşi lucru, un singur lucru omniprezent în gânduri. Unii ar crede că e o obsesie, însă eu cred că e ceva "neconsumat" şi până nu elucidez o finalitate, nu am răgaz să mă gândesc la altceva. Prefer să fiu constantă într-o singură dorinţă care poate, cândva, prin absurd s-ar putea realiza.
Aşa că am redus totul, la un singur lucru mereu prezent în gândurile mele.
Nu mai zic că am o insistenţă mentală într-un job ideal şi îndelung aşteptat care se poate materializa dacă mă sună "cei deştepţi". CV-ul e deja la EI.

Invazie de Moşi Crăciuni

La mine în oraş încă nu s-a făcut abuz de acest concept-mit arhicunoscut. În schimb, în media, când te uiţi la TV e efectiv invazie de Moşi Crăciuni şi Crăciuniţe. Sunt omniprezenţi: hipermarketuri, emisiuni ce oferă cadouri, pe străzi, căţăraţi pe case (foarte prost plasticaţi), oriunde!

Colindele cântă în magazine şi te pregătesc subtil pentru marea sărbătoare pe care toţi românii o îndrăgesc în felul lor. Cu bucate bine alese şi gătite, acasă, tradiţional sau de-a gata: totul făcut şi pregătit de cumpărat pentru a "uşura" munca gospodinelor. Şi unde mai e farmecul de a face cozonaci, sărmăluţe după pomana porcului, cârnaţi afumaţi ş.a.m.d.? Acum, în societatea de consum, pe lângă faptul că abundă marfa importată, mai găsim sarmale la cutie, prăjituri cu tonele la caserolă, cartaboşi făcuţi după reţete proprii etc. Fraţilor, cu toate că suntem în mileniul în care toate le facem pe fugă, trăim sentimente în viteza luminii, e necesar să avem timp de noi, să ne dregem sufletul cu sensibilităţi, să adorăm să pregătim tot cum am fost obişnuiţi... Să mergem cu colinda, să savurăm în paşi iernatici zăpada, să împodobim brazi, să primim nuci, mere şi banuţi în Ajunul de Crăciun...

Anotimpul a început să ţină cu noi şi ninge cum e firesc pentru decembrie. A dat şi frigul, numai bine să simţim că e iarnă. Dar lipseşte nostalgia, substanţa anilor trecuţi, în care totul era altfel.

De regulă, în vremea copilăriei îmi petreceam aceste clipe serafice la ţară, unde mergeam cu colinda, înfruntam gerul ce se simţea sub bocanci şi în bujorul din obraji. Bunica ne aştepta cu bunătăţi specifice perioadei şi simţeam cu adevărat farmecul Crăciunului. Ştiam, an de an aceeaşi poveste: Moş Crăciun coboară pe horn şi lasă cadourile sub brad, de aceea nu "apucam" niciodată să îl "vedem" propriu-zis. Adoram poveştile, cum că vine de departe, e foarte bătrân şi renii îl poartă la fiecare copil care a fost cuminte. De acel moş îmi e dor mie, de aceeaşi poveste minunată rostită cu căldură de bunica.

Nu pot suferi fake-urile astea de moşi care invadează şi îi intrigă pe copii: există o sumedenie de moşi? De ce au ei barba falsă şi de fapt în spatele "măştii" se ascunde un tinerel care a profitat de acest job în trend. Cât de fals trebuie să fi şi cât teatru trebuie să joci pentru a-i înţelege pe copii, pentru a avea răbdare cu rugăminţile lor...

De ce trebuie să post-modernizăm această tradiţie? De ce trebuie să demitizăm farmecul unui mit impresionant care prindea bine?

Jah Bless

Pentru tot ce a fost, pentru tot ce va fi, înafară de ce este acum.

Când iubeşti pe cine nu trebuie II

De ce unii îşi fac obsesii şi nu acceptă că nu sunt iubiţi aşa cum şi-ar dori ei?

De ce nu pot să înţeleagă că dacă o relaţie începe cu stângul de la început, nu va fi niciodată una care să meargă? Dacă a început strâmb şi cu sincope, clar că pe viitor se poate construi, dar nu va dura mult...

De ce când iubeşti cu toată fiinţa ta, pe acea persoană care nu trebuie, nu mai trece această stare de îndrăgosteală continuă?

De ce trebuie să te minţi mereu că va trece când ştii că în sufletul tău e o bătălie cu această stare?

De ce trebuie să te amăgeşti că lucrurile pot lua o cu totul altă întorsătură când ştii de fapt că realitatea e alta: persoana are ochi pentru altcineva sau are în vizor pe cineva, e deja a altcuiva, e căsătorită sau poate are şi un copil.

Cu ce mă delectez

Ca să vedeţi şi voi ce carte parcurg acum şi care merge direct la inimă, vă indic câteva fraze sau citate care mi-au plăcut până acum. Simple şi la obiect:

Am înţeles atunci densitatea pe care o capătă o fiinţă atunci când ne părăseşte. Ni se părea stânjenitoare când ne era alături, dar devine esenţială de îndată ce-şi ia tălpăşiţa. Iubirea ne răscumpără păcatul de a exista, însă, de îndată ce eşuează, ne copleşeşte cu gratuitatea acestei vieţi.

Nu este adevărat că rugăciunile nu ne sunt niciodată împlinite. Sunt împlinite, dar prea târziu, în momentul în care evenimentul aşteptat nu mai are nici o importanţă.

Ne emoţionează la un om nu ceea ce a conceput el pentru a ne seduce, ci ceea ce mărturiseşte el despre sine, fără să vrea, când proiectează lumina peste nişte abisuri încântătoare.

Acestea sunt câteva "decente". Restul rămâne voi să descoperiţi. Cartea este interesantă.

Pascal Bruckner - Iubirea faţă de aproapele

Don't ask .

Sorry
Is all that you can't say
Years gone by and still
Words don't come easily
Like sorry
Like sorry

Forgive me
Is all that you can't say
Years gone by and still
Words don't come easily
Like forgive me
Forgive me

But you can say baby
Baby can I hold you tonight
Maybe if I'd told you the right words
At the right time
You'd be mine

I love you
Is all that you can't say
Years gone by and still
Words don't come easily
Like I love you
I love you

But you can say baby
Baby can I hold you tonight
Maybe if I'd told you the right words
At the right time
You'd be mine


Baby can I hold you tonight
Maybe if I'd told you the right words
At the right time
You'd be mine...

Pendul între prezent şi viitor

Prea cald pentru decembrie. O zi plăcută, parcă de început de toamnă. Sunt plictisită şi rătăcesc între prezent şi ce ar putea să fie.

Cu creierul confuz întrezăresc nuanţele unui viitor blazat, rece şi sec. Nu ştiu ce anume mă demoralizează în asemenea măsură şi mă reduce la particula infimă de nesemnificaţie. Port cu mine doliul speranţelor eşuate şi în propria-mi anarhie nu există loc pentru ce urmează pentru că nu mai am acea vlagă de a înfrunta alte rateuri.

Visele arhaice nu mai au nici un contur, nici un retuş măcar. Zac la naftalină. Spasmele iluziilor mele mă dezintegrezează. Sunt indiferentă pentru că mă mint şi mă amăgesc că s-ar putea să mi se întâmple ce îmi doresc. Oricât aş crede într-o minune, ea nu este făcută pentru oameni simpli, efemeri, banali... Şi în cripta gândurilor nerostite niciodată sălăşluieşte încă dorinţa unui început, a unui alt început însă în acelaşi context şi timp. O ciclicitate a secvenţelor care nu este posibilă decât în mintea mea.

Viscerele virtutii mi s-au şubrezit odată cu scurgerea timpului. Nu mai asimilează niciun ideal, bine, însuşire pozitivă a omului. Mă sfărămiţez şi eu treptat, puţin câte puţin, lent dar sigur. Mă descompun în piesele unui puzzle care a construit viaţa mea de până acum. Nu se mai potrivesc piesele. S-au rost de la vreme, de la timp, de la agonie sau extaz, de la prea multe speranţe. Mi-am divinizat fiecare gând şi l-am disecat până s-a ales praful de el. Acum mă aflu în acelaşi stadiu incipient de autocunoaştere fiindcă nu mă regăsesc în mine.

Ştiu sigur că ceea ce îmi doresc acum este imposibil şi asta mă descurajează, mă aruncă spre apusul bine-stării de sine.

Prea multe "DE CE-uri" cărora nu le găsesc răspunsul şi presupun că nici mai târziu nu voi înţelege explicaţia frământărilor mele. Cu toate că îmi anticipez reacţiile la o nouă avalanşă de deziluzii şi dezamăgiri, imi subestimez puterea de a trece cu uşurinţă peste viitoarele gusturi amare. O certitudine empirică este aceea că nu mă voi putea dezbrăca de haina autoamagirii. Mă voi amăgi în continuare că pot avea ce îmi doresc cu adevărat.

Întorc măna stângă, iar secundarul se învârte invers acelor de ceasornic. Începe să ticăie a deja-vu şi peniţa bate în reluare.

La Modul Cel Mai Schizofrenic Ticăie Acest Pendul!

Basescu preşedinte

Foarte sugestiv titlul, nu-i aşa? Încă 5 ani în care să o lălăim aşa cum am făcut-o până acum, încă un mandat al unui preşedinte care se va ţine în continuare de promisiuni abulice şi ne va vinde iluzii şi speranţe. Credeam că românii îşi doresc schimbarea sau altceva decât ce au avut până acum. Dar se pare că numărarea voturilor şi anularea multora s-a făcut în sprijinul lui Băsescu. Cu câteva ore înainte să se afle căştigătorul prezidenţial, Geoana se afla peste Basescu cu aproape 4 procente. În acel moment Traian a afirmat că se întâmplă ca în 2004, când l-au văzut pe Năstase caştigător, dar într-un final nu a fost aşa. Prea sigur pe el şi zâmbăreţ, convins că nu are cum să piardă, peste câteva ore Traian este cu un procent şi ceva peste Mircea. Surprinzător cum peste noapte se numără voturile, mai ales cele din străinătate. Surprinzător felul în care s-au cumpărat voturile şi felul în care s-au muşamalizat mii de buletine de vot care n-au fost în favoarea celui care trebuia. La ce să te mai aştepţi din moment ce în judeţul Argeş, sticlele de votca au fost branduite cu chipul lui Băsescu şi cu slaganul lui electoral. Şi multe chestiuni de acest gen.

Frustrant este următorul lucru: foarte mulţi oameni complet dezinformaţi cu privire la activitatea mandatului lui Basescu până în prezent l-au ales totuşi pentru că nu ştiau cum este el cu adăvărat. Când le spui ca preşedintele a afirmat că "şcoala românească scoate tâmpiţi" şi îndeamnă ca sursa de studiu Google şi nu bibliotecile, unii mi-au răspuns "nu ştiu. eu nu am auzit această afirmaţie" sau că a făcut reformă în învăţământ. Care pana mea de reformă? Aceea în care toţi studenţii fac azi o facultate de stat pe bani şi nu mai există locuri bugetare sau ce mama naibii? Cine poate să spună exact implicarea pe care a avut-o în afacerea Băneasa de care mulţi nu ştiu, dosarul Flota care este mai greu decât Băsescu, casa de 800.000 de euro a lui EBA, stenogramele cu Hayssam din care reies că acest terorist a fost lăsat să fugă, impozitul forfetar care a tăiat elanul şi a nimicit enorm de multe firme aflate in stadiu incipient şi nu numai. Un preşedinte care foloseşte termeni precum "păsărică" atribuit unei "doamne", "ţigancă împuţită" etc nu se vede cât este de penibil? Tot într-o discuţie cu cineva, vorbeam despre filmuleţul în care Basescu a "agresat" un minor de 12 ani. Chiar dacă a fost sau nu trucat, persoana în cauză mi-a răspuns: "Şi ce dacă l-a lovit?". Păi fraţilor, inadmisibil aşa ceva! În primul rând şi-a coborât întelectul de preşedinte la un pustan care lansa afirmaţii în necunoştinţă de cauză şi cu ce drept s-a repezit la el? El al lui sau al lui mă-sa? La jurământul final d-nul Băsescu a fost întrebat: puteţi să juraţi că nu l-aţi lovit pe acel copil? Iar "onestul" preşedinte a concluzionat: "nu l-am lovit cu pumnul in plex". păi cine l-a întrebat pe el de pumn sau plex? Sau s-a simţit şi sub jurământ a dat o explicaţie clară care sa-l dezmintă. Din contra: l-a încriminat.

Apoi, cum îşi permite acest preşedinte să îl expulzeze pe Dinescu în Bulgaria?Iarăşi, cu ce drept? Plus muuuulte alte chestiuni legate de acest Băsescu căruia nu îi găsesc nici o calitate. Pe lângă faptul că ne-a învăţat direct şi live la TV cum se bea corect wiscky, ne-a arătat că ştie să joace şi hora în diferite regiuni ale ţării. Şi mulţi care NU ŞTIU toate acestea pentru că NU VOR şi sunt de fapt apolitici sau nepasionaţi de politică, îl aleg pentru că ASTA ŞTIU. Dar ce e mai degradant şi mai insensibil că toţi aceşti indivizi paraleli cu informaţiile de interes naţional şi din scena politică, preferă să se uite la emisiuni cu aşa-zise vedete:cum se îmbracă, cu cine se culcă, ce "abilităţi" au ş.a.m.d. Pe lângă toate astea se uită şi consumă toate emisiunile de oameni suficienţi, banalităţi care promovează prostia şi kitch-ul, stupizenia şi inesteticul şi măcar acum, dupa 5 ani de zile, timp de 2 luni nu au făcut EFORTUL de a se documenta şi delecta cu emisiuni populate pe alocuri de erudiţi care vorbesc despre viitorul acestei ţări. Aceşti simpli oameni, care se pretind a face parte dintr-un rang apreciabil, s-au dovedit a fi slabi si apatici în materie de politică. Nu spune nimeni să fii prieten cu politica dar trebuie să ştii ce culoare are sistemul ăsta politic, cine ne reprezinta în străinătate, care sunt obiectivele şi atribuţiunile unui preşedinte etc. Cunoştinţe elementare ar trebui să aibă orice cetăţean care are pretenţii sau care îşi doreşte mai bine pentru această ţară. Însă superficialii şi înguştii la minte afirmă: "nu ştiu. nu am auzit, nu am vazut chestiile astea naşpa despre Băsescu" şi îl votează pentru că i-a convins discurscul sincer şi corect. Ar fi fost culmea să nu fie manipulator speech-ul băsescian şi de fapt să spună: sunt parvenit şi m-am îmbogăţit din politică, sunt corupt şi mitoman, mai vreau să fur încă 5 ani cât pot ca să-mi mai fac o vilă, dar nu în Mihăileanu că mi s-a acrit ca poliţia să-mi ancheteze afacerea cu această casă. Laitmotivul discursurilor mele şi ticul verbal este "moguli" pe care îi tot acuz dar nu le-am făcut dosare şi nu i-am închis în timpul mandatului anterior, ci pur şi simplu îmi place acest termen de mogul pe care de fapt nu îl înţeleg. Apoi îmi place să mă întâlnesc cu Udrea şi să vorbim despre Turism (ce glumă bună), dar neapărat întrevederile să fie nocturne, că atunci nu e atâta agitaţie la Cotroceni. Am vrut să rămân în istorie şi să îmi marchez existenţa gravându-mi numele pe clopotul de la Cotroceni şi i-am manipulat pe slabi prin religie de fiecare data când am putut. Ador băile de mulţime, discursurile popoliste care au priză la public, îmi iubesc soţia şi neamul acesta, am fost supărat pe fiicele mele - una că s-a băgat în politică şi alta că a umblat cu un cântăreţ care nu se potrivea cu ea. Îmi place cum suna urmatorii ani de mandat, cu un jilţ la Palat de unde să tronez şi să mişc pioni că doar eu sunt Regele.". Ar fi fost culmea să sune aşa o parte din discurs, tocmai de aceea a format un speech care să dea bine şi să îi convingă pe cei slabi, care habar nu au ce se petrece în România.

Cert este că avem acelaşi preşedinte şi o să trăim la fel de bine ca şi până acum, însă cu mai mulţi şomeri pe lângă noi şi cu mai mulţi deştepţi care o sa părăsească această ţară. Nu am fost niciodată de acord şi am încercat (pentru ca mi-am dorit să fiu cetăţean-patriot) să îi motivez şi pe alţii că ţara asta este totuşi cu potenţial, însă acum cred că emigrarea este soluţia. Cât mai departe! Măcar avem posibilitatea să fugim şi să ne integrăm într-un loc care să ne respecte mai mult, chiar dacă suntem emigranţi. Să revenim în ţară numi atunci când considerăm că măcar puţin s-a schimbat macazul spre normalitate. Dacă s-au făcut demersuri spre moralitate şi decenţă. Până atunci cred că am să mă retrag şi eu de pe aceste meleaguri bolnăvicioase şi viciate de corupţie şi nepotism.

Back home

Când iubeşti pe cine nu trebuie

Cu gândul absent, scuturată de ziua agitată, intru în casă fără chef de nimic. Mă apucă febra de la această zi acidă pe care am avut-o. Azi sunt fără cuvinte de apreciere, mută de impresii miraculoase. Ajung la domiciliu şi mă apuc de gătit, iar planurile de viitor îmi rămân rătăcite pe hârtie schiţate de un creion cu mină fină. Un proiect de viitor care se şterge văzând cu ochii tocmai pentru că nu este trasat cu tuş. Pur şi simplu mi-am abandonat visele măreţe şi speranţele absolute fiindcă azi nu reuşesc să descopăr ceva minunat, ceva care să mă facă să râd şi care să mă determine să sfidez viaţa asta al naibii de frivolă. Mă atacă viaţa precum o femeie cu moravuri uşoare, mă pune în situaţii imposibile de a lua decizia potrivită. Ştiu ce vreau de la viaţă, ştiu pe cine iubesc (deşi mi-e frică să mărturisesc pentru că sentimentele nu îmi sunt împărtăşite) şi nu pot să merg mai departe că sunt cramponată într-o iubire la care nu pot renunţa. Nu este vorba de un ex boyfriend şi nici de o idilă spontană avută cândva.

Aşa că rămân atârnată de timp, cu zâmbetul ironic agăţat de urechi şi cu frica de a spune cuiva ceea ce simt. Ce rost ar avea să mă exprim ştiind că nu este posibilă o astfel de relaţie? Cu toate că, pun pariu că respectivul ştie deşi nu am spus-o niciodată. De prea mult timp deja duc în mine această insatisfacţie sentimentală, această "prostie" aş putea-o numi. Şi simt cum trec zilele şi anii pe lângă mine iar eu nu pot să mă detaşez de dragul cuiva. Cum să evadez şi să închid în mine femeia slabă care ia proporţii hilare de comportament? Mă detest pentru că nu pot face nimic să-mi şterg cu buretele pulsaţiile sufleteşti, să-mi arunc la gunoi toată această stare de disconfort interior.

M-am săturat să-mi duc existenţa pe "hold the line" şi să privesc prin binoclu un deja vu, totuşi o senzaţie care nu se va materializa niciodată. De ce nu putem controla de cine şi când să ne îndrăgostim? De ce nu putem anihila o iubire imposibilă ca să ne simţim mai bine şi ca să uităm că nu întotdeauna există potrivire între două persoane. De ce atunci când întâlnesşti pe cineva special şi deosebit pentru tine de fapt nu este cu tine? De ce nu există totuşi posibilitatea de a încerca?

E cineva care să îmi dea un răspuns relativ satisfăcator?

Revizie tehnică pentru neuroni

Neuronii mei sunt în revizie tehnică şi nu pot să mă gândesc la unele ştiri care sunt difuzate. Efectiv îmi stă mintea în loc la unele chestiuni legate de estetică. Ştiţi la ce mă refer? Există trafic cu grăsime umană. Cum? Autorităţile peruane au arestat patru persoane care au comis crime pentru grăsimea celor ucişi. Deci îşi alegeau victimele în funcţie de "mărimea" lor corporală. Le ucideau cu sânge rece iar pleşurile erau aruncate într-o groapă comună. De ce făceau asta? Grăsimea extrasă din cadrave era folosită în industria cosmetică, direct companiilor europene sau americane pentru 15.000 de dolari kilogramul. Extracţia aceasta se foloseşte la creme şi diverse produse cosmetice. Indivizii sau individele vizate erau răpite, apoi ucise şi într-un final azvârlite cu grămada într-un loc comun. Trafic de grăsime! La aşa ceva nici nu aş fi putut să mă gândesc în această viaţă şi de asta spun că neuronii mei sunt în revizie tehnică. Cum aş putea să mai folosesc o cremă ştiind că ea conţine particule de om, viaţă spulberată de nişte traficanţi, grăsime care a "stagnat" până a fost prelucrată. Aceste companii sunt multe la număr, dar ar fi fost imperios necesar să le menţioneze pentru că eu una vreau sa ştiu de unde achiziţionez un astfel de produs. Dacă tot e aşa de "eficace" grăsimea pentru hidratare să spunem, de ce mariile companii nu apelează la operaţii chirurgicale, drenaje şi liposucţie de unde să se "alimenteze" cu materie primă. Pun pariu că ar fi milioane de indivizi care ar recurge la o astfel de operaţie în schimbul remodelarii corporale, a unei sume impresionante de bani şi ar trăi în continuare. De ce trebuie să se ucidă pentru acest trafic? De exemplu, există emisiunea aceea renumită "Pe muchie de cuţit" la Pro TV unde se fac o sumedenie de astfel de operaţii de înfrumuseţare şi estetică corporală.

Cum sună să vezi la ingredientele unei creme că scrie ceva de genul: ne rezervăm dreptul de a vă oferi cea mai inovatoare cremă cu grăsime umană din burţile grăsanilor din Peru? Asta e în mintea clienţilor pe această categorie, care nu ar mai cumpăra un asfel de produs nici în miile de ani. Sau numai cei care nu sesizează chestiunea macabră şi sumbră. Evident că nu ar avea atâta demnitate, chiar şi sub o exprimare pompoasă şi vandabilă, să menţioneze ce conţine o anumita cremă pentru o anumită "defecţiune". Mai degrabă spun: conţine coenzima q10, vitamina E, uleiuri nu-ştiu-de-care ş.a.m.d. care reduc vizibil ridurile, hidratează în profunzime, remediază aspectul de piele iritată şi toate celelalte clişee estetice în industria cosmetică. Al naibii dacă pot să îmi revin când aud dintr-astea.

În ce rahat de lume trăim? De ce naiba nu se fac şi tratamente de piele din excremente de cangur? Cu puţin parfum nici nu ştii cu ce naiba de soluţie te masezi. Sunt de acord că în anumite afecţiuni sau boli este indicată urina umană pentru însănătoşire dar asta e cu totul altă poveste. Aici subliniam aspectul unei GRĂSIMI provenite din CADAVRE care s-au demonstrat că erau aproape să intre în putrefacţie totală dat fiind faptul că nu se mai recunoşteau leşurile victimelor. Unde naiba a dispărut integritatea şi aspectul moral, conştiinţa şi toate celelalte valori în toată această chestiune?

Cred că este necesară o revoluţie a ştirilor care să nu mai dea idei "geniale" psihopaţilor, criminalilor, infractorilor etc. De la trafic de carne vie, la trafic cu grăsime MOARTA. Surprinzătoare evoluţie în materie umană vandabilă. Trebuie o recenzie drastică a posturilor de televiziune care emit astfel de ştiri, măcar să fie difuzate la ore târzii când de exemplu un copil nu are acces la astfel de informaţii.

Cât de "genială" poate fi materia cenuşie a acelor ucigaşi şi cât de departe şi în viitor pot să gândească nişte oameni fără conştiinţă? Tot am zis că nu are ce să mă mai mire în toata această apocalipsă prelungită şi alimentată pentru un sfârşit mai mult decât tragic. Dar uite că mereu există ceva să mă surprindă ce vine de la iniţiativa unor senili. Ferească D-zeu de ce urmează să se întâmple mai departe, căci Diavolul monopolizează creiere slabe şi fără substanţă, ia forma unor "OAMENI" (dacă se pot numi aşa) diabolici dispuşi să facă muuuulte şi capabili de ORICE rău absolut.

Punct. Şi De La Capăt!

Chintesenţa acestui blog

După cum bine aţi observat, chintesenţa acestui blog este Imperfecţiunea şi tot ceea ce ţine de ea: lucrurile mărunte şi simple, dar cu totul Speciale. Căutarea unor locuri şi rămânerea lângă nişte oameni cu totul şi cu totul Deosebiţi. Ăsta este farmecul imperfecţiunii umane.

Să vă spun ce am văzut eu astăzi şi m-a bulversat până în neputinţa mea de a schimba acel lucru. Un Copil care nu era mai mare de clasa a IV-a. Cum mi-am dat seama? Avea uniforma aceea obişnuită, tipică şi ceva similar cu ce am purtat şi noi. Acea uniforma albastră, la fetiţe cu şorţuleţ, la băieţei cu pantalonaşi la dungă, cămăşuţă asortată de un albastru mai deschis şi un mic papion. Până acum nimic ieşit din comun la acest baieţel nu-i aşa? Ei bine, tânărul cu pricina, fuma! FUMA! Fără gram de ruşine încă pe stradă, nici măcar să se pitulească pe undeva. Avea pachetul la el pe care il introduse liniştit în buzunar. Eu m-am şocat. Era scund, simpatic, îmbrăcat la patru ace şi lăsa dâre de fum după el. Fraţilor, aşa ceva este strigător la cer. De unde are ţigările, mai ales că deţinea şi pachetul la el şi nu erau "servite" la bucată sau furate de acasă. Cine ii vinde acelui prunc tutun? Părinţii nu simt că îi miroase uniforma a fum cu toate că nu ar avea de unde? Plus că se plimba cu nonşalanţă pe stradă de parcă asta ar fi fost complet firesc! Arăta ca şi un business man în varianta minoră, cu un ghiozdan pe post de diplomat şi cu o ţigară în gură. La acea fiinţă "nevinovată" nu i-a predat nimeni acasă valorile, ruşinea, prestaţia în societate (şi aici nu vorbesc de vărstă sau de sex, ci e pur şi simplu hidos şi dezagreabil să fumezi pe stradă)ş.a.m.d.? Şi eu am fost fumătoare şi am fumat cu părinţii dar eu în clasa a IV-a nici nu cred că ştiam la ce servesc ţigările fiindcă eram prea preocupată de teme, păpuşi, desene animate, jucat de şotron, coca, de-a ascunselea, baba oarba şi muuuulte alte plăceri specifice vârstei!

Jesus! Încotro se îndreaptă lumea şi cât e de aproape clipa apocaliptică? Nici eu nu sunt perfecta, am şi eu vicii dar la care am renunţat şi trebuie curând să le substitui cu altele pentru a nu se pierde dorinţa pentru un "lucru interzis de legi nescrise". Nu pretind că am fost un copil model sau exemplar, o fetiţă cuminte care să nu ies niciodată din vorbele părinţilor sau a bunicilor, însă nu am fost un copil-problemă, o răsfăţată extremistă sau mofturoasă. Copilăria e atât de esenţială pentru un copil, pentru că pune bazele primei perioade, lasă amintiri cu care creştem, o perioadă în care neajunsurile sau grijile nu se cunosc pentru că nu pot fi înţelese etc. De aceea spun că nu ştiu ce părinţi are acel băieţel însă nu sunt implicaţi în creşterea lui atât fizică cât şi intelectuală, îl evită în ceea ce priveşte formarea ca viitor elev de V-VIII sau liceu.

Aşa că, nimeni nu e perfect şi nici nu i se pretinde, nimeni nu e mereu uşă de biserică sau un exemplu pentru cineva, dar un părinte trebuie să fie model pentru propriul lui copil, cel puţin să încerce să-i inoculeze principiile şi valorile, lucrurile bune ş.a.m.d. Nu mai zic de cei mici, care chiar de la grădiniţă au telefon mobil. WTF? Măine-alaltă unul de pănă în 10 ani va fi mai emancipat decât bunicu-so'. Şi nu mă refer doar la tehnologie ci la capacitatea de a fi receptiv la orice şi de a asimila informaţii în timp record. Aştia micii sunt în trend cu majorii, au acces la aceleaşi sursă de informare, telefoane de ultimă generaţie, MP3-playere, de PC nici nu mai amintesc... Nici mileniul, nici era, nici generatia sau tehnologia, nici nimic altceva nu e de vină. Părinţii sunt responsabili şi apoi accesul nelimitat la TV care incită la violenţă şi agresivitate. Luaţi aminte dragi Adulţi dacă citiţi aceste rânduri, stocaţi pe hard disk-ul vostru ce am expus eu aici şi fiţi atenţi cum "creşteţi" rodul dvs.

Liberul arbitru, un Big Brother

Stau cu tâmplele sprijinite între palme. E tot mai des acest gest încât cred că o să-mi devină tic nervos. Pare stupid însă este o metodă de concentrare şi totodată o tehnică de relaxare. Un paradox pentru mine ori de câte ori constat acest lucru. În fiecare zi gândesc ceva de genul: punct şi de la capăt. Indiferent că e vorba de un servici, prietenii sau iubiri eşuate, chiar dacă ţine de sentimente sau apatie. Punct şi de la capăt pentru a face totul altfel, mai calculat şi mai ordonat ca niciodată. Un fel de impulsivitate înfrânată. Mă ridic din şezut, mă înalţ pe vârful picioarelor şi mă aşez pe marginea timpului, acolo unde pot să văd de sus tot ce am făcut. Mă amuz copios la fimul ce se derulează sub picioarele mele. Vreau să întervin într-o secvenţă pentru a modifica o atitudine. Apăs cu piciorul pe scena mobilă, însă nimic, ritmul curge frenetic. Banda se învârte mai departe şi se succed noi momente şi imagini cu mine. Ca şi pe clapele unui imens pian apăs cu piciorul în speranţa că pot schimba tonurile respectivei împrejurări. Pe ecranul de sub mine scrie: "Prea târziu". Atunci constat că filmul acesta nu poate fi schimbat, că stau acum într-un balans echilibristic pe marginea timpului trecut. Doar azi mi s-a întâmplat (într-o pauză la muncă) să-mi aduc aminte de ceva cu totul deosebit pentru mine şi care mi-aş fi dorit să se petreacă altfel. Liberul arbitru - omniprezent în cotidian, ca un Big Brother care monopolizează gesturile şi atitudinile, pornirile şi refulările. Şi pentru că ne este permis şi posibil de a ieşi din orice lucru determinat, în acelaşi timp putem transcede orice situaţie în care ne aflăm. Acest "Guru" al existenţei sprirituale şi nu numai ne oferă şansa de a fi liberi să facem lucrurile cum vrem chiar dacă pentru acestea exista consecinţe sau nu. Big Brother-ul acţiunilor noastre este de fapt liberul arbitru ce ne determină să discernem între bine şi rău, frumos şi urât ş.a.m.d. - aproape toate elementele ying-yang. Însă acest ochi uriaş nu se închide niciodată ci ne supraveghează pentru a fi responsabili de toate savârşirile noastre. Întotdeauna liberul arbitru este strâns legat de responsabilitatea pe care o avem în urma acţiunilor noastre. Filmul meu a fost înregistrat şi nu mai pot schimba nimic din secvenţele ce se derulează pe marginea timpului, privite acum de la înălţime. Nu e vorba de regrete ci de felul în care lucrurile ar fi luat o altă întorsătură dacă un singur gest sau cuvânt ar fi fost altfel. Banda se derulează firesc până în prezent şi iată-mă iaraşi cu capul în mâini departe de mine, departe de timp...

Un pursuit of happiness

Respir prin porii unei existenţe atât de libere încât nu-mi găsesc locul în care să mă stabilesc şi să ştiu concret că exact acela este locul cu care mă completez perfect. Mă simt bine acasă că îi am pe părinţi şi în special un tată cu totul şi cu totul deosebit care visează atât de mult încât ai impresia că dorme mereu. Apoi, o altă parte din mine tânjeşte după oraşul studenţiei şi al formării, un loc care a fost special din toate punctele de vedere. Pe al treilea loc este Londra, oraşul unde e stabilit fratele meu de 5 ani de zile. Acolo aş fi departe de toţi cei apropiaţi însă mereu aproape de un frate care mi-a deschis de atâtea ori ochii într-o sumedenie de privinţe. Acolo, pe acel meleag "al tuturor" perspectiva şi viziunea asupra vieţii e cu totul alta, cu repere diametral opuse celor patriotice. E atât de greu uneori să te decizi încât ai impresia că braţele acestei imense caracatiţe nu te cuprind la momentul şi locul potrivit. Ideile şi dorinţele rămân mereu aceleaşi însă contextele sunt diferite. Visul de a fi mereu complet şi împlinit cu tine însuţi e mereu acelaşi, veşnic laitmotivul unei vieţi pe care ţi-o doreşti. Dificultăţile de împlinire a visului sunt în funcţie de natura locului, aproape sau departe de casă, aproape sau departe de majoritatea pe care îi iubeşti. Pe plan local sunt mulţumită pentru că mă învârt într-un cerc cu colectiv amuzant şi mereu binedispus. Însă parcă ameţesc în această sferă şi mai vreau altceva, o spirală care să sfideze orice aşteptare de pănă acum. O săgeată înfiptă taman in inima cercului în care trăiesc. O bară pe care să urc treptat dar sigur. Un "pursuit of happiness" perpetuu şi ciclic, o modalitate de căutare a ceea ce îţi doreşti cu adevărat.

Petre Ţuţea

Lumea l-a uitat pe Ţuţea, un intelectual atât de profund şi atât de spiritual. Sau poate că mulţi nici nu ştiu de existenţa acestui mare om. Eu l-am descoperit la începutul facultăţii, deci acum câţiva ani buni şi de atunci am rămas fascinată şi profund impresionată. Mi-a fost totuşi greu să mă decid asupra unui fragment cu el.

Doar aşa ca să mă laud, că am cu ce!

Azi, 08.11.2009 Crin Antonescu a venit la Baia Mare. Am reuşit să mă "infiltrez" în stafful lui şi să fac o poză cu el şi cu soţia lui. Apoi, am făcut poză cu membrii formaţiei Compact, care l-au susţinut şi ei pe Antonescu.

Ambiţii comode - un paradox?

E noapte şi e frig. E toamnă-n calendar şi iarnă afară. Mă adun ghemuită în pat şi îmi pun muzică pentru a-mi armoniza starea de spirit. N-am chef de vorbă, mai ales cu străini. Sufletul se adună şi el în mine şi-mi cere explicaţii pe care eu nu i le pot da. Nu am cum să-i explic că uneori nu există cuvinte care să exprime sentimente contradictorii. Când ambiţia şi comoditatea fac cunoştinţă - fără să se împrietenească bineînţeles - mă încearcă un soi de nedumerire amestecat cu revoltă. Am zile în care sunt atât de ambiţioasă încât nici cel mai leneş sau superficial om din lume nu mi-ar diminua entuziasmul cu care îmi îmbrac ziua. Pur şi simplu optimismul nu a fost parte integrantă din mine însă a fi pozitiv se învaţă şi se dobândeşte, nu se moşteneşte. Uneori, însă de puţine ori în ultimul timp sunt atât de comodă încât nu m-aş ridica din pat nici dacă aş ştii că mâine e ultima mea zi de viaţă. Chiar există o astfel de lene, soră cu moartea. S-a experimentat pe mine. Dimineţi în care abia mirosul de cafea mă ademeneşte ca şi mirosul de caşcaval pe Jerry. La fel ca şi în desenele animate, mă ridic somnambulă şi mă preumblu încotro mă duce mirosul. Apoi îmi iau uşor ceaşca şi mă bag înapoi la căldurică şi la orizontală. Bine că nu sunt dese dimineţile acestea cu toate că sunt fascinant de încântătoare. M-am autotestat să-mi dau seama de mecanismul care mă pune în funcţiune. Indiferent de ora în care m-aş culca, în anumite dimineţi (şi mai ales cele de toamnă) somnul e atât de dulce încât l-aş comprima în câteva ore ferecate, cu toate că poate am dormit vreo 10 ore. M-am obişnuit să mă trezesc cu noaptea în cap fără nicio problemă cu excepţiile mai sus menţionate. Ei bine, azi am avut o astfel de dimineaţă ameţită, somnoroasă şi neprietenoasă. Parcă eram legată sau mă reţinea cineva cu forţa să nu mă ridic din pat. La 12 aveam o întâlnire de consiliu şi nu reuşeam să mă mobilizez. Am pus mână pe telefon, am sunat pe cine am avut de sunat şi am precizat că o să apar direct la întâlnire fără alte câteva ore înainte pentru formalităţi şi pregătire. Porcu' nu se îngraşă în ajun, deci dacă eşti pregătit eşti, dacă nu, degeaba te agiţi să te informezi înainte că nu vei fi la standardele aşteptate. Şi eu cum îmi făcusem tema de cu seara, îmi permiteam luxul de a mai lenevi printre aşternuturi. Aveam totul aranjat şi sistematizat. Şeful meu nu a avut nicio obiecţie şi chiar mi-a sugerat să mai rămân acasă dacă nu am nelămuriri. Ulterior, totul a decurs perfect. Eu cu emoţii ca de obicei (însă cu mai puţine ca şi în trecut) pentru o chestiune care mai tarziu am considerat-o floare la ureche (tocmai pentru că se terminase). Aşa că poţi fi eficient şi competitiv chiar dacă nu eşti de dimineaţă în capul oaselor. Poţi fi extrem de pregătit şi poţi da randament chiar dacă dimineaţa nu îţi este promitătoare.

Geoana şi Băsescu - campanie negativă

Nu doresc ca politica să devină laitmotivul acestui blog însă nu mă pot abţine să nu vă fac cunoscute două siteuri mişto şi amuzante care fac reclamă proastă sau campanie negativă la Băsescu şi respectiv Geoană. Cel al lui Basescu e mai mişto decât cel al lui Geoană, zic eu. O să vă amuzaţi cu aceste două vedete politice!

Deci:

1. http://www.traianbasescu.org/
2. http://nufigeoana.ro/

Trageţi voi concluzii!

Azi a fost Luminaţia sau Ziua morţilor (cum îi spune prin alte zone ale ţării). Împreună cu familia am mers la mormântul bunicilor unde am pus flori şi am aprins lumănări. Am vociferat printre lacrimi cât de rău ne pare că nu mai sunt printre noi şi cât ne lipseşte prezenţa lor în viaţa noastră. Cimitirul a fost plin, împânzit de buchete colorate multicolor iar mormintele arătau ca adevărate grădini botanice. Momente impresionante care te bucură. Să observi că oamenii nu şi-au uitat pe cei care au părăsit această lume. Să observi că le pare rău că nu au putut face mai mult pentru cei pe care i-au iubit şi să observi avalanşe de plânsete - e totuşi ceva! Bunica mea (şi nu spun asta doar pentru că este încă bunica mea)a fost o femeie exemplară de la care am avut muuulte de învăţat şi pe care am iubit-o mai mult decât pe mama. A fost femeia care m-a legănat când am fost mică şi prima mamă după cea biologică. Mi-a făcut toate poftele şi a avut mare grijă de mine. S-a stins fără prea multe cuvinte şi fără să apuc să-i spun cât de mult a însemnat pentru mine. Puteam să-i demonstrez mai mult sau mai des cât de mult am ţinut la ea şi totuşi nu am făcut acest lucru pentru că nu mă aşteptam să "dispară" în neant. Mi-e dor de ea, îmi lipseşte mai mult decât ar putea să creadă mulţi oameni. A fost un model de ambiţie pentru mine şi totodată exemplul meu în materie de luptă cu existenţa. Ţin să precizez că drumul de la Baia Mare până la ţară e de 25 de km. Când ne-am întors acasă (ca şi mulţi alţi indivizi care şi-au plâns răposaţii) am făcut 2 ore şi ceva. Enorm de mult timp pentru un drum de 25 de km. Nu a fost vorba de şosea proastă sau de orice alt impediment, ci pur şi simplu s-a circulat bară la bară. Acum vă daţi cât de mulţi sunt cei care duc dorul celor care ne-au părăsit sau cât de mulţi sunt cei cărora le pasă şi au mers într-o "vizită" la cimitir. Am rămas şocată de traficul greu care s-a instalat când ne-am întors fiecare la casele noastre. Însă şoferii au rămas calmi, nu s-au ambalat şi nu au făcut manevre de nerăbdare pentru a ieşi din rutina ambuteiajului. Păstrau în ei încă vorbele şi momentele cu cei dragi fără să pună în calcul dificultatea mersului bară la bară. Acum trageti voi concluziile! Am să pun aici o poză cu "ultima" bunică (singura din categoria bunicilor în viaţă) pentru că nu am pe calculator o altă poză cu cealaltă bunică. Şi aceasta este o femeie tipic ţărancă-autentică cu aceleaşi îndeletniciri ca şi ale celeilalte: munca la câmp, crescutul animalelor (al nepoţilor nu mai este cazul fiindcă am crescut deja), gospodărirea cotidiană ş.a.m.d. - tot ce ţine de traiul tradiţional.

Buletin meteo

Buletin meteo personalizat pentru mine: bani - astrele îţi surâd, carieră - astrele râd cu plăcare, dragoste - astrele fac pe ele de râs. Aşa că, nu înţelegeţi greşit, nu sunt cu inima compromisă, sunt îndrăgostită de ideea de a fi îndrăgostită şi atât. Când ascultaţi melodia de mai jos veţi înţelege despre ce vorbesc (face parte din filmul "A lot like love"). Light şi lejer în materie de filme (romantice).

deci...

peste toate, tipa asta e chiar misto, misto!



apoi vă sugerez tot din prisma unei relaxări complete, pentru a rămâne îndrăgostită de ideea de îndrăgostită este melodia de mai jos care se regaseste in "Addicted to love".




gata, promit să încetez cu sentimentalismele. au venit fără gânduri ci aşa subit şi pe nepusă masă ;))

În renovare de gânduri

Nu vi s-a întâmplat niciodată să cunoaşteţi pe cineva într-un context oarecare, într-un moment de tăcere (în care niciunul nu ştie ce să spună pentru a rupe liniştea instalată), persoana în cauză să facă o scurtă recenzie asupra propriei vieţi. Să prezinte succint o sumedenie de lucruri care îi plac sau displac. Mi s-a întâmplat o singură dată demult şi mi s-a părut genialul modul în care reuşeşti să cunoşti o persoană într-un timp mai scurt.Azi nu mai am parte de clipe dintr-alea, care să te rupă de monotonie. Azi e altfel!

Mi-am luat un concediu pentru gânduri. Ideile mele sunt în renovare pentru o nouă construcţie şi nu fac decât să brodez pe lângă ele (ideile vechi), să le schimb puţin accentele puternice pe care le au... Sunt în vacanţă de meditaţie şi noaptea când aştern capul pe aşternuturi, nu mă gândesc la nimic ci aştept să fiu învăluită de un vis care dimineaţa să mă trezească cu zâmbetul pe buze. E singurul lucru pe care mi-l doresc şi uneori mi se întâmplă. Vreau să am timp suficient mai târziu pentru concluzii de care să fiu mândră mai târziu. Această renovare şi totodată o protecţie împotriva propriile-mi gânduri mă oboseşte mai mult decât aş fi crezut vreodată. E greu să nu te gândeşti la ceva dintr-un oarecare cândva, undeva cu mulţi alţi cineva. Cum ar fi fost dacă toate ar fi fost altfel. Nu, nu e vorba de regrete nicidecum ci de însăşi ideea "cum ar fi fost dacă într-o situaţie" trebuia să procedez altfel. Rămâne o curiozitate neelucidată şi un mister închis într-un sipet fermecat. Uneori, impulsul care determină o soluţionare nu e cel indicat. Altădată trebuie să reflectez mai mult asupra unei decizii care e menită să-mi schimbe viaţa într-o măsură sau alta. Alteori, impulsul e cel care aduce soluţia optimă şi spontaneitatea relevă un caracter dezinhibat şi dezbrăcat de reflexele cugetării profunde. Bineînţeles impulsul depinde de dificultatea problemei şi soluţia perfectă se cântăreşte din sumedenia de propuneri care aduc finalitatea.

Totuşi ador ipoteza unui străin care se prezintă pe neaşteptate într-un simplu moment din viaţă,într-o tăcere monumentală, când te aştepţi cel mai puţin să cunoşti pe cineva "nou", cineva care îţi este complet necunoscut. De genul: detest să conduc maşina pentru că majoritatea accidentelor se petrec în traficul rutier, imi plac ciupercile dar nu mănânc peşte niciodată, întotdeauna port şosete negre, îmi plac filmele horror şi poveştile cu bătrâni. Am dat un exemplu. V-aş dori să aveţi parte vreodată de aşa ceva, să trăiţi senzaţia noului prin altcineva şi totodată plăcerea amuzantă de prezentarea care rezumă o personalitate.

Mitomani, împrejurări şi cuvinte

Din prea mult calm pari indiferent. Dacă te exteriorizezi şi răbufneşti prin idei contradictorii înseamnă că eşti supărat şi partener(a)ul ta/tău de disctuţie are impresia că îţi generează neplăceri. Însă nu e aşa: într-o discuţie cu păreri diferite care se exprimă răspicat nu înseamna că te supăra persoana cu care comunici, însă unii aşa au impresia. Păcat... La polul opus, stă calmul şi liniştea deplină. Dacă nu ai o reacţie ofensivă la o replică cu care nu eşti de acord înseamnă că eşti apatic şi rece, fără să laşi impresia că îţi pasă cu adevărat de discuţia în sine. Iaraşi spun păcat...Faptul că nu mai vrei să fi în contradictoriu prin atitudine de revoltă nu înseamnă că nu îţi pasă...

Sunt revoltată (dar nu mă mai arăt) pe cei care nu ştiu decât să ceară şi să aibă aşteptări. În rest nu dau un telefon, nici măcar din complezenţă. Fac un apel la nevoie nu din bun-simt pentru orice altceva. Apoi îi displac pe cei care fac promisiuni şi nu reuşesc să se ţină de ele, ca şi cum o promisiune nu ar însemna nimic. Nu am parte de astfel de oameni, însă cunosc câţiva care "practică" această teorie amicală doar pentru a-ţi induce ideea că se pot ţine de cuvânt pentru o cauză nobilă sau banală. Păcat...că nu se ţin de cuvânt. Am face economie de timp dacă ar specifica la momentul potrivit că nu sunt oamenii pe care te poţi baza.

Am orare, dezgust şi dispreţ pentru cei care te mint, cu privirea ochi-în-ochi povestindu-ţi baliverne doar pentru a părea ei interesanţi, importanţi şi altfel de cât restul. Am avut "ocazia" să cunosc un maaaare mitoman, însă care avea o memorie de invidiat (nu uita ce minte aproape niciodată şi reproducea minciuna aproape identic cu cea iniţială) şi te "vrăjea" prin scenarii doar de el cunoscute şi trăite ce aveau menirea unei fabulaţii. Inteligent, cu o oarecare detaşare de lumea reală (fiindcă trăia in fantezia mircului şi a lumii virtuale), comod din fire şi avar până-n pânzele albe reuşea totuşi cu greu să se facă "neplăcut" şi asta abia după muuult timp. Un tip la vârsta a doua (cred că deja face parte din această categorie) cu expresiile potrivite la momentele potrivite în speranţa de a impresiona o fată, reuşea însă nu cu cele într-adevăr inteligente. Îşi construia el farmecul lui prin discursuri care "dau bine" în cucerirea unei cucoane sau gagici (asta în funcţie de zona în care a zăbovit mai mult). Speech-ul lui pica pradă şi era disecat când dădea peste una' realmente cu potenţial în materia cenuşie. Mitomanul nostru devenea mic, îşi lua cu el vocabuarul de sărbătoare şi trecea la impresionat. Le "prostea" pe termen mai lung sau mai scurt (în funcţie de pregătirea fetei în cauză). Totuşi acest mitoman nu este din categoria celor care cred într-adevăr ce mint (asta o face din obişnuinţa de a se crede net superior intelectual sau altfel). Categoria gravă de mitomani e aceea populată de mincinoşi care cred tot ce scot pe gură. E grav, pentru că există riscul de a se trezi din himera şi utopia care a pus stăpânire pe ei şi vor da cu capul de realitatea rece şi ostilă.

Pe mine nu mai sunt revoltată de aproape 2 luni în care am învăţat că toleranţa şi ignoranţa, calmul şi detaşarea te aduc pe făgaşul normalităţii sufleteşti. Nu mai suferi pentru cuvinte nepotrivite spuse în momente de nervi şi nu mai ai ocazia să te exteriorizezi prin discursuri care nu îşi au rostul.

Ştiu că orice curs al unei vieţi petrecute în armonie, are, incontestabil un final de film american, happy ending. Când eşti în deplină concordanţă cu aşteptările pe care le ai şi cu sentimentele pe care le nutreşti, atunci este pur si simplu imposibil să nu fi împăcat cu tine însuţi. Scenariile (de autoregăsire) pe care mi le-am creat în urmă cu ceva timp, acum chiar mă definesc. Aceleaşi mărunte lucruri de altădată însă complet altfel. Am avut de învăţat din experineţele cu diverşi oameni care mi-au populat universul.

Uau. www.byebyebasescu.com Superba idee!

Uau. Splendid! Am găsit un site conceput dupa mintea mea şi de care mi-am dorit întotdeauna să existe. Acum "it's for real" - sunt impresionată de idee şi nu tocmai dacă finalitatea conceperii unei scrisori v-a ajunge într-adevăr la destinaţie. Cei care vreţi să vă luaţi rămas-bun sau adio de la Băsescu acum aveţi ocazia pe www.byebyebasescu.com . Aveţi şansa să scrieţi o scrisoare unui preşedinte. Eu am facut acest lucru şi sunt mulţumita chiar dacă nu v-a ajunge în faţa ochilor lui Băsescu.

Iată aici varianta mea de care sunt mândră :) :


Incompetenţă de lungă durată

Stimate Domnule Băsescu, (eu nu am vrut să las "stimate" dar aşa a fost conceput)

nici nu stiu de unde sau cum sa incep mai exact. Este totusi o scrisoare catre un presedinte. Trebuie sa ma abtin si sa ma stapanesc cand am sa va spun cat de revoltata am fost in ultima vreme de proasta guvernare. Inainte de toate d-nule Basescu vreau sa va comunic ca nu sesizez nici o calitate cu privire la persoana dvs. si nu gasesc nici macar un singur "argument" care sa va califice in functia de presedinte. Sa nu uitam totusi ca functia suprema in stat trebuie sa o detina un politician de-a dreptul competent in oranduirea bunului-demers in acest stat cu potential maxim de (,) dezvoltare. Acum ca am stabilit unele lucruri am sa imi tin speech-ul in scris, pledoaria pe acest monitor si lumea din spatele lui, daca tot nu am loc privilegiat in baile de multime. Stiu ca baia de multime e o adevarata placere pentru dvs. unde va puteti exterioriza pornirile (dansul horei de exemplu) si unde va puteti prezenta discursul (ante-scriptum de catre un sustinator si simpatizant de-al dvs.) cu acelasi inteles mereu si fara substanta. Un discurs simplist, banal care vrea sa sensibilizeze omul de rand (aici va dau dreptate: Romania e formata in mare din oameni simpli) si nu intelectualitatea, politicienii, demagocii etc. Va cred pe cuvant de ce apelati la un astfel de limbaj: este accesibil tuturor (si orice roman vrea sa inteleaga afirmatiile unui presedinte), se preteaza la o multime de indivizi cu astepari comune si care traiesc intr-un banal din punct de vedere intelectual, politic etc.Macar sunt "fericiti" in simplitatea lor. Lansati afirmatii in necunosinta de cauza (mai ales cu privire la Constitutie care ar trebui sa fie sfanta pentru dvs.) si ulterior va scuzati prin "erori de exprimare". D-nule presedinte aceste GAFE incomensurabile si iremediabile (vizavi de imaginea public-politica) va denigreaza ca politician (in primul rand) si va pune intr-o lumina proasta si complet nefavorabila. Aceste "erori" sunt pur si simplu inadmisibile mai ales ca vin din partea "celui mai mare om din Romania" (am pus ghilimelele de rigoare). D-nule Basescu de ce faceti promisiuni pe care nu le puteti indeplini sau respecta? Ce s-a intamplat cu indemnul dvs. si totodata cu sugestia dvs. ("Sa traiti bine!")? Nu am trait deloc bine si in inimile noastre a fost sadita nesiguranta, incertitudinea si amaraciunea unui trai (care s-ar fi dorit a fi mai bun decat cel anterior dvs.). In sufletul nostru s-a nascut treptat dezgustul si dispretul fata de guvernare si implicit de partidul din care faceti parte. Dati-mi exemple concrete prin care ati reusit sa aduceti un plus de valoare acestei tari, cum ati reusit sa ne ajutati macar putin, cum ati valorificat brandul de tara, valorile nationale si cum ati respectat interesul national!? De ce timp de 5 ani nu ati luat atitudine in sprijinul si progresul unui popor? Am reusit alaturi de dvs. sa cunoastem regresul, sa demitizam orice traditie si sa alungam tineretul spre alte tari din UE. (Aici tineret inseamna de la forta de munca apta sa lucreze in orice domeniu, apoi la intelectuali care sunt apreciati la adevarata lor valoare si nu in ultimul rand la genii. Da, avem genii si eroi in aceasta tara dar care ne parasesc fiindca aici sunt ignorati cu desavarsire). Aici v-as putea compara cu personajul din mitulul lui Sisif. Sisif a fost un "erou absurd", insa analogia pe care o pot face este urmatoarea: dvs.sunteti doar absurd nu si erou! De ce suntem mereu pe lista neagra a Europei, de ce datoriile noastre ca si stat nu sunt complet justificate? Unde s-au dus toti banii d-nule Basescu? Nu s-au suplimentat locuri de munca, nu a crescut pensia fostilor parlamentari sau a altora cu functii inalte, nu s-au finalizat autostrazi, nu s-au platit salarii la timp etc.)! Cum va explicati ca numerosi pensionari, anual (si mai ales in perioada sfarsitului de an) mor de foame si de frig? Cum e posibil ca acum, pe aceste vremuri grele de recesiune si criza politica sa se majoreze pretul la alimente (si automat la toate produsele transportabile), la benzina (cu 1 LEU, incredibil!) si la gaz!!!subliniez gaz!!!Ce fac cei care au centrala pe gaz? Cred ca s-a popus un genocid in Romania ca altfel nu-mi explic 'domle! Batrani care suporta varsta a treia doar de dragul copiilor (care ii ajuta cum pot) si al nepotilor, oameni varstnici care au mai ramas doar cu (,) credinta in Dumnezeu. Nu mai au speranta unei zile de maine domnule presedinte. Apoi urmeaza oamenii de varsta a doua care pentru o leafa modica si aproape decenta trebuie sa munceasca de sa se speteasca si apoi sa existe pur si simplu. Sa supravietuiasca, ca altceva nu le mai ramane din "achizitia" lunara: decat sa isi plateasca taxele si sa aiba "painea cea de toate zilele". Oameni multi traiesc cu 4-5-6 mil pe luna (in ideea ca nu fac excese,nu-si permit mofturi sau rasfaturi - toate sunt scumpe si s-au mai scumpit, nu-si permit un amarat de concediu o data la 10 ani, strang la ciorap pentru niste sarabatori crestine firesti) pentru a-si achita darile la stat. Colac peste pupaza, vine impozitul forfetar (care s-a dorit a fi o limitare de firme in vreme de recesiune?!?! o solutie pentru iesirea din impas?) care a doborat firmele mici sau in stadiul incipient de dezvoltare, neapucand sa faca profit. Statul ne ia dorinta de a ramane stabili, daca tot nu este posibil progresul.Asta e o solutie d-nule Basescu? Cand totusi cineva vrea si incearca sa se ridice din mizerie automat este aruncat in nisipurile miscatoare din cauza unui impozit in plus care nu-si avea rostul la ora actuala. Prin urmare indivizii cu minimul pe economie se lupta de la o zi la alta si ajung slab de ingeri, bolnavi de stresul existentei cotidiene. Incercati dvs. sa va descurcati cu 6 milioane si vedeti daca o sa mai "traiti bine". Nu in ultimul rand, cei mai importanti - tinerii 'domle! Forta de munca, absolventii cu vise si idealuri (si aici ma refer la cei care intr-adevar au invatat si nu au stat pe spatele parintilor sau au trecut cate un examen cu spaga s.a.m.d. - arhicunoscutele povesti din universitati cica de stat, dar care par a fi particulare) care se incadreaza la primul lor job: Somajul! Promitator viitor d-nule Basescu! Tineri si capabili, dornici si silitori stau acasa fiindca actuala societate promoveaza sistemul de nepotism si non-valori. Cat poate fi de frustrant si degradant acest lucru, constient fiind ca ai invatat pentru a avea acces intr-o ierarhie acceptabila si intr-un final diplomele sa atarne agatate pe un perete al casei si nicidecum al unei institutii! Cum sa nu parasesti tara asta? In asa conditii nemtii s-ar sufoca dupa 2-3 zile d-nule presedinte. Liceeni, care au capacitate intelectuala dar sunt modesti nu au dreptul sa urmeze o facultate de stat si cu renume pentru ca aceasta scoate la concurs (in cel mai bun caz, daca nu e pe dosare) numai locuri "cu taxa" nu si bugetare (doar cateva, putine de tot). Bani, spaga, mita pe banda rulanta. Bogatasi "fruntasi" care sfideaza eminentii. Modestii competenti spera si raman cu speranta. Cu atat raman! La sfarsit studiilor toata gloata de cotizanti sau silitori se aleg si fara cunostinte si cu mai putini bani (ca doar le-a secat portofelul) si someri peste toate neajunsurile. Creierul mi-e supravascularizat si imi abunda in idei pe care vreau sa le astern aici. De aceea incerc sa raman coerenta in exprimari si destul de precisa. Imi vine greu pentru ca prea multe as avea de spus. Va rog sa va puneti in situatia unui simplu angajat pe un salar de maxim 6,5 milioane de lei vechi care are o nevasta somera si 2 copii de crescut. Nu este cazul meu, dar cunosc undeva pe cineva cu "statutul" acesta. Taxe, impozite, alimentatie etc. Apoi, nu stiu de ce trebuia dvs. sa reliefati un adevar general valabil: toata lumea stie ca iarna nu-i ca vara, iar pentru asta nu trebuia sa ne prezentati constatarea prin aceasta sintagma care a fost menita sa aiba "priza la public" fiindca da bine la auz o "glumita". Altceva d-nule Basescu, intr-o fraza cand pomeniti de un "el" in privinta de a avea ceva, corect se spune "el sa aiba" nu "el sa aibe". V-am urmarit intr-un discurs si de trei ori (!) ati spus asa. A fost tot o "eroare de exprimare"? Hmmm... Stati asa ca nu am terminat: nu spune nimeni ca distractia ar trebui sa va displaca, insa aceasta se face in concedii sau strict acasa (unde nu locuiesc paparatii sau jurnalistii). Pe vremuri de astea, noua, cetatenilor simpli, nu ne arde sa dansam hora, sincer va spunem. Asta stiu ca nu facea parte din planul dvs., insa a fost tot o "destindere" pentru a scapa de incordare, nu-i asa? Si totusi concediul vine dupa 22 noiembrie la dvs.Inca putina rabdare. Apoi, lasati poetii sa faca versuri. Pe dvs. sincer cred ca v-au parasit muzele sau efectiv stati prost la capitolul inspiratie din unele stihuri fortate sa rimeze. Stim ca orice presedinte poate plange, insa dvs. sunteti prea sensibil si ati plans de mai multe ori. Atunci ce sa zicem de razboaiele care au inca loc, unde mor oameni sau isi risca viata (tot pentru bani)? Nu ati plans atunci cand s-au intors A-CA-SA mai multi morti decat vii. Vi se pare moral sau firesc sa va "gradati" numele pe clopotul de la Cotroceni? A fost o tehnica de manipulare in masa prin religie intr-o baie de multime specifica dvs. Nu am sa mai aduc aminte aici de dosarul "Flota". Stiu ca sunteti satul sa il tineti (in suflet) uneori la cat este de greu! Stiu ca am facut aici un amalgam de revolte si frustrari pe care le-am "adunat" datorita dvs. si a sistemului care ne-a vandut iluzii si sperante (si acestea impozitabile bineinteles). Sunt aproape de incheiere si v-as sugera pentru inca cateva zile cat mai detineti prima functie in stat sa fiti corect, responsabil si sa nu mai ridicati interesele personale mai presus de toate. Luati in calcul interesul national si spalati masca patata de vreme, circumstante si contexte pentru a ramane o fata curata si demna. Uneori, mitomania se vindeca (macar partial daca nu definitiv) sau cel putin are un antidot cu care se trateaza: adevarul - indiferent cat ar fi de greu de acceptat. Nu mai fiti ahtiat de putere fiindca nu mai reusiti sa asimilati realitatea ci sa deveniti incompatibil cu aceasta. V-ati aflat 5 ani in functia suprema in stat si nu ati demonstrat nimic! Prin urmare nu mai alergati in cursa prezidentiala caci sansele de castig devin minime. Foarte multe as mai avea de spus insa ma limitez aici. Stiu ca sunteti un VIP cu statut de politician si nu aveti timp pentru lecturi de la cetateni. Ma rog eu, la cel de sus macar sa va citeasca cineva doar 5 randuri din scrisoarea mea catre dvs. As fi tare incantata sa stiti ca exista multi ca si mine cu privire la persoana si imaginea pe care o afisati cu impunere si agresivitate. Era sa omit ceva de importanta majora. Nu mai plagiati sintagma de "bun-simt" regasita in sloganul campaniei domnului Crin Antonescu. Si asa nu va este cunoscuta acceptiunea termenului "bun-simt" (care implica respect, decenta, onestitate s.a.m.d.). Si acum, ca sa va agit putin agonia (ce a pus stapanire pe dvs. pana la epuizarea fizica si psihica) va spun ca votez cu Antonescu din diverse motive. Prin urmare sunt cu una (o persoana) in minus la dvs. pe lista si mai sunt muuuulti ca si mine. Pentru a termina de rasucit cutitul in rana, am sa pun sare pentru vindecare si cu tot respectul va spun ca locul dvs. e pe mare: pe vapor se poate juca hora, se poate bea cate un şpriţ, e timp suficient pentru versuri (poate deveniti un poet remarcabil) asta in cazul in care nu exista atacuri teroriste. :)) Total lipsita de simpatia pentru dvs. si complet detasata de afiniti basesciene va spun de pe acum adio, caci dupa 22 noiembrie (cel mai rau caz 6 decembrie) politica dvs. va fi de domeniul trecutului, scrisa in istoria unui jurnal marinaresc. Sa nu uitam ca inainte de toate la noi in tara e criza morala! Nina Sovre, Baia Mare, 24 de ani.

Soft feeling

Nu intrebati de ce, nu intrebati nimic. O miscare a sufletului si atat! O melodie care imi provoaca emotii, versurile imi aduc aminte de momente si clipe superbe traite candva, undeva cu mai multi. Si daca tot am reusit sa ma schimb (dupa spusele unor persoane, si desi am lucrat mult la asta se pare ca am reusit), piesa asta e un feeling anterior, un fior care si acum ma trece cand ascult rimele...Pe langa toate, poate ca si munca pe care o fac acum, serviciul meu nu imi mai permite sa am timp de ganduri care nu erau potrivite si care ma revoltau peste masura asteptarilor. In timp am invatat efectiv ca unii priteni te pot rani mai mult decat te poti astepta. Am invatat ca indiferenta unor persoane doar si inca puternic, dar se stinge intr-un final cand constati ca un priteten bun nu iti tranteste totul in trecut. Am vazut ca nervii consumati inutil in certuri banele nu aduc nimic benefic si nu consoleaza catusi de putin un suflet ranit. Am observat ca atunci cand ma gandesc doar la momente fericite si imi incep ziua pozitiva si optimista, atunci pot misca muntii din loc. Ca atunci cand uneori imi vine sa pun mana pe telefon, ma abtin (si nu pentru a renunta la incapatanare) ci pentru ca as comite o gafa, eroare incomensurabila si iremediabila. Am invatat ca cineva care te iubeste e mereu aproape de tine oricum si de oriunde indiferent de situatii si contexte. Am vazut cat e de usor sa stergi cu un burete ani in care s-au adunat bucurii si lacrimi, fericiri si tristeti, boala si singuratate. In tot acest timp am trait pentru a ma schimba, pentru a lucra la sensibilitate si sentimente. Nu e usor, dar merita efortul sa fi ce iti doresti. Am invatat ca plantele pot face minuni, ca iubire invinge obstacolele, ca pentru unii banii sunt mai presus de orice, ca parintii au de cele mai multe ori dreptate. Am vazut ca anumiti oameni dupa punct nu pun si virgula - nu regreta niciodata nimic, nu iarta, nu ofera o a doua sansa (cum am facut eu desi m-am ars si a doua oara), nu-si doresc sa-si completeze trecutul cu prezentul etc. Doamne cate am invatat in ultimul timp si cat ma bucur ca am avut parte de lucruri care sa ,a determine sa privesc lumea altfel. Multumesc celor care m-au sprijinit in schimbare si celor care au sesizat asta. Stiti ca un gand persistent, in care credeti cu adevarat chiar devine realitate? Da, asa este!

Noi vrem respect

Acesta este titlul campaniei Realitatea. Şi suna cam aşa:


Noi nu ne facem, de obicei, auziţi.

Noi nu ieşim în faţă.

Noi ducem, în tăcere, România în spate.

Noi mergem la spital cu teama că e ultimul drum.

Noi suntem mereu pândiţi de moarte pe şoselele groazei.

Noi vedem cum şcoala românească se prăbuşeste.

Noi trăim, după o viaţă de muncă, umilinţa bătrâneţii în sărăcie.

Noi ne naştem cu şpagă şi murim cu ea.

Noi vedem cum justiţia îi scapă mereu pe şmecheri.

Noi suntem cei abandonaţi de politicienii care au grijă doar de ei.

Noi nu mai avem încredere în aceşti oameni care s-au obişnuit să ne mintă.

Noi suntem speriaţi de lipsa lor de viziune, de voinţă şi de caracter.

Noi ne simţim în pericol.

Noi trebuie să rupem tăcerea.

Noi trebuie să ducem România înainte.

Noi nu vrem funcţii şi nici putere.

Noi nu cerem nimic.

Uşor trist, pesimist şi negativist prezentul acesta subliniat de Realitatea, însă cu totul adevărat şi sincer. Avem posibilitatea de a aduce o schimbare împreună, de a opta pentru un viitor mai bun, de a ne bucura de luările de poziţie ale unui presedinte competent, vertical şi onest, care pune mai presus de toate interesul national şi nu cele personale. Funcţia supremă în stat ar trebui acordata unui politician integru, altul decât cei de până acum (care au fost mitomani, parveniţi, incompetenţi şi axaţi pe interesele personale). Prin urmare, trebuie să vedem şi faţa poyitivă a lucrurilor şi să construim împreună o realitate accesibilă, promiţătoare şi de bun augur. Decizia stă în mâinile cetăţenilor pentru a-şi exprima părerea la vot. Faptul de a nu se prezenta la urne este un gest de laşitate şi nu îşi cunosc drepturile (dar nu obligaţia ce-i drept)de cetăţean neconştient fiind de importanţa pe care o are o ştampilă. Fac apel la toată lumea să se prezinte la vot, să puna ştampila pe un candidat real echilibrat şi responsabil. Dacă e totuşi indecis un cetăţean trebuie să ştie că are la îndemână (presă, internet, televiziune etc) informaţiile necesare pentru a-l ajuta să se hotărască, dar este imperios necesar să se prezinte la cabina de vot. Am fost îndoctrinaţi să acceptăm un regim politic şi o scena politică de blamat care ne-a redus încrederea la minim şi mai ales dorinţa de vota. Să nu uităm totuşi că schimbarea este suprema noastră şansă pentru un viitor mai bun, să alegem "altceva" e un progres şi o necesitate. Optiunea noastra reprezintă speranţa în mai bine, dorinţa de dezvoltare şi de apreciere a adevăratelor valori care ne completează existenţa. Tot aici am să menţionez faptul că nu am fost niciodată fan Paraziţii, nu i-am ascultat cu plăcere deosebită niciodată până acum pentru că nu este stilul meu de muzică. Însă, sunt complet surprinsă (şi în mod plăcut bineînţeles) că îşi aduc contribuţia în cadrul campaniei Noi vrem respect iniţiată de Realitatea. Nici postul acesta de televiziune nu este cel preferat de mine fiindcă prin personajele pe care le deţine, aceştia devin accizi, duri, ostili şi chiar agresivi prin afirmaţiile pe care le fac. Cert este că susţin şi sunt de acord cu aceasta campanie, deşi ar trebui uşor modelată şi modificată privind unele aspecte. Pe de altă parte subliniază faptul că înainte de toate ne dorim respect şi ulterior să ne facem auziţi ş.a.m.d. Acum, vă las în compania celor de la Paraziţii care prin versurile lor trebuie să schimbe atitudinea cetăţenilor comozi şi neîncrezători că toate lucrurile de până acum se pot schimba. Sesizaţi de asemenea sintagmele şi cuvintele din versurile finale, unde întâlnim replica băsesciană "iarna nu-i ca vara", EBA-nismul superficial şi agramat "succesuri" etc.



V-am pupat cu respect până data viitoare! ;-)

Prima zi de iarnă din toamna aceasta

Azi a nins pentru prima dată toamna aceasta. Se pare că iarna vine mai repede de cum ne-am fi asteptat. Eu m-am procopsit cu un guturai de nota 10. E bine, că am şi uitat cum e să fi răcită. Sau poate e virusul A/H1N1 de la gripa A1H1 pe care am contactat+o de la TV. E obligatoriu nenorocitul ăla de vaccin pentru toţi românii, dar dacă eu nu vreau să-l fac, ce pot să-mi facă? Trebuie să-şi scoată banii şi să îl vândă sau ce sunt aşa de disperaţi? Acum, aici, am să vă aduc la cunoştinţă unele informaţii pe care l-am primit şi eu într-un mail cu ceva timp în urmă pe această temă. Şi tare mi-e că se adeveresc vorbele din scrierile de mai jos. Deci, luaţi cu seamă şi optaţi pentru o decizie care merita. Pentru a se reduce populaţia globală şi pentru a avea loc un genocid, virusul se contactează tocmai în momentul vaccinării. O femeie britanică cu o funcţie înaltă din compania unde lucra a fost concediată în urma afirmaţiilor ei cu privire la gripa A H1N1. Dar totuşi, ideea era că a început iarna mai devreme ca oricând, cu frig de-ţi intră până-n oase şi cu seri întunecate mult prea devreme. De mai eram acum copil, stăteam la gura sobei cu bunica care avea veşnic treabă şi-şi mai tragea sufletul la foc să se odihnească şi să se păzească de ger, mâncam dovleac copt facut numai de ea şi ne fierbea câte o căniţă de vin cu scorţişoară. Când întreceam limita admisă şi ne sticleau ochii în cap şi râdeam de nu ne mai puteam opri, ne curăţa câte un măr, tot aşa - copt sau fript şi ne punea miere de albină. Dar din nefericire acum nu mai e ca atunci, şi dacă ar mai fi să merg şi să stau la bunica farmecul nu mai e acelaşi şi pe alocuri spiritul sărbătorilor de iarnă şi atmosfera nu mai e aceiaşi. Pe lângă faptul că am crescut, tradiţia s-a demitizat uşor si tot ce a fost odată acum nu mai poate fi. Postmodernitatea, ritmul alert de trai, consumerismul supra-abundent şi multe alte aspecte reduc din farmecul anilor de odinioară. Mi-aş fi dorit ca şi copiii mei să prindă sau să guşte copilăria la fel cum am făcut-o eu, dar prea sunt sigură că acest lucru devine imposibil. Ne jucam cu tot ce apucam, de la nisip şi pământ, până la apă şi pietre. Eram fascinaţi de natură şi de păpuşi mari cu ochii albaştri la care le făceam hăinuţe. Atunci ne creştea imunitatea şi nu ştiam de Barbie şi pistoale, dinozauri sau arme. Avem jucării puţine la care ţinem din toată inima şi le îngrijeam. Zburdam pe afară neînfofoliţi în tone de haine ci cu strictul necesar, iar bunicul ne ajuta să construim omuleţi de zăpadă şi tunele prin care să trecem complet fascinaţi de ceea ce am zidit. Seara la sanie era demenţial. Nu simţeam frigul, nu oboseam niciodată, purtam câte trei perechi de bujori în obraji, mănuşile şi pantalonii ne erau uzi de la atâtea căzături. Nu simţeam durere, griji. Admiram zăpada care pentru noi în fiecare an era un miracol. Ne improvizam schiuri din lemne, saci umpluţi cu fân pe post de sanie şi făceam bob-ul specific. Bunica ne aştepta cu paturile calde şi haine de schimb. Ne trăgea la fiecare câte un pupic mare şi ne punea la somn cu o anumita autoritate, de ne era frica dacă nu adormeam. Ce mai, vremuri de basm şi de film, clipe şi momente de vis şi amintiri imposibil de uitat. Asta e copilăria autentică, nu cea promovată în această societatea de consum suprasaturată de oraş, jucării ce incită la agresivitate, desene animate la fel de agresive ş.a.m.d.

Voi cu cine votati pe 22 noiembrie?

Făcând abstracţie de activitatea mea zilnică şi având în vedere faptul că în fiecare zi mă documentez, informez şi delectez cu o sumedenie de site-uri cu tematică politică, m-am gândit să fac o postare cu referire la candidaţii ce s-au lansat în cursa prezidenţială hotărâţi fiind să câştige postul pentru prima funcţie în stat. Prin urmare, cei care optează pentru postura de preşedinte sunt Mircea Geoana, Traian Băsescu, Sorin Oprescu şi Crin Antonescu. Pe ceilalţi nici nu i-am mai luat în calculul de mai sus, dar fac aici o excepţie şi am să-i prezint succint: Nati Meir, George Becali, Vadim Tudor (care îşi va anunţa oficial candidatura pe 17 octombrie). Am să fiu obiectivă şi subiectivă în acelaşi timp. O să trec în revistă succint şi la obiect câteva aspecte despre fiecare şi voi concluziona cu o părere personală evident. În primul rând, d-nul Vadim Tudor este rezultatul unei "supraculturi" nestăpânite, a unor speech-uri blamabile, vulgare, obscene şi incontestabil neadecvate. E paranoic în lansări de afirmaţii şi atacuri la persoane. Nati Meir e o glumă politică în circul politic actual. Optează când pentru Monica Columbeanu, când pentru Oana Zăvoranu în stafful pentru campania electorală. Dacă şi dânsele se pricep la politică, atunci înseamnă că şi eu ştiu chineză. Asta da imagine pentru un viitor preşedinte! Nu se mai termină show-ul între Moni şi "Querida". Oh, come on guys! Să fim serioşi şi să evităm un alt circ, pe lângă cel existent. Apoi, războinicul luminii nu e pentru scaunul de la Cotroceni cum nu sunt eu profesoară de chineză. O fi câştigat el la europarlamentare, dar totuşi fraţilor. Ne trebuie preşedinte nu cioban, "VALIZE", pupător de icoane etc. Când va afla d-nul Becali toate atribuţiunile unui preşedinte, oare limbajul lui va avea mult de suferit. Apropo, că sunt foarte curioasă cum se traduce "hahaleră" pe engleză, în caz că dispune de un astfel de vocabular la Bruxelles sau Strasbourg. Revin acum la Traian, că tare îmi e lehamite de ultimii 5 ani în care s-a perindat prin ţară făcând baie de mulţime, dansând hore, înjurând câte un ziarist, trăgând câte un şpriţ. Nu spune nimeni, că e şi el om, dar politica e politică frate - nu e horă, dans din buric, mahala etc. Nu cred că mai are rost să spun cum a contribuit în scandalul "Flota", destrămarea coaliţiei şi multe altele. N-are nici o şansă să mai ia un mandat. Prea ne-am săturat toţi de acest mitoman care minte cu privirea fixă şi fără clipiri. Prea multe promisiuni în van, scandaluri politice, spectacole de prost gust şi jocuri murdare. Boc ce îl mai susţine, că doar asta îi e meseria: să fie valetul, sclavul şi ascultătorul actualului preşedinte. "Portocalii" ne-au aduc într-un impas şi într-o situaţie iremediabilă până pe 22 noiembrie când trebuie să se producă p schimbare. Actuala guvernare ne-a vândut iluzii şi speranţe, ne-a adâncit în recesiune şi ne-a servit pe tavă criză politică cu două luni înainte de alegeri. Coaliţia după o sarcină de 9 luni a avortat spontan dar voluntar. Mi se pare abuzivă această destrămare când ţara arde şi babele se piaptănă. Geoană a fost etichetat "prostănac" de Ion Iliescu. O fi fost el ambasador la Washington dar pur şi simplu nu are stofă de preşedinte. Vorbeşte mult şi inutil, ne minte la fel de mult dar totuşi într-o manieră mai "decentă" decât Basescu şi totuşi nu are şanse. Cetăţenii îşi doresc o schimbare majoră, prin urmare nu-i mai doresc la guvernare pe social democraţi sau democrat liberali. Cetăţenii s-au săturat de lansări de afirmaţii, acuze, ostilităţi - avem nevoie de fapte concrete şi realizabile, nu avem nevoie de utopii. Crin Antonescu este cel mai potrivit candidat pentru funcţia de preşedinte. În primul rând are un trecut curat, nu este implicat în scandaluri politice, este integru şi diplomat. Vine cu soluţii potrivite la momentul potrivit şi este hotărât să schimbe România asigurându-ne un viitor mai bun. Este vertical, responsabil şi echilibrat. Sunt câteva din puţinele calităţi pe care trebuie să le aibă un bun politician şi preşedinte. Este alegerea ideala şi speranţa noastră pentru a dezvolta această ţară cu potenţial. Fără doar şi poate eu pe Crin Antonescu am să-l votez şi în turul doi fiindcă am încredere în competenţa lui. Cu PNL la guvernare, alături de idei liberale şi open-mind ne va fi mult mai bine. Pentru asta trebuie să fim radicali şi cinstiţi cu noi înşine dacă ne dorim respect.

Goodbye

Iţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii să văd adevărata persoana din tine. Iţi mulţumesc că ţi-ai dat masca jos ca să poată ieşi la iveală adevărata ta faţă. Oricum ţi-a luat ceva timp pentru a te pronunţa într-o sentinţă. Îţi mulţumesc că mi-ai demonstrat ce fel de caracter ai ascuns timp de caţiva ani. Îţi mulţumesc că ai avut timp doar de problemele tale şi că nu mai aveai nevoie şi de altele în plus. Îţi mulţumesc pentru faptul că la un moment dat ai facut parte din viaţa mea şi că am avut unele lucruri de învăţat de la tine. Îţi mai mulţumesc pentru faptul că ai fost prezent în unele situaţii în care aveam nevoie de ajutor şi pentru muuulte altele.Îţi mulţumesc pentru faptul că m-ai facut să văd cât de schimbători pot fi oamenii, cât de ostili şi inconsecvenţi. Dar în ultimul rând vreau să îţi mulţumesc pentru hotărârea ta radicală, ireconciliabilă şi finală.

Relativ feminina, dar nu feminista!

Da, pot sa spun ca sunt feminina cu toate ca port blugi si pantaloni si ca ma imbrac mai mult sport decat clasic sau business, daca tot nu mi se impune sau cere serviciul (acum usor elegant daca tot am un job :P). Ma machiez dar nu in mod excesiv si nu in fiecare zi ci doar cand am chef pentru o "opera de arta" dar nu in sensul de zugraveala ci de combinare a nuantelor (nu in mod abundent) sau cand am o importanta ocazie (intalnire). Unghiile nu sunt niciodata nearanjate, doar in exceptii extraordinare cand efectiv nu am avut timp, tot asa, pentru o "opera de arta". In rest, ma comport nu chiar ca o lady, pentru ca nu am unde sa imi etalez etichetele de eleganta proprie (of, of, modestia asta de domnisoara cizelata :-j) si feminina, dar nu neaparat prin vestimentar ci prin atitudine si impunere. Dar, una e sa fi feminina si nu la extrem fiindca in zilele noastre oricum nu ar fi posibil la o leafa modesta :D si cu totul alta mancare de peste e sa fii feminsita. Adica sa fi de partea femeilor, sa tii cu ele si sa le sustii mai ales din cauza ca sunt femei. Bineinteles, asta nu inseamna ca sunt prietena cu misoginii sau le displac pe cele care sunt feminsite cu dedicatie de-a dreptul. Barbatii nu sunt mai tari doar pentru ca au ceva intre picioare sau doar pentru ca pot sa presteze diverse servicii si activitati (in acceptiunea de meserii) care nu s-ar mula pe natura unei femei, indiferent de caracter. Barbatii nu sunt superiori datorita faptului ca sunt eroii unor razboaie, ca nu plang la fel de repede ca o femeie, ca majoritatea au functii de conducatori (in posturi de presedinte si nu numai). Cei mai buni bucatari sunt barbatii, cei mai multi scriitori sunt de sexul masculin si multe alte exemple as putea mentiona aici. Ideea este ca, feminsitele, indiferent daca au sau nu dreptate cu privire la statutul unei femei in societate si nu numai, isi sustin persoanele de acelasi sex cu ele. Nu neaparat ca se cred superioare, dar cu siguranta cred ca sexele (barbatii si femeile)intre ele sunt egale. Avem egalitate relativa de drepturi vizavi de barbati, dar nu suntem egale cu ei. De fapt, aici nici nu se pune problema unei egalitati, superioritati sau inferioritati. Pur si simplu, un barbat niciodata nu va putea face ce face o femeie ( sa de-a nastere de exemplu). Apoi e chestia cu joburile care e diversificata, ampla si complicata. O sa vedem rar, dar rar o femeie preot de exemplu, cu toate ca exista, la fel cum vedem rar un barbat pe post de cosmetician (la epilat mai ales). Am dat exemplele cele mai evidente care mi-au trecut prin minte. Feminstele convinse zeifica femeia, o idolatrizeaza si o aduc la rangul de mica "regina" doar pentru ca e femeie in primul rand si apoi pentru ca poate sa faca ce face si un barbat nefiind deloc mai prejos. Nu am inspiratia necesara sa ma exprim adecvat, dar cred ca e destul de clar ce vreau sa subliniez. Apoi ce nu imi mai place la femei, fete in general: atunci cand se intalnesc si etaleaza o poveste siropoasa de amor petrecuta noaptea trecura cu iubitul, le relateaza cu lux de amanunte intimitatile si picanteriile, comparativ cu barbatii care sunt sumari, succinti si la obiect. Nu spun ca detaliile nu sunt importante, dar nu in contextul in care l-am precizat eu mai sus. Nu stiu, dar pur si simplu sexul tare e altfel, sunt mai chibzuiti parca si mai cu picioarele pe pamant.Nu sunt asa rautaciosi si egoisti precum femeile. Desi, de multe ori sunt mai sensibili decat o femeie, dar nu se arata, iar atunci cand sufera cu adevarat, chiar sufera in interiorul lor. Am observat din mai multe "exemplare" ca ei in schimb, suporta mai greu o durere, atat de natura sufleteasca cat mai ales fizica. Se vaicaresc mai mult decat o femeie atunci cand ii doare ceva. In schimb, sunt mai rezervati decat sexul slab. Sunt mai impunatori, dar si se cred superiori femeilor. Bine, s-ar putea scrie aici un roman despre natura complexa si diferita dintre sexe, dar vreau sa spun ca eu nu sunt de partea femeilor de cele mai multe ori pentru ca stiu cum sunt si am vazut asta in "n" cazuri intalnite. Nu inseamna ca le detest, dar in procentaj ocupa 40%. Restul de 60 e pro masculin.

În câmpul muncii

Nu am de gând să vă spun unde lucrez, că nu vreau să credeţi că e un post de fiţe şi poate nu am dreptul să fac reclamă, însă cert e faptul că activitatea întreprinsă e complexă şi solicitantă! M-a pus cel de sus să mă implic şi acum că am intrat în horă, trebuie să joc, dar de ştiam că nu ştiu "dansul" ăsta, poate că reflectam un pic mai bine înainte de acceptare. Dar cel mai important e că îmi place şi asta mă bucură, iar colectivul e de nota 20, cu toate că nu am tangenţă de foarte lungă durată cu ei în decursul unei zile de muncă. Măcar mai am timp să uit de unele necazuri şi amăgiri, să trec cu vederea peste unele neînţelegeri din trecut şi să iau o gură de agitaţie care să mă ţină ocupată oricât timp e nevoie. Şi totuşi în mine sălăşluieşte o linişte agonică încercând să accept toate nedreptăţile vieţii. Am văzut că indiferenţa rezolvă cele mai multe probleme şi cred că am să o aplic şi de această dată în unele situaţii. O linişte care mă apasă de fiecare dată când mă pun noaptea târziu sa adorm în propriile-mi gânduri. Nu e nimeni lângă mine să-mi disturbe tăcerea profundă. Şi-mi închiriez viaţa la cei cu care îmi umplu zilele, cu care mă întâlnesc dimineaţa la o cafea, cu care vorbesc la telefon şi cu care lucrez. Mă predau cu aşteptările mele la ei, toti cei care îmi zugrăvesc universul şi-mi populează lumea cu glume şi vorbe de duh. Mă dau în chirie la toţi cei care mă ascultă şi vor ca o parte din destinul meu să fie al lor, doar s-o iscăli altfel o filă din jurnalul vechi de 24 de ani. Alţii îşi rescriu soarta prin puterea lor de a-şi schimba radical viaţa şi de a se schimba pe ei înşişi. Peniţa scrie la comanda lor într-un jurnal cu totul nou, care începe o nouă poveste, un nou început, o nouă viaţă. Şi sumedenia de gânduri care mă inundă mă determină să devin radicală pentru mine, pentru schimbarea ce se produce treptat. Fac aceleaşi lucruri obişnuite şi câteva în plus, doar că altfel, complet altfel. E greu să vrei să te schimbi şi e al naibii de greu să şi reuşeşti...Şi ca toate să-şi aibă rostul, melodia pentru starea spirituală de moment şi care mă autodefineşte în clipa de faţă este:

După aproape 30 de ani

Nu există un loc mirific pe acest pământ unde să se îmbine toată fascinaţia, imaginaţia şi perfecţiunea în crearea unui paradis posibil. Nu există acest eden terestru pentru că sunt prea puţini oameni care să îl construiască. Indivizi calzi şi plăpânzi, cu intenţii de bunăvoinţă şi binefacere, cu dragoste pentru cel de alături, abundând de optimism şi pozitivism. În schimb există oameni simpli, prea naivi de la atâtea vise mai mult sau mai puţin îndeplinite, cu inima veşnic tânără şi amatori de filisofie. Un astfel de om e şi tatăl meu. Fac acum o paranteză menţionând că weekendul acesta am lucrat în fiecare zi câte 14-15 ore lovindu-mă de o sumedenie de indivizi care făceau parte şi se încadrau în toate nivele intelectuale. Sâmbătă, ajungând acasă la 4 dimineaţa, frântă şi teleghidată aveam intenţia să mă odihnesc 3-4 ore pentru ca, a doua zi să o iau de la capăt. Surpriza a fost că nu am putut să adorm şi mă fâstâceam de parcă aş fi băut 100 de cafele. La scurt timp m-am pus să răsfoiesc în cutia cu amintiri şi lucruri dragi. Întâmplător mă lovesc de nişte vederi trimise din Rusia în anii 1978-1979. Tata, tânăr flăcău (care în jurul anilor '80 se afla la Moscova) făcând curte mamei mele, îi trimitea zilnic câte o vedere cu urări de bine, prietenie şi cuvinte de dragoste. Timp de aproximativ doi ani i-a trimis aproape în fiecare zi câte o carte poştală ce conţinea o dedicaţie şi unde îşi exprima iubirea faţă de viitoarea lui soţie. Aşa se face ca, în luna mai a anului 1980 s-au luat de bună voie şi nesiliţi de nimeni făcându-şi jurămintele de rigoare. 400 de invitaţi i-au onorat cu prezenţa într-o frumoasă noapte de primăvară când mama a fost mireasă şi tata mire. Au trăit în realitate o poveste de film, când protagonista (mama mea) se îndrăgosteşte de un bărbat cu 7 ani mai mare (de altfel, singurul ei prieten) şi cu care a ajuns să trăiască aproape 30 de ani. A fost cucerită de cavalerismul, şarmul şi respectul lui. Să sperăm că vor mai urma mulţi ani împreună de acum înainte. După o uşoară stare de melancolie care m-a năpădit fără voie, nu am mai fost în stare să cotrobăiesc în celelalte colţuri ale cutiei fermecate. M-am tot gândit ce vremuri frumoase au trăit şi cât de fericită trebuia să fi fost mama când a fost curtată în felul acesta. M-am aşezat de-a lungul patului şi am adormit. Mi-aş fi dorit ca eu măcar să visez ce au trăit ei.Şi totuşi tata, până în prezent a rămas un clasic şi un romantic incurabil cum foarte rar în zilele acestea se mai găseşte. După aproape 30 de ani de când s-au căsătorit, i-am arătat mamei să revadă dovada de dragoste scrisă caligrafic şi cu suflet. Au cuprins-o lacrimile şi emoţiile peste măsura aşteptărilor mele. Mi-a relatat apoi în mii de cuvinte fericite în câte locuri au fost împreună şi că luna lor de miere a fost exact o lună compusă din 30 de zile. Multe amintiri pe care parcă le trăiam eu, aşa de mult m-au mişcat. Mi-aş dori să mi se întâmple jumătate din povestea lor specială şi aş fi extrem de fericită. Dar cum azi societatea promovează non-caractere e firesc ca indivizii să se muleze după aşteptările, cerinţele şi dorinţele cotidiene. Degeaba aştept eu o minune să se producă când bărbaţii secolului XXI nu ştiu şi nu vor să cucerească şi să aibă un dram de romantism, cât să farmece pe moment dacă nu pe lungă durată. Pur şi simplu nu mai există cavaleri sau curtezani. De femei nici nu mai vorbesc, că nu mi-ar ajunge postarea la cât de mult s-au degradat şi ele din punct de vedere moral şi nu numai. Deci, bărbaţii nu ne oferă nimic din clasicismul anilor trecuţi, la fel cum nici femeile nu mai au astfel de aşteptari şi dorinţe din partea lor. Îşi doresc cu totul altceva, denaturând şi demitizând farmecul unei poveşti de dragoste ca în filme. Nici ele nu oferă decenţa şi inocenţa specifică de acum 30 de ani. E totuşi păcat că s-a ajuns aici!