Cum mă ajută pe mine România!

Sunt rătăcită undeva între două lumi paralele. Lumea reală, cea de la birou-casă-oraş, unde mă agăţ ca o speranţă de oameni, hărtii, proiecte şi PC. Apoi, lumea mea construită din vise şi idealuri, o lume în care nu pierd niciodată jocul cu realitatea pe care o sfidez. Aceste două lumi se îmbină perfect, însă uneori sunt între ele şi totul e atât de greu deoarece nu ştiu ce să aleg. Rătăcesc printre planuri, schiţe şi ambiţii iar activitatea de la birou omoară gândurile lumii ideale. Realitatea aceasta anihilează visele adunate peste noapte, ideile măreţe pentru un viitor impecabil. Prin urmare, în lumea de zi-cu-zi trebuie să rămâi rece, implacabil, supus sistemului (dar nu aceluia de principii şi valori pentru că el nu mai există), cerşetor de speranţe şi cu frica de a nu fi dator statului.

Cum mă ajută (indirect dar sigur) România:

- îmi gestionează atât de bine banii şi portofelul (cum nicio bancă nu ar reuşi aşa exact) încât atunci când am economii, să merg să-mi plătesc contribuţiile la stat (enorme şi inutile);
- îmi face vibromasaj la fund şi picioare atunci când mă aflu în trafic. Craterele din asfalt au menirea de a mă scutura, pentru că atunci când visez, să mă trezesc la realitate.
- mi se concretizează faptul că legile lui Murphy sunt cele mai crunte realităţi: "un elefant este un şoarece construit conform indicaţiilor guvernului"; "construieşte un sistem pe care să-l poată folosi şi un prost, şi numai un prost va dori să-l folosească" (întrebare: cum e sistemul? care sunt cei care-l respectă? cum sunt cei care-l respectă şi cum sunt cei care nu-l respectă?); "tot ce e bun: ori e imoral, ori este ilegal, ori ingraşă"; "dacă ceva merge bine, stai liniştit, va trece!"; "politica este arta de a obţine voturi de la săraci şi fonduri electorale de la bogaţi, promiţându-le unora protecţia faţă de ceilalţi"; "un politician onest este acela care, după ce a fost cumpărat, rămâne cumpărat".
- mă ajută atunci când vreau să merg într-o vacanţă undeva: cât mai departe de ţară ca e mai frumos, mai curat şi mai ieftin;
- mă lasă să privesc uluită la televizor: diferenţa dintre puţinele genii ale epocii acesteia şi gloata de imbecili, parveniţi, agramaţi şi inculţi până în măduva oaselor;
- întreţine cea mai bună comedie din toate timpurile până în prezent: atitudinea, discuţiile şi jocul politicii şi al oamenilor care ne reprezintă;
- "evitarea" şi "alegerea" din DEX au devenit sinonime: atunci când mergi pe un drum naţional plin de hârtoape, nu există noţiunea/conceptul sau opţiunea de EVITARE ci de ALEGERE a gropilor în care vrei să intri cu maşina.

Lady Antebellum - Need You Now

Melodia anului la Grammy. Superba!



De Lady Gaga nici nu mai comentez. A impresionat din nou prin atitudinea si intrarea ei in scena.

În căutarea unui motiv pentru a mă ridica în picioare

Mergând pe stradă mă agăţ de chipul oamenilor care poartă cu ei masca de vise. Pe chipul lor stau camuflate imagini cu viaţa pe care şi-ar dori să o aibă. Mă agăţ de imaginea acestor oameni în speranţa că ei îmi pot îndeplini visul. Dar trec grăbiţi pe langă mine.

Sunt în căutarea unui motiv care să mă ambiţioneze să merg mai departe. Sunt în căutarea unui sens al vieţii, pe care l-am pierdut de câteva zile. Am pierdut sensul printre hartii, proiecte, oameni indiferenti (care nu dau doi bani pe sentimentele tale), muncă, birou şi casă. Nu-mi găsesc pacea interioară pentru că ceva se destramă in mine. Se deşiră şi se pierd pe undeva acele momente care - cândva - mă făceau fericită. Am ajuns în acel stadiu în care nu mai am chef de nimic, nu mă stimulează nimeni, nu mă regăsesc în nici un lucru pe care îl făceam până acum. Asta pentru că mi s-a tăiat elanul. Pentru că unii sunt prea încăpăţânaţi să spună un cuvânt. Port amintiri şi duc doruri cu mine în fiecare zi. Au devenit grele şi abia dacă le mai pot ţine. Şi degeaba fac curat pe noptiera sufletului. Nu pot şterge cu buretele lucrurile care imi plac şi care imi lipsesc. Sunt absente cărţile care încă le citesc şi care încă încerc să le înţeleg.

Problema e veşnic aceiaşi: am prea multe aşteptări de la mine şi de la ceilalţi. Am prea multă încredere în unele persoane la care ţin şi sunt prea naivă. Nu-mi dau seama cum am ajuns să mă îngrop într-o stare de spirit mai mult decât penibilă. Sunt in standby. Reconstituiesc în minte toate lucrurile din ultima vreme. Le pun cap la cap şi totuşi ceva nu se leagă. Nu exista un sens şi nici un fir logic în toată harababura aceasta de vis fisurat.

Sunt singura vinovată de starea pe care o am. Data viitoare ca şi mod de precauţie nu o să mai cred în nimic, în nimeni, în vorbe spuse fără rost, în lucruri sau oameni cărora le e totuna dacă e "da" sau "ba". Poate că e mai bine să mă doară şi pe mine în cot de toţi şi de toate. Dar nu pot, chiar dacă alţii reuşesc. Intensitatea, maniera şi pasiunea cu care trăim diferă de la individ la individ. Prin urmare, un lucru care îl afectează pe o persoană, poate fi o banalitate pentru altcineva. Iar o banalitate pentru un individ poate fi o supărare pentru cineva.

Relatiile...

Intotdeauna lucrurile bune sau frumoase se termina repede. Un film bun, o carte buna, o poveste, o relatie, o vacanta etc. se termina cat ai clipi din ochi. Din ideea ca e prea frumos sa fie adevarat, ca ce e prea mult strica, ca binele exacerbat e perfectiunea - tot ce ne exalteaza la refuz se finalizeaza mai repede decat ne-am astepta. Nu ne dorim niciodata ca lucrurile care ne fac placere sa se sfarseasca, insa uneori nu avem de ales. Filmul nu l-am regizat noi, cartea nu am scris-o noi, povestea e scurta pentru ca nu e roman, relatia se rupe cand doi oameni nu simt la fel, vacanta de regula se sfarseste rapid.

Relatiile. Se spune ca atunci cand esti intr-o relatie cu cineva, abia astepti sa ii vorbesti celuilalt, sa il/o vezi, sa oferi un punct de sprijin la greu, sa gasesti incredere etc. Mi-e greu sa cred ca cineva aflat intr-o relatie nu ar simti la fel sau mult pe aproape de cele enumerate mai sus. Fisura care desparte oamenii e tocmai problema sau neintelegerea nediscutata. Lipsa de comunicare. De regula, dar nu obligatoriu, e cineva dintre cei doi, care evita sau amana discutarea unor lucruri importante. De aici reiese lipsa de interes, indiferenta etc. Ulterior, lipsa de incredere. Si am observat cum pentru multi totul se termina dintr-o banalitate si fara ca cineva sa-si doreasca asta. Pe langa mine au trecut multe relatii (ale prietenilor mei) din care evident, am avut de invatat. Din exterior se vede altfel, bineinteles. Insa, prietenii buni povestesc cand se descarca. Am invatat din greselile lor. Le-am studiat suferinta prietenilor mei dupa o relatie esuata si nu as vrea sa trec prin asa ceva. Nu acum. Nici alta data. Toti avem -la o varsta- cate o iubire care s-a terminat dramatic, cu lacrimi si suferinte. Prin urmare, candva, am trecut si eu prin asta. Dar asta tine de primii ani ai maturitatii, de adolescenta, de liceu. Cine nu invata din propriile lui experiente inseamna ca e sado-masochist si ii place sa se tortureze sufleteste cu stari care nu ii aduc fericirea ci agonia.

Relatiile sunt de multe tipuri. Dureaza sau se sfarsesc rapid. Sunt ca in filme sau ancorate in propria realitate. Dar in toate primeaza increderea si respectul, afectiunea si pasiunea fata de celalalt. Fara aceste "promisiuni" relatia nu e completa. Relatiile sunt complicate pentru ca oamenii sunt complicati. Sunt ciudate pentru ca indivizii fac ciudatenii. Cel mai aiurea e (cred) cand se termina brusc si din senin, cu putine cuvinte si putine explicatii. Cel mai aiurea e sa nu intelegi ce s-a intamplat. Sau sa intelegi si sa nu iti dai seama cum s-a putut ajunge acolo. Sau multe alte variante. Cert este ca atunci cand tii la cineva, nu poti sa inchei o relatie la fel cum inchizi o carte dupa ce ai terminat-o de citit. Te lupti cu tine insuti/insati pentru persoana pe care o vrei aproape de tine. Mai ales daca simti ca merita efortul.