joi, 10 martie 2011

BuFone

Din punctul meu de vedere "BuFone" este cel mai prost si mai scump serviciu de telefonie mobila şi internet. Timp de 10 ani am avut abonament telefonic la BuFone şi 3 ani de abonament la internet. La telefon am renunţat din cauza gestionării proaste a minutelor. La un abonament mare (50 de euro) minutele erau aşa de prost distribuite încât nu-ţi ofereau decât posibilitatea de a face cost suplimentar. La abonamentul de internet am renunţat din cauza că efectiv nu funcţiona. În general avea o viteză similară cu cea a melcului turbat, după care, ulterior, a refuzat efectiv să mai funcţioneze, fie şi prost. M-am prezentat la reprezentanţă în speranţa că îmi va fi soluţionată problema. Domnişoara de acolo a realizat că într-adevăr există o eroare la modem însă a fost prea comodă să rezolve problema survenită. Aşa fiind situaţia, am completat o cerere tipizată în care am solicitat rezilierea contractului pe la mijlocul lunii decembrie.

Până în prezent îmi vin facturi pe care trebuie să le plătesc ca şi cum aş beneficia de internet. Evident că acest aspect a pus punctul pe i. Revoltată şi iritată până la cer şi înapoi am apelat "relaţii clienţi". Mi-a răspuns o voce de bărbat bine-dispus. Mi-am descris nemulţumirea în cel mai diplomat mod cu putinţă. Am fost calmă până în momentul în care d-nul mi-a spus că la ei în baza de date nu există depusă nicio cerere de reziliere a contractului. I-am explicat când am făcut acest demers şi că...este absolut imposibil să nu figureze la ei solicitarea pe care am redactat-o şi depus-o la reprezentanţa din Baia Mare. Totodată i-am exclamat faptul că nu sunt de acord să plătesc un serviciu de care nu beneficiez de 3 luni. Iar în cazul în care nu-mi soluţionează problema, ca şi un drept pe care îl am, pot să-i dau în judecată. Datorită discomfortului pe care l-am creat, bărbatul de la "relaţii clienţi" a căutat amănunţit şi a DESCOPERIT ca printr-o minune că abonamentul meu la internet a fost într-adevăr reziliat încă din luna decembrie. A făcut modificările necesare şi mi-a confirmat faptul că la viitoarele facturi îmi vor fi scăzute sumele acumulate în tot acest timp în care nu am beneficiat de internet. Acum nu îmi rămâne decât să aştept.

Nu credeţi în mincinoşii şi neserioşii de la BuFone. Serviciile lor sunt scumpe şi proaste.

8 Martie

După cum toţi bine ştim, 8 martie este ziua internaţională a femeii, fiind sărbătorită pe întreg mapamondul. 8 Martie a fost fixată de către ONU ca fiind Ziua Internaţională a Femeii. Este o întreagă istorie legată de această sărbătoare. "O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga".

Este o zi legată de tot ceea ce înseamnă femeie: mamă, soţie, soră, cumnată ş.a.m.d. Nu mă consider eu o mare creştină şi nu sunt ortodoxă oricum. Însă, atitudinea înalt prea-sfinţitului Daniel (poate că această funcţie se scrie cu majuscule dar eu nu consider asta relevant) m-a lăsat rece şi uimită. Acest prea-sfinţit Daniel consideră această sărbătoare ca fiind păgână, femeile dorindu-şi plăceri trupeşti, cadouri etc. Ceea ce nu poate să perceapă patriarhul (dacă aşa s-o fi numind d-nul Daniel) este faptul că o femeie în general dacă are aşteptări trupeşti, plăceri carnale, cadouri şi atenţii nu înseamnă că le aşteaptă NUMAI pe data de 8 Martie. E ca şi cum ar fi o singură zi pe an în care femeia are chef de amor, are dorinţa de a primi nu ştiu ce averi, de a fi răsfăţată în lux etc. E o prostie. Pentru o femeie decentă, simplă şi la locul ei, un buchet de ghiocei poate oferi totul fără să fie un păcat.

Apoi, să nu mai vorbim de ce se petrece pe alocuri în Biserica Ortodoxă. E de-a dreptul imoral, hilar şi grotesc să percepi bani (şi încă sume de genul 200 de RON) pentru spovedanii. Adică, în funcţie de păcatele pe care le-ai săvârşit plăteşti o sumă considerabilă la popă, să-ţi fie iertate. De parcă banii ar ajunge la Dumnezeu. Sau unii preoţi care-şi achiziţionează straiele cu pietre zvaroschi. Chiar văzusem un reportaj cu un popă care şi-a comandat aşa ceva. Să înţeleg că nu poate predica dacă nu are pietre scumpe pe el? Apoi gradele acestea de "prea-luminat", "înalt prea sfânt" mi se par de neacceptat. De unde şi până unde titulatura de sfânt? Şi mai ales "prea sfânt". Dacă e prea-prea, să ne dea şi nouă din sfinţenia lui. Nu mai zic de obiceiurile cu moaşte şi puparea lor. De parcă atunci când pupi o sticlă sub care zac ceva oase, te-ai mântui şi s-ar întâmpla ceva miracol. Nu aş permite aşa ceva. Dacă e să te iei după credinţă, puparea de icoane, cruci şi alte obiecte bisericeşti reprezintă închinarea şi idolatrizarea unor simboluri materiale. A doua poruncă spune aşa: "să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti". Observ cât se aplică în general, mai ales în Biserica Ortodoxă.

De biserică şi de credinţă ar trebui să se preocupe d-nul Daniel. Să nu vorbească despre femei ca fiind toate nişte parvenite. În fond şi la urma urmei, cine are credinţă, o are în suflet şi se roagă în linişte. Nu trebuie să pupe icoane, sfinţi şi cruci în timp ce se roagă. Un credincios adevărat care se căieşte, se roagă şi cere iartare lui Dumnezeu şi nicidecum nu trebuie să dea bani grei ca să-i fie iertate păcatele. Iar 8 Martie e o zi ca oricare alta, în care este sărbătorită femeia fără alte conotaţii sexuale ş.a.m.d. Femeia - adepta cadourilor scumpe, ahtiată după plăceri carnale, însetată de lux şi surprize scumpe e pur şi simplu o materialistă. Şi acest tip de femeie e aşa în general, nu doar într-o zi anume pe an. E aşa când iese în oraş, când e aniversarea ei, când e în concediu prin Fantazialand etc.