Testament

Ante-scriptum
Subsemnata Nina Şovre, venită pe lume la data de 15 mai 1985, cu domiciliul INstabil în Baia Mare, în deplinătatea facultăţilor mintale (nu a tuturor) fac public acest testament cu următoarele dispoziţii: laptopul meu, marca MSI (care mai are încă garanţie) îl las moştenire tatălui meu (pentru a se juca în continuare Tetris) sau prin tragere la sorţi tuturor NEdeţinătorilor de PC. Gestul meu de binefacere sper să mulţumească o singură persoană, care să aibă acces la toate folderele mele parolate :d . Organele mele importante (care sunt mai tinere şi nu aşa celebre ca ale lui Will Smith), dar viciiate de Cola, Lucky şi multe altele, le donez urmaşilor mei doritori. Aparatul foto, marca Canon îl ofer cadou împătimiţilor de comprimare a timpului şi suferinzilor de narcisism. Epilatorul Philips îl înmânez persoanelor preocupate de estetica zonelor cu păr nedorit sau care din motive financiare nu ajung regulat la cosmetică. (Ţin să precizez aici că sunt cu analizele la zi şi nu există riscul transmiterii de boli dermatologice). Imobilul în care locuiesc în prezent e discutabil deoarece nu e trecut pe numele meu (şi acest risc există şi pe viitor fiindcă mai am un frate ;))-primul moştenitor născut :-j). Mini-ul de la BMW cu viitorul numărul de înmatriculare MM 15 NNA e încă în fabricaţie (pentru full option), dar îl las amintire şoferilor cu experienţă. Încălţămintea cu mărimea 36,5-37 prefer să rămână la persoanele (de sex feminin) care se încadrează la număr. Nu-mi amintesc acum să am prietene cu jumătăţi de măsură. Şifonierul cu toată garderoba de colecţie toamnă-iarnă, primăvară-vară (î.Ch-martie 2009) îl dau persoanelor care duc dorul hainelor vechi (aici nu se încadrează purtătoarele de retro/old-fashion/vintage clothes -care sunt un stil, nu roase şi învechite de timp cum sunt ale mele) la propriu, purtate şi răspurtate, dar care totuşi mai au iz de Ariel şi balsam de rufe şi care, se mai prezintă în stare de "PURTABILitate". (Menţionez aici, că accesoriile din 2009 -puţine la număr- sunt piese vestimentare noi, într-o formă perfect "îmbrăcabilă"). Conturile bancare (goale şi puţine la număr) precum şi cardurile (unele dintre ele cu datorii la stat) le ofer spre întreţinere persoanelor neafectate de recesiune sau angajaţilor (adică norocoşilor :p) cu un venit cel puţin stabil-existenţial. Colecţia mea de telefoane mobile (majoritatea ediţii vechi - unele dintre ele nici nu se mai fabrică -, funcţionabile, dar cu uşoare defecte reparabile) o las moştenire persoanelor suferinde de limbutită sau exprimare verbală în exces. Prin urmare, aviz cunoscuţilor mei care vorbesc mult: să nu rămâneţi dezamăgiţi din cauza tehnologiei "sărace" de care dispun şi care v-ar putea lăsa baltă şi atunci când aţi suna la 112.
Alte bunuri personale cum ar fi: genţi, articole de make-up, papetărie, lumânări etc. vor fi scoase la licitaţie sau vor fi înmânate prin tragere la sorţi. Înscrierea prietenilor interesaţi se face de azi, data curentă - 29 aprilie 2009 printr-un apel telefonic. Cred că am reuşit să împart tot şi să mulţumesc pe toată lumea.
Doresc să fiu înmormântată (când mi-o veni vremea) fără fast şi fără bocitoare, cu multe flori, în cimitirul oraşului natal, între oamenii de veci, cât mai departe de ungurii (exclus şi fără atac la persoană pentru cei pe care îi cunosc şi îmi sunt prieteni) - colegi de cimitir.
În speranţa că dorinţa îmi va fi îndeplinită, semnez de pe acum prezentul testament, Nina Şovre.

* nu am dat nume (moştenitorilor mei) evitând riscul de a omite pe cineva;
** unde am menţionat "aparatură de firmă", nu am vrut să fac nici reclamă şi nici să mă laud, fiindcă după cum vedeţi nu mă lăfăi în branduri (ce-i la mine, şi acasă!); aşa se scrie în testamentele postmoderniste :d.
*** nu-s bogată (doar în suflet), dar cred că am reuşit să ofer tot ce ţine de mine

Lumea nu observă

Lumea nu observă
...că dacă îmi pică ochii-n asfalt, tu eşti acolo să mi-i ridici ştergându-mi-i de smoală;
...că dacă zâmbesc pe stradă înseamnă că-s fericită;
...că am oroare de cei care scriu cu "â" la început de cuvânt;
...că îţi fur şosetele (care îmi sunt cu vreo trei numere mai mari) şi le port noaptea când dorm;
...că te cert când răvăşeşti dulapul;
...că-ţi duc dorul când lipseşti, desenând momente cu noi, pe hârtie creponată;
...că uneori îţi admir tupeul şi insistenţa;
...că port acelaşi inel de mai bine de 5 ani;
...că am un telefon de 5 ani;
...că sunt liberă de 5 ani;
...că sincer te apreciez pentru ceea ce, cine şi cum eşti, fără modificări majore;
...că mă disper când îmi răspunzi printr-o întrebare;
...că mă gândesc la el mai mult decât e sănătos;
...că prin contraziceri inadecvate mă îndepărtez de persoana în cauză;
...că atunci când îţi vorbesc despre ce îţi place, ţi se luminează chipul;

Îmi răsfăţ auzul de fiecare dată cu Tracy Chapman

cât de greu mi-a fost să mă decid care melodie să o pun, că toate îmi plac la nebunie, una mai mult decât cealaltă
îmi atinge coarda sensibilă;
îmi vinde stare de suflet!

De-atâta timp

De - atâta timp s-au ros visând
Atâtea ceasuri surde, rând...pe rând!
Dintr-un reziduu de voinţă
Se scurg gânduri de dorinţă

Sunt rece şi m-adun contemplând
La lucruri mici ce vin, idei topind
În mintea mea mereu flămândă
Ce ţese - o viaţă - ideal profundă

De - atâţia ani aştept un semn
Atâtea luni de vis solemn
Şi multe clipe rătăcite
De atâţia ani în viaţă risipite

Şi vidul secular m-apasă
Peste-a vieţii carte roasă
De - atâtea vise, multe rânduri
Strânse-n acest timp de gânduri

De - atâta timp s-au ros visând
Atâtea ceasuri surde, rând...pe rând!
În mintea mea mereu flămândă
Ce ţese - o viaţă - ideal profundă!

Lumina

Lumina plânge vulnerabil
Căci bezna o-ngroapă mereu
Cu negrul ei amabil
Ce – ascunde momentul prea greu

Simţul topea atmosfera
Lumina fugea de amurgul amar
Şi însăşi himera
Plutea-n gândul murdar

Rup o filă din cotidian
Căutând lumina târzie
Aşezată pe – un colţ de divan
Mă îmbrac în această hârtie

Constat cum formele dispar
Prin aerul negru şi sec
Şi totu-mi pare aşa bizar
Cum pereţii sfidează lumina din bec!

Umbra difuză-mi şterge un gând
Mă rog să rodească o lumină
Dar văzduhul de întuneric flămând
Cu – o plăcere meschină m-anină

Dedicaţie

O celulă organică omniprezentă mă agită în fiecare dimineaţă să mă trezesc din Prezentul de Ieri.
Din gândurile tale nerostite despre (şi către) mine se cern totuşi clipiri de pleoape ce-mi dau de înţeles: că atunci când vrei să scoţi fum, îţi dau o ţigară, când vrei să vorbeşti, te ascult cu întreruperi de curiozitate copilărească; că atunci când ţi-e sete, să îţi ofer o cupă cu vin, când te sufoci să îţi ofer aer de libertate. Privirea ta spune multe, mai ales în momente de tăcere; am învăţat-o (privirea) în timp şi fără să vreau neapărat. Ştiu ce-ţi trece prin minte (şi asta fără să fiu un om care face minuni sau pură telepatie) doar prin clipiri de pleoape şi tăceri subite. Astea toate fără să le ceri, numai prin faptul că le gândeşti, ele (vorbele nerostite) le aud şi le ascult - o fi prea mult pentru o simplă femeie îndrăgostită? Când te zăresc, ecourile noastre lăuntrice se sparg de pereţii momentului sec. Albi şi reci, străini şi confuzi, copii sau adulţi, ne depărtăm AZI pentru ziua de MÂINE care devine un veşnic AZI.
Uneori vorbeşti aşa de mult, încât nu-ţi pot spune nimic.Cine m-a pus să te iubesc? Dacă ştiam că e aşa de greu, renunţam din clipa în care conştientizasem. Acum e prea târziu! Şi uită că, într-adevăr există situaţii când e prea târziu. Iubeşti fără să vrei şi asta e prea târziu pentru suflet! Cheia de la lacăt (dă-o-ncolo de cacofonie) a înghiţit-o Tom, dar unde e Tom acum pentru a mă salva?

*Tom - pisoiul din desene, "prietenul" lui Jerry;
(**însemnări din "În duel cu mine", o carte ce ar fi trebuit să o termin de ceva vreme; nu am o justificare cum că nu aş fi avut timp, însă "Prietenii ştiu de ce").

Incest

Mă culc cu propria-mi persoană în fiecare seară după ora 00. Eu cu mine dormim îmbrăţişate până dimineaţa în zori când ne despărţim; suntem matinale, fiecare cu lumea ei până spre seară când ne reîntâlnim şi ne contopim într-o singură fiinţă. Zilele mă penetrează incestuos în suflet - eu îmi întind EUL pe pat, aşteptând să mă îmbrăţişeze! Uneori e adormit şi nu are chef de taină, alteori e agitat şi dezinvolt luând decizii în locul meu. N-am răgaz pentru a-mi programa sau planifica ziua de mâine, fiindcă cealaltă latură a mea preferă să fie spontană, fără să gândească raţional. Nu credeam că o să mă îndrăgostesc de EA şi o să dormim, o să trăim MEREU împreună! Nu mă înşeală şi nu cere explicaţii, nu mă ceartă pentru nimicuri şi nu are o atitudine de superioritate. Nu se supără când ies cu altcineva şi nu îmi interzice nici o altă relaţie. Nu mă întreabă la ce oră ajung acasă sau dacă masa e pregătită. Nu o interesează că vorbesc singură şi inutil. O iubesc pentru că nu are mofturi sau pretenţii, fiţe sau scenarii.
Îmi scriu Biblia în momentele de existenţă. În rest NU EXIST pentru că NU CUGET la NIMIC...

Miserupism

Sistem audio-video setat pe: Gentleman, Patrice, Bob Marley, Collie Buddz, Lauren Hill etc. Încăpere cu loc pentru manifestare: parchet gol, un singur pat (răvăşit), iarbă (de calitate) şi tutun, izuri de rom cu condimente, o chitară şi un microfon "desetat" de pe playback-ul celorlalţi "artişti" (cei cunoscuţi pentru aşa ceva). Îi ascult desculţă, detaşată, în haine jamaichene, cu capul greu de la noduri. Un rasta de la mama lui! În mine pulsează reggae şi-n mâna stângă fumegă un joint autentic. Se spune că "fumatul ucide", dar ce importanţă mai are când eşti high, dacă mâine ai să mori de la starea de azi?! Ce importanţă mai are când te ridică copoii (fiind un pericol social), de vreme ce tu "poţi să zbori" fără aripi şi să rămâi OM ?! E similar sentimentul să fi "luat" pe "muzica" lui Minunăţia Copilului Adi? Cred că e cea mai stupidă asociere din toate cele posibile! Cred că asocierea femeie - găină ambulantă e mai plauzibilă decât joint - salamuri/copii minune/cercei etc.

Şi ce dacă...?

Şi ce dacă...sunt afonă şi cânt sub duş?
...nu am un job?
...am permis şi nu şofez?
...fumez prea mult Lucky, beau Cola şi cafea cu lapte ori de câte ori e nevoie?
...joc la loto?
...nu mă dau cu Chanell când merg la alimentară?
...îmi place să scriu cu negru?
...mă deprimă o boală?
...nu mă piaptăn?
...beau vin singură şi nu în 2?
...am vicii şi le susţin?
...sunt naivă şi cred în Oameni?
...scriu poezii idioate şi banale?
...ascult necunoscuţi "muţi" la telefon?
...mă îndrăgostesc de iluzii şi nu de realitate?
...sunt singură...în lumea mea perfectă?
...aberez uneori şi fac din ţânţar, armăsar?
...ascult şlagăre?
...visez cu ochii deschişi?
...iubesc pe cineva în secret?
...mă enervez pe oameni indiferenţi?

...prefer maro-ul în loc de orice altă culoare?
...îmi doresc un "Luca"?
...sunt ambiţioasă numai când nu trebuie?
...nu-mi iau ţoale de la Mall?
...depun CV-uri fără rost sau speranţă?
...am mofturi şi tone de defecte?
...am aşteptări şi pretenţii de la mine, de la lume, de la societate?
...sunt recalcitrantă şi impulsivă?
...au dispărut "specialii" din viaţa mea?
...nu cânt la pian sau chitară?
...nu e loc pentru un "EL" în prezent?
...am fixuri, ticuri şi gesturi tâmpeşti?
...sunt narcisistă când sunt cu adevărat fericită?
...sunt EU aşa cum SUNT? Nu sunt PERFECTĂ, nici NU VREAU, nici NU POT. Pe cine interesează? În primul rând pe mine, iar apoi pe cei care vor să-i intereseze şi cei care se stiu! Mă simt minunat aşa cum sunt, mă simt bine în pielea mea cu toate aceste "şi ce dacă...?"!

Apocalipsa - Nina Sovre

Se aprind clipele scurse din haos,
Se sparg momentele pline cu timp...
Icoanele ce-şi dau trecutul pe dos
Se-nchină-n vechiul răstimp
Îngerii se zbat în negrul văzduh
Căutând al Nepătrunsului duh
Cerul se-apleacă eternului ţinut
Şi plânge al îngerilor aşternut
Timpul oprit în loc,
Ca şi copacul în pădure
Va şopti în limbi de foc
Povestea negrului soare
Se rosteşte un ultim discurs
Şi iată că lumea iaraşi s-a scurs!

4 my soul

Staind – it’s been a while

And it's been awhile
Since I could hold my head up high
And it's been awhile
Since I first saw you
And it's been awhile
Since I could stand on my own two feet again
And it's been awhile
Since I could call you
And everything I can't remember
As fucked up as it all may seem
The consequences that I've rendered
I've stretched myself beyond my means
And it's been awhile
Since I can say that I wasn't addicted
And it's been awhile
Since I can say I love myself as well
And it's been awhile
Since I've gone and fucked things up just like I always do
And it's been awhile
But all that shit seems to disappear when I'm with you
And everything I can't remember
As fucked up as it all may seem
The consequences that I've rendered
I've gone and fucked things up again
Why must I feel this way?
Just make this go away
Just one more peaceful day!
And it's been awhile
Since I could look at myself straight
And it's been awhile
Since I said I'm sorry
And it's been awhile
Since I've seen the way the candle lights your face
And it's been awhile
But I can still remember just the way you taste

And everything I can't remember
As fucked up as it all may seem to be I know it's me
I cannot blame this on my father
He did the best he could for me
And it's been awhile
Since I could hold my head up high
And it's been awhile
Since I said I'm sorry

Duffy - Distant dreamer

Although you think I cope,
my head is filled with hope...
of some place other than here.

Although you think I smile,
inside all the while...
I'm wondering about my destiny.

I'm thinking about,
all the things,
I'd like to do in my life.

I'm a dreamer,
a distant dreamer,
dreaming for hope, from today.

Even when you see me frown,
my heart won't let me down,
because I know there's better things to come.

And when life gets tough,
I feel I've had enough,
I hold on to a distant star,

I'm thinking about,
all the things,
I'd like to do in my life...

I'm a dreamer,
A distant dreamer,
dreaming for hope from today.

I'm a dreamer,
A distant dreamer,
dreaming for hope from today.

Yeah, I'm a dreamer
Oooooooh...(x3)

I'm a dreamer,
a distant dreamer,
dreaming for hope from today,

Yeah I’m a dreamer...
Oooooooh...(x3)
I'm a dreamer.

Nea' Gigi la răcoare

După cum bine aţi auzit şi văzut - fiindcă e titlu de pagină în presă - afaceristul Gigi Becali a fost arestat pentru 29 de zile. Prima chestiune revoltătoare, mai mult decât impresionantă e felul în care miliardarul a fost acostat şi "ridicat" de atâţia mascaţi de parcă ar fi fost cel mai periculos criminal în serie sau cel mai mare pericol public existent din capitală. Spuma societăţii prin însăşi lumea interlopă valsează făcând optari cu merţanele, Q-şepţii şi celelalte în timp ce nea Gigi saracu' stă la pârnaie. Nu o fi el manierat, cizelat, cult, om politic sau cum vreţi voi, însă nu merita aşa ceva (s-a comis un abuz). Prin felul lui de a fi (aşa cum e el: simplu şi impulsiv, pe limba românului sărac şi încrezător), prin caracterul lui "vulcanic" şi vorbăria uşor agresivă şi violentă, a salvat vieţi din sărăcia lucie, şi a încurajat sute de oameni (material, fiindcă aşa a putut el) indiferent dacă asta a făcut-o de dragul imaginii, a notorietăţii sau a "faimei" sau pur şi simplu din plăcere sau credinţă (una, pe care noi nu o luăm ca atare). Uite că duşmanii i-au atacat influenţa şi postura lui de om de afaceri. Se dovedeşte încă o dată cât de şubredă e scara justiţiei. Oameni malefici, hoţi de meserie, criminali ş.a.m.d. se bucură de libertate în timp ce un individ a încercat sa-şi facă singur dreptate. Oare de ce a recurs la această soluţie? O fi din cauza că nu are încredere în Poliţia zilelor acestora? Ba bine că n-o fi aşa! Plăteşte nea' Gigi pentru că a refuzat să ii toarne pe infractori şi a "preferat" doar să le dea o MICĂ lecţie.
Să fim serioşi fraţilor: şi mie dacă mi-ar fi furat minunăţia de maşină (pe care n-o am), de l-aş fi prins pe ăla, l-aş fi căptuşit în stilul meu de femeie, ajutată de un body-guard (bineînţeles) şi apoi l-aş fi târât la secţie. Aş fi prea bună să îl las în libertate, că a doua oară îmi mai pune şi ceva "compromiţător" ca să aibă pit-bull-ii de ce mă acuza. E pur şi simplu inadmisibil faptul cum cineva stă arestat pentru ceva infim, iar băieţii răi să facă liniuţe prin Bucale.
Televiziunea ne informează că inculpatul refuză mâncarea din arest. E şi firesc: cum să îţi mai ardă de marmeladă şi ceai când trebuie să te gândeşti la mielul de Paşte? Mai e abătut din cauza că nu posedă TV în celulă, la fel de normal: la notorietatea lui trebuie să ştie fiecare replică care face referire la persoana sa, mai ales când te afli în postura de deţinut. Plus multe altele care le ştiţi şi voi deja, dar care pe mine mă intrigă. În primul rând nedreptatea şi apoi toate abuzurile făcute. Singura lui greşeală a fost aceea că nu a anunţat Poliţia, încercând să-şi facă dreptate singur.
Exces de zel din partea Parchetului, nedreptate încă parţial nejustificată. Nu înţeleg de ce nu îl eliberează sau măcar pe cauţiune (sigur se poate asta!) O arestare pe nedrept care hrăneşte din abundenţă presa. Un ritual episodic în show-ul mediatic.

Elogiul speranţei

În cuibul meu părintesc băimărean adun, culeg şi păstrez lucruri, scrisori, poze, jurnale, oracole, chestii banale cu multe semnificaţii pentru mine şi fără de care viaţa mea ar fi palidă. Toate sunt strânse în cutii cu amintiri în speranţa că totul se va repeta. Un déja vu perpetuu! Nu sunt adepta kitch-urilor - cum unii ar pretinde – sunt persoana care trăieşte din trecutul clipelor frumoase crezând cu înverşunare că toate plăcerile vor fi retrăite, la fel ca în mitul eternei reîntoarceri descris de Nietzsche şi Eliade.
În cutiile mele cu amintiri zac speranţe ce nu mor niciodată, se păstreaza veşnic vii! Cartoanele acestea dreptunghiulare reprezintă elogiul speranţei.
Ne gândim mai mult la noi înşine când avem o problemă gravă (de sănătate, financiară, personală) şi avem impresia că nu suntem înţeleşi, devenind reci şi absenţi, duri şi recalcitranţi...Viaţa aceasta ca un puzzle e compusă din mii de momente şi amintiri care ne completează existenţa. Când necazul (boala, sărăcia, datoriile etc) loveşte, redresarea devine tot mai grea, ambiţia descreşte şi se instalează starea de anxietate. Nu putem spune oricui ceea ce se petrece cu noi, fiindcă duşmanii sunt pretutindeni sau efectiv pentru că nu avem suficientă încredere în majoritatea celor care „ne invadează socializările”.
Totuşi cât de singuri suntem când avem nevoie de cineva şi cât de asaltaţi de "prieteni" suntem atunci când probabil ne dorim să fim puţin singuri, doar noi stând de taină cu EU-l nostru. De ce atunci când "strigăm" - în mod indirect, apelăm, "căutăm" un prieten, acesta nu este de găsit? De ce atunci când vrei să fi în lumea ta de autoregăsire, în universul perfect al fiinţei tale, prietenii nu te lasă să fi tu însuţi, jenându-se, ruşinându-se de glumele tale, de starea de euforie care te înconjoară? De ce te "critică" pentru reacţiile tale puerile, replicile jucăuşe, atitudinile copilăroase gândindu-se suspicios că sigur nu eşti pe treaba ta sau că încă nu ai reuşit să te maturizezi. Poate şi-ar dori să poată fi ca tine, poate se gândesc că ei încă nu au încercat să fie măcar o zi ca tine: copil, hilar, glumeţ (dar plăcut şi cu simţ), detaşat de restul, săvârşind lucrurile zilnice altfel, deosebit, aparte. Prea amplă sau complexă această noţiune de Prietenie, prea la modul ideal sau banal percepută, prea specială sau simplă, dar totuşi o relaţie care încă există în pofida tuturor ostilităţilor de zi cu zi. Aştept părerile voastre despre acest concept. Cu siguranţă aţi avut sau aveţi o relaţie de prietenie...

Citatele diverse (mai mult sau mai puţin cunoscute)

Burlacii ar trebui să plătească un impozit mai mare. Nu este corect ca unii bărbaţi să fie mai fericiţi decât alţii. - Oscar Wilde
Primul om care a preferat să înjure decât să dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizaţiei. Sigmund Freud
Dacă femeile nu ar exista, toţi banii din lume nu ar avea sens. - Aristotle Onassis
Uneori, chiar şi să trăieşti e un act de curaj. – Seneca
Sfatul meu pentru tine este să te căsătoreşti: dacă găseşti o nevastă bună, vei fi fericit. Dacă nu, vei deveni filosof. – Socrate
O femeie poate să ţină un singur secret: vârsta ei. – Voltaire
Nu am dat greş. Pur şi simplu am descoperit 10.000 de idei care nu funcţionează. - Thomas Eddison
Fiecare bărbat are nevoie de o amantă: nevasta crede că e la amantă, amanta crede că e la nevastă, şi aşa el poate să şadă liniştit în bibliotecă să citească. - Grigore Moisil
Femeia nu-ţi iartă nici o inocenţă, precum viaţa – nici o luciditate. - Emil Cioran
Marea întrebare, la care nu ştiu să răspund, în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: ce vrea, de fapt, o femeie? - Sigmund Freud
Femeia este iubită aşa cum e iubită muzica, e iubit luxul. Este spirituală sau este sentimentală şi este dorită. Dar ceea ce ea crede, ceea ce simte, ceea ce poartă în gând… nu interesează pe nimeni. - Antoine de Saint Exupery
Cred că bărbaţii care au cercel în ureche sunt mai bine pregatiţi pentru căsătorie. Au suferit şi au cumpărat bijuterii. - Rita Rudner
Bunul simţ este un instinct al adevărului. (Max Jacob)
Nu avem dreptul de a consuma fericire fără a o produce. (George Bernard Shaw)
În fiecare din noi există o sursă secretă de răutate: instinctul. (Carlo Maria Franzero)
Dumnezeu este un actor de comedie care interpretează în faţa unei audienţe prea înfricoşate pentru a râde. – Voltaire
Frumuseţea reprezintă înţelepciunea femeii. Înţelepciunea reprezintă frumuseţea bărbatului (proverb chinezesc)
Fiind întrebat “Cum ar fi bărbaţii fără femei ?”, Mark Twain a răspuns: “În primul rând fericiţi! Apoi puţini, puţini, din ce în ce mai puţini!” - Mark Twain
Femeile sunt pasionate de matematică. Îşi împart vârsta la 2, dublează preţul hainelor şi adaugă întotdeauna 5 ani la vârsta prietenei cele mai bune. - Marcel Achard
Ce este un pesimist? Un optimist bine informat. (Grigore Moisil )
Bărbaţii au descoperit focul, dar femeile au descoperit cum să se joace cu el. - Sarah Jessica Parker
Şi alte citate - postmoderniste (autori anonimi)
Mi-am cumpărat haine la mâna a doua. Pe prima n-o mai îmbrac deloc.
După unii, dimensiunile femeii ideale sunt 90-60-90. Ceea ce aduce foarte mult cu o clepsidră. Dumnezeu a vrut ca femeia să ştie ce este trecător.
Ce este un obsedat sexual? Bărbatul care nu a întâlnit niciodată o nimfomană.
Cum se simte un homosexual când mângâie o femeie? Pervers.
Dacă tăceai filozof rămâneai, zice o vorbă din popor. Dar cine a văzut filozof tăcând?
Care este culmea polemicii? Să contrazici pe cineva care este de acord cu tine.
Există un singur secret al longevităţii: nemurirea.
Ochii care nu se văd se uită…în ochii altora.
În jungla urbană găseşti destui oameni care trag de fiare.
Omul deştept nu se joacă “lapte gros” cu rinocerul.
Orice lucru bun în viaţă e ilegal, imoral sau îngraşă.
A avea conştiinţa curată înseamnă a avea memorie proastă.

Superficialitatea - caracteristica mediocrilor

Adesea sunt înfiorător de superficială şi comodă încât aş zace în pat ore în şir rumegându-mi atitudinile şi aşteptările. În continuare visând să câştig la loto :p. Câte nu aş face cu atâţia bani! De cele mai multe ori îmi brodez visele pe care mi le-am facut în legătură cu o fiinţă extrem de interesantă şi simplă în acelaşi timp. De altfel, singura pe care o ador. Am întâlnit ataţia bărbaţi lipsiţi de substanţă, de delicateţe şi judecată, dar care erau nişte exemplare încântătoare din punct de vedere estetic. Asta mă dezgustă cel mai mult. Bărbaţii sunt ca şi ambalajele impresionante ale unor ciocolăţi ieftine, frumoşi pe dinafară şi goi la conţinut. Femeia vânează o astfel de „pradă” atâta timp cât i se oferă o avere considerabilă sau un trai luxos. Materialismul e specific femeilor, la fel cum joaca hormonilor e caracteistică bărbaţilor. Jocul acesta al percepţiilor are regulile lui bine stabilite. Un joc între sexe: un bărbat şi o femeie etalându-şi sexualitatea şi nimicurile pentru a fi interpretaţi şi analizaţi, doriţi sau respinşi. Ulterior vine scuza banală că asta ar fi soarta lor sau că le e scris destinul. Jocul percepţiilor – un joc laş, cu prea multe reguli absurde, un joc cu riscuri extreme – totul pe o singură carte: Posesia. Zilele noastre sunt un puzzle imens ce se construieşte din frânturi trăite şi multă imaginaţie. Ce bine că închipuirile (acest tip de anestezie totală a grijilor) ne întreţin – prin perfuzii – doza maximă de utopie. Prin urmare e o prostie să te gândeşti la cineva care nu observă cât de mult îl iubeşti. Mai bine să fi superficial în sentimente decât să te faci de râs că nu eşti acceptat.
Prinsă în vârtejul nebulos al „realităţii”, mă descompun în piese ce reuşesc să reclădească zidul interior. Îmi amân somnul cu izuri de cafele aromate încercând să repun lumea la cale. Ăsta o fi oare un vis sau realitate? Nici eu nu mai ştiu... Mă adun pentru a reciti nişte versuri superbe. De fiecare dată când le parcurg îmi imaginez mereu altfel secvenţele şi interpretez diferit de fiecare dată. Versurile acelea îmi etalează veşic o altă poveste, în funcţie de clipele nopţii (premature sau târzii) şi starea de spirit în momentul fiecărui exerciţiu de lecturare. „Ce bine că eşti”, Nichita Stănescu –

Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea din lăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbraţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stam de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Prizonierii zilelor noastre

Realitatea oligofrenă şi traiul păcătos îngână un stil de viaţă, promite multe şi îndeplineşte puţine. Mi-e greu să mă „adaptez” acestui sistem colorat cu ostilitate de mai marii conducători ai ţării noastre, mi-e silă să mă alătur unor nonvalori, să fac compromisuri, să-mi nimicesc principiile. Atunci de ce mama naibii să le mai am dacă nu le respect? Ei bine, pentru a răzbi în viaţă, pentru a ajunge în rangul de sus (şi nu mă refer aici la accederea într-o funcţie măreaţă), pentru a deţine puţină putere trebuie să-mi înjosc principiile, să-mi ard firescul pentru a mă compromite. Idee preluată de la un Bărbat, care m-a asigurat că altfel nu am cum să reuşesc în cotidianul ăsta mizer. Am să-i demonstrez că încă mai există femei cu altfel de aşi în mânecă, femei care stiu să se facă respectate fără să se preschimbe-n preşul de la uşă. Nu făceam aluzie la idei feminsite, însă nu înţeleg de unde discrepanţa asta între sexe! Moralitatea îmi e specifică şi poate aceasta e o calitate ereditară, de care sunt mândră. Bine !!! Nu ar fi indicat să vorbesc despre defectele mele care sunt muuulte la număr şi pe care se pare că le cultiv :d. Cel mai adesea sesizat e faptul că sunt extrem de încăpăţânată (de multe ori involuntar). Dificultăţile te maturizează, te pregătesc pentru o luptă mai aprigă, te forţeză să cuprinzi viaţa în braţe aşa cum e ea. Şi e firesc să te loveşti de rău, să guşti pelinul unor clipe, să te zbaţi pentru ceva mai bun. Dacă nu ar exista o reală competiţie între individ şi societate, înseamnă că viaţa nu şi-ar mai avea rostul ei. Speţa umană e sortită unor suferinţi bine meritate, unor deprecieri justificate în timp, asta numai datorită nouă. Las la latitudinea prietenilor să ma descrie ei cum sunt eu în genere.
Timpul adună viaţa, îndosariază momente, stochează informaţii. Anii te prind în mreaja lor ca-ntr-un sipet fermecat, te „forţează” să iubeşti, să procreezi, să te lansezi ca o navă, să acumulezi clipe de tot felul. Astfel prinde contur minunăţia din noi!

Destinul e impenetrabil

Un univers cu totul nou, pe care nu-l mai văzusem niciodată, dar care în imaginaţia mea lua proporţii fantastice. Visam să ajung la facultate, să ocup un loc într-un cămin studenţesc, să mă izbesc de străini pentru a realiza cât e de frumos să EVADEZI de acasă. Îmi doream o viaţă independentă, plină de vibraţii. Un univers al iluziilor şi al închipuirilor, al veseliei şi al amintirilor. În cele din urmă păşeam mândră şi împlinită pe scările Universităţii (cu holuri reci şi aglomerate). Visul meu devenise realitate. Mă aflam în oraşul dorit încă din fragedă adolescenţă. Nu puteam fi mai fericită de atât, îmi semnasem cu sclavism „condamnarea” la studenţie şi la tot ce a însemnat ea (chefuri, cursuri şi seminarii, idile puerile, stres şi sesiuni – dar, care din actualii absolvenţi nu şi-ar mai dori în ziua de azi astfel de stres! Nu mai zic de serile petrecute pe holurile caminelor, printre fumuri de ţigară, pahare cu vin şi sunet de chitară; câte şi mai câte...) Vreau doar să spun că minunea nu a ţinut mai mult de patru ani! Tot e mai bine decăt trei zile (cât ţine o minune obişnuită). Cred că nu are rost să disec aici ce au însemnat anii studenţiei, toţi care am trecut prin asta avem un feeling de regret că nu a ţinut totul mai mult. Păcat că intensitatea s-a finalizat brusc, cu un curs festiv, un banchet, o licenţă şi... atât! Totul a trecut mai repede decât m-aş fi aşteptat, patru ani s-au risipit fără să vreau şi fără să-i întreb unde se grăbesc aşa?! Anii aceia goneau către o altă latură a maturizării, se luau de braţ cu timpul şi alergau împreună ghicind –în locul meu- viitorul! Mă simt înşelată. Nu am apucat să iau singură o decizie! Las în urmă (cu regret, bineînţeles) cele mai dumnezeieşti clipe posibile, acele momente în care harul, dăruirea pentru cunoaştere s-au îmbinat cu pofta tinereţii şi dorinţa de satisfacere a „nebuniei”. Dar uşa anilor fericiţi s-a închis, mi-a fost izbită în nas fără să înţeleg nici până în clipa de faţă „scârţâitul balamalelor”. Uşa pe care azi scrie ADULT îmi demonstrează că totul s-a petrecut în trecutul împânzit cu imense draperii de vise şi speranţe. De ce în astfel de momente nu putem penetra destinul? În afară de râspunsul crud, „că ăsta este cursul vieţii, cu etape care încep şi se termină!”... Să-mi zică cineva care e farmecul etapelor următoare (în afară de acela de a-ţi pune şaiba pe deget şi de a plămădi un prunc sau doi!). Jobul pentru stat sau în sectorul privat reprezintă o etapă fascinantă? Şi de ar fi să fie cel mai bine plătit post, pun pariu că nu are farmec. Poate un coleg sau doi ţăcăniţi pe aceeaşi lungime de undă cu tine dar care se rezervă de la o „distracţie în plus” fiindcă acasă îi aşteaptă viaţa la mâna a doua (printre duşuri monotone, parteneri stresaţi sau obosiţi, veselă şi haine ce aşteaptă „Reînnoirea”). Dacă nu e prea târziu, o raită pe net sau o vizionare plictisită a unui film de neactualitate (fiindca noi nu ai avut timp să îţi achiziţionezi). Dacă toate cele de mai sus nu sunt suficiente, poate mai e loc pentru o porţie de sex (că de tandreţe şi preludiu chiar nu mai e TIMP), dacă nu, amânată până a doua zi dimineaţa cu speranţa că începutul zilei va scăpa de rutină. Să fim serioşi cu noi şi să nu ne mai minţim consolându-ne cu ideea că mai urmează etape minunate pentru care să te dedici în totalitate. Vremurile acelea au apus când v-a fost semnată fişa de externare universitarâ. Bun venit în amprenta luxoasă a realităţii. Fiindcă până şi firescul devine un lux!Un lux pe care evident nu ni-l permitem în măsură accesibilă măcar... Oare ăsta e farmecul?

"Elementele" esenţiale din viaţa mea

Cel mai bun prieten!

Semănăm?

Bunica îşi are rolul ei evident!

Ai mei, dar cu o slăbiciune pentru "sexul bărbătesc"

Cum aş putea să uit de scumpul Ciobănesc German?


Propria-mi persoană e cel mai important element din propria-mi viaţă.