vineri, 20 aprilie 2018

Start in viata!

Parentingul modern vine cu mult ajutor in educarea si cresterea copiilor inca de cand sunt in burtica. Pe alocuri se exagereaza si se merge la extrem cu arhetipurile bebelusilor perfecti sau ideali (aceia din reclame care rad mereu, sunt extrem de frunosi, care zambesc sfidator si cand au colici si cand le cresc dintii), desi marketingul, PR-ul si toate brandurile din lume sunt create pentru a ramane pe piata de consum si pentru a se dezvolta. Cred in babywearing si in toate sistemele ergonomice de purtat bebelusul la piept, o evolutie impresionanta raportata la anii 80-90 cand mamele noastre ne purtau doar in carucior si ala cu roti aprope imobile si care nu se pliau pentru a intra intr-o Dacie 1300. Apoi, cred in caruciorele gandite sa fie comode si practice in primul rand pentru prichindei si apoi pentru parinti. De pampersuri nici nu mai pomenesc. Una din cele mai bune inventii ever. A apus era in care se spalau, fierbeau si calcau scutecele. Doamne greu era pe vremuri, iar mamele noastre erau niste eroine, niste personaje iesite din povestile impresionante cu zeite si femei invingatoare. Apoi, cred cu tarie in (men)tinerea bebelusului piele pe piele mai ales in primele 3 luni de viata, atunci cand inca se simte si se considera parte integranta din corpul mamei. In primele luni bebelusul nu cunoaste, nu intelege si nu ar putea accepta independenta si separarea (e aberant!) de mama. E aberant sa-l lasi sa planga si sa crezi ca plansul ii va dezvolta plamanii si doar ca "sa nu se obisnuiasca in brate". De fapt, bratele sunt refugiul pentru orice suparare si tipul de plans indica "afectiunea".

Am tinut-o pe Mara ca intr-un marsupiu si asa i-a placut cel mai mult. Mie la fel. Uneori isi ridica capul doar ca sa se convinga ca inca e in bratele mele. Si eu eram acolo, nici n-as fi putut fi in alta parte. Cand era in sistem, ne plimbam pe afara, se agata cu manuta de hainele mele, conservandu-si instinctul de protectie. Multi ar spune (despre noi, femeile astea ultra protective) ca suntem mame obsedate si care nu stim altceva decat copil sau ca acordam prea mare sau multa atentie unor detalii care au fost trecute cu vederea copiilor din generatia mea. Eu cred ca un nou suflet care-ti bate in propriul piept, iti schimba perceptia in totalitate si tot ce credeam ca inseamna protectie, acum e la superlativ. Si da, cred cu toata fiinta in sanatatea tinerii in brate cat este nevoie, chiar daca unora li se pare exagerat.

Am cea mai mare satisfactie cand o vad in bratele mele, cand ma (cu)prinde cu degetelele ei mici si cand ma priveste in ochi. Acolo, in albastrul ei e tot universul si cerul din lume. Pe chipul ei vad fericirea de a-mi sta in brate si regasesc linistea contemplativa a unui batran care-si mangaie barba.

Nu cred in zicala: "se obisnuieste prost" sau "se obisnuieste asa, in brate". E o prostie. O voi tine la piept cat e necesar si mai mult. In brate isi gaseste calmul, alinarea si toata dragostea din lume. Saptamanile si lunile trec extrem de repede si vreau sa ma bucur de tot ce-mi ofera acest pui de om. Singura se va "elibera" fiindca noutatea e la tot pasul si va fi curioasa sa exploreze, sa descopere, sa simta si altceva decat mirosul si pielea mamei. Singura se va aventura in noua ei viata, iar linistea o va gasi tot in bratele mamei pana apare iubitul/iubita care va completa iubirea. Bine, nu va fi un substitut, ci o continuare a vietii. Fiindca omul fara caldura si iubire, fara sustinere si alinare, nu e nimic.

Mara va ramane minunea si miracolul nostru, care s-a produs in cel mai potrivit moment al vietii noastre. Va fi motivatia de a ne deschide larg aripile si de a zbura catre cele mai inflorite culmi ale lumii.

vineri, 13 noiembrie 2015

Dan Puric, m-ai dezamagit!

     Așa e, Dan Puric. M-ai dezamăgit profund! De prea-fericit nici nu zic, că de el nu mi-a plăcut niciodată și nu aș vrea să jignesc divinitatea cu o descriere a unui Daniel oportunist, bogătaș, nemilostiv.

     Obișnuiam să te citesc, să te urmăresc, să ajung la discursurile tale ori de câte ori am avut ocazia. Și mi-a plăcut "omul frumos" care tu obișnuiai să fii! Societatea te-a asimilat ca pe un reper moral, un exemplu de urmat pentru o generație plină de revolte și inadaptări sociale. Ai fost privit și ascultat ca un mentor (poate e prea mare calificativul "mentor", dar fie!) de o generație stoarsă până la epuizare de speranța unei Românii a "lucrului bine făcut", o țară suprasaturată de conducerea hegemonică "-escu", în decurs de câteva decenii. Obișnuiai să fii un imbold, o mobilizare pentru o Românie (în prezent) cu iz germanic în urechi dar cu gust amar în trăiri. Dan Puric, m-ai dezamăgit cu atitudinea ta de moralist creștin dedicat divinității și habotniciei ortodoxe sau creștine, cum vrei să-i spui, dar clar ești habotnic!

     La discursurile tale impresionante, "înălțătoare" (pe care, uneori, pe alocuri așa le-am considerat), motivaționale, corelate cu inteligența și cultura (cu care singur te-ai înzestrat fiindcă D-zeu nu toarnă cu pâlnia în capul celor care nu pot să asimileze) acumulată până în prezent, trebuie să recunosc că de data aceasta ai gafat incomensurabil, iremediabil, inegalabil. Pentru mine. Și pentru mulți alții. De ce? Pentru că ai strâns în brațe și ai prins în gură "credința" unui prea-fericit pe nume Daniel. Acel prea-fericit care în urma unui research amănunțit și coroborat cu toată viața lui de până în prezent, constați că nu are nici cel mai mic har, nici cea mai mică chemare sau afinitate pentru forța supremă a creștinătății, care în România poartă denumirea de ortodoxism. Dar cum am spus, nu îmi doresc să jignesc divinitatea prin acest personaj fals, teatral, autoritar. Care lucrează incomparabil mai puțin decât un corporatist sau un lucrător cu normă, care are 8000 de RON leafă pe lună și care se plimbă cu merțanu', nu cu tramvaiu'.

     Deci, să revenim! Dan Puric, m-ai dezamăgit prin susținerea ideii și afirmațiile tale cum că acei tineri (da, la oamenii din #colectiv) trebuiau să fie la biserică, să meargă la biserică și nu în club. Eram curioasă să știu dacă vinerea aceea, în 30.10.2015 s-a ținut ceva concert cu muzică bună în biserică, noaptea. E retoric, stai liniștit! Serios... de ce? De ce trebuiau sau trebuie să fie oamenii la biserică? Fără prea multe dogme sau doctrine, fără seminarii religioase și fără pregătire teologică, indivizii de rând știu că (,) credința unui individ e undeva în interior, în suflet și în gând, nu într-un loc opulent, încărcat de aur, icoane pupate de toți, oameni slabi de îngeri și manipulați până la D-zeu și înapoi! Fiecare își poartă serafimii sau îngerii lor ca și pe o aură, pe umăr, în buzunarul de la inimă sau unde se simt ei confortabili.

     Nu știu cum e în lumea ta, Dan Puric. Nu-ți port veșmintele, nu sunt un stand man show, nu mă împart între discursuri moraliste, biserică și scrieri de cărți. Și nici nu știu dacă mi-ar plăcea să fiu în pielea ta. Dar știu că în lumea mea și a multor altora, în lumea aceasta reală, cu evenimente diversificate (între agonie și extaz), cu oameni frumoși sau plini de măști, în acest cotidian există exprimare, socializare, fericire, detașare, contemplare și simț analitic în foarte multe forme: oamenii merg în parc, pescuiesc, vânează, stau pe Facebook (la fel cum faci și tu sau PR-ist-ul tău), escaladează munți sau merg la câte un pub, la un concert (de rock, manele, țigănească etc.). La fel cum preoții merg la biserică, duminica sau cu alte ocazii: nunți, botezuri, spovedanii. Uneori mai au și muncă de teren: sfințiri de mașini, imobile, spații comerciale, lanțuri de aur...

     M-ai dezamăgit, Dan Puric! Fiindcă nu vezi dincolo de bariera duhovnicească, nu accepți libertatea în adevărata ei formă, laitmotivul expunerilor tale este îndemnul oamenilor de a merge la biserică, de a se ruga și de a fi creștini. Dar de ce nu le spui oamenilor că în lumea laică, precum probabil e și în Rai, rugăciunile se spun în liniște, într-un loc smerit pentru ei, nu lângă mulți care se gândesc în timpul slujbei la ce o să facă după ce merg de la biserică. De ce nu le spui că în colțul lor de suflet stă Dumnezeu, că își face prezența prin lucrurile minunate pe care le fac și că nu e musai să meargă la biserică pentru ca divinitatea să-i ia în considerare și pe ei, muritorii! Nu știi decât să-i îndemni să se căiască, să fie umili, supuși și smeriți pentru versetele din Biblie și cum ai mai vrea tu să le spui să fie... Dar de unde știi tu că nu se roagă, că nu sunt cinstiți, darnici și protectivi? Doar pentru simplul fapt că nu-și fac un obicei sau un ritual ca în a șaptea zi din săptămână să meargă sub clopote, între pereți impresionanți ca să-și spele păcatele prin predici și rugăciuni în văzul tuturor?

     Dan Puric, m-ai dezamăgit că prin această afirmare (mai sus exprimată) copy-paste după prea-fericit ai devenit un om suficient, limitat din punct de vedere democratic, banal în gândire, superficial în exprimare și simplist din punct de vedere cultural. Și, în altă ordine de idei, cei care se consideră creștini ar trebui să știe că divinitatea - prin accepțiunea termenului și a simbolisticii pe care o are - nu face trimitere la greșeli, nu face rău...divinitatea tolerează, iartă, "acceptă scuze" (a se citi cu ghilimele).

     Și în fond și la urma urmei, cu ce mama naibii au greșit ființele acelea din #colectiv? Că ascultau un concert rock, că s-au adunat acolo (și după cum am mai spus într-un alt articol, nu pleava societății) la un eveniment muzical, să se mai destindă, să comunice între ei și să ia parte, împreună, la o plăcere comună?

     Dan Puric, știi cu ce m-ai dezamăgit cel mai tare? Că nu ai îndemnat și nu ai susținut tinerii și oamenii în general (mai ales pe aceia care au acuzat, judecat și analizat pe cei din #colectiv ca fiind sataniști și că incendiul a izbucnit când se interpreta melodia "The day we die" și că Dumnezeu i-a "răsplătit") cu convingerea morală că D-zeu nu se achită prin durere și suferință. De asemenea îndeamnă-i pe cei atacatori cu vorbe să învețe engleza, mama ei de limbă! Pentru că titlul melodiei e scos din context și pentru că mesajul piesei era și este: "ziua în care vom renunța, va fi ziua în care murim". Cum nu se poate mai corect! Și eu îmbrățișez acest mesaj! Și cred că mulți alții ca mine. Iar toți acuzatorii ar face bine să învețe să asculte versurile (și să facă abstracție de acusticul formației dacă nu-l tolerează) și să vadă cât de adevărat și de pozitiv e mesajul transmis.

    În concluzie, domnule Dan Puric m-ați dezamăgit profund. Și pe mulți alții care până nu demult obișnuiau să vă urmărească!

miercuri, 4 noiembrie 2015

Vociferari tardive

Noul dictionar de sinonime ar trebui completat. E totusi trist sa constati ca termenul de #colectiv devine sinonim cu tragedie...

Am tot citit zilele acestea diverse scrieri, supozitii si articole despre nefericitul eveniment si as vrea sa va spun si eu cate ceva, intr-o nota prietenoasa si calduroasa...

Oameni buni, toti cei care nu ati fost prezenti la #colectiv vineri seara, vociferarile voastre ulterioare devin tardive. Nu-i condamnati pe cei care au fost prezenti acolo pentru simplul fapt ca nu fac parte din categoria voastra muzicala. Nu uitati ca acolo au fost medici, arhitecti si multi altii care nu sunt chiar cei mai limitati indivizi din Romania, dupa cum ar gandi unele "minti" luminate de intelepciune. Adica nu era o adunatura din pleava societatii. Oamenii nu se condamna si nu merita o moarte doar pentru ca sunt manelisti, hipsteri sau rockeri. Nu-i condamnati fiindca ca si entitate individuala -si de sine statatoare- nu aveti dreptul moral sa o faceti. Chiar daca unora le vine greu sa creada, nu sunt cei mai cultivati oameni cei care improasca cu noroi si scot flacari pe nas. La ce atata foc? Nu a fost suficient pana acum?

Apoi, nu-i judecati pe cei care au fost la un concert, la fel cum si voi aveti propriile voastre placeri. Sau concerte. Sau afinitati. Din nou, nu cred ca sunteti cei mai potriviti sa judecati avand in vedere ca nu sunteti nici perfecti, nici cu diploma in Drept penal. Sau civil. Sau de care o mai fi el. [Azi, aici, am vrut sa vorbim de umanitate, de solidaritate si de constientizarea impactului pe care l-a avut accidentul asupra multor oameni. Fratilor, nu uitati ca au murit niște oameni, multi oameni, arsi de vii si intoxicati de fum! Aici nu o sa vorbim daca ala a avut autorizatie sau nu, de faptul ca erau minori intr-un club de noapte, ca Piedone a dat autorizatie etc. E adevarat ca cine a gresit trebuie sa plateasca in maniera cuvenita si e imperios necesar sa se faca dreptate. E lantul trofic al politicii romanesti care stim cu totii foarte bine unde se pozitioneaza pe scara valorilor, indiferent de culoarea sau denumirea partidului din care provin. Si, sa fim sinceri, intr-o oarecare masura (si subliniez intr-o oarecare masura fiindca voturile nu sunt 100% reale ale cetatenilor)  noi ii alegem pe cei care ne conduc mergand pe premisa ca de fiecare data sa alegem raul cel mai mic. Iar cei care trebuie sa fie "analizati" si facuti sa-si plateasca gafele/ pacatele supreme (in acest caz) sunt: patronul care a umblat cu fofarlica sa se eschiveze pana la limita legii -> primarul care a autorizat -> premierul fiindca e de acord sa accepte primari care nu au coloana vertebrala, in foarte multe situatii -> presedintele (indiferent care ar fi fost acesta).

Plangeti daca vreti. Compatimiti. Fiti in asentimentul celor care si-au pierdut un copil, un frate, o iubita, un coleg, pe cineva... Ganditi-va la cei care nu-si gasesc somnul din cauza unui dezastru si care nu se mai regasesc pe ei insisi...care, undeva in adancul lor se produc revolte, deziluzii, dezamagiri si anarhie....

Sau nu faceti nimic, dar macar nu mai alimentati internetul cu ura si resentimentele voastre, cu atata violenta si agresivitate. Macar in aceste momente incercati sa nu fiti fanii scandalurilor, a zvonurilor si a CAN-CAN-urilor. Fiti solidari cu semenii vostri. Asta e umanitatea si sufletul unui bun compatriot. Si nu ma refer la acel suflet care e mentionat in liturghiile BOR... Nu dati vina pe un om anume, pe un pompier, pe un solist rock, pe un artist sau pe un fan al muzicii rock.

Insa, din spirit civic si din dorinta de a incerca sa salvati o natiune si mediul in care traiti, aveti dreptul la revolte. Dintr-o farama de democratie aveti dreptul de a condamna un sistem corupt si infect, de a nimici nepotismul si interesele personale, mai ales cand acestea devin #colectiv. Haideti, impreuna sa fim un colectiv de oameni uniti care defaimeaza nedreptatea, mita si spaga...Haideti, impreuna sa anihilam un sistem bolnavicios care se extinde ca o ciuma.

Mi-e foarte greu sa vad cum o sumedenie de indivizi au impanzit internetul cu abjectii si teorii conspirationale, care dau vina sau aproba divinitatea... Asta face crestinismul sau ateismul din voi? Asta va face mai buni, mai interesanti, mai scosi din anonimat? In fond si la urma urmei, a fi om nu tine de religie, contrast, etnie. Fiti oameni, in mod special, in aceste clipe de haos si de durere incomensurabila. Iar agresivitatea voastra verbala prin acuzatii nefondate e similara cu sarutul armelor de catre organizatia islamista iubitoare de atentate.

Puteti scrie opinii, pareri sau sa dati cu presupusul. La fel cum fac eu acum. Dar faceti-o decent. Pertinent. Fara flacari, ostilitate si slobozi la gura. Fara apelative de genul ca aia erau satanisti sau rahaturi ca si-o meritau! Come on! Revin cu "think outside the box"! Draga lansatorule de acuzatii, nu sustine si nu te comporta ca si cum ai fi fost prezent la nefericitul eveniment! Daca n-ai fost acolo, orice remarca e tardiva. Daca erai acolo, in prezent erai oripilat, nu doar insetat de dreptate! Si nu puteai sa-si faci colegii de club satanisti, ca-si meritau soarta prin natura muzicii de acolo, că o karma s-a manifestat in urma rautatilor tale anterioare, dintr-o alta viata anterioara...Asta nu inseamna ca trebuie sa ne resemnam insa, in mod civilizat trebuie sa-i respectam pe cei care nu mai sunt si pe toti cei care-si bocesc pierderea nemarginita...

Sa nu uitam ca impreuna, ca un #colectiv... (re)Construim Romania!

miercuri, 14 octombrie 2015

Karma românească

Fie roata și pătrată, tot se-nvârte ea odată...
Semeni vânt, culegi furtuna... Asta-i karma românească!

E karma sau nu, binele atrage noroc, răul atrage ghinion. Comportamentul pe care-l avem, atitudinea față de ceilalți, gândurile pe care le emanăm, toate decid viitorul unei stări de spirit, a unei situații, a unei imprejurării, care ulterior par a fi mari coincidențe...

Cred în premiza că nimic nu-i întâmplător. Toate se răsfrâng asupra noastră și se întorc ca un bumerang, în funcție de semințele pe care le-am plantat, copacii pe care i-am udat, visele ce le-am visat...

E ca și atunci când vinzi iluzii și speranțe semenului tău. Atunci degeaba aștepți ca visele tale să devină realitate. Legea atracției universale funcționează ca un magnet. Gândurile, percepțiile, gesturile și atitudinile noastre sunt atrase, stocate și activate magnetic. Ca într-un sipet fermecat. Apoi, ca și cum ai deschide cutia pandorei, toate revin la tine prin alți oameni, momente, locuri, împrejurări. Pornesc ca o avalansă în viața noastră, tocmai când ne așteptăm mai puțin.

În limba română, o zicală e foarte valabilă: "ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se-ntâmple". Și nu e vorba de dogmă sau de doctrine, nu ține de o anumită religie sau de biserică, nici măcar de superstiții. Karma ține de convingerile și credințele personale, de gândurile pe care le emitem în eter pe o anumită frecvență, de tot ce realizăm cu mintea, trupul și sufletul noastru.

marți, 13 octombrie 2015

E-ul meu în 3 ipostaze

Ipostazele E-ului meu jonglează de la un anotimp la altul, de la un an, la celălalt.

Uneori am capacitatea de a mă diviza, de a mă compune din trei e-uri diferite în același moment. Stau la birou și de fapt sunt o singură persoană în trei ipostaze.

E-ul impunător și ușor agresiv, cu chipul posac și frustrat de toată mizeria cotidiană. În această ipostază sunt reticentă și încăpățânată, acidă și pusă pe ceartă.

Apoi, E-ul visător și naiv, cu ochii goi și mintea hoinărind prin alte locuri și alte meleaguri. Astfel sunt idealistă și ruptă de realitate, pregătind în mine incantații și ritualuri menite să contureze tot ce-mi imaginez. Într-un astfel de zen, himerele sunt la loc de cinste!

Și, într-un final, E-ul ambițios și binedispus. În astfel de momente sunt realistă și totodată optimistă tocmai pentru a sfida E-ul scârbit.

Și când E-urile se întrepătrund iese la iveală o persoană cu bune și rele, care uneori nu știe ce vrea și alteori e prea hotărâtă care ulterior cedează din cauza fricii de eșec. Și... pe scaunul de la birou se așează inert, ca un semn de întrebare, acea persoană care ar mișca munții din loc, însă nu știe de unde să înceapă. Și coloana vertebrală ca un semn de exclamare stă rezemată de spătarul scaunului care suportă toată greutatea gândurilor.

luni, 12 octombrie 2015

Ma inclin la amintiri

E octombrie... luna în care studenții încep anul universitar...

Mă gândesc cu nostalgie la faptul că în urmă cu 7 ani am terminat facultatea și mi-e tare dor de acele momente...

Gandurile-mi sunt povești în nopți târzii, când liniștea-i deplină și sursul amintirilor pulsează în tâmple. Sufletul lovește frenetic în pieptul bătând de vibrații multicolore. În mine valsează amintirea anilor, ani de-o frumusețe rară... Prietenii de excepție, oameni de poveste, clipe de neuitat, studenție de invidiat :)

joi, 17 septembrie 2015

fericirea creste direct proportional cu inceputul de weekend

cu cat se apropie weekend-ul, cu atat radiez mai mult. Nu, nu ma intelegeti gresit: imi place sa muncesc și-mi place ceea ce fac, dar oboseala e mai presus de placere... Dupa ce-mi incarc bateriile cu un somn de voie, munca capata o alta conotatie, e ca si cum ar fi sinonim cu pasiunea. Perspectiva se schimba, iar activitatile decurg ca unse... cu vaselina... Fericirea e cu atat mai mare, cu cat realizez ca fac ceea ce mi-am propus, inca de dinainte de a opta pentru o facultate...


duminică, 19 aprilie 2015

Sufletul e în purgatoriul amintirilor

O stare de spirit străină, un moment de euforie deplină, un amalgam de sentimente în acelaşi timp...

Nu-mi aduc acum aminte cine a spus: "Anumite gânduri sunt rugăciuni. Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi" dar, la mine, în prezent starea de spirit se canonizează. Sufletul e în purgatoriul amintirilor, iar din colecţia anilor se deliberează un răspuns... Un răspuns pe care îl aştept de multă vreme.

Anafura împărtăşaniei e îmbibată de gustul dulce al iubirii necondiţionate, al regăsirii E-ului în cel de lângă tine, al fericirii depline. Sufletul e substanţa, e conţinutul unui ambalaj protectiv, acel trup care îmbracă spiritualitatea oricărui moment. A-ţi vedea reflexia în celălalt, e unul dintre cele mai plăcute sentimente. Iar, sufletul din genunchi întinde mâna şi cere un răspuns: sunt suficient de bun pentru cel care sunt... mai mult decât un om?

Trupul e în picioare, sufletul e în genunchi. Nu se roagă, doar aşteaptă un răspuns...

miercuri, 1 aprilie 2015

Tricouri mișto pe www.adcadou.ro

Aprilie, amalgam de stări sufletești: melancolie și renaștere, stare de hibernare prelungită și poftă de viață, astenie și hiperactivitate.

Frigul vine în stare de melancolie. Rătăcește prin vântul rece și tăios, s-ar instala din nou, dar primăvara îl sfidează. E ultimul suflu de ger, ultima zvâcnire a iernii...

Natura e zgribulită, dar are putere. Soarele iese mai devreme și e mai blând.

Ești în pană de idei pentru un cadou mișto? Eu aș da drumul la purtatul  de tricouri faine, pline de viață, amuzante, potrivite pentru oricine. Mi-am făcut două deja și nu mă opresc fiindcă raportul calitate-preț e chiar confortabil. O să revin cu poze-mărturii :-))) ca să nu aveți impresia că mă laud degeaba :-))). Se pot personaliza cu orice text, imagine, gând, mesaj, clip-art etc. Merită să încercați aplicația și să va jucați. Din câte știu, privitul e gratis și oricum pierdem mult vremea pe internet...

Uită-te la categoriile de tricouri de pe site-ul www.adcadou.ro și sigur vei găsi unul care-ți place ție sau unui prieten de-al tău, unul pe care vei dori să-l ai pe altă culoare ș.a.m.d.

Mai am eu porniri dintr-astea să susțin, să laud, să evidențiez și să promovez câte un produs/ un brand/ o reclamă/ o măslină,ceva... care îmi place, mă încântă și-mi dă o stare de bine. Și nu e copywriting! Și nu e nici lobby! E experiență proprie: ce am mâncat, ce am purtat și ce senzație am avut! :-)

duminică, 29 martie 2015

Discriminarea unui popor

Sa vorbim despre xenofobi și discriminare. Și, să pornim de la premisa că nu există pădure fără uscături. Să știm o treabă.

M-am revoltat și m-am indignat când am văzut filmul – producție englezească de rating și consum CAN-CAN– „The romanians are coming”. Channel 4 a discreditat o nație întreagă crezând că-i invadează românii. Ce să-ți spun! De ce merg românii în Franța, Italia, Spania, Anglia ș.a.m.d.? Motivele sunt arhicunoscute: lispa locurilor de muncă și a motivării financiare, într-o țară în care salariile mizere în RON sunt raporatate la prețuri în EURO, prețuri similare cu cele din Uniunea Europeană, cu diferența că încă folosim lei în loc de euro. Având în vedere că la noi sunt două clase sociale – săraci și bogați – existența săracilor devine un paradox, o chestiune inexplicabilă. Supraviețuirea devine un instinct, o stare de fapt, o inerție.

Ceea ce nu văd, nu vor să vadă sau nu acceptă străinii e că românii fac toate muncile, și cele mai puțin domnoase, elegante sau cu stofă de directori. Românii muncesc într-o țară care devine prosperă sau pentru companii care există în urma muncii lor și care acceptă un salar modest (dar mai semnificativ decât în țara mamă) că doar sunt obișnuiți cu neajunsurile, economiile, concediile care au devenit utopii sau himere. Nu fac mofturi și sunt sârguincioși când vine vorba de un trai mai bun decât „acasă”. O noțiune, un concept, o stare de spirit care se înstrăinează din ce în ce mai des... E adevărat că bârfa, pornografia, scandalul și țiganiada se vinde cel mai bine, fac rating deoarece indiferent de stat, oamenii preferă să consume subiecte mai puțin intelectuale, cu tentă creștină, culturale ș.a.m.d. Atunci, o televiziune cu un rating la apogeu trebuie să se mențină și să furnizeze marfă „de calitate”: minciuni, can-can-uri, cerșetori, violatori, bătăuși, manelisme, țigani, hoți, prostituție etc. Nu sunt interesați să „vândă” sau să promoveze, la un preț derizoriu, o minte iscusită, un străin din țara lor, care trăiește onorabil, s-a integrat perfect într-un sistem monarhic, care plătește taxe la fel ca și oricare britanic, care studiază la o universitate de renume fiindcă are potențial intelectual, care aduce profit, care construiește zgârie nori, mătură strazi, e manager, infirmier, care... și mai care...

În altă ordine de idei, englezii nu sunt cei mai civilizați, corecți, curați și stimabili oameni din Europa sau din lume. După serviciu merg direct la pub, se îmbată ca porcii, nu cu o anumită ocazie, ci cu regularitate, ca și un dat firesc. Femeile la fel, fără candoarea, delicatețea și eleganța unei femei. Și aici nu vorbim doar despre decența hainelor purtate și nici faptul că româncele ar fi toate niște mironosițe, cinstite ș.a.m.d. Casa englezilor este jegoasă... la propriu! Și asta din experiență proprie și din spusele prietenilor. Se cred foarte deștepți, emancipați, competenți. De aceea străinii le fac munca, în foarte multe domenii. Au și ei arhetipul de leneveală acută, de lipsă totală de muncă, printr-un telefon de genul „calling in sick” când, de fapt sunt prea mahmuri sau inapți pentru orice fel de activitate. Au hoții lor, drogații, retardații, tatuații și curvele lor. Au prostituate la fel de low level ca și ale noastre, adică nu sunt toate dame de companie. Și, ca și o paranteză, trebuie să recunoaștem că femeile englezoaice sunt mult mai urâte decât româncele noastre. Dar asta e altă mâncare de pește, nu face parte din comportamentul, atitudinea și percepția unei nații. Sau poate că da. Poate că sunt niște frustrate care urăsc femeile frumoase tocmai pentru că au prioritate în multe situații, anumite uși se deschid mai repede. Dar, să revenim la oile noastre. Adolescenții sunt mult prea tupeiști, de o bat-jocorie ieșită din comun fiindcă își cunosc drepturile. Mizează pe faptul că nu ai voie să cerți, să agresezi, să jignești sau să vorbești răspicat la un mucos sau la o puștoaică la care îi clocotește hormonii. Indiferent de nație, la toți tinerii le umblă fluturi prin stomac, dar unii mai păstrează din decența specifică vârstei. Foarte bine: nu-l mustra verbal (tu ca mamă) indiferent de ce face, ce-ți spune sau cum se comportă; o să crească adult, va intenționa să-ți fure tot, să-ți cârpească o bătaie, să-ți dea în cap, iar tu, foarte calmă și senină să-l întrebi: ești sigur că vrei să faci asta? Sunt rasiști, chiar dacă uneori se prefac că te acceptă. Vobesc calm și frumos, dar mulți te-ar ucide cu privirea. Se simt invadați și nu suportă nici o nație. Cu indienii e altă poveste. Astea sunt câteva caracteristici, dar nu înseamnă că toată gloata de englezi e la indigo. Nu înseamnă că în Marea Britanie, englezii genuine sunt toți retardați, puturoși sau nespălați. Englezoii ăi mai spurcați și televiziunile lor adoră să ne prezinte la pachet, ca un tot unitar, fiind o nație de hoți, țigani și cerșetori. Nu le face plăcere să individualizeze, să exemplifice un caz aparte. Suntem toți așa, la grămadă. Știm și noi că avem țigani, cerșetori, dintr-ăia cu fofârlica, vagabonzi, bișnițari și categoria alba-neagra.

Dar dacă tot neamul nostru este denigrat și distrus de ostilitatea britanică, de ce mama naibii și-a luat prințul Charles casă în România, în Breb, județul Maramureș si prin alte județe ale țării? N-aș crede că numai de dragul peisajului, că nu e chiar așa unic în lume. Munți, dealuri, câmpii, căpițe cu fân, baloți de paie, livezi de pomi fructiferi există și în alte țări. E vorba de tradiție, arhaism, dicrepanță majoră de civilizație și cultură raportată la postmodenismul existent în Anglia, oameni cumsecade, tradiții specifice locului și multe altele.

Pe alocuri, englezii sunt ca vascul: cresc și se dezvoltă pe munca altora și pe străinii care-i „invadează” în construcții, munca în producție, medicină, universitate etc. Da, recunoaștem. Anglia e plină de cultură, istorie și civilizație, deși nu au făcut-o independent. Capitala e cosmopolită, impresionantă, impunătoare și destul de murdară. Dar asta e altă discuție.

Câți dintre ei știu sau știau de România înainte ca „The romanians are coming" sa fie difuzat? OK. Nici în România majoritatea n-au auzit de Shakespeare, Charles Darwin, Henry al VIII-lea, Charlie Chaplin, Virginia Woolf, Charles Dickens, Isaac Newton și mulți alții. La noi, despre aceste personalități se învață la școală, până la finalizarea liceului. Însă la englezi, câți știu de Brâncuși, Nadia Comăneci, Ceaușescu, Țepeș, Henri Coandă, Brâncoveanu, Enescu, Iuliu Maniu, Eminescu, Țuțea, Coposu, Vlaicu, Poenaru și mulți alții. Sunt convinsă că raportul și proporția cunoștințelor diferă de la cer la pământ. Apoi, dintre toate națiile (nevorbitoare de engleză) românii sunt printre primii care vorbesc cel mai corect limba engleză cel puțin din punct de vedere al pronunției. S-a făcut o statistică în acest sens. Asta așa, ca fapt divers, că suntem mai cosmopoliți decât englezii, că ei nu ar avea dorința să învețe limba română. Ce să facă cu ea, la ce să-i ajute? Ca și cultură generală, nu se merită efortul.