O data unica, ca si oricare alta, unica in secol dar si speciala dupa tipologia numerica. Foarte interesanta data, la fel cum a fost 10.10.2010 si cum va fi 12.12.2012...Nu mi s-a intamplat nimic deosebit sau iesit din comun la ora 11:11:11. Eram pe tron, in Timisoara, intr-o casa noua pentru mine. Presupun ca pentru adeptii numerologiei aceasta data are o semnificatie anume si sigur, mai mult ca sigur se va petrece ceva neobisnuit.
Sunt convinsa ca diletantii stiintelor esoterice si oculte analizeaza/interpreteaza/ calculeaza impactul evenimentului asupra oamenilor. Sunt sigura ca acesti "oameni de stiinta" gasesc aceasta data ca fiind un simbol special, un semn deosebit, iesit din comun.
Eu astept stirile de la ora 17:00 sa vad care pe care a mai batut/jefuit/umilit/etc. Si in functie de ce voi vedea in presa scrisa sau audio-vizuala, voi face necontenit analogia cu data de azi si voi da vina pe cifrele astea, săracele, care s-au unit astfel încat sa produca "neprevazutul".
vineri, 11 noiembrie 2011
marți, 18 octombrie 2011
Casa Olarului Baia Sprie
Pasiunea unui artist pentru restul e o adevărată artă. Daniel Leş este artistul care creează "obiecte" din lut într-o manieră proprie. Sunt ecologice, nuanţele şi culorile provenind din pigmenţi naturali, iar tenta/aspectul uşor lucios de la ceara de albine. Formele şi tehnicile lui sunt deosebite comparativ cu restul ceramiştilor. Merită să vizitaţi într-o zi Casa Olarului - Atelierul acestui minunat artist - şi să vă înzestraţi cu câte un obiect care este şi practic, nu doar estetic sau de design...
Personal, mi-ar place să ştiu să "practic" această artă de care sunt pasionată.
Personal, mi-ar place să ştiu să "practic" această artă de care sunt pasionată.
Miting aviatic
Pentru Baia Mare şi implicit pentru Maramureş meetingul aviatic a fost o premieră. Acest show şi impresionant eveniment a fost organizat de Aeroclubul României pe aeroportul din Tăuţii Măgherăuş, peste 6000 de persoane (conform ştirilor din media) participând la mitingul Fly Bay - Baia Mare Show. Au fost acrobaţii diverse pentru toţi diletanţii şi pasionaţii de avioane, parapanta, planorism etc. Mie aşa de mult mi-a plăcut încât m-am decis ca în viitorul apropiat să urmez un curs în acest domeniu şi să am ocazia de a face câteva salturi cu paraşuta. Adrenalină curată, privelişte inedită, "zbor uman" :)). Zborurile de agrement şi demonstraţiile de acrobaţie mi-au gâdilat cele mai plăcute simţuri. O astfel de experienţă merită trăită de toţi cei care vor să zboare la propriu, nu doar în vis.
Iată şi câteva imagini:
Iată şi câteva imagini:
joi, 6 octombrie 2011
Imobilitate
Aparent a fi activ atât fizic cât şi psihic pare ceva banal şi atât de firesc încât niciodată nu ne gândim cum ar fi dacă nu ne-am putea deplasa unde dorim. Aproape niciodată nu reflectăm asupra importanţei paşilor pe care îi facem şi nu calculăm probabilitatea accidentelor care pot surveni în diverse situaţii.
Pentru o persoană care nu a fost niciodată bolnavă, pentru cineva care nu a ştiut altceva decât să muncească, imobilitatea fizică devine un chin şi o suferinţă incomensurabilă.
Atunci când ne rupem de activităţile pe care le întreprindem e ca şi cum am fi inutili şi dependenţi de cineva care să ne poată ajuta. Moralul cade precum entuziasmul unui copil căruia i-ai furat acadeaua. A suferi un accident minor însă cu efecte majore, a-ţi rupe câteva membre şi a-ţi firusa alte câteva oase pare de neacceptat pentru fiecare om obişnui să se mişte liber dintr-o parte intr-alta. Nu mi-am pus niciodată întrebarea cât trebuie sa fie de greu să te limitezi la un pat şi o toaletă pentru a te reface.
În fiecare zi ar trebui să cugetăm asupra importanţei paşilor pe care îi facem, indiferent că mergem la servici, ne plimbăm în parc, construim o casă sau pedalăm pe bicicletă. Lucrurile banale pe care le facem zi de zi sunt cele care alcătuiesc existenţa.
Pentru o persoană care nu a fost niciodată bolnavă, pentru cineva care nu a ştiut altceva decât să muncească, imobilitatea fizică devine un chin şi o suferinţă incomensurabilă.
Atunci când ne rupem de activităţile pe care le întreprindem e ca şi cum am fi inutili şi dependenţi de cineva care să ne poată ajuta. Moralul cade precum entuziasmul unui copil căruia i-ai furat acadeaua. A suferi un accident minor însă cu efecte majore, a-ţi rupe câteva membre şi a-ţi firusa alte câteva oase pare de neacceptat pentru fiecare om obişnui să se mişte liber dintr-o parte intr-alta. Nu mi-am pus niciodată întrebarea cât trebuie sa fie de greu să te limitezi la un pat şi o toaletă pentru a te reface.
În fiecare zi ar trebui să cugetăm asupra importanţei paşilor pe care îi facem, indiferent că mergem la servici, ne plimbăm în parc, construim o casă sau pedalăm pe bicicletă. Lucrurile banale pe care le facem zi de zi sunt cele care alcătuiesc existenţa.
marți, 27 septembrie 2011
Handmade by Nina
Mă găsiţi şi pe Facebook după denumirea Handmade by Nina, unde am pagina cu micuţele obiecte handmade. Cu o parte din ele, în weekend am avut stand la Sărbătoarea Castanelor. Asta aşa, ca să îmi motivez absenţa de pe blog. O parte din lipsa mea s-a datorat acestui aspect. În rest, chestiuni personale. Dar am revenit!
Despre Casatorie...
În lume suntem foarte mulţi şi tare diferiţi. Unii percep diferit convieţuirea alături de cineva prin prisma căsătoriei. Am tot acumulat diverse gânduri, păreri şi concluzii cu privire la căsătorie, fiind în asentimentul sau în contradictoriu prietenilor mei.
De exemplu, o prietenă afirma acum ceva vreme că nu crede în instituţia casătoriei şi implicit în faptul că un act în plus nu schimba neapărat starea de trai comun. Însa, contrar părerilor ei, nu considera nimic deplasat vizavi de restul care fac acest pas. E părerea ei dar nu comentează ca un regret de prietenii care au optat pentru însurătoare/măritiş.
Apoi, am un prieten vechi care consideră căsnicia ca fiind ceva firesc când vrei să-ţi faci o familie şi nu are obiecţii cu privire la cei care nu suporta această "împreunare".
În altă ordine de idei, ştiu pe cineva care "idolatrizează" pe altcineva când lansează afirmaţii împotriva căsătoriei. adică ca e o piedică în libertatea care se termină. Şi aceşti doi "cineva" privesc acest pas ca fiind ne la locul lui, că pe urmă nu mai există timp de ieşit, de făcut una-alta.
Când 85-90% din cunoştinţele noastre în general fac acest pas pentru unii e deplasat, pentru alţii e firesc, pentru ceilalţi e o chestiune indiferentă. Oare toţi cei aprox. 90% sunt "deplasaţi" sau cei care consideră instituţia căsătoriei ca fiind ceva nasol? Sincer, eu nu aş putea să mă mir sau să mă intrig când cineva din cercul meu se va decide să se însoare/mărite.
Cunosc mai multe cazuri în care cuplurile după căsătorie făceau aceleaşi lucruri, avea aceleaşi preocupări şi timp pentru prieteni la fel ca înainte. Mergeau în cluburi, ieşeau la iarbă verde, dacă aveau un bebe î-l mai lăsau la bunici etc. Situaţii exista destule. E firesc ca lucrurile să se schimbe puţin. E la fel ca într-o relaţie, când uneori se fac compromisuri sau "sacrificii", preocupându-se mai mult de partener decât de "gaşcă".
E egoist şi răutăcios să consideri că ai piedut un prieten/o prietenă din momentul în care are verighetă, mai ales după vârsta de 30 de ani! Sau poate că multora nu le place să fie responsabili, dispuşi la compromisuri etc. Mulţi bărbaţi acceptă să fie burlaci tocmai pentru a avea libertatea deplină de a-şi lungi ochii după toate femeile care le pică cu tronc. Eu zic că mulţi care nu privesc pozitiv decizia prietenilor lor, nu sunt prieteni adevăraţi.
Sunt de părere că fiecare are dreptul la propriile opinii, însă să ajungi să îţi "judeci" prietenii care au luat o decizie mare în viaţa de cuplu mi se pare deplasat. Când pentru tinerii căsătoriţi e prilej de bucurie, distracţie şi voie bună pentru unii e o pierdere, doliu şi regret că "s-a mai dus unul..."
Şi acum ceva nostim, hazliu şi de-a dreptul hilar: tot de la cineva am auzit că în cercul lor de prieteni, toţi bărbaţii care s-au însurat nu au făcut-o de bună voie ci au fost "siliţi" de situaţie, circumstanţe sau împrejurări. Adică nici unul din cei căsătoriţi (din sfera persoanei care a afirmat acest lucru) nu a luat decizia "de bună voie şi nesilit de nimeni", sigur a fost într-un anume fel să facă cumva obligat acest pas. Vă daţi seama ce bine râd acum la ce scenarii am acum în minte. Toate femeile alea care înainte să fie mirese i-au acuzat pe amărâţii de bărbaţi că sunt nişte laşi, apoi i-au atacat în public, ulterior i-au ameninţat cu diverse că dacă nu le iau sigur o să le pară rău etc. Îmi şi imaginez scene de luptă, scandal şi păruială pentru a-i forţa să le pună şaiba pe deget.
De exemplu, o prietenă afirma acum ceva vreme că nu crede în instituţia casătoriei şi implicit în faptul că un act în plus nu schimba neapărat starea de trai comun. Însa, contrar părerilor ei, nu considera nimic deplasat vizavi de restul care fac acest pas. E părerea ei dar nu comentează ca un regret de prietenii care au optat pentru însurătoare/măritiş.
Apoi, am un prieten vechi care consideră căsnicia ca fiind ceva firesc când vrei să-ţi faci o familie şi nu are obiecţii cu privire la cei care nu suporta această "împreunare".
În altă ordine de idei, ştiu pe cineva care "idolatrizează" pe altcineva când lansează afirmaţii împotriva căsătoriei. adică ca e o piedică în libertatea care se termină. Şi aceşti doi "cineva" privesc acest pas ca fiind ne la locul lui, că pe urmă nu mai există timp de ieşit, de făcut una-alta.
Când 85-90% din cunoştinţele noastre în general fac acest pas pentru unii e deplasat, pentru alţii e firesc, pentru ceilalţi e o chestiune indiferentă. Oare toţi cei aprox. 90% sunt "deplasaţi" sau cei care consideră instituţia căsătoriei ca fiind ceva nasol? Sincer, eu nu aş putea să mă mir sau să mă intrig când cineva din cercul meu se va decide să se însoare/mărite.
Cunosc mai multe cazuri în care cuplurile după căsătorie făceau aceleaşi lucruri, avea aceleaşi preocupări şi timp pentru prieteni la fel ca înainte. Mergeau în cluburi, ieşeau la iarbă verde, dacă aveau un bebe î-l mai lăsau la bunici etc. Situaţii exista destule. E firesc ca lucrurile să se schimbe puţin. E la fel ca într-o relaţie, când uneori se fac compromisuri sau "sacrificii", preocupându-se mai mult de partener decât de "gaşcă".
E egoist şi răutăcios să consideri că ai piedut un prieten/o prietenă din momentul în care are verighetă, mai ales după vârsta de 30 de ani! Sau poate că multora nu le place să fie responsabili, dispuşi la compromisuri etc. Mulţi bărbaţi acceptă să fie burlaci tocmai pentru a avea libertatea deplină de a-şi lungi ochii după toate femeile care le pică cu tronc. Eu zic că mulţi care nu privesc pozitiv decizia prietenilor lor, nu sunt prieteni adevăraţi.
Sunt de părere că fiecare are dreptul la propriile opinii, însă să ajungi să îţi "judeci" prietenii care au luat o decizie mare în viaţa de cuplu mi se pare deplasat. Când pentru tinerii căsătoriţi e prilej de bucurie, distracţie şi voie bună pentru unii e o pierdere, doliu şi regret că "s-a mai dus unul..."
Şi acum ceva nostim, hazliu şi de-a dreptul hilar: tot de la cineva am auzit că în cercul lor de prieteni, toţi bărbaţii care s-au însurat nu au făcut-o de bună voie ci au fost "siliţi" de situaţie, circumstanţe sau împrejurări. Adică nici unul din cei căsătoriţi (din sfera persoanei care a afirmat acest lucru) nu a luat decizia "de bună voie şi nesilit de nimeni", sigur a fost într-un anume fel să facă cumva obligat acest pas. Vă daţi seama ce bine râd acum la ce scenarii am acum în minte. Toate femeile alea care înainte să fie mirese i-au acuzat pe amărâţii de bărbaţi că sunt nişte laşi, apoi i-au atacat în public, ulterior i-au ameninţat cu diverse că dacă nu le iau sigur o să le pară rău etc. Îmi şi imaginez scene de luptă, scandal şi păruială pentru a-i forţa să le pună şaiba pe deget.
joi, 5 mai 2011
Tuturor barbatilor, La Multi Ani!
Azi, 5 mai e ziua voastra, a Barbatilor, dar a celor cu adevarat barbati. De ce spun "adevarati"? Fiindca daca aveti perechi de muschi bine lucrati, un instrument cu care va mandriti si o pereche de bile, nu inseamna ca sunteti barbati. Daca aveti forta fizica, duritate si impunere iar nu inseamna ca sunteti intr-adevar barbati. Asa ca, dedic, sustin si urez aceasta zi tuturor barbatilor cu caracter, coloana vertebrala si diplomatie. A fi barbat in ziua de azi e relativ greu in functie de asteptarile si mofturile femeilor. Prin urmare, prezenta masculina face furori sau dezgusta. La fel ca in cazul femeilor, bineinteles.
Va doresc sa va sarbatoriti cu bere, fotbal si distractii pe unde va pofteste inima. Va doresc sa puteti ghici gandurile femeilor ca macar 50% sa le puteti intelege pornirile razvratite.
Dar gata cu vorbaria, La Multi Ani barbatilor!
Va doresc sa va sarbatoriti cu bere, fotbal si distractii pe unde va pofteste inima. Va doresc sa puteti ghici gandurile femeilor ca macar 50% sa le puteti intelege pornirile razvratite.
Dar gata cu vorbaria, La Multi Ani barbatilor!
luni, 2 mai 2011
Un "like" pentru Playlist-ul meu special, va rog
joi, 28 aprilie 2011
Ei au reuşit!
Unii au reuşit prin situaţia materială, alţii prin curaj şi câţiva prin şansă/ocazie/noroc. Unii au reuşit să studieze, alţii au reuşit să renunţe la tot iar ceilalţi au avut norocul de a avea un job bun spre foarte bun. Toţi au reuşit în străinătate!
La noi trebuie să fii geniu, să ai bani, să fii copilul/nepotu'/nevasta unui influent sau pur şi simplu să fii mâncat din oliţă în copilărie. Mai există categoria aceea de parveniţi, fomişti, lacomi şi ambiţioşi până la extrem (cei care ar fi capabili să calce leşuri pentru a ajunge mai sus de cât sunt ei obişnuiţi să trăiască).
Se lansează discuţii, se precipită subiecte cu aspect la atitudinea / comportamentul / valorile / talentele românilor atât în ţară cât şi în străinătate. Românii-s aşa şi pe dincolo, românii sunt cei care ne fac de ruşine, un icsulescu mediatizat negativ până la limita penibilului, un icsulescu acuzat permanent de situaţia unei crime, de furtul unor bunuri, de cerşătoria ieftină în mijlocul Parisului etc.
Cum ar fi dacă am publica despre valorile / talentele / muncitorii / studenţii / medicii / scriitorii / etc români din întreaga lume. Cum ar fi dacă la televizor am urmări emisiuni cu şi despre acei români care au reuşit legal / corect / intelectual / perseverenţă în China, SUA, Germania, Italia ş.a.m.d. Despre compozitori care se lansează în alte ţări, despre dansatori cu premii considerabile etc.
De aceşti români nu se ştie nimic, nu se aude niciodată nicăieri, nu crede nimeni că există pentru că nu sunt făcuţi public prin nici o formă de promovare / informare etc.
Şi atunci cine greşeşte? Toată lumea care nu ştie să vorbească decât despre negativismul şi non-valorile acestei naţii. Dacă fiecare am aduce în prim-plan un personaj român cu valori, caracter, ambiţie şi coloană vertebrală stabilit în străinătate, atunci am reuşi să promovăm -la scară mică, ce-i drept- măcar în rândul cunoscuţilor, toate calităţile, talentele şi iscusinţele româneşti.
Haideţi împreună să schimbăm ţara aceasta, să demitem şi să anihilăm agramaţii şi inculţii care accentuează non-valoarea, snobismul românesc, manelizarea şi îndobitocirea. Haideţi ca împreună să reuşim în ţara noastră să închidem posturile de televiziune care promovează incultura, prostituţia, prostia etc. Să încercăm măcar să îi determinăm pe alţii ca ziarele şi revistele "de scandal" să nu aibă trecere. Să ne achiziţionăm cărţi, romane, enciclopedii, ziare de cultură, reviste de valoare etc. Să dăm din cand în când bani pe un bilet la teatru, de exemplu. Să avem iniţiative oportune pentru tineret. Dar cel mai important...să fim uniţi.
Ei au reuşit pe meleaguri străine. Poate noi vom reuşi în România. Dacă NOI nu facem o schimbare, atunci viitorul sună prost. Dacă nu ne zbatem să ne impunem, dacă nu avem idei de viitor, dacă nu strângem mână cu mână pentru a fii ascultaţi, dacâ şi mai dacă...atunci noi vom reuşi tot în străinătate prin curaj, muncă sau studii.
La noi trebuie să fii geniu, să ai bani, să fii copilul/nepotu'/nevasta unui influent sau pur şi simplu să fii mâncat din oliţă în copilărie. Mai există categoria aceea de parveniţi, fomişti, lacomi şi ambiţioşi până la extrem (cei care ar fi capabili să calce leşuri pentru a ajunge mai sus de cât sunt ei obişnuiţi să trăiască).
Se lansează discuţii, se precipită subiecte cu aspect la atitudinea / comportamentul / valorile / talentele românilor atât în ţară cât şi în străinătate. Românii-s aşa şi pe dincolo, românii sunt cei care ne fac de ruşine, un icsulescu mediatizat negativ până la limita penibilului, un icsulescu acuzat permanent de situaţia unei crime, de furtul unor bunuri, de cerşătoria ieftină în mijlocul Parisului etc.
Cum ar fi dacă am publica despre valorile / talentele / muncitorii / studenţii / medicii / scriitorii / etc români din întreaga lume. Cum ar fi dacă la televizor am urmări emisiuni cu şi despre acei români care au reuşit legal / corect / intelectual / perseverenţă în China, SUA, Germania, Italia ş.a.m.d. Despre compozitori care se lansează în alte ţări, despre dansatori cu premii considerabile etc.
De aceşti români nu se ştie nimic, nu se aude niciodată nicăieri, nu crede nimeni că există pentru că nu sunt făcuţi public prin nici o formă de promovare / informare etc.
Şi atunci cine greşeşte? Toată lumea care nu ştie să vorbească decât despre negativismul şi non-valorile acestei naţii. Dacă fiecare am aduce în prim-plan un personaj român cu valori, caracter, ambiţie şi coloană vertebrală stabilit în străinătate, atunci am reuşi să promovăm -la scară mică, ce-i drept- măcar în rândul cunoscuţilor, toate calităţile, talentele şi iscusinţele româneşti.
Haideţi împreună să schimbăm ţara aceasta, să demitem şi să anihilăm agramaţii şi inculţii care accentuează non-valoarea, snobismul românesc, manelizarea şi îndobitocirea. Haideţi ca împreună să reuşim în ţara noastră să închidem posturile de televiziune care promovează incultura, prostituţia, prostia etc. Să încercăm măcar să îi determinăm pe alţii ca ziarele şi revistele "de scandal" să nu aibă trecere. Să ne achiziţionăm cărţi, romane, enciclopedii, ziare de cultură, reviste de valoare etc. Să dăm din cand în când bani pe un bilet la teatru, de exemplu. Să avem iniţiative oportune pentru tineret. Dar cel mai important...să fim uniţi.
Ei au reuşit pe meleaguri străine. Poate noi vom reuşi în România. Dacă NOI nu facem o schimbare, atunci viitorul sună prost. Dacă nu ne zbatem să ne impunem, dacă nu avem idei de viitor, dacă nu strângem mână cu mână pentru a fii ascultaţi, dacâ şi mai dacă...atunci noi vom reuşi tot în străinătate prin curaj, muncă sau studii.
luni, 18 aprilie 2011
Libertatea regăsirii
Săptămâna trecută de luni până vineri am fost la Timişoara, vechiul oraş al studenţie şi nu numai. Oraşul amintirilor de tot soiul: frumoase, triste, multicolore...Stări de spirit oscilante dar de cele mai multe ori sufletul prindea aripi. Trăiam spiritul tinereţii şi al libertăţii nepătate de grijile maturităţii. Am resimţit adierea clipelor pe care le trăisem cândva. Nimeni nu îmi poate alunga simţămintele, gândurile, intensitatea trăirilor. Mereu aceleaşi senzaţii reînvie la un drum în Timişoara.
Îmi curgea prin vene dorul oraşului, aburul Begăi, neliniştea campusului studenţesc, verdele crud al parcurilor, străzile largi, aerul studenţesc, prietenii, totul! În gând pulsau amintiri legate de cei mai frumoşi ani pe care i-am avut, de cele mai frumoase momente pe care le-am trăit vreodată. M-am regăsit în locurile de altădată, în vorbele unor cunoscuţi, între pereţii Universităţii, în tot ce retrăiam fără să realizez.
Au fost aproape 5 zile de regăsire a libertăţii, acea libertate specifică oraşului pe care îl iubesc. A fost şi a trecut. Va mai fi cu siguranţă.
joi, 7 aprilie 2011
Din nou in natura
Ca si in fiecare weekend, o plimbare prin natura. Am ajuns din nou pe Piatra Bulzului, intr-o varianta imbunatatita - Astor alaturi de noi. Un labrador simpatic, rapid si istet evident.
marți, 5 aprilie 2011
Bravo Bogdane!
Respect şi admiraţie pentru acest Bogdan al României. Nu am decât cuvinte de apreciere şi de laudă la adresa lui. Mereu, dar mereu voi susţine, admira şi respecta talentele noastre indiferent cât de anti-români se cred unii. Muzica acestui tânăr m-a făcut să tremur de emoţii. Mi s-a făcut pielea de găină şi trebuie să recunoaştem că are talent. E pianist şi compozitor.
Iar dacă România nu l-a apreciat la adevărata lui valoare, au făcut-o norvegienii. Şi pe bună dreptate. Mai bine să-l promoveze alţii dacă noi nu suntem în stare să o facem. Pur şi simplu mi se inundă sufletul de bucurie când descopăr un astfel de talent. Ajung să fiu fericită prin fericirea altora, a celor care ştiu să sensibilizeze prin artă, muzică, talent.
Iar dacă România nu l-a apreciat la adevărata lui valoare, au făcut-o norvegienii. Şi pe bună dreptate. Mai bine să-l promoveze alţii dacă noi nu suntem în stare să o facem. Pur şi simplu mi se inundă sufletul de bucurie când descopăr un astfel de talent. Ajung să fiu fericită prin fericirea altora, a celor care ştiu să sensibilizeze prin artă, muzică, talent.
luni, 4 aprilie 2011
M-am săturat să aştept!
Dintr-un răspuns care se aşteaptă poţi ştii ce trebuie să faci, dacă merită să mergi mai departe, dacă problema are o soluţionare, dacă un gând se materializează sau nu...
M-am săturat să aştept un răspuns de la un proiect mare care preţ de câteva luni m-a ţinut pe jar. În zadar e această aşteptare care nu mă face decât de renunţ la idealul de a fi încercat ceva măreţ. Răspunsul va veni în curând... Dar eu m-am săturat să-l aştept...
La fel de sătulă sunt şi de răspunsul unei prietene pe care îl aşteptam cu nerăbdare. Indiferent de natura lui, pozitiv sau negativ, răspunsul nu a mai venit şi eu m-am săturat să-l aştept...
M-am săturat să cred că unii oameni se pot schimba. Se cer mult prea multe sacrificii sau renunţări.
M-am decis. Aştept doar acel moment potrivit în care să-mi achit toate datoriile morale, amicale şi materiale. Aştept cu nerăbdare acest moment să vină şi să treacă numai ca să nu mai cer la nimeni, nimic. Nici măcar un sfapt, un sprijin, un ajutor, o susţinere. Toate aceste "datorii" devin mai târziu greu de dus sau înmiit răsplătite.
M-am săturat să aştept un răspuns de la un proiect mare care preţ de câteva luni m-a ţinut pe jar. În zadar e această aşteptare care nu mă face decât de renunţ la idealul de a fi încercat ceva măreţ. Răspunsul va veni în curând... Dar eu m-am săturat să-l aştept...
La fel de sătulă sunt şi de răspunsul unei prietene pe care îl aşteptam cu nerăbdare. Indiferent de natura lui, pozitiv sau negativ, răspunsul nu a mai venit şi eu m-am săturat să-l aştept...
M-am săturat să cred că unii oameni se pot schimba. Se cer mult prea multe sacrificii sau renunţări.
M-am decis. Aştept doar acel moment potrivit în care să-mi achit toate datoriile morale, amicale şi materiale. Aştept cu nerăbdare acest moment să vină şi să treacă numai ca să nu mai cer la nimeni, nimic. Nici măcar un sfapt, un sprijin, un ajutor, o susţinere. Toate aceste "datorii" devin mai târziu greu de dus sau înmiit răsplătite.
joi, 10 martie 2011
BuFone
Din punctul meu de vedere "BuFone" este cel mai prost si mai scump serviciu de telefonie mobila şi internet. Timp de 10 ani am avut abonament telefonic la BuFone şi 3 ani de abonament la internet. La telefon am renunţat din cauza gestionării proaste a minutelor. La un abonament mare (50 de euro) minutele erau aşa de prost distribuite încât nu-ţi ofereau decât posibilitatea de a face cost suplimentar. La abonamentul de internet am renunţat din cauza că efectiv nu funcţiona. În general avea o viteză similară cu cea a melcului turbat, după care, ulterior, a refuzat efectiv să mai funcţioneze, fie şi prost. M-am prezentat la reprezentanţă în speranţa că îmi va fi soluţionată problema. Domnişoara de acolo a realizat că într-adevăr există o eroare la modem însă a fost prea comodă să rezolve problema survenită. Aşa fiind situaţia, am completat o cerere tipizată în care am solicitat rezilierea contractului pe la mijlocul lunii decembrie.
Până în prezent îmi vin facturi pe care trebuie să le plătesc ca şi cum aş beneficia de internet. Evident că acest aspect a pus punctul pe i. Revoltată şi iritată până la cer şi înapoi am apelat "relaţii clienţi". Mi-a răspuns o voce de bărbat bine-dispus. Mi-am descris nemulţumirea în cel mai diplomat mod cu putinţă. Am fost calmă până în momentul în care d-nul mi-a spus că la ei în baza de date nu există depusă nicio cerere de reziliere a contractului. I-am explicat când am făcut acest demers şi că...este absolut imposibil să nu figureze la ei solicitarea pe care am redactat-o şi depus-o la reprezentanţa din Baia Mare. Totodată i-am exclamat faptul că nu sunt de acord să plătesc un serviciu de care nu beneficiez de 3 luni. Iar în cazul în care nu-mi soluţionează problema, ca şi un drept pe care îl am, pot să-i dau în judecată. Datorită discomfortului pe care l-am creat, bărbatul de la "relaţii clienţi" a căutat amănunţit şi a DESCOPERIT ca printr-o minune că abonamentul meu la internet a fost într-adevăr reziliat încă din luna decembrie. A făcut modificările necesare şi mi-a confirmat faptul că la viitoarele facturi îmi vor fi scăzute sumele acumulate în tot acest timp în care nu am beneficiat de internet. Acum nu îmi rămâne decât să aştept.
Nu credeţi în mincinoşii şi neserioşii de la BuFone. Serviciile lor sunt scumpe şi proaste.
Până în prezent îmi vin facturi pe care trebuie să le plătesc ca şi cum aş beneficia de internet. Evident că acest aspect a pus punctul pe i. Revoltată şi iritată până la cer şi înapoi am apelat "relaţii clienţi". Mi-a răspuns o voce de bărbat bine-dispus. Mi-am descris nemulţumirea în cel mai diplomat mod cu putinţă. Am fost calmă până în momentul în care d-nul mi-a spus că la ei în baza de date nu există depusă nicio cerere de reziliere a contractului. I-am explicat când am făcut acest demers şi că...este absolut imposibil să nu figureze la ei solicitarea pe care am redactat-o şi depus-o la reprezentanţa din Baia Mare. Totodată i-am exclamat faptul că nu sunt de acord să plătesc un serviciu de care nu beneficiez de 3 luni. Iar în cazul în care nu-mi soluţionează problema, ca şi un drept pe care îl am, pot să-i dau în judecată. Datorită discomfortului pe care l-am creat, bărbatul de la "relaţii clienţi" a căutat amănunţit şi a DESCOPERIT ca printr-o minune că abonamentul meu la internet a fost într-adevăr reziliat încă din luna decembrie. A făcut modificările necesare şi mi-a confirmat faptul că la viitoarele facturi îmi vor fi scăzute sumele acumulate în tot acest timp în care nu am beneficiat de internet. Acum nu îmi rămâne decât să aştept.
Nu credeţi în mincinoşii şi neserioşii de la BuFone. Serviciile lor sunt scumpe şi proaste.
8 Martie
După cum toţi bine ştim, 8 martie este ziua internaţională a femeii, fiind sărbătorită pe întreg mapamondul. 8 Martie a fost fixată de către ONU ca fiind Ziua Internaţională a Femeii. Este o întreagă istorie legată de această sărbătoare. "O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga".
Este o zi legată de tot ceea ce înseamnă femeie: mamă, soţie, soră, cumnată ş.a.m.d. Nu mă consider eu o mare creştină şi nu sunt ortodoxă oricum. Însă, atitudinea înalt prea-sfinţitului Daniel (poate că această funcţie se scrie cu majuscule dar eu nu consider asta relevant) m-a lăsat rece şi uimită. Acest prea-sfinţit Daniel consideră această sărbătoare ca fiind păgână, femeile dorindu-şi plăceri trupeşti, cadouri etc. Ceea ce nu poate să perceapă patriarhul (dacă aşa s-o fi numind d-nul Daniel) este faptul că o femeie în general dacă are aşteptări trupeşti, plăceri carnale, cadouri şi atenţii nu înseamnă că le aşteaptă NUMAI pe data de 8 Martie. E ca şi cum ar fi o singură zi pe an în care femeia are chef de amor, are dorinţa de a primi nu ştiu ce averi, de a fi răsfăţată în lux etc. E o prostie. Pentru o femeie decentă, simplă şi la locul ei, un buchet de ghiocei poate oferi totul fără să fie un păcat.
Apoi, să nu mai vorbim de ce se petrece pe alocuri în Biserica Ortodoxă. E de-a dreptul imoral, hilar şi grotesc să percepi bani (şi încă sume de genul 200 de RON) pentru spovedanii. Adică, în funcţie de păcatele pe care le-ai săvârşit plăteşti o sumă considerabilă la popă, să-ţi fie iertate. De parcă banii ar ajunge la Dumnezeu. Sau unii preoţi care-şi achiziţionează straiele cu pietre zvaroschi. Chiar văzusem un reportaj cu un popă care şi-a comandat aşa ceva. Să înţeleg că nu poate predica dacă nu are pietre scumpe pe el? Apoi gradele acestea de "prea-luminat", "înalt prea sfânt" mi se par de neacceptat. De unde şi până unde titulatura de sfânt? Şi mai ales "prea sfânt". Dacă e prea-prea, să ne dea şi nouă din sfinţenia lui. Nu mai zic de obiceiurile cu moaşte şi puparea lor. De parcă atunci când pupi o sticlă sub care zac ceva oase, te-ai mântui şi s-ar întâmpla ceva miracol. Nu aş permite aşa ceva. Dacă e să te iei după credinţă, puparea de icoane, cruci şi alte obiecte bisericeşti reprezintă închinarea şi idolatrizarea unor simboluri materiale. A doua poruncă spune aşa: "să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti". Observ cât se aplică în general, mai ales în Biserica Ortodoxă.
De biserică şi de credinţă ar trebui să se preocupe d-nul Daniel. Să nu vorbească despre femei ca fiind toate nişte parvenite. În fond şi la urma urmei, cine are credinţă, o are în suflet şi se roagă în linişte. Nu trebuie să pupe icoane, sfinţi şi cruci în timp ce se roagă. Un credincios adevărat care se căieşte, se roagă şi cere iartare lui Dumnezeu şi nicidecum nu trebuie să dea bani grei ca să-i fie iertate păcatele. Iar 8 Martie e o zi ca oricare alta, în care este sărbătorită femeia fără alte conotaţii sexuale ş.a.m.d. Femeia - adepta cadourilor scumpe, ahtiată după plăceri carnale, însetată de lux şi surprize scumpe e pur şi simplu o materialistă. Şi acest tip de femeie e aşa în general, nu doar într-o zi anume pe an. E aşa când iese în oraş, când e aniversarea ei, când e în concediu prin Fantazialand etc.
Este o zi legată de tot ceea ce înseamnă femeie: mamă, soţie, soră, cumnată ş.a.m.d. Nu mă consider eu o mare creştină şi nu sunt ortodoxă oricum. Însă, atitudinea înalt prea-sfinţitului Daniel (poate că această funcţie se scrie cu majuscule dar eu nu consider asta relevant) m-a lăsat rece şi uimită. Acest prea-sfinţit Daniel consideră această sărbătoare ca fiind păgână, femeile dorindu-şi plăceri trupeşti, cadouri etc. Ceea ce nu poate să perceapă patriarhul (dacă aşa s-o fi numind d-nul Daniel) este faptul că o femeie în general dacă are aşteptări trupeşti, plăceri carnale, cadouri şi atenţii nu înseamnă că le aşteaptă NUMAI pe data de 8 Martie. E ca şi cum ar fi o singură zi pe an în care femeia are chef de amor, are dorinţa de a primi nu ştiu ce averi, de a fi răsfăţată în lux etc. E o prostie. Pentru o femeie decentă, simplă şi la locul ei, un buchet de ghiocei poate oferi totul fără să fie un păcat.
Apoi, să nu mai vorbim de ce se petrece pe alocuri în Biserica Ortodoxă. E de-a dreptul imoral, hilar şi grotesc să percepi bani (şi încă sume de genul 200 de RON) pentru spovedanii. Adică, în funcţie de păcatele pe care le-ai săvârşit plăteşti o sumă considerabilă la popă, să-ţi fie iertate. De parcă banii ar ajunge la Dumnezeu. Sau unii preoţi care-şi achiziţionează straiele cu pietre zvaroschi. Chiar văzusem un reportaj cu un popă care şi-a comandat aşa ceva. Să înţeleg că nu poate predica dacă nu are pietre scumpe pe el? Apoi gradele acestea de "prea-luminat", "înalt prea sfânt" mi se par de neacceptat. De unde şi până unde titulatura de sfânt? Şi mai ales "prea sfânt". Dacă e prea-prea, să ne dea şi nouă din sfinţenia lui. Nu mai zic de obiceiurile cu moaşte şi puparea lor. De parcă atunci când pupi o sticlă sub care zac ceva oase, te-ai mântui şi s-ar întâmpla ceva miracol. Nu aş permite aşa ceva. Dacă e să te iei după credinţă, puparea de icoane, cruci şi alte obiecte bisericeşti reprezintă închinarea şi idolatrizarea unor simboluri materiale. A doua poruncă spune aşa: "să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti". Observ cât se aplică în general, mai ales în Biserica Ortodoxă.
De biserică şi de credinţă ar trebui să se preocupe d-nul Daniel. Să nu vorbească despre femei ca fiind toate nişte parvenite. În fond şi la urma urmei, cine are credinţă, o are în suflet şi se roagă în linişte. Nu trebuie să pupe icoane, sfinţi şi cruci în timp ce se roagă. Un credincios adevărat care se căieşte, se roagă şi cere iartare lui Dumnezeu şi nicidecum nu trebuie să dea bani grei ca să-i fie iertate păcatele. Iar 8 Martie e o zi ca oricare alta, în care este sărbătorită femeia fără alte conotaţii sexuale ş.a.m.d. Femeia - adepta cadourilor scumpe, ahtiată după plăceri carnale, însetată de lux şi surprize scumpe e pur şi simplu o materialistă. Şi acest tip de femeie e aşa în general, nu doar într-o zi anume pe an. E aşa când iese în oraş, când e aniversarea ei, când e în concediu prin Fantazialand etc.
sâmbătă, 19 februarie 2011
Cum mă ajută pe mine România!
Sunt rătăcită undeva între două lumi paralele. Lumea reală, cea de la birou-casă-oraş, unde mă agăţ ca o speranţă de oameni, hărtii, proiecte şi PC. Apoi, lumea mea construită din vise şi idealuri, o lume în care nu pierd niciodată jocul cu realitatea pe care o sfidez. Aceste două lumi se îmbină perfect, însă uneori sunt între ele şi totul e atât de greu deoarece nu ştiu ce să aleg. Rătăcesc printre planuri, schiţe şi ambiţii iar activitatea de la birou omoară gândurile lumii ideale. Realitatea aceasta anihilează visele adunate peste noapte, ideile măreţe pentru un viitor impecabil. Prin urmare, în lumea de zi-cu-zi trebuie să rămâi rece, implacabil, supus sistemului (dar nu aceluia de principii şi valori pentru că el nu mai există), cerşetor de speranţe şi cu frica de a nu fi dator statului.
Cum mă ajută (indirect dar sigur) România:
- îmi gestionează atât de bine banii şi portofelul (cum nicio bancă nu ar reuşi aşa exact) încât atunci când am economii, să merg să-mi plătesc contribuţiile la stat (enorme şi inutile);
- îmi face vibromasaj la fund şi picioare atunci când mă aflu în trafic. Craterele din asfalt au menirea de a mă scutura, pentru că atunci când visez, să mă trezesc la realitate.
- mi se concretizează faptul că legile lui Murphy sunt cele mai crunte realităţi: "un elefant este un şoarece construit conform indicaţiilor guvernului"; "construieşte un sistem pe care să-l poată folosi şi un prost, şi numai un prost va dori să-l folosească" (întrebare: cum e sistemul? care sunt cei care-l respectă? cum sunt cei care-l respectă şi cum sunt cei care nu-l respectă?); "tot ce e bun: ori e imoral, ori este ilegal, ori ingraşă"; "dacă ceva merge bine, stai liniştit, va trece!"; "politica este arta de a obţine voturi de la săraci şi fonduri electorale de la bogaţi, promiţându-le unora protecţia faţă de ceilalţi"; "un politician onest este acela care, după ce a fost cumpărat, rămâne cumpărat".
- mă ajută atunci când vreau să merg într-o vacanţă undeva: cât mai departe de ţară ca e mai frumos, mai curat şi mai ieftin;
- mă lasă să privesc uluită la televizor: diferenţa dintre puţinele genii ale epocii acesteia şi gloata de imbecili, parveniţi, agramaţi şi inculţi până în măduva oaselor;
- întreţine cea mai bună comedie din toate timpurile până în prezent: atitudinea, discuţiile şi jocul politicii şi al oamenilor care ne reprezintă;
- "evitarea" şi "alegerea" din DEX au devenit sinonime: atunci când mergi pe un drum naţional plin de hârtoape, nu există noţiunea/conceptul sau opţiunea de EVITARE ci de ALEGERE a gropilor în care vrei să intri cu maşina.
Cum mă ajută (indirect dar sigur) România:
- îmi gestionează atât de bine banii şi portofelul (cum nicio bancă nu ar reuşi aşa exact) încât atunci când am economii, să merg să-mi plătesc contribuţiile la stat (enorme şi inutile);
- îmi face vibromasaj la fund şi picioare atunci când mă aflu în trafic. Craterele din asfalt au menirea de a mă scutura, pentru că atunci când visez, să mă trezesc la realitate.
- mi se concretizează faptul că legile lui Murphy sunt cele mai crunte realităţi: "un elefant este un şoarece construit conform indicaţiilor guvernului"; "construieşte un sistem pe care să-l poată folosi şi un prost, şi numai un prost va dori să-l folosească" (întrebare: cum e sistemul? care sunt cei care-l respectă? cum sunt cei care-l respectă şi cum sunt cei care nu-l respectă?); "tot ce e bun: ori e imoral, ori este ilegal, ori ingraşă"; "dacă ceva merge bine, stai liniştit, va trece!"; "politica este arta de a obţine voturi de la săraci şi fonduri electorale de la bogaţi, promiţându-le unora protecţia faţă de ceilalţi"; "un politician onest este acela care, după ce a fost cumpărat, rămâne cumpărat".
- mă ajută atunci când vreau să merg într-o vacanţă undeva: cât mai departe de ţară ca e mai frumos, mai curat şi mai ieftin;
- mă lasă să privesc uluită la televizor: diferenţa dintre puţinele genii ale epocii acesteia şi gloata de imbecili, parveniţi, agramaţi şi inculţi până în măduva oaselor;
- întreţine cea mai bună comedie din toate timpurile până în prezent: atitudinea, discuţiile şi jocul politicii şi al oamenilor care ne reprezintă;
- "evitarea" şi "alegerea" din DEX au devenit sinonime: atunci când mergi pe un drum naţional plin de hârtoape, nu există noţiunea/conceptul sau opţiunea de EVITARE ci de ALEGERE a gropilor în care vrei să intri cu maşina.
marți, 15 februarie 2011
Lady Antebellum - Need You Now
Melodia anului la Grammy. Superba!
De Lady Gaga nici nu mai comentez. A impresionat din nou prin atitudinea si intrarea ei in scena.
De Lady Gaga nici nu mai comentez. A impresionat din nou prin atitudinea si intrarea ei in scena.
joi, 10 februarie 2011
În căutarea unui motiv pentru a mă ridica în picioare
Mergând pe stradă mă agăţ de chipul oamenilor care poartă cu ei masca de vise. Pe chipul lor stau camuflate imagini cu viaţa pe care şi-ar dori să o aibă. Mă agăţ de imaginea acestor oameni în speranţa că ei îmi pot îndeplini visul. Dar trec grăbiţi pe langă mine.
Sunt în căutarea unui motiv care să mă ambiţioneze să merg mai departe. Sunt în căutarea unui sens al vieţii, pe care l-am pierdut de câteva zile. Am pierdut sensul printre hartii, proiecte, oameni indiferenti (care nu dau doi bani pe sentimentele tale), muncă, birou şi casă. Nu-mi găsesc pacea interioară pentru că ceva se destramă in mine. Se deşiră şi se pierd pe undeva acele momente care - cândva - mă făceau fericită. Am ajuns în acel stadiu în care nu mai am chef de nimic, nu mă stimulează nimeni, nu mă regăsesc în nici un lucru pe care îl făceam până acum. Asta pentru că mi s-a tăiat elanul. Pentru că unii sunt prea încăpăţânaţi să spună un cuvânt. Port amintiri şi duc doruri cu mine în fiecare zi. Au devenit grele şi abia dacă le mai pot ţine. Şi degeaba fac curat pe noptiera sufletului. Nu pot şterge cu buretele lucrurile care imi plac şi care imi lipsesc. Sunt absente cărţile care încă le citesc şi care încă încerc să le înţeleg.
Problema e veşnic aceiaşi: am prea multe aşteptări de la mine şi de la ceilalţi. Am prea multă încredere în unele persoane la care ţin şi sunt prea naivă. Nu-mi dau seama cum am ajuns să mă îngrop într-o stare de spirit mai mult decât penibilă. Sunt in standby. Reconstituiesc în minte toate lucrurile din ultima vreme. Le pun cap la cap şi totuşi ceva nu se leagă. Nu exista un sens şi nici un fir logic în toată harababura aceasta de vis fisurat.
Sunt singura vinovată de starea pe care o am. Data viitoare ca şi mod de precauţie nu o să mai cred în nimic, în nimeni, în vorbe spuse fără rost, în lucruri sau oameni cărora le e totuna dacă e "da" sau "ba". Poate că e mai bine să mă doară şi pe mine în cot de toţi şi de toate. Dar nu pot, chiar dacă alţii reuşesc. Intensitatea, maniera şi pasiunea cu care trăim diferă de la individ la individ. Prin urmare, un lucru care îl afectează pe o persoană, poate fi o banalitate pentru altcineva. Iar o banalitate pentru un individ poate fi o supărare pentru cineva.
Sunt în căutarea unui motiv care să mă ambiţioneze să merg mai departe. Sunt în căutarea unui sens al vieţii, pe care l-am pierdut de câteva zile. Am pierdut sensul printre hartii, proiecte, oameni indiferenti (care nu dau doi bani pe sentimentele tale), muncă, birou şi casă. Nu-mi găsesc pacea interioară pentru că ceva se destramă in mine. Se deşiră şi se pierd pe undeva acele momente care - cândva - mă făceau fericită. Am ajuns în acel stadiu în care nu mai am chef de nimic, nu mă stimulează nimeni, nu mă regăsesc în nici un lucru pe care îl făceam până acum. Asta pentru că mi s-a tăiat elanul. Pentru că unii sunt prea încăpăţânaţi să spună un cuvânt. Port amintiri şi duc doruri cu mine în fiecare zi. Au devenit grele şi abia dacă le mai pot ţine. Şi degeaba fac curat pe noptiera sufletului. Nu pot şterge cu buretele lucrurile care imi plac şi care imi lipsesc. Sunt absente cărţile care încă le citesc şi care încă încerc să le înţeleg.
Problema e veşnic aceiaşi: am prea multe aşteptări de la mine şi de la ceilalţi. Am prea multă încredere în unele persoane la care ţin şi sunt prea naivă. Nu-mi dau seama cum am ajuns să mă îngrop într-o stare de spirit mai mult decât penibilă. Sunt in standby. Reconstituiesc în minte toate lucrurile din ultima vreme. Le pun cap la cap şi totuşi ceva nu se leagă. Nu exista un sens şi nici un fir logic în toată harababura aceasta de vis fisurat.
Sunt singura vinovată de starea pe care o am. Data viitoare ca şi mod de precauţie nu o să mai cred în nimic, în nimeni, în vorbe spuse fără rost, în lucruri sau oameni cărora le e totuna dacă e "da" sau "ba". Poate că e mai bine să mă doară şi pe mine în cot de toţi şi de toate. Dar nu pot, chiar dacă alţii reuşesc. Intensitatea, maniera şi pasiunea cu care trăim diferă de la individ la individ. Prin urmare, un lucru care îl afectează pe o persoană, poate fi o banalitate pentru altcineva. Iar o banalitate pentru un individ poate fi o supărare pentru cineva.
duminică, 6 februarie 2011
Relatiile...
Intotdeauna lucrurile bune sau frumoase se termina repede. Un film bun, o carte buna, o poveste, o relatie, o vacanta etc. se termina cat ai clipi din ochi. Din ideea ca e prea frumos sa fie adevarat, ca ce e prea mult strica, ca binele exacerbat e perfectiunea - tot ce ne exalteaza la refuz se finalizeaza mai repede decat ne-am astepta. Nu ne dorim niciodata ca lucrurile care ne fac placere sa se sfarseasca, insa uneori nu avem de ales. Filmul nu l-am regizat noi, cartea nu am scris-o noi, povestea e scurta pentru ca nu e roman, relatia se rupe cand doi oameni nu simt la fel, vacanta de regula se sfarseste rapid.
Relatiile. Se spune ca atunci cand esti intr-o relatie cu cineva, abia astepti sa ii vorbesti celuilalt, sa il/o vezi, sa oferi un punct de sprijin la greu, sa gasesti incredere etc. Mi-e greu sa cred ca cineva aflat intr-o relatie nu ar simti la fel sau mult pe aproape de cele enumerate mai sus. Fisura care desparte oamenii e tocmai problema sau neintelegerea nediscutata. Lipsa de comunicare. De regula, dar nu obligatoriu, e cineva dintre cei doi, care evita sau amana discutarea unor lucruri importante. De aici reiese lipsa de interes, indiferenta etc. Ulterior, lipsa de incredere. Si am observat cum pentru multi totul se termina dintr-o banalitate si fara ca cineva sa-si doreasca asta. Pe langa mine au trecut multe relatii (ale prietenilor mei) din care evident, am avut de invatat. Din exterior se vede altfel, bineinteles. Insa, prietenii buni povestesc cand se descarca. Am invatat din greselile lor. Le-am studiat suferinta prietenilor mei dupa o relatie esuata si nu as vrea sa trec prin asa ceva. Nu acum. Nici alta data. Toti avem -la o varsta- cate o iubire care s-a terminat dramatic, cu lacrimi si suferinte. Prin urmare, candva, am trecut si eu prin asta. Dar asta tine de primii ani ai maturitatii, de adolescenta, de liceu. Cine nu invata din propriile lui experiente inseamna ca e sado-masochist si ii place sa se tortureze sufleteste cu stari care nu ii aduc fericirea ci agonia.
Relatiile sunt de multe tipuri. Dureaza sau se sfarsesc rapid. Sunt ca in filme sau ancorate in propria realitate. Dar in toate primeaza increderea si respectul, afectiunea si pasiunea fata de celalalt. Fara aceste "promisiuni" relatia nu e completa. Relatiile sunt complicate pentru ca oamenii sunt complicati. Sunt ciudate pentru ca indivizii fac ciudatenii. Cel mai aiurea e (cred) cand se termina brusc si din senin, cu putine cuvinte si putine explicatii. Cel mai aiurea e sa nu intelegi ce s-a intamplat. Sau sa intelegi si sa nu iti dai seama cum s-a putut ajunge acolo. Sau multe alte variante. Cert este ca atunci cand tii la cineva, nu poti sa inchei o relatie la fel cum inchizi o carte dupa ce ai terminat-o de citit. Te lupti cu tine insuti/insati pentru persoana pe care o vrei aproape de tine. Mai ales daca simti ca merita efortul.
Relatiile. Se spune ca atunci cand esti intr-o relatie cu cineva, abia astepti sa ii vorbesti celuilalt, sa il/o vezi, sa oferi un punct de sprijin la greu, sa gasesti incredere etc. Mi-e greu sa cred ca cineva aflat intr-o relatie nu ar simti la fel sau mult pe aproape de cele enumerate mai sus. Fisura care desparte oamenii e tocmai problema sau neintelegerea nediscutata. Lipsa de comunicare. De regula, dar nu obligatoriu, e cineva dintre cei doi, care evita sau amana discutarea unor lucruri importante. De aici reiese lipsa de interes, indiferenta etc. Ulterior, lipsa de incredere. Si am observat cum pentru multi totul se termina dintr-o banalitate si fara ca cineva sa-si doreasca asta. Pe langa mine au trecut multe relatii (ale prietenilor mei) din care evident, am avut de invatat. Din exterior se vede altfel, bineinteles. Insa, prietenii buni povestesc cand se descarca. Am invatat din greselile lor. Le-am studiat suferinta prietenilor mei dupa o relatie esuata si nu as vrea sa trec prin asa ceva. Nu acum. Nici alta data. Toti avem -la o varsta- cate o iubire care s-a terminat dramatic, cu lacrimi si suferinte. Prin urmare, candva, am trecut si eu prin asta. Dar asta tine de primii ani ai maturitatii, de adolescenta, de liceu. Cine nu invata din propriile lui experiente inseamna ca e sado-masochist si ii place sa se tortureze sufleteste cu stari care nu ii aduc fericirea ci agonia.
Relatiile sunt de multe tipuri. Dureaza sau se sfarsesc rapid. Sunt ca in filme sau ancorate in propria realitate. Dar in toate primeaza increderea si respectul, afectiunea si pasiunea fata de celalalt. Fara aceste "promisiuni" relatia nu e completa. Relatiile sunt complicate pentru ca oamenii sunt complicati. Sunt ciudate pentru ca indivizii fac ciudatenii. Cel mai aiurea e (cred) cand se termina brusc si din senin, cu putine cuvinte si putine explicatii. Cel mai aiurea e sa nu intelegi ce s-a intamplat. Sau sa intelegi si sa nu iti dai seama cum s-a putut ajunge acolo. Sau multe alte variante. Cert este ca atunci cand tii la cineva, nu poti sa inchei o relatie la fel cum inchizi o carte dupa ce ai terminat-o de citit. Te lupti cu tine insuti/insati pentru persoana pe care o vrei aproape de tine. Mai ales daca simti ca merita efortul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
