Sunt rătăcită undeva între două lumi paralele. Lumea reală, cea de la birou-casă-oraş, unde mă agăţ ca o speranţă de oameni, hărtii, proiecte şi PC. Apoi, lumea mea construită din vise şi idealuri, o lume în care nu pierd niciodată jocul cu realitatea pe care o sfidez. Aceste două lumi se îmbină perfect, însă uneori sunt între ele şi totul e atât de greu deoarece nu ştiu ce să aleg. Rătăcesc printre planuri, schiţe şi ambiţii iar activitatea de la birou omoară gândurile lumii ideale. Realitatea aceasta anihilează visele adunate peste noapte, ideile măreţe pentru un viitor impecabil. Prin urmare, în lumea de zi-cu-zi trebuie să rămâi rece, implacabil, supus sistemului (dar nu aceluia de principii şi valori pentru că el nu mai există), cerşetor de speranţe şi cu frica de a nu fi dator statului.
Cum mă ajută (indirect dar sigur) România:
- îmi gestionează atât de bine banii şi portofelul (cum nicio bancă nu ar reuşi aşa exact) încât atunci când am economii, să merg să-mi plătesc contribuţiile la stat (enorme şi inutile);
- îmi face vibromasaj la fund şi picioare atunci când mă aflu în trafic. Craterele din asfalt au menirea de a mă scutura, pentru că atunci când visez, să mă trezesc la realitate.
- mi se concretizează faptul că legile lui Murphy sunt cele mai crunte realităţi: "un elefant este un şoarece construit conform indicaţiilor guvernului"; "construieşte un sistem pe care să-l poată folosi şi un prost, şi numai un prost va dori să-l folosească" (întrebare: cum e sistemul? care sunt cei care-l respectă? cum sunt cei care-l respectă şi cum sunt cei care nu-l respectă?); "tot ce e bun: ori e imoral, ori este ilegal, ori ingraşă"; "dacă ceva merge bine, stai liniştit, va trece!"; "politica este arta de a obţine voturi de la săraci şi fonduri electorale de la bogaţi, promiţându-le unora protecţia faţă de ceilalţi"; "un politician onest este acela care, după ce a fost cumpărat, rămâne cumpărat".
- mă ajută atunci când vreau să merg într-o vacanţă undeva: cât mai departe de ţară ca e mai frumos, mai curat şi mai ieftin;
- mă lasă să privesc uluită la televizor: diferenţa dintre puţinele genii ale epocii acesteia şi gloata de imbecili, parveniţi, agramaţi şi inculţi până în măduva oaselor;
- întreţine cea mai bună comedie din toate timpurile până în prezent: atitudinea, discuţiile şi jocul politicii şi al oamenilor care ne reprezintă;
- "evitarea" şi "alegerea" din DEX au devenit sinonime: atunci când mergi pe un drum naţional plin de hârtoape, nu există noţiunea/conceptul sau opţiunea de EVITARE ci de ALEGERE a gropilor în care vrei să intri cu maşina.
Darrel Lieze-Adams Promoted to GM of WBBH
Acum o oră
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu