România te iubesc - o ironie?

Am fost atentă la grevele de solidaritate din ultima vreme. Le înţeleg şi sunt de acord cu ele. Bine face poporul că iese în stradă să-şi strige nemulţumirile cu privire la "impecabila" guvernare. De pensionari îmi e cel mai milă. Dar unde sunt tinerii absolvenţi cu "acte în regulă"? Ei nu sunt revoltaţi pe sistem, numai tinerii bugetari? Toată România ar trebui să refuleze - bineînţeles în manieră diplomată şi calmă (pfuai, de parcă ar fi posibil la noi aşa ceva) - prin diverse demonstraţii, însă se pare că nici mişcările de stradă nu prind la nimic, ci doar la nervi inutili. Am mai spus-o şi o să mă repet: haideţi fraţilor să părăsim ţara asta sau să ne schimbăm guvernarea (îndemn exclus celor care sunt mulţumiţi de sistem). Avem nevoie de o schimbare morală şi de mentalitate. Apoi de perseverenţă. Şi în cele din urmă să dăm vina pe criza economică fir-ar!

Apoi m-a bucurat nespus locul III al României la Eurovision. Melodia e mişto, incomparabilă cu a Germaniei, dacă e să fac o diferenţă subiectivă. Dar cred că şi din punct de vedere obiectiv, Paula a fost mai sus decât reprezentantă Germaniei. Cred că este superflu să amintim de ce nu luăm locul unul. Interesele şi "impedimentele" geo-politice, bată-le-ar vina! Sau imaginea, brandul nostru de ţară lasă mult de dorit. Nici măcar nu am învăţat să ne promovăm talentele. Precum şi aspectul că nu am "cotizat" suficient la Oslo este unul foarte important. Până la anul poate facem rost de sponsorizări masive. În fine. Ar trebui să fim mândri de acest loc formidabil dată fiind situaţia actuală în care ne aflăm.

Un alt motiv ar fi că ploaia, codul galben şi inundaţiile sunt în stand-by pentru România (în special pentru Maramureş). Aşa am reuşit să profit de vreme frumoasă, soare prietenos şi să întâmpin vara. Câte nu am făcut în două zile călduroase!

Mi-e "frică" de flacăra violet, mi-e lehamite de tot clanul portocaliu gen: Udrea, Blaga, Videanu, Flutur, Boc, cu tatăl lor Băsescu. Mi-e dor să visez la un job, aş mai vrea să se caute şi competenţi nu numai pile de şlefuit unghiile roase de nerăbadarea intrării spăgilor în buzunare, nu numai barmane care au sperat că făcând o şcoală serioasă vor ajunge undeva. Mi-e dor să visez la respect, decenţă şi bun-simţ venite de la un înalt nivel de conducere. Parcă mi-e silă să mai cred sau să mai am speranţa că cineva face angajări chiar pe remuneraţii mici. Mi-e tot mai acru de promisiuni, de oameni superficiali, de cei care spun una şi fac alta.