Metamorfoză din cetăţeanul decent în sclavul societăţii

Din nou mă lovesc de impostori şi oameni de nimic când vine vorba de bugetari din instituţii bolnave până în metastază de aroganţă, aere de superioritate, superficialitate şi ironie. Începând de la un amărât de portar (care se crede Big Brother-ul omniscient al clădirii care vinde speranţe) şi terminând cu funcţionarii, referenţii şi directorii numiţi sau nu politic. Când te loveşti de tratamentul prescris de ei, acei oameni spălaţi de virtuţi care se cred dumnezeii societăţii postmoderniste îţi vine să le apeli gura cu bun simţ şi decenţă.

Dintr-un simplu cetăţean care-şi achită dările la stat şi care se chinuie să supravieţuiască te transformi într-un monstruos sclav al societăţii. Şi îţi vine să te răsteşti la netrebnicii care clocesc pe scaunul dintr-o caşcarabetă numite ghişeu (de servicii sau informaţii). Îţi vine să te impui pentru că nu ţi se pare normal să fi tratat ca un imbecil setat să plătească contribuţii. Dar încerci să rămâi calm numai de dragul de a nu te coborî la nivelul lor de educaţie, "respect" şi atitudine. Şi-ţi vine să-i sfidezi la rândul tău. Şi e păcat să rămâi diplomat pentru că ei nu cunosc această calitate. Parcă le este amputat sistemul de valori şi vocabularul le este redus la ticuri verbale şi fraze rostite mecanic. Pur şi simplu ţi se strică ziua, ţi se frâng aripile, ţi se tranşează elanul (pe care ţi l-ai permis să-l ai).

Şi dacă mi-am dorit vreodată să plec (cu scârbă) din ţara asta, acea zi a fost ieri. Ieri, când toţi parveniţii şi incompetenţii şi-au dat mâna prieteneşte în semn de solidaritate pentru sistemul care e făcut doar pentru ei. Şi dacă mi-a fost vreodată silă la propriu (cu adevărat) de agramaţii sistemului de stat, a fost ieri. Oameni îmbătrâniţi prematur din cauza răutăţii lor voite. O adunătură de coate-goale din punct de vedere intelectual şi spiritual, programaţi să ne întindă nouă (cetăţenilor îngenunchiaţi) nervii la maxim şi să ne pună în ghips orice urmă de umanitate.

Mă întreb cu disperare unde naiba e dreptatea? Unde dracu să ne dezbrăcăm de hainele decenţei şi să luăm halatul aroganţei la superlativ? Poate nici măcar nu ni s-ar potrivi. Ne-ar strânge nasturele de la gât. Dar îl putem lăsa neîncheiat şi să plătim cu aceeaşi monedă. Sau poate trebuie să rămânem noi ca să nu ne dezumanizăm de tot şi să nu ne pătăm din cauza unor bastarzi ai societăţii bolnave de putere.