NU e specific bărbătesc

Şi iarăşi vin cu vorbe despre noi femeile, cele mai "pretenţioase" fiinţe de pe pământ, noi - cele care ridicăm cele mai mari pretenţii, care căutăm feţi-frumoşi şi poveşti rupte din filme...Femeile care vor să fie apreciate pentru reuşitele lor (indiferent de natura sau domeniul în care ajung până în vârful piramidei), care doresc uneori să se simtă admirate pentru că sunt (de fapt) frumoase. Toate acele femei care gândesc cu inima şi simt cu mintea, toate acele fetişcane şi adolescente rebele care dau din aripi la Prinţul sosit, mamele care-şi idolatrizează pruncii - toate doresc să audă măcar o dată un "Te Iubesc".
Până şi femeile bărbate, stăpâne la refuz pe viaţa lor sentimentală, femeile de carieră, amantele cochete, prietenele de relaţii incerte, domnişoare cu vise măreţe, doamne dure şi inaccesibile - toate doresc să audă măcar o dată cele două cuvinte.
Bunicile, surorile, cumnatele şi soţiile tuturor aşteaptă să fie întâmpinate de cuvinte frumoase care, uneori, chiar dacă sunt spuse, nu sunt adevărate. Şi alteori chiar se rostesc - uşor sau greu - fără să sensibilizeze şi să emoţioneze. Deeeeci, nici cum nu e bine cu femeile. E adevărat că nu toate suntem la fel, de fapt nici una din noi nu seamănă cu cealaltă, doar că avem aprozimativ aceleaşi "aşteptări verbale".
Însă ce nu ştim noi femeile (sau ştim numai că ne dorim o certitudine) este că iubirea nu se exprimă în cuvinte ci se simte prezentă prin tot soiul de gesturi şi atitudini mărunte. Cele două cuvinte nu au putere şi nu au rost dacă simţul nu este prezent, dacă inima nu bate altfel decât în parametrii "normali". Degeaba ne dorim vorbe frumoase şi cuvinte pompoase dacă nu ştim să le asimiliăm decât cu urechile. Nu mi se pare corect şi firesc să ne dorim şi să aşteptăm cele două cuvinte când ele de fapt nu trebuiesc rostite, ci simţite. Şi eu prefer la superlativ varianta cu feeling.



De fapt bărbaţii nu sunt complicaţi, ci relativ simpli. Doar noi îi vedem ciudaţi. Nu sunt ignoranţi dacă nu spun femeilor ceea ce vor să audă. Nu sunt armăsari deveniţi din ţânţari; ei rezumă succint şi la subiect ceea ce au de comunicat. Nu recită romane când relatează o zi care s-a încheiat. Nu precipită subiecte cu picanterii şi izuri de ceartă.