Automatisme, fixisme şi tabieturi

Da, a-ţi ghicit! E vorba despre piticii noştri de pe creier, despre modalitatea în care ne place să facem anumite lucruri. Am eu tabieturile şi obişnuinţele mele ca fiecare om normal care are plăceri şi adoră să facă diverse lucruri. Ce fac eu mi se pare firesc, comun şi direct proporţional cu normalitatea unui individ. Dimineaţa când mă trezesc îmi fac cefeaua şi îmi aprind ţigara, pentru început două lucruri complet interdependente. Nu pot să nu asociez ţigara cu cafea şi invers, mai ales dimineaţa. Apoi pornesc PC-ul cu refresh-uri automate (a da refresh imediat dupa punerea în funcţiune a PC-ului – a devenit un tic de-a dreptul), îmi verific mailul (şi răspund prompt celor care necesită urgenţă) şi blogul după care îmi fac patul. Şi uite că ziua a început simplu şi de la sine prin obişnuinţele induse şi de care vrei să fi dependent. Ador curăţenia şi ordinea, însă în unele privinţe prefer să fiu „împrăştiată” fiindcă numai aşa îmi găsesc ce îmi caut. De exemplu, pe masa de lucru prefer să am înşiruite toate ustensilele şi instrumentele (caiete şi agende cu însemnări, pixuri color, hârtii şi tot ce ţine de papetărie) de care am nevoie pentru a-mi desfăşura activitatea, aşezate pe categorii, dar nu puse într-o linie dreaptă ca şi cum s-ar afla la expoziţie. Atunci apar ai mei, care îmi scot ochii că masa stă să pice peste mine cu tot conţinutul ei şi-mi atrag atenţia că sunt dezordonată. Degeaba încerc eu să le explic că asta nu ţine de ordine ci de faptul că aşa îmi găsesc eu lucrurile mai uşor atunci când le caut. În schimb, dacă ar fi cineva să îmi ia la puricat şifonierul, biblioteca sau ce-ştiu-eu altceva ce ţine de ordine, ar constata cât de perfect sunt aşezate şi aliniate ca la marea artă (şi o spun cu modestie). Apoi am momente în care ascult şi fredonez o piesă până mă plictisesc de ea şi alor mei li se pare o obsesie. Poate că au şi puţină dreptate , dar nu îmi periclitează sistemul nervos şi nu degenerează într-o boală. Obsesiile astea pentru o melodie (care la momentul respectiv se mulează stării de spirit) nu pot fi catalogate ca fiind o problemă la nivel psihic. Obsesiile grave – din care eu nu fac parte (gen dependenţa de o persoană) pot genera o boală nervoasă, dar nu astea mărunte şi inofensive... Explică-le asta alor tăi care nu sunt din generaţia ta şi nu au cum să înţeleagă cât de bine te pot dispune nişte versuri! Dacă mă pun să înşir aici tot ce ţine de fixismele, automatismele şi tabieturile mele cu o sinceritate 100%, înseamnă că o să rămân nemăritată pentru totdeauna! :)) Dar cred că cel mai important pas a fost spus deja: fără sinceritate nu se croieşte nici un drum lung şi rezistent. Uneori am chef spontan de a ieşi în parc la o îngheţată cu caramel. Să se respecte ordinea şi curăţenia în măsura posibilităţilor. Încălţămintea de stradă trebuie să rămână la intrare, cu excepţia musafirilor.Scrumiera să fie permanent golită. Detest să rămână chiştocuri (chiar dacă e numai unul singur) până vin de la cumpărături de exemplu. Dacă e să locuiesc în continuare la casă, atunci necesitatea unui câine (nu am preferinţe mari la rasă). Dacă e să mă mut la apartament (după măritiş) atunci orice, dar absolut orice animăluţ mic, simpatic şi curat (pisică, iepuraş de cameră, papagal sau peşti) care să substituie lipsa unui copil până în momentul în care barza va aduce unul. Nu suport să văd toaleta murdară. Din lipsa mea de timp sau în cazuri extreme, prefer să nu rămână vase în chiuvetă de peste noapte până a doua zi. E firesc să fiu ajutată măcar o dată pe lună cu acest lucru. Sau cred că o să-mi iau o maşină pentru veselă. Mai am un fix, acela de a nu se mânca în pat, doar popcorn dacă e vorba de vizionarea unui film de exemplu. Dimineaţa îmi place să îmi beau cafeaua liniştită, fără ştirile de la PRO TV de exemplu. Mai bine un Mircea Badea (dar el e prea tărziu difuzat). Să nu fiu întreruptă în timp ce vorbesc. Cam astea ar fi tabieturile şi fixurile mele. Mie nu mi se par nici multe şi nici grave sau de neacceptat. Precizez aici că aceste „automatisme” le-am deprins în timpul studenţiei când locuiam mai mulţi la grămadă, când ne suportam toanele reciproce. Oameni la comun din toate părţile ţării, fiecare cu piticii lui dar care împărţeam aceleaşi lucruri. Aşa am ajuns să nu mai suport diverse care ţin mai ales de igienă şi intimitate. E pur şi simplu inadmisibil să convieţuieşti invers celor menţionate de mine mai sus: adică cu WC murdar, vase murdare uitate în chiuvetă, scrumiere cu vârf etc.