Trenul existenţei efemere

Mi-am şlefuit şinele ruginite pe care se plimbă vagoanele trenului meu. Vagonul personal, accelerat, intercity şi rapid. Toate legate la trenul existenţei.

Ăla personal s-a şubrezit de la idealuri, vise şi speranţe încă neîmplinite. De la chestiuni gândite prea în amănunt. Acceleratul s-a stricat când am terminat facultatea. De atunci nimic nu mai pare intens, palpitant, care trece repede, în viteză etc. Intercity e în recesiune. Prea soft şi prea elegant - criză în domeniul profesional/carierei. Rapidul mai funcţioneză, însă, cu devieri. Compartimentele lui sunt aglomerate de insatisfacţii, deziluzii sau dezamăgiri. Atunci trece RAPID la următoarea stare de spirit. Un tren vai şi amar de mama lui, cu prea multe defecte şi probleme la sistemul valorilor.

Am trenuri pe care le-am pierdut din naivitate sau inocenţă, dintr-o uşoară formă de vanitate, încăpăţânare sau comoditate. Au existat trenuri în care nu am avut puterea de a mă urca şi acum părerea de rău care a venit de la sine. Dar ştiu că în gara principală mereu mai sosesc trenuri către multe destinaţii, către drumuri finale sau orizonturi mărginite de percepţii. Vagoane care sosesc şi pleacă către plăceri, zone senzoriale, miracole, pofte împlinite ş.a.m.d.

Toate se scurg ca şi nisipul din clepsidră, absolut orice trece mai devreme sau mai târziu, însă iubirea e cea care nu ţine loc de ură, regrete, e veşnic tânără într-un suflet bătrân de încercări eşuate. La bătrâneţe iubirea poate fi zglobie ca un copil de 5 ani, furtunos de profundă, nebună ca un bolnav dintr-un azil. Iubirea e cea care ne vindecă de orice păcat şi ne curăţă de orice nelegiuire. De aceea, trenul meu mai are un vagon care transportă iubirea de la simţire la raţiune şi viceversa. Dar tot un paradox rămâne: raţiunea spune un lucru, iar inima dictează altceva. Fantastic cum se duelează acestea două pentru afrodisiacul care excită sufletul - iubirea.

"Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim."

Octavian Paler