Am împlinit un anişor

Azi se împlineşte un an de când am blog. Un an în care am împărtăşit cu voi sentimente, stări, frustrări şi bucurii. Un an în care m-am descărcat prin scris.

Am învăţat că scrisul te curăţă şi te vindecă. Am realizat pentru a n-mia oară că atunci când nu ai pe cineva care să te asculte, te aude scrisul. E o ascultare surdă fiindcă scrisul nu-ţi reproşează de ce eşti isteric sau calm, decent sau vulgar în atitudinile de exprimare. Te înţelege şi atunci când ai avut o zi proastă. Cuvintele nu te judecă, nu te analizează, nu te disecă în fărâme, ci tu pe ele. Frazele nu cer explicaţii, te acceptă aşa cum eşti: uneori nevrotic, alteori iritant de calm. Vorbele iscălite nu suferă decât atunci când nu le articulezi şi când îţi baţi joc de ele.

Să vedem cât o să ţină "jurnalul" acesta. De multe ori am vrut să renunţ dar au existat persoane care m-au îndemnat să nu fac acest lucru. De regulă nu renunţ la niciun lucru care îmi face plăcere, nu mă dau bătută când vreau să obţin ceva, dar cu scrisul pe blog a fost altă mâncare de peşte. Simţeam că "destăinuirile" mele nu-şi mai au rostul sau efectiv nu credeam că-i interesează pe (ne)cunoscuţii de pe aici, din lumea virtuală. Cu toate acestea mergeam mai departe detaşându-mă de acest gând. În fond şi la urma urmei scriam pentru mine, pentru liniştea şi eliberarea pe care mi-o oferă scrisul. Uite că am făcut un an în care am trăit toate stările omeneşti cu diferite ocazii. Per ansamblu a fost un timp în care m-am evaluat atât subiectiv cât şi din punct de vedere obiectiv. Am sesizat la mine schimbări care nu pot decât să mă bucure.