Bărbaţii - copie la indigo

Aceasta este o postare ca un răspuns la un prieten care m-a întrebat de ce nu am pe cineva în viaţa mea şi de ce nu îmi fac o relaţie.

Aşa că, dragă C. îţi argumentez singurătatea mea din acest punct de vedere. Până în prezent am ajuns la concluzia că toţi "potenţialii iubiţi" pe care i-am cunoscut sunt la fel, doar puţin diferiţi. Adică fără substanţă, reticenţi, banali, dificili până în măduva oaselor, indecişi etc. Toţi aceştia mi-au lăsat un gust amar. Dacă te implici în relaţie nu e bine, dacă nu te implici înseamnă că nu eşti interesată. Dacă pui suflet înseamnă că prea "conturezi" o relaţie din stadiul incipient, dacă eşti detaşată iar nu e bine pentru că se interpretează că "ai ceva" sau "e ceva cu tine". Atunci eu nici nu ştiu cum să mă mai comport, cum să mă manifest. Să fii natural şi exact cum eşti devine şi ăsta un defect. Cred că cel mai bine e să te prefaci şi să te mulezi după aşteptările celuilalt. Şi atunci devi o fiinţă fără personalitate şi dorinţa de a fi "acceptat" exact aşa cum eşti. Aşa că prefer să fiu singură. Sunt prea obişnuită cu acest aspect şi îmi place. Am încercat şi am ratat, am eşuat în lista lor cu "priorităţi" de fiecare dată fără să înţeleg de ce.

Acum nici că-mi mai pasă de ce am dat undă verde sau de ce am primit eu papucii. Înseamnă că dorinţa nu a existat cu adevărat sau nu exista deloc afinitate doar impresie...

Sau poate că încă nu am întâlnit persoana potrivită. Sau poate că sunt eu prea urâtă, prea nasoală, pesimistă, încăpăţânată, idealistă, directă şi încă un alt întreg cârnaţ de non-atuuri pentru o posibilă relaţie. Cu inteligenţă şi răbdare defectele devin atât de "tolerante" încât nici nu mai sunt sesizabile.

Unii au ştiut ce vor de la mine, alţii nu au ştiut ce vor nici măcar de la ei înşişi. Nici eu nu am fost niciodată pregătită pentru o relaţie, nici eu nu am ştiut ce vreau de la mine din punct de vedere sentimental, dar mi-am zis "hai totuşi să încerc, că nu se ştie niciodată". Ştiu şi eu cum sunt şi îmi cunosc defectele mai bine ca oricine, dar se pare că nimeni nu ştie să mi le pună în balanţă cu cele câteva puţine calităţi. Deşi dacă mă gândesc bine, nu cred că am aşa ceva. Am ajuns la concluzia că pe lângă faptul că sunt dificilă (dacă tot mi s-a spus) nu mai vreau nimic de la un posibil viitor bărbat.

Mama mi-a aruncat pastila că s-ar putea să fiu PREA pretenţioasă. Nu am standarde, tipare sau şabloane (după cum bine ştii C.) în ceea ce priveşte materia masculină, dar am totuşi câteva pretenţii care mi se par obligatorii: să fie sincer, să nu fie ezitant, să fie curat (adică să nu miroase a jeg), să comunice indiferent de problemă. Mi se par chestiuni elementare pe care le poţi "cere" de la cel cu care ai de gând să te implici sentimental. Deci să ne înţelegem: nu sunt PREA pretenţioasă. Nu caut şi nu aştept bărbatul perfect. Adică nu am o preferinţă a ochilor, o constituţie atletică de invidiat, să aibă bani sau maşină. Deloc! Din contra. Vreau să aibă defecte peste care să învăţ să trec şi care să mai "zguduie" fericirea pentru a nu deveni monotonă. Vreau mai înainte de toate să fie OM cu care se poate vorbi absolut orice, calm sau precipitat, de aceiaşi părere sau în contradictoriu (mai ales că părerile diferite uneori sunt constructive).

Deci a fi naiv nu e inocenţă, e prostie. Aşa cum am fost şi eu credulă. Credeam ce mi se spunea şi ulterior am sfârşit a căuta prin casă un perete pe care să scrie "Loc de dat cu capul. Dacă ai fost fraieră să pui botu' la toţi fraierii". Prin urmare toţi naivii sunt proşti şi nicidecum "inocenţi". Cel mai grav e că nu ştiu cum se vindecă tipul ăsta de prostie.

Fetelor luaţi aminte dacă întâlniţi pe cineva cu următoarele simptome:
Dacă:
- mai tot timpul e obosit decât activ în dorinţa de a vă vedea
- nu are timp de voi de cele mai multe ori
- afirmă ceva de genul "crezi că e momentul să vorbim acum despre asta?" (cu siguranţă nu va fi momentul curând pentru o discuţie cu privire la o neplăcere creată)
- nu dă un semn de viaţă cu zilele şi când o face e cu o scuză "plauzibilă"
- percepeţi majoritatea lucrurilor total diferit (e mai mult ca sigur că părerile lui nu sunt pe aceiaşi lungime de undă cu ale voastre)
- întâlnirile la bere cu băieţii sunt mai dese decât întâlnirile voastre

înseamnă simplu: nu vă place, nu vă vrea şi cu atât mai mult nu vă iubeşte. Deci e prea laş să vă spună franc şi diplomat. Prin urmare nu vă amăgiţi că va merge, că va dura, că el e cel pe care îl doriţi. Se complac pentru că oricum au şustele lor ascunse. Să nu credeţi că s-a născut femeia care să înţeleagă bărbatul în substanţa lui, dar nici invers bineînţeles. Există şi excepţii de la regulă, dar pe care eu nu le-am cunoscut încă. Mă refer în tentativă de relaţie.

Dacă nu are simptomele de mai sus, e mai mult decât ok.

Rămâneţi naturale, în propria piele şi nu vă schimbaţi pentru nimeni, că nu merită. Merită doar să vă schimbaţi pentru voi. Să vă şlefuiţi defectele. Dacă cineva vă va dori, atunci vă va accepta exact aşa cum sunteţi. Nu vă deschideţi inima la primul venit că s-ar putea să suferiţi. Cel de lângă voi va simţi când trebuie să vă deschidă ca pe o floare şi va şti exact când. Atunci e momentul să lăsaţi garda jos.