Destăinuire

Nu mă mir că sunt neînţeleasă uneori, că unii îmi spun că sunt dificilă, nebună, inabordabilă, ciudată. Nu mă mir pentru că uneori chiar sunt aşa cum mă vad unii. Dar tot e mai bine decât să fiu percepută simplistă, accesibilă, mult prea normală etc.

Dramatizez fleacurile şi orice situaţie care nu îmi place. Orice „tragedie” care-mi produce disconfort interior o dramatizez până la limita posibilă. Nu e vorba de teatru. Pentru că orice lucru, moment sau sentiment îl cuprind în mine şi-l trăiesc cu profunzimea maximă. În orice pun suflet în exces şi ăsta a fost unul din gafele pe care le comiteam până nu de mult timp.
Când ceva îmi eşuează cu toate că am muncit intens pentru acel ceva, atunci fac atac de panică. Mă blochez şi nu înţeleg cum s-a ajuns la acea situaţie. Apoi mă întreb – retoric evident – de ce mama naibii nu mi-a reuşit ce-mi doream mai ales că nu plănuisem intens finalul apoteotic.

Mai am răbdarea care îmi curge prin vene. Răbdarea e sursa mea vitală. Lucrurile se succed gradat – ascendent. Las timpul să-mi deruleze etapizat evenimentele. Vreau totul treptat, sistematizat şi bine făcut. Din această cauză unii mă „acuză” că sunt lentă şi prea analitică. Dar ei nu ştiu că, graba strică treaba, că lipsa de răbdare induce într-o anumită măsură mecanizarea lucrurilor fără implicarea detaliilor care fac diferenţa între un lucru făcut şi unul bine făcut.

În cazul unei nereuşite mă revolt şi mă închid în mine, alimentez conflicte interioare şi comportamente defensive. Atunci e momentul meu de pesimism. Dar tot atunci se naşte dorinţa şi ambiţia de a merge mai departe, de a persevera şi de a lupta pentru tot ce îmi propun.

Nu-mi place să las un lucru neterminat. Mai bine nu mă apuc deloc de el decât să-l abandonez. Şi de altfel sunt perfecţionistă. Nu ştiu dacă e o calitate sau un defect. Dar îmi place să iasă lucrurile ca la carte cum se spune, fără să mai fie utilă vreo retuşare ulterioară. Cu toate că îmbunătăţirile sunt binevenite oricând. Dar, de aceea, îmi doresc de la bun început în aşa fel să fac un lucru încât să nu mai trebuiască să revin într-o etapă pentru a-l finaliza. Calm, sistematizat!

Poate că într-adevăr sunt puţin nebună. Sau poate prea normală printre atăţia nebuni. Dar fiecare din noi avem un dram de nebunie care iese prin porii impulsurilor de moment. Ştiu că am mai multe defecte decât calităţi. Ştiu că uneori sunt atât de irascibilă încât nici eu nu mă mai suport. Dar sunt sinceră şi cu asta pot spune că mă mândresc!