Revendicare

Îmi vreau înapoi Dumnezeul uitat în lucrurile mărunte pe care le făceam odinioară. Vreau să-mi răscumpăr tonele de zile cu plăcere la superlativ petrecute în facultate. La fel cum zilele mele se măsoară în kilograme sau tone, tot aşa cele mai frumoase momente se compun din culori, acele culori care există în cei mai frumoşi ani ai tinereţii. Pe urmă culorile ori se estompează, ori nu mai au nuanţele maturităţii premature. Îmi vreau înapoi lipsa aceea de griji, stresul sesiunii, agitaţia din căminele studenţeşti, veşnicul autobus cu destinaţia finală la Universitate, concertele din parc, dimineţile matinale prelungite cu cafele până la amiaz etc. Îmi cer dreptul la viaţa de atunci, la clipele minunate petrecute alături de colegi. Îmi doresc din nou exaltarea sufletului ce excalada muntele responsabilităţilor şi al distracţiei în acelaşi timp. Îmi trebuie din nou starea aceea de bine chiar dacă mi-au rămas amintirile ce au rolul de a mă transpune în alt univers paralel. Acesta este scopul amintirilor în general: de a te teleporta într-o lume apusă în care viaţa prindea contur, viitorul se materializa cu paşi mărunţi.

Această nostalgie mi se trage de la astenia de primăvară care loveşte ca o boală. Boala aceasta - singurul lucru care vine gratis şi neaşteptat. Sunt cu normă întreagă în cartea de muncă a vieţii. Singurele taxe pe care nu le plătesc sunt: aerul primăverii care-l respir nesătulă şi plăcerea vizuală a renaşterii naturii. Nu plătesc pentru că nu e o emisiune televizată, nicio poveste difuzată la radio prin publicitate. Mă bucur că în sfârşit a sosit primăvara nu doar calendaristic ci şi în atmosferă. Melancolia nu-mi dă pace. De aceea îmi vreau înapoi Dumnezeul lăsat în facultate. Mi-am uitat sufletul în trecut şi acum nu mai pulsează. Este imperios necesar o Revendicare.