sâmbătă, 13 martie 2010

Cartea recordurilor

În Cartea Recordurilor a intrat Oliver Peck, care a tatuat într-o singura zi, numărul său norocos 13, pe corpul a 415 americani. Sunt mulţi care au fobia şi preconcepţia numărului 13 ca fiind aducător de ghinion, însă 415 oameni într-o zi au preferat sa-şi tatueze acest număr pe o parte a corpului, cu gândul că acesta de fapt poartă noroc.

Iepurele Ralph are o lungime de 1,25 metri şi nu a împlinit înca un an de viaţă. A intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai uriaş iepure, care a depăşit greutatea mamei lui de 19,5 kg, fosta deţinătoare a recordului mondial al celui mai mare iepure din lume.

Un bătrânel de 78 de ani deţine recordul la numărul de piercinguri pe care îl are un om. Are 241 de piercinguri, dintre care 150 sunt dispuse pe faţă şi gât. Pentru asortarea pielii cu metalele, John Lynch şi-a tatuat corpul.



Peste 4000 de mici artişti, au creat cu degeţelele lor cea mai mare pictură din lume, care măsoară 2000 de metri pătraţi.

Cele mai mari ouă din lume le au indienii. În nordul Indiei, o găină a făcut un ou cu o greutate de 162 de grame, iar greutatea normală a unui ou nu depăşeşte 50-60 de grame. Găina în vârstă de 10 luni, cu o greutate de 1,25 kg a făcut un ou de 10 cm lungime şi un diametru de 5 cm. Totuşi, cel mai mare ou din lume a fost depus de o găină din China. Oul cântărea 198 de grame şi avea o lungime de 9,8 centimetri, acesta fiind şi recordul menţionat în Cartea Recordurilor.

Un comentariu:

  1. Oare unde o sa ajungem? Cat de nebun poti sa fi sa ajungi ca asta?
    Neinteresant!

    RăspundețiȘtergere