vineri, 26 iunie 2009

Privire în gol

Îmi atârn ochii pe suprafaţa netedă a peretelui de lângă pat. Aiurea, fiindcă totul e în gol. Niciodată nu mi-a fost creierul atât de gol de gânduri. Poate că îmi place uneori să fiu spontană şi să evit creionarea unor planuri (indiferent de categoria din care ar face parte). Nu mă gândesc la nimic ce poate să îmi rezerve ziua de mâine. Sunt prea pasivă la ce o să urmeze în viitorul apropiat conştientă fiind că n-aş fi în măsură să schimb nimic. E atât de linişte când nu îţi mai auzi vâjâitul capului de la prea multe "programări", gânduri sau idei. Atât de relaxant e să-ţi alerge neuronii în libertate neconstrânşi de încărcări sentimentale sau solicitaţi de unele decizii urgente şi majore. Un cap pe post de desktop, fără un wallpaper existent sau fără un screen saver presetat în prealabil. Da. Sunt (sau mai exact cutia mea craniană este) identică cu ecranul pc-ului la momentul actual: goală mental, fără imagini sau amintiri în memorie şi fără notificări de salvare a unor posibile gânduri ce-ar putea să-mi vină. Banală şi fără sens, dar totuşi agitată fără nici măcar un motiv. O fi calmul dinaintea furtunii, dar care furtună? Oricum un sentiment ciudat de nelinişte într-un moment calm de staţionare în pat şi cu privirea în gol. Cred că bat câmpii, o iau razna sau aberez în alte dimensiuni sau la modul absurd. Mi s-o trage de la vremea ploioasă (care-mi induce lipsă de chef pentru orice şi oricine), de la durerile de spate (un spate care şi-ar dori un masaj făcut ca la carte) sau de la lenea acută care mă cuprinde. E al naibii de mişto să stai, să vegetezi sau efectiv să nu faci nimic când afară plouă şi nu vrei decât să auzi picurii de apă care se împrăştie pe asfalt...O ploaie dintr-aia de vară, cu bulbuci, zgomotoasă dar într-un mod plăcut, când în casă e noapte şi cald şi afară e poftă de viaţă. Şi atunci să închizi ochii şi să asculţi simfonia melodioasă sau actul teatral al ploii melodramatice...

3 comentarii:

  1. frumos... frumos cand ploua.De cele mai multe ori ploaia poate sa te duca in niste stari pe care nu le putem atinge pe vremea soarelui....

    RăspundețiȘtergere
  2. Nimic fata nu se compara cu ploaia din luna martie, aia care curge in versurile Paulei Seling

    RăspundețiȘtergere
  3. Fiecare avem si traim astfel de momente

    RăspundețiȘtergere